Traian Dorz, Păşunile dulci
1. Cât de binecuvântaţi sunt şi vor fi veşnic acei oameni care fac totul să fie recunoscători pentru fiecare bine care li s a făcut!
Acei care, pentru orice binefacere, vin cu recunoş¬tinţă curată atât spre Dumnezeu, cât şi spre oameni.
2. Singurul temei pentru care putem cere şi putem nădăjdui binecuvântarea lui Dumnezeu este numai mila Lui.
Pentru că nici bunătatea, nici iubirea, nici dărnicia Lui nu le merităm, din pricina împietririi şi răutăţii inimilor noastre.
Cât de nerecunoscători suntem adesea pentru binefacerile Domnului… | Continuare »
Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)
„Dacă se bucură alţii de acest drept asupra voastră, nu ni se cade cu atât mai mult nouă? Dar noi nu ne-am folosit de dreptul acesta, ci răbdăm totul, pentru ca să nu punem vreo piedică Evangheliei lui Hristos.Adevărata mulţumire este aceea pe care ţi-o dă renunţarea la orice mulţumire“ (I Cor. 9, 12).
Adevărata fericire o are numai acela care poate să renunţe la a sa, pentru a altora.
Căci nu ceea ce ţi-ar putea da cineva din afară te face mulţumit, ci tocmai ceea ce ai tu însuţi în inima ta.
Şi nu bogăţia ce ţi-ar da-o altul este cea care te poate face fericit, ci bogăţia ta lăuntrică.
Desigur, în lumea asta, orice om, dacă are datorii şi dacă şi le împlineşte în chip cinstit şi vrednic, are şi drepturi în urma împlinirii datoriilor sale.
Dumnezeu Însuşi a înscris atât în poruncile Sale din afara omului, cât şi cele dinlăuntrul lui acest drept sfânt.
Şi totuşi Hristos, Acela Care Singurul a făcut pe pământ cea mai mare lucrare şi care Şi-a împlinit cel mai înalt toată datoria pentru care a venit, El nu numai că nu Şi-a cerut niciodată vreun drept, dar nici n-a primit nici o răsplătire pentru tot ce a făcut tuturora.
A avut drept de moştenitor, dar a fost scos afară din moştenirea Lui şi omorât, fără să protesteze (Matei 21, 38).
A avut drept de Fiu, dar a fost un rob (Isaia 52, 13-15).
A avut drept de Stăpân, dar a fost slugă (Matei 24, 46).
A avut drept de Împărat, dar a fost batjocorit (Matei 27, 29).
A avut drept de Judecător, dar S-a lăsat judecat (Ioan 18, 28-33).
A avut drept de Dumnezeu, dar S-a făcut om (Ioan 1, 14). | Continuare »
Daţi drumul celor prinşi, că nu-i
mai mare har pe lume
ca libertatea orişicui
în Sfântul Crucii Nume!
Desfaceţi pe cei prinşi în laţ
de pofte blestemate,
că-i vai de cei ce mor lăsaţi
în veşnice păcate!
Deschideţi uşile spre Har
la toţi cei robi uitării,
că nu-i în veci mai mare dar
ca clipa liberării.
Desfaceţi lanţuri şi cătuşi,
zăvoare şi lăcate,
toţi cei robiţi să fie-aduşi
la Sfânta Libertate,
La Libertatea ce Hristos,
El singur o aduce,
când liberatul păcătos
devine sfânt prin Cruce.
Iar voi, toţi cei ce preamăriţi
Suprema Libertate,
rămâneţi robi pe veci sfinţiţi
ai Dragostei curate!
Traian Dorz, Cântări Nemuritoare
Vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Săucani – octombrie 1980
Slăvit să fie Domnul!
Din toată inima dorim să-I mulţumim lui Dumnezeu şi pentru această întâlnire frăţească în care cu bucurie ne privim feţele unii altora şi slăvim pe Dumnezeu în ceasul acestei bucurii. Am înţeles de la început că seara aceasta trebuie să fie o seară de mulţumire…
Am fost martori aşa de rar la zile şi la clipe de mulţumire către Dumnezeu! Ştim toţi că primăvara se fac rugăciuni pentru holde, ieşim să cerem îndurarea lui Dumnezeu peste câmpurile noastre, peste holdele noastre, peste locul în care am aruncat sămânţa şi privim în sus…
Dacă Dumnezeu dă soare, dacă Dumnezeu dă ploaie, dacă Dumnezeu dă vânt la vreme potrivită… noi, în urma muncii noastre, vom putea strânge vara, vom putea strânge toamna ceea ce, cu nădejde şi cu rugăciune, am cerut primăvara de la Dumnezeu.
Dar toamna n-am mai văzut rugăciuni de mulţumire către Dumnezeu, Care a făcut să rodească sămânţa pe care am pus-o noi. E adevărat că noi muncim, arăm şi săpăm, şi punem acolo sămânţa. Dar numai atât putem face.
Şi-apoi ne uităm în sus. Dacă dă Dumnezeu, avem şi noi. Dacă nu dă Dumnezeu, ce putem face? Cu cine ne putem judeca? | Continuare »
Traian DORZ, Cântări Nemuritoare
Până când rămân părinţii
credincioşi, cu suflet tare,
e-o nădejde şi de fiii
cei căzuţi în neascultare;
dar când şi părinţii caută
căile deşertăciunii,
învoind nelegiuirea,
– nu-i nădejde de nici unii.
Preţuiţi pe credincioşii
ce vi-s fraţi, părinţi şi soţi,
cât i-aveţi, mai e-o nădejde,
când nu-s ei, e vai de toţi.
Până soţul bun rămâne
credincios şi-n suferinţă,
e-o nădejde şi de soţul
cel căzut în necredinţă;
dar când soţul bun slăbeşte,
întinându-se-mpreună,
pentru amândoi se pierde
orişice nădejde bună.
Până când mai este unul
credincios într-o cetate,
e-o nădejde că pedeapsa
de la toţi se va abate;
dar când nu mai este nimeni
mâinile spre Cer să-şi ţină,
cine-i mai opreşte focul
şi blestemul să nu-i vină?
Ierom. Arsenie Boca
Răbdarea în încercări a sfinţilor are rostul iubirii de oameni a lui Dumnezeu
Răbdarea este o condiţie a mântuirii, cu condiţia ca să nu fie pentru vinovăţii, ci pentru vinovăţia de a fi creştin. În lumea aceasta nu poţi să crezi în Iisus fără să nu fii pedepsit.
Scriptura a prevăzut de mult cenzura împotrivirii, zicând: “Fiule, când vrei să te apropii şi să slujeşti Domnului, să-ţi pregăteşti sufletul de ispite” (Isus Sirah 2, 1). Iar Sfântul Pavel de asemenea ne previne: “Toţi cei ce vor să trăiască cucernic în Iisus Hristos, vor fi prigoniţi” (II Timotei 3, 12).
De ce, oare, oamenii lumii acesteia îi iau la ţinta tuturor fărădelegilor pe oamenii care nu fac rău la nimeni, pe oamenii care se roagă pentru vrăjmaşii lor?
De ce, oare, ucenicii lui Iisus, ucenicii iubirii de oameni, stârnesc în oameni atâtea valuri de ură? Şi dacă lipseşte ceva omului, cu adevărat, doar iubirea îi lipseşte, fiindcă numai climatul iubirii le face oamenilor viaţa posibilă.
Deci, este de neînţeles cum iubirea stârneşte ura împotriva ei. Şi deci, este de neînţeles cum iubirea trebuie să înghită atâtea valuri de ură şi oricâte ar fi. | Continuare »
