Acatistul Întâmpinării Domnului

Intampinarea-Domnului_47Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi! | Continuare »

Întâmpinarea Domnului

Sinaxar – 2 februarie

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35). | Continuare »

„RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT” (I Tes 5, 17)

„RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT” (I Tes 5, 17)

Ioan Marini

În Sf. Evanghelie (Luca 18) ne este dată pilda judecătorului nedrept, pentru a ne lămuri cuvântul: a te ruga şi a nu te lăsa. Fiindcă biruinţa nu poate veni decât dacă te rogi „necurmat”, când cunoşti că ceea ce doreşti este voia lui Dumnezeu.
Un lucru înseamnă-ţi-l bine. Nici o rugăciune adevărată, făcută cu credinţă şi smerenie înaintea Domnului, nu rămâne neascultată şi răspunsul va veni. Poate nu primeşti ceea ce ai cerut, dar, în orice caz, Dumnezeu va răspunde şi vei vedea mai târziu că El ţi-a dat ceea ce trebuia şi-ţi era spre folos.
Pruncul tău e bolnav, ţi-e drag şi ţii atât de mult la el, inima ta. În fiecare zi te rogi pentru sănătatea lui, dar el pleacă. Este mântuit, fiindcă s-a întors la Dumnezeu din bună vreme. E prilej să te plângi? Deloc. Dacă el ar fi trăit şi ar fi devenit necredincios, îţi amăra şi zilele tale şi era şi potrivnic lui Dumnezeu. Acum e fericit. Tu ai cerut un bine trupesc şi ţi s-a răspuns cu unul veşnic.
Tu, femeie credincioasă, trăieşti liniştită acasă şi iată că într-o bună zi cineva vine şi-ţi spune că nişte femei au scornit fel de fel de lucruri slabe pe socoteala ta. Mai apoi ai fost înfruntată pentru fapte la care nici nu te-ai gândit. Te necăjeşti, plângi şi te rogi, ca Dumnezeu să astupe gurile rele care vorbesc despre tine. Dar ele nu încetează. | Continuare »

CÂND CĂLĂTOREAI, IISUSE

Când călătoreai, Iisuse, din cetate în cetate,
în Tir şi Sidon ajuns-ai să le ierţi şi-a lor păcate.

Tu ştiai că şi acolo-s oameni care au nevoie
Izbăvindu-i de Satana, să-Ţi cunoască a Ta voie.

Astfel vine o femeie având fiica îndrăcită
stăruind la Tine, Doamne, cu credinţă neclintită.

Ca şi câinilor, cerşeşte, din noianul Tău de slavă,
O fărâmă să-i dai fiicei, că-i sărmană şi bolnavă.

Şi văzând credinţa-i mare, deşi-i din alt neam venită,
îi faci fiica sănătoasă şi de rele mântuită.

Te rugăm să vii, Iisuse, şi la noi, şi-n sat, şi-n casă.
Sunt atâtea suferinţe care-atât de greu ne-apasă.

Cel rău chinuie în patimi, în dureri şi-n suferinţe
pe copiii noştri, Doamne, doborâţi de neputinţe.

Tu şi sufletul, şi trupul cu iubire-l izbăveşte
dă-ne Tu credinţă mare şi pe toţi ne mântuieşte.

Viorel Bar

Cum se împacă?

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul din duminica Canaanencii

TDorz1Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi.
Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Cum de se poate împăca Templul lui Dumnezeu cu idolii? – se întreabă cu durere omul lui Dumnezeu, privind la viaţa creştinilor adunării lui Hristos, când, în fiecare cuvânt sfânt, se spune atât de limpede că Hristos nu poate avea nici o legătură cu Satan. Că Duhul Sfânt nu poate locui nicidecum la un loc cu păcatul. Şi că sfinţenia trebuie să fie podoaba Casei lui Dumnezeu, cât vor ţine veacurile. Iar sfinţenia nu poate locui într-o viaţă amestecată cu tot felul de necurăţii.
Şi totuşi ţi se rupe inima de durere, ţi se umple faţa de ruşine şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi cum în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii… Evanghelia cu păcatul şi credinţa cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
Îţi vine să nici nu crezi despre câte un frate pe care l-ai crezut un sfânt în viaţa lui şi un om predat total lui Dumnezeu… că, la anumite ocazii, el bea ca lumea… Ba că face el însuşi băuturi îmbătătoare şi dă sau chiar vinde altora să bea, când el ştie bine porunca lui Dumnezeu, care zice: „Nu vă înşelaţi: nu puteţi bea paharul Domnului şi apoi şi paharul dracilor. Nu puteţi lua parte la Masa Domnului şi apoi şi la masa dracilor“ (unde se vorbeşte urât, se fac gesturi scârboase, se petrec lucruri nelegiuite)…
Şi, de asemenea, este scris: „Vai celui care dă aproapelui său să bea… Vai ţie care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura şi tu de ruşine, în loc de slavă. Bea şi tu şi dezveleşte-te. Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul mâniei din dreapta lui Dumnezeu şi va veni ruşinea şi peste slava ta“ (Habacuc 2, 15-16).
Şi apoi ce să mai zici şi de alte şi alte asemenea idolatrii!… | Continuare »

