Preot Iosif Trifa

Ce evanghelie minunată şi ce învăţătură minunată despre smerenie şi trufie! Doară nicăieri în Sf. Scriptură nu se arată atât de grăitor virtutea smereniei şi păcatul trufiei ca aici, în evanghelia aceasta.
De la vameş să luăm pildă de smerenie şi căinţă pentru păcatele noastre. Vameşul îşi dusese păcatele la biserică şi, aşezându-se cu ele ruşinat, acolo, înapoi, lângă uşă, le stropea cu lacrimile părerii de rău.

Aşa să facem şi noi. „Smerenia este temelia vieţii noastre celei creştineşti – zice Sf. Ioan Gură de Aur. Măcar de ai zidi tu cât de mult, măcar de ai strânge mii de rugăciuni, de ajunări şi de fapte bune, de nu le vei pune pe temelia aceasta, întru deşert şi lesne va cădea zidirea lor, pe nisip fiind aşezată… Nimic nu este în faptele noastre cele bune care să nu aibă lipsă de smerenie. De vei aduna rugăciune ori milostenie, ori ajun, ori altă bunătate, fără smerenie toate îndată cad. Precum mândria este izvorul tuturor răutăţilor, aşa smerenia, început tuturor faptelor bune.“
Smerenia este temelia vieţii creştineşti, iar temelia smereniei este cunoaşterea păcatului şi căinţa pentru păcat. „Nimic nu-l poate smeri pe om aşa tare ca Sf. Ioan păcatul şi cuonaşterea lui“ – zice Gură de Aur.

Fariseul tocmai această temelie n-o avea. În biserică, în faţa lui Dumnezeu, el nu zicea: „Doamne, iartă-mă că n-am putut face tot ceea ce ar fi trebuit să fac!“ Nu zicea nici măcar aşa: „Doamne, mul­ţumescu-Ţi că m-ai ajutat să fac asta şi asta!“ Ba, încă mai mult decât atât, el se lăuda pe sine însuşi şi-l hulea pe aproapele. Nu aşa făcea vameşul. Acolo, după uşa bisericii, el stătea cu sufletul smerit în faţa lui Dumnezeu şi, din adâncul sufletului său, se ruga aşa: „Dum­nezeule, sunt un păcătos, sunt cel mai mare păcătos!… Pentru mulţimea păcatelor mele nu sunt vrednic să caut cu ochii mei spre cer… Înaintea Ta, Doamne, stau toate strâmbătăţile mele. Înaintea Ta stau toate suspinele săracilor pe care i-am asuprit. Nici un gând şi nici un lucru nu este pe care să nu-l ştii Tu, Doamne. Dar a răspunde nu pot, iar a fugi n‑am unde. Dum­nezeule, milostiv fii mie păcătosului! Cu lacrimi fierbinţi, Te rog, milostiv fii mie, păcătosului şi mă iartă pe mine, ticălosul!“ | Continuare »

Părintele Iosif Trifa

Niciodată parcă n-a fost lumea şi purtările oamenilor aşa de stricate ca azi, în sensul că niciodată satana n a avut biruinţe aşa de multe ca azi. Satana e parcă azi – cum foarte bine zice Apostolul Pavel – „dumnezeul veacului acestuia, care a orbit mintea oamenilor, să nu vadă strălucind Evanghelia lui Hristos“ (II Cor. 4, 4). Sau, cum zice într-alt loc că satana este un domnitor, un stăpânitor, un duh puternic care domneşte în întunericul acestei lumi (Efes. 6, 12).
Uitaţi-vă cât de mulţumit se uită acest „domnitor“ peste lumea şi oamenii de azi. Împărăţia lui parcă n-a fost niciodată aşa de mare şi de tare ca azi. Un „semănător de neghină“, zice Evanghelia că este diavolul (Matei 13, 39). Parcă niciodată n-a avut diavolul un seceriş atât de bogat ca azi. Răutăţile cele multe de azi: trufia, pizma, beţiile, sudălmile, înşelătoriile, nedreptăţile, goana după bani şi plăceri, nepăsarea de cele sufleteşti, ura dintre om şi om şi dintre popor şi popor sunt tot atâtea roade răsărite din neghina satanei. Un „omorâtor de oameni“ (Ioan 8, 44), zice Evanghelia că-i diavolul şi „cei ce trăiesc după duhul care este acum în lume sunt morţi în păcate“ (Efes. 2, 1-2) sau, mai bine zis, omorâţi de satana cu ajutorul păcatelor.
Se pare că s-a împlinit în zilele noastre profeţia din Apocalipsa unde se spune că „balaurul cel mare, şarpele din început, care se numeşte diavol, se va război cu cei rămaşi din seminţia Fecioarei şi „i s-a dat lui să-i biruie pe ei şi i se dete stăpânire peste orice seminţie şi popor, şi limbă, şi neam şi se vor închina lui toţi locuitorii de pe pământ, al căror nume nu este scris în cartea vieţii Mieluşelului celui înjunghiat“ (Apoc. 13, 7-8). | Continuare »

