VORBIREA FRATELUI POPA PETRU (SĂUCANI) LA ADUNAREA DE LA OGEŞTI – ANUL NOU 1982
„În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August să se înscrie toată lumea. Iosif s-a dus şi el cu Sfânta Maria, de la ei din Galileea, ca să se înscrie în Betleem, pentru că el era din cetatea lui David, din casa şi din seminţia lui David” (cf. Lc 2, 1-5).
Slăvit să fie Domnul!
Ni s-a amintit în seara asta aici despre lumina care s-a coborât în câmpiile Betleemului. Această lumină s-a arătat prin Acela care S-a coborât de Sus: smerenie şi sfinţenie.
Ce întuneric mare a fost asupra pământului şi în vremurile acelea până când s-a coborât această lumină dumnezeiască – cum cântăm noi în bisericile noastre în ziua Naşterii: „Naşterea Ta, Hristoase, Dumnezeul nostru, răsărit-a lumii lumina cunoştinţei”.
Această lumină s-a coborât atunci peste acele câmpii.
Fie binecuvântat Dumnezeul luminii, Care s-a gândit totuşi la pământ, să nu-l lase întunecat veşnic, ci să mai trimită totuşi o lumină, pentru ca cei care vor vedea această lumină să poată ieşi din haos, din beznă, din întuneric, din întunecime.
În vremea aceea a ieşit o poruncă de la Cezarul August, să se facă o înscriere a toată lumea. N-a mai fost aşa ceva, căci spune la versetul următor că înscrierea aceasta s-a făcut pentru prima dată. Niciodată n-a fost această lumină până atunci. Oare împăratul August s-a gândit el atunci când a dat porunca asta?
Ce rost are înscrierea asta pentru toată lumea? El poate n-a ştiut de ce i-a venit îndemnul şi gândul să facă această înscriere. De multe ori fraţii spun că oamenii nu ştiu de ce sunt aşa lucrurile care se petrec pe pământul acesta. Ei nu ştiu de ce se face aşa. Ele sunt rânduite de Cineva şi aşa trebuie să fie. | Continuare »
S-a umplut de lumină şi peştera sufletului tău?
Crăciunul, aşa cum se serbează azi – mai ales cu obişnuitele „chefuri” de sărbători –, n-are aproape nimic cu sufletul nostru. Praznicul ajunge numai până la grija mâncărilor, băuturilor şi hainelor noi, dar mai înăuntru, în suflet, nu pătrunde. Naşterea Domnului trebuie să fie mai ales un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naştere şi renaştere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peştera din Vifleem, ci El trebuie să se nască şi în sufletul fiecărui creştin. Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera din Vifleem n-ajunge nimic şi nu preţuieşte nimic pentru mine şi tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu s-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut”. Această naştere e a se înţelege aşa, că trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi purtările tale. Să-L laşi pe El să Se facă Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău şi să trăieşti o viaţă cu El. Pentru asta nu se cere altceva, decât să afli, să simţeşti întunericul în care trăieşti şi să strigi cu lacrimi, din adâncul sufletului tău: „Mântuitorule Doamne, intră şi în peştera sufletului meu!”. E greşită acea părere că trebuie mai întâi să te faci mai bun şi mai curat ca să-L poţi primi pe Domnul. Pe Domnul trebuie să-L primeşti aşa cum eşti, plin de răutate. Iisus S-a născut într-o peşteră plină de întuneric. | Continuare »
Lidia Hamza
Lerui ler
Fiu de cer
S-a născut
Neștiut
În grăjduț
Sărăcuț
Murmurând
Când și când
Lerui ler
Clopot sfânt
Pe pământ
Toacă-n cer
Lerui ler
Îngeri vin
Cântec lin
Pentru drag
Prunc pribeag.
Lerui ler
Maica blând
Suspinând,
Strânge cald
Fald cu fald
Scutecel
Subțirel
Legănând
Prunc plăpând.