[“Doamne, sunt om păcătos”]

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la duminica a 32-a după Rusalii – a lui Zaheu vameșul (fragmente)
Zaheu_16_01Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt.
Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint şi nemilostivire şi, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi facere de bine.
Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, şi întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos. Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa şi nu îşi cunoaşte ruşinea? Mai înainte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA – Focul cel ceresc

Iată şi a treia carte ce iese de sub tipar dintr-un rând de patru cărticele despre Duhul Sfânt.
În cartea întâi am dat câteva învăţături generale despre Dumnezeu-Duhul Sfânt.
În cartea a doua, am dat învăţăturile despre Vântul cel Ceresc, despre asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Iar în cartea aceasta, a treia, dăm învăţăturile cu Focul cel Ceresc; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu focul. După care va urma cartea a patra, cu Apa cea Vie; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu apa .
În Ziua Cincizecimii – după ce Mântuitorul Îşi isprăvise lucrarea Lui – S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc. În ziua Cincizecimii s-a pogorât şi a rămas în lume Focul cel Ceresc, pentru ca fiecare om să fie sărat cu acest Foc Ceresc (Mc 9, 49).
Despre acest Foc vorbim pe larg în cărticica aceasta.
Duhule Sfinte, aprinde şi încălzeşte cu Focul Tău cel Sfânt pe toţi cei care vor citi aceste învăţături şi le vor răspândi.

Sibiu, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 1936.

Preotul Iosif TRIFA, Redactorul foii «Isus Biruitorul»

BINEFACEREA ŞI NERECUNOŞTINŢA

vindecarea-celor-zece-leprosi-111. Nimic nu m-a amărât mai mult decât când am văzut pe unul care fusese cândva un băiat sărac şi apoi crescut la mesele frăţeşti,
îmbrăcat cu hainele dăruite de surorile evlavioase, adăpostit, miluit, crescut şi învăţat carte înaltă de către dragostea fraţilor şi în Numele lui Hristos,
– iar după ce a ajuns să aibă avuţie, grăsime şi situaţie înaltă, din coşurile lui pline nu s-a îndurat să dea nici două pere la un copil către care nu-i era ruşine să se laude arătându-i perele lui,
deşi vedea cum copilul se uita la grămada lui de pere cu ochii umeziţi de dorinţe şi de ruşine…

2. Ce să mai zici despre o fiinţă nerecunoscătoare? Că e om?
Îţi vine aşa de greu să zici că e om!
Căci până şi un câine ţine minte un bine care i s-a făcut. Şi caută să-şi întoarcă recunoştinţa într-un fel, fie şi numai printr-o prietenoasă clătinare din coadă către cel care i-a dat o bucată de pâine!
Nerecunoscătorul om este mai rău decât recunoscătorul animal.

3. Sufletele scumpe fac daruri scumpe.
Sufletele mari nu fac daruri mici.
Când un împărat a făcut dar unui prieten al său o comoară de mare preţ, acela i-a zis uimit:
– Maiestate, dar este prea mult!
– Pentru tine poate părea prea mult, i-a zis împăratul, dar pentru mine nu. Eu pot oricât, eu sunt împăratul!
Atunci cât poate Dumnezeu!

4. Suflete al meu, dacă Îl iubeşti cu adevărat pe Hristos, păstrează numai pentru El ceea ce ai tu mai scump: El este Împăratul tău!
Fă-I bucuria numai lui Iisus cu ceea ce ai tu mai de preţ, căci este dovada supremei iubiri, jertfa supremă!
El aşa a făcut pentru noi! | Continuare »

Ai necazuri?…

Ai necazuri?…

Ai necazuri,
te apasă greutăţi fără de nume,
cine nu le are astăzi
toate-acestea oare-n lume?
Însă dacă vrei
povara să nu-ţi fie spre pierzare,
vino la Iisus,
El este ajutor şi uşurare!
Harul Lui cel mare-ţi face
a necazului povară,
de-ar fi orişicât de mare,
mică, dulce şi uşoară.

Eşti bolnav?…
În suferinţă te topeşti şi te aprinzi,
câţi nu sunt acuma-n lume
şi cu mult mai suferinzi?
Boala sufletului însă
e mai grea ca orice boală,
rari de tot sunt cei ce scapă,
rari sunt cei ce se mai scoală.
Vrei să scapi de boala asta,
vrei să afli vindecare?
Vino la Iisus,
El singur poate şi-ţi va da scăpare! | Continuare »