Vlad GHEORGHIU

Spre apus, zarea pare că s-a aprins. Podoabe de flăcări se răsfrâng pe zdrenţuite margini de nori, îmbrăcând bolta într-o mantie peticită cu jar şi umbre sure. Parcă ar fi imaginea turmelor de oi de pe dealuri răsturnată în oglinda cerului. Undeva, între întinderea ruginie de sus şi mireasma rariştii de pe câmpuri, se distinge de departe, în braţele apusului, cumpăna unei fântâni.

Iar undeva în spatele fântânii are o grădină mare, bunica lui Ionuţ. Deseori veneau aici împreună. Însă Ionuţ nici nu vedea frumuseţea câmpului sau straturile frumos aranjate ale bunicii. Nici florile, nici nucul, nici păsările. Bucuria lui era fântâna. Aceasta era de mare trebuinţă celor care, ca şi bunica, au amenajat aici, în marginea câmpiei, grădini de zarzavat. În oraş era aşa de cald şi de aglomerat că toţi se refugiau vara la grădină. Aici era fântâna care le astâmpăra setea lor, era liniştea şi răcoarea mult căutată de ei. De aceea toţi aveau grijă de ea, curăţind-o şi acoperind-o ca să nu cadă ceva spurcat în ea. Ionuţ însă, cum prindea un viezure sau găsea o cârtiţă ori vreun arici, alerga pe furiş la fântână şi-i dădea drumul vietăţii în apă. Apoi privea satisfăcut cum se zbătea ca să scape. Când i se părea lui că nu mai mişcă, învârtea ciutura fântânii până prindea victima şi o scotea afară. Nimeni nu bănuia ce face el la fântână şi nici de ce nu bea niciodată apă din ea. Îşi aducea apă cu bidonaşul de acasă, motivând că nu-i place apa fântânii. Într-o zi, un şoarece de câmp s-a dus la fund şi Ionuţ nu l-a mai putut scoate afară. În altă zi n-a reuşit să scoată un arici, pentru că se apropiau nişte vecini care nu trebuiau să ştie ce face el acolo. Şi tot aşa până apa fântânii n-a mai fost bună de băut. | Continuare »

Traian Dorz

Începutul de an e vremea cea mai potrivită pregătirilor şi socotelilor. Fiecare om, fiecare întreprindere îşi face socotelile pe trecut şi planurile de viitor.
E vremea cea mai potrivită, dragă suflete, să-ţi faci şi tu socotelile faptelor tale pe un an întreg, pe viaţa întreagă şi să-ţi faci şi unele pregătiri de viitor. Bilanţul cheltuielilor băneşti, al cheltuielilor pentru trup, desigur, l-ai încheiat. Dar oare bilanţul pierderilor şi cheltuielilor tale sufleteşti, al faptelor şi vorbelor tale rele, l-ai întocmit? Ai văzut grozava diferenţă dintre pierderile şi câştigurile sufletului? Ai văzut că, cu un astfel de bilanţ, ajungi la falimentul cel mare, la pierderea sufletului tău?
Dacă ai văzut, atunci, în această zi de An Nou hotărăşte-te şi încheie definitiv capitolul „ieşirilor” rele, capitolul vieţii păcătoase, şi începe un An Nou cu un capitol nou de „intrate”, în care cel dintâi „intrat” să fie Cel de la Apocalipsa 3, 20: „Iată, stau la uşă şi bat. Dacă va auzi cineva glasul Meu şi va deschide, voi intra la el…”
Fratele meu, sora mea! Firul vieţii noastre se tot întinde mereu. Se tot subţiază şi slăbeşte mereu şi firul acesta se poate rupe în orice clipă. Firul acesta e în mâna Tatălui Ceresc, Care îl poate rupe în orice clipă. Ceasul chemării mele sau a tale din lumea aceasta, ziua aceea pe care nu o ştie nimeni (Mt 24, 36) poate nu e departe. Poate va fi în anul acesta, luna aceasta – sau, cine ştie? – poate săptămâna sau ziua aceasta.
Şi întrebarea cea mare pentru noi este: suntem noi pregătiţi pentru ceasul acela? E gata sufletul nostru pentru a răspunde: „Aici sunt, Doamne”, când Tatăl Ceresc ne va striga „Unde eşti?” (Fac 3, 9). Dragul meu, dacă poţi zice „da” apoi ferice de tine. Dacă nu, atunci nu mai aştepta nici o clipă. Cheamă-L pe Iisus Marele mijlocitor, ca să intre în sufletul tău, în viaţa ta şi să te împace cu Dumnezeu. | Continuare »