Lerui ler
Hai și tu
De-i adu
Ilicuț
De mieluț,
Drag colind
Cald șoptind
Dar de cânt
Traiul sfânt
Lerui ler
Lidia Hamza
Colindiță, colindiţă,
Vino dulce la portiţă
Şi ne umple casa iar
De Lumină şi de har.
Că S-a născut Prunc curat
În grăjduţul îngheţat,
Că S-a născut Prunc slăvit
Doar de vite încălzit,
Că S-a născut Pruncul Sfânt
Pace nouă pe pământ.
Colindiță, colindiţă,
Cu miros de tămâiţă,
Leagănă în vers duios
Pe Pruncuţul Domn Hristos.
Că S-a născut străinaş
În subţire scutecaş,
Prunc plămând şi singurel
Suspinând încetinel,
Prunc în lacrimi rourat
De Măicuţă legănat.
Colindiță, colindiţă,
Busuioc şi tămâiţă
Peste fân presoară lin
Somnul să i-L faci senin.
Că în vis doar cruci şi spini
Şi-mprejur – duşmani haini.
Nu-i să-L scape nimenea
De povara Lui cea grea,
Numai Maica-ncet plângând
Simte umbra lunecând.
Colindiță, colindiţă,
Dinspre zări o luminiţă
Steaua sfântă-aduce-n prag
Copilaşului Pribeag.
Ceru-ntreg de îngeraşi
Şi cu dragii păstoraşi,
Şi cu magii călători,
Şi-ngheţaţi colindători
Cântă dulce şi frumos
Că S-a născut Domn Hristos.
Sfântului Luca al Crimeei, predica la Duminica Sfinţilor Părinţi după trup ai Mântuitorului
„Duminica dinaintea Crăciunului Sfânta Biserică o închină pomenirii Sfinţilor Părinţi, iar în duminica precedentă s-a cinstit pomenirea Sfinţilor Strămoşi. Cine sunt strămoşii şi părinţii noştri şi de ce se săvârşeşte atât de solemn pomenirea lor mai înainte de sărbătoarea Naşterii lui Hristos? Strămoşii sunt drepţii Vechiului Testament şi, întâi de toate, Sfinţii Proroci.
De ce este atât de importantă pentru noi pomenirea acestora? Fiecare înfăptuire mare a omului, atunci când îşi propune scopuri mari, necesită o pregătire îndelungată, profundă; la fel şi cele mai mari evenimente din viaţa nea¬mului omenesc se pregăteau în decursul multor ani.
Dacă la fel se întâmplă şi cu faptele omeneşti, şi cu faptele personale, dacă se întâmplă aşa şi în istoria omenirii, atunci cu mult mai mult ar trebui să dureze lucrarea pregătirii marelui eveniment din istoria întregii omeniri – procesul de pregătire a venirii în lume a Domnului Iisus Hristos.
Astfel trebuia să se facă pregătirea neamului omenesc pentru primirea învăţăturii mareţe a lui Hristos.
Închinarea la Dumnezeu cel adevarat, cunoasterea Lui au fost şi în timpurile vechi, şi în cele mai apropiate, specifice poporului ales al lui Dumnezeu. Celelalte popoare nu aveau Revelaţia care a fost dată poporului lui Israel, deci vechii păgâni Îl cunoşteau pe Dumnezeu doar din manifestările naturii înconjurătoare. Religiile lor erau naturaliste, ele divinizau începuturile materialiste ale lumii, închinându-se luminătorilor cereşti, tuturor stihiilor naturii, divini¬zau animale şi păsări şi se închinau la idolii făcuţi de ei înşişi. | Continuare »
Traian Dorz, din vol. Osana, Osana
A fost odată-un Copilaş
născut într-o livadă,
în grajd, afară din oraş…
Şi-atât era de drăgălaş,
că mii şi mii de îngeraşi
s-au coborât să-L vadă.
În noaptea-n care S-a născut,
s-a-nfiorat pământul;
cu cântec Cerul s-a umplut
şi crai din loc necunoscut,
îngenunchind când L-au văzut,
I-au sărutat veşmântul.