AnNou4

Dumnezeul meu cel puternic, Părintele meu cel ceresc! Azi începe iarăşi un an nou şi poate ultimul din viaţa mea. O, Dumnezeul meu, fă Tu ca acest an să fie pentru mine plin de binecuvântarea şi de pacea Ta. Dă-mi o inimă nouă. Duh nou şi curat zideşte întru cele dinăuntru ale mele, ca să pot trăi o viaţă cu Tine. Duhul Tău cel Sfânt să fie întărirea mea şi ajutorul meu; Cuvântul Tău să fie lumina mea, calea mea, desfătarea mea.
Fă, o, Doamne, ca să trăiesc şi acest an cu Tine, pentru Tine şi numai după sfântă voia Ta. Să intru în el cu Tine şi să ies din el – dacă va fi voia Ta – tot cu Tine.
Atunci viaţa îmi va fi o plăcere şi moartea bucurie; iar sufletul meu Îţi va fi pe veci o harpă sfântă, care va cânta de-a pururi mărirea Ta. Amin.

(Traian Dorz)

de Lidia Hamza

Colinda strabunaAş dori să fac o mărturisire şi un apel totodată către toţi tinerii, şi mai ales către tinerii ostaşi, faţă de care inima mea s-a alipit în mod deosebit.
Încă din copilărie, am tras multe învă­ţături frumoase despre ceea ce înseamnă specificul frumos şi curat al acestei minunate Lucrări de care m-am legat pentru totdeauna tocmai pentru că nu e de natură omenească.
Dar iată că acum ceea ce trăim noi nu seamănă cu ceea ce am înţeles eu că trebuie să facem, ca tineri ostaşi. Puţini mai sunt cei cu care să poţi discuta în duhul pe care l-am înţeles eu de la părinţii mei. Tot mai multe preocupări duhov­niceşti capătă substrat material, şi tot mai multe acţiuni specifice Oastei, care au avut odată un alt statut, acum prind iz de interes pământesc.
Eu am înţeles că trebuie să mă încred totdeauna în mâna lui Dumnezeu şi la bine, şi la greu. E drept că nevoile de astăzi sunt mul­te, dar cred că niciodată n-au fost nevoi mai puţine. Nu sunt mulţi ani de când ostaşii făceau multă bine­fa­cere deşi erau foarte săraci. Eu n-am văzut astăzi nici un tânăr ostaş desculţ sau cu hainele peticite. Cât de cât, fiecare are un anume nivel de trai. Şi totuşi nimeni nu se mulţu­meşte cu ceea ce i-a rânduit Dumne­zeu, dar să mai şi dea din ceea ce are sau chiar din ceea ce nu are.
Spune Psalmistul: N-am văzut pe credincioşii Lui cerşind pâine. | Continuare »

Tinu Dor Nastere-desen

Şi din nou cobori, Iisuse,
iar în lumea de păcate,
să dai linişte şi pace
sufletelor zbuciumate.

Să dai sfântă mângâiere
celora ce plâng în jale
şi aşteaptă pogorârea
binecuvântării Tale.

Să colinzi pe la sărmane
şi pierdutele bordeie,
să le duci, în noaptea rece,
a nădejdilor scânteie.

…Dar la Tine lângă iesle
numai îngerii coboară,
căci păstorii dorm! – iar magii
nu vin ca odinioară!…

Ceilalţi, pierduţi pe drumul
spre prăpastia pierzării,
nici nu Te cunosc, Iisuse,
de demult Te-au dat uitării! | Continuare »

DSC09361

Conferinţa de presă din 14 decembrie 2009

şi

MOTIVAŢIA DEMONTĂRII OBIECTULUI NUMIT „HANUKIA”

Reprezentanţii creştinilor ortodocşi din Republica Moldova au respins cu fermitate acuzaţiile comunităţii iudaice şi a mass-mediea liberale şi comuniste privind caracterul antisemit al acţiunii de mărturisire a credinţei din 13 decembrie 2009 venind în acelaşi timp cu o declaraţie lămuritoare .

În acelaşi context, s-a menţionat faptul că primăria Chişinăului trebuia să prevadă o asemenea situaţie în momentul când a acordat unei minorităţi infime (0,1% din populaţie) autorizaţie la instalarea unui simbol religios sfidător majorităţii.

„Reprezentanţii Primăriei au practică şi cunosc cazuri când minorităţilor religioase li s-au interzis anumite acţiuni publice pentru a evita dezordini în masă”, a spus reprezentanta grupului creştin de iniţiativă. „Luând în consideraţie cele menţionate, vom ataca primăria municipiului Chişinău în instanţă de judecată pe motiv că nu a prevăzut şi nu a interzis instalarea unor astfel de obiecte în centrul Capitalei”, a mai declarat ea.

Tot aici s-a atras atenţie şi asupra faptului că învinuirile de profanare a monumentelor sau vandalism sunt nefondate din punct de vedere juridic, obiectul fiind demontat şi apoi transportat cu grijă la monumentul Sf. Ştefan cel Mare cu scopul de a curma prezenţa unui simbol anticreştin în centrul Capitalei moldoveneşti. În nici un caz nu pentru profanarea lui sau lezarea sentimentelor membrilor comunităţii iudaice.

Declaraţiile iudeilor cum că acţiunea ar fi fost plănuită din timp au fost prezentate ca fiind neconforme cu realitatea, dat fiind faptul că hotărârea de a merge şi a instala Sf. Cruce pe locul menorah-ului iudaic a fost luată soborniceşte de către enoriaşi şi preoţi abia la sfârşitul Sf. Liturghii de Duminică, 13 decembrie.

Vezi video de la conferinţă (integral)

| Continuare »

Climategate

de Dragos Paul Aligica / sursa HotNews.ro

Suntem bombardati de mass-media cu informatii mai mult sau mai putin relevante legate de ‘marele summit’ de la Copenhaga. Ceea ce nu aflam din nenumaratele reportaje de la fata locului este ca in paralel si in spatele reflectoarelor mediatice fierbe un scandal ce va marca lumea stiintifica si viata publica pentru decenii. Sa vedem pe scurt si la un nivel strict descriptiv despre ce este vorba. Prinsi cu alegerile si alte incidente tangente, nu am putut sa stam conectati la evenimente. Si este pacat, pentru ca merita.

Un hacker misterios

Povestea incepe la Centrul de Cercetari Climatice (CRU) al Universitatii East Anglia. Luna trecuta, un haker misterios a patruns in sistemul universitatii si a descarcat o cantitate imensa (aproximativ derularea a 10 ani) de emailuri si documente. La scurt timp, ele au fost postate pe un server din Rusia.

Din acel moment, lucrurile au explodat. Ca sa intelegem mai bine semnificatia incidentului, sa spunem doua lucruri:

| Continuare »

SCDScripturile spun că lumea cea cerească răsună neîncetat de cântările cetelor îngereşti… Pământul împreună cu cerul ar trebui să laude neîncetat pe Domnul şi să-I cânte Lui (Ps 65, 1). Cântările noastre ar trebui să se împreune neîncetat cu cântările cerului. Îndemnul psalmistului David: Cântaţi Dumnezeului nostru, cântaţi! – ar trebui să fie veşnic pe buzele noastre. De şapte ori în zi ar trebui „să cântăm Domnului, căci cu mărire S-a preamărit” (Exod 15, 21).

Aşa erau creştinii cei dintâi. Ei petreceau în cântări duhovniceşti, ascultând porunca Apostolului Pavel: „Nu beţi vin, întru care este desfrânare, ci vă umpleţi de Duh Sfânt, vorbind între voi în psalmi, lăudări şi cântări duhovniceşti!” (Ef 5, 18-19). „Învăţaţi-vă şi sfătuiţi-vă unii pe alţii cu psalmi, cu cântări de laudă şi cu cântări duhovniceşti, cântând lui Dumnezeu cu mulţumire în inimile voastre!” (Col 3, 16).

Cântarea religioasă nu trebuie să fie numai o datorie a noastră, ci trebuie să fie mai ales o lipsă, o plăcere a sufletului nostru, întocmai ca rugăciunea. Un om duhovnicesc simte lipsa cântărilor duhovniceşti. Un om „plin de Duhul Sfânt” simte nevoia să-şi descarce acest prisos sufletesc şi prin cântare.  Cântarea pusă în slujba Domnului şi în slujba mântuirii sufletului este o mare putere pe care trebuie să o folosim pe tot locul. (Preot Iosif Trifa)

Să cântăm Domnului – CD1

cop-scd-01

| Continuare »

Povestiri în lectura autorului, cuprinse în volumul «Leagănul de aur» de Traian Dorz, cântări şi poezii