Apoi trecut-au rând pe rând,
ca ceasurile, anii…
creştea Copilul cel plăpând
Curat,
Frumos,
Cuminte,
Blând…
dar Îi creşteau cu negru gând
şi Iuda, şi duşmanii… | Continuare »
Arhimandritul Iuliu Scriban
1. În mijlocul învălmăşelii vieţii noastre, odată vine un popas care le opreşte pe toate în loc şi ne îndreaptă ochii spre povestiri foarte vechi, care au fost acum sute şi sute de ani îndărăt. Oamenii uită lucruri cu mult mai apropiate. Se şterg din minte întâmplări petrecute sub ochii noştri. Ca prin vis îţi aduci aminte de unele dintre ele. Despre altele trebuie să te zbuciumi cu mintea ca să poţi spune când au fost. Pe altele le scriu oamenii în cărţi, ca să rămână în ştirea urmaşilor. Cu toate acestea, se uită şi aşa şi mintea se luptă greu ca să poată păstra în tainiţele ei măcar ce îi este de neapărată trebuinţă.
Cu nici un preţ nu uită însă popasul Crăciunului. Deşi el ne aminteşte fapte atât de îndepărtate în trecut, care nici n-au fost măcar pe meleagurile noastre, nici n-au fost povestite în graiul nostru, ele nu încetează a fi povestite şi trâmbiţate de-a lungul întregii omeniri.
2. Şi care sunt acele fapte, şi care este acea povestire?
Este cea care se povesteşte despre naşterea Pruncului Iisus în Vifleemul Iudeii, împletită cu veştile despre Irod împăratul şi cu cei trei crai de la răsărit. | Continuare »
Sf. Daniil SihastrulAcest cuvios părinte s-a născut din părinţi dreptmăritori creştini într-un sat nu departe de Rădăuţi. Din copilărie cuprins de o deosebită râvnă către cele duhovniceşti a părăsit casa părintească şi a trăit o vreme în obştea cuvioşilor părinţi de la biserica Sfântul Nicolae din Rădăuţi, nevoindu-se la sporirea credinţei şi a faptelor bune, iubind foarte mult rugăciunea şi privegherile de toată noaptea.
Îmbogăţindu-se în cunoştinţele teologice din citirea cărţilor de slujbă şi din sfinţii părinţi, arătând ascultare şi smerenie în toate cele încredinţate de stareţul acestei sfinte obşti călugăreşti de la Catedrala din Rădăuţi, a primit chipul îngeresc al vieţii călugăreşti, cu numele de David.
Râvna spre şi mai multe nevoinţe duhovniceşti l-a mânat la mănăstirea Sfântului Lavrenţie, aproape de satul Laura de astăzi. În acest loc de sihăstrie, ziua lucra împreună cu toţi ostenitorii sfintei mănăstiri, iar noaptea, în chilia sa, petrecea în necontenită rugăciune şi priveghere. Cunoscându-i râvna şi simţindu-i dorinţa neîncetată după Dumnezeu, la sfatul părintelui său duhovnicesc, stareţul acestei Lavre i-a dat schima cea mare, primind numele de Daniil.
Nu după multă vreme de la primirea stării de schimnic, cu binecuvântarea stareţului său, se retrage în locurile tainice ale codrului, lângă pârâul cu numele Viteu, localitatea Putna, unde cu ajutorul ciobanilor şi al altor iubitori de viaţă duhovnicească şi-a săpat într-o stâncă o chilie pe care o vedem şi astăzi, nu departe de Mănăstirea Putna.
Cunoscut ca mare nevoitor şi stăruitor în rugăciune, Cuviosul Daniil este cercetat de foarte mulţi credincioşi spre a-i cere sfat şi îndrumare de învăţătură şi trăire creştinească şi a se ruga lui Dumnezeu pentru vindecare de bolile sufleteşti şi trupeşti. Un alt loc unde a sihăstrit Cuviosul Daniil este şi stânca Şoimului, lângă Voroneţ, unde, de asemenea, era căutat de credincioşi pentru folosul lor duhovnicesc. | Continuare »