„… Dragostea noastră pentru Domnul nostru Iisus Hristos, trebuie să o dovedim cu fapta, căci aşa au făcut toţi Sfinţii Părinţi şi credincioşii adevăraţi, dintre care mulţi au fost copii şi tineri…”

„…Toate semnele timpurilor pe care le-a spus El că se vor arăta la apropierea venirii Lui se văd mereu în lume. Astfel că venirea Lui ar putea fi chiar îndată.
Dar oare la câţi dintre noi ne strălucesc ochii de bucuria venirii Lui şi câţi suspinăm de dragoste pentru întârzierea Sa?
Câţi ne grăbim să ieşim în întâmpinarea Lui cu inimile pline de smerenie şi iubire binefăcătoare?
Câte inimi ard de dorul aşteptării Sale?
Câte candele aprinse Îl aşteaptă gata şi câte fecioare veghează aşteptând pregătite sosirea Mirelui Ceresc?…”

Leagănul de aur – CD1

Leagan-1-A

| Continuare »

În această lună, în ziua a douăzeci şi una, Intrarea în Templu a Preasfintei Stăpânei noastre
de Dumnezeu Născătoarei şi pururea Fecioarei Maria

Intrarea-in-Biserica-a-Maicii-Domnului
Intrarea în Templul legii a Doamnei de Dumnezeu Născătoarei a pricinuit ortodocşilor creştini praznic minunat şi a toată lumea. Fiindcă s-a făcut aceasta într-un chip minunat şi este înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu, care avea a se face în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu. Deci praznicul Intrării s-a început din pricina aceasta: Ana cea pururea pomenită, fiindcă mai toată viaţa a petrecut-o stearpă fără să nască prunc, ruga împreuna cu bărbatul său Ioachim pe Stăpânul firii, ca să le dăruiască lor prunc, şi făgăduindu-se ca, dacă vor câştiga dorirea, îndată vor afierosi lui Dumnezeu pe pruncul cel născut. Şi aşa a născut pe ceea ce s-a făcut pricina mântuirii neamului omenesc, pe împăcătoarea şi împrietenitoarea lui Dumnezeu cu oamenii, pe pricina înnoirii de a doua oară a lui Adam cel căzut şi a sculării şi a îndumnezeirii lui, pe Preasfânta Stăpână de Dumnezeu Născătoare Maria. | Continuare »

Maica-Domnului-02

Traian Dorz, din «Scumpele noastre surori»

Încă de pe când începuse să înţeleagă cuvintele mamei sale, fetiţa, crescută în duhul credinţei, şi-a ridicat ochii spre iconiţa de la căpătâiul leagănului ei, şi, ridicând mânuţa şi ochii zâmbitori spre faţa sfântă de acolo, a spus dulce:
– Ma-ma!…
– Da, scumpă fetiţă, Domnul Iisus cu Maica Lui Sfântă… Domnul Iisus cu Maica Domnului…
– Iisus! Mama!…

Şi fetiţa s-a deprins să privească cu evlavie la un Mântuitor şi la o Maică Sfântă.
La o Mamă care seamănă cu mama ei…
Crescând, fetiţa a aflat despre copilăria Maicii Domnului. Despre viaţa ei sfântă. Despre curăţia gândurilor şi inimii ei. A aflat despre neprihănirea faptelor ei, despre sfinţenia întregii ei fiinţe, pentru care ea a fost aleasă de Dumnezeu.

Şi, adeseori, aşezând lângă icoana Maicii Domnului, cu mâini pline de evlavie, cele dintâi flori de crini şi trandafiri din grădină, se va fi rugat în tăcerea şi singurătatea odăiţei ei, ca Duhul Sfânt să-i dăruiască şi ei puterea şi ajutorul ca să poată trăi o astfel de viaţă plină de curăţie şi de evlavie sfântă.
Iar Duhul Sfânt, pe Care Domnul Iisus Îl trimite fiecăruia din cei ce se predau Lui şi pun legământ să-L urmeze, îi îndreaptă mereu privirea spre trăirea Lui şi a sufletelor care au mai realizat pe pământ trăirea cea mai vrednică de Hristos.

Astfel, pilda Sfintei Fecioare şi Mame, va fi mereu lumina care o va ajuta pe tânăra surioară, care creşte mereu şi se desăvârşeşte, spre împlinirea misiunii ei rânduite de Domnul.
Încă de pe acum, tânăra este o pricină de neîncetate bucurii în casa părinţilor ei.
Se scoală de dimineaţă, fără nici o moleşeală, ci cu bucurie. Ridicându-se din patul ei, ea are primul gând recunoscător spre Domnul, Care a trezit-o în pace. | Continuare »