DIN PRICINA ACEASTA

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Din pricina aceasta, iudeii au început să urmărească pe Iisus şi căutau să-L omoare, fiindcă făcea aceste lucruri în ziua Sabatului.“ (Ioan 5, 16)

Din pricina unui bine făcut unui nenorocit şi din pricina pârii unui nerecunoscător, iudeii au început să-L urmărească pe Iisus.

Şi mereu din aceste două pricini va fi urmărit Hristos: din pricina binelui făcut celor nenorociţi şi din pricina pârelor celor nerecunoscători. Din pricina mântuirii şi binefacerilor aduse omenirii prin Evanghelia Sa, Hristos a fost urmărit de toţi cei care iubesc întunericul, pentru că aceştia au foloase din întuneric. Şi din pricina acelor care, din ură sau din neştiinţă, din răzbunare sau din interes, Îl pârăsc, Hristos este şi azi urmărit de toţi cei care nu cercetează temeinicia urii faţă de El.
De ce oare oamenii nu privesc cinstit la lucrarea mântui-toare pe care a adus-o Hristos în lume? Căci fără de această lucrare a Evangheliei creştine am lo-cui şi astăzi în triburi sau în peşteri! De ce oare nimeni nu judecă cu dreptate şi cu înţelepciune ca să vadă ce a făcut într-adevăr Hristos pentru omenirea întreagă şi ce ar fi astăzi lumea, fără învăţătura lui Iisus, decât o uriaşă închisoare?
Oamenii nu iubesc pe Adevăratul Dumnezeu, ci forma Evangheliei. Exteriorul credinţei. Acesta este falsul dumnezeu la care se închină astăzi oamenii! Când Adevăratul Dumnezeu S-a ridicat să nimicească pe acest fals dumnezeu al lumii, oamenii L-au răstignit pe Cel Adevărat, spre a-l apăra pe celălalt, pe cel fals. | Continuare »

O, vino, dulce înger

Iosif  GHEORGHIŢĂ

O, vino, dulce înger, din ţara cea de dor,
pierduta Bucurie redă-ne-o tuturor.
Străbate bezna nopţii de-ntunecime grea,
tu, purtător de slavă, străluce-ne cu ea!

Descoperă-ne Semnul cel unic şi Divin
ce, înfăşat în iesle, Se dăruie deplin.
E Domnul, e Mesia, născut pe fân, plăpând,
dezvăluit credinţei şi lacrimii-aşteptând.

În nelumească fire, cu chip tot mai ceresc,
se naşte-n noi Iubirea în cuib dumnezeiesc.
Căci Pruncul Sfânt din iesle e Semnul cel dintâi
ce stă spre mântuire de veacuri căpătâi.

O, sufletul meu, vino în staul, să te-nchini
Iubirii ce Se naşte pe paie, între spini.
Cu îngerii-mpreună slăveşte-L pe Hristos
şi cu păstorii cântă-ţi colindul bucuros.

Iubirea mea, smerită şi tu pe veci rămâi,
când aurul şi smirna, şi-a magilor tămâi
le duci ca pe-al credinţei şi-al ascultării dar
ars până-n veşnicie pe-al rugăciunii jar.

Văzul cel sufletesc

Văzul cel sufletesc

E vorba şi întrebarea despre unde se află în Biblie, în chip mai grăitor, simţul vederii celei sufleteşti.

Răspunsurile sosite sunt de multe feluri, unele mai potrivite, altele mai puţin potrivite.
Romulus Hopotă, Racoviţa […] şi Silvestru Ţurcan, Pârjota, Basarabia – au răspuns cu Fapte 9, 7, când Saul, pe drumul Damascului, dintr-un „orb” ce era, a căpătat simţul vederii sufleteşti.
Foarte corect răspuns a dat şi Iordan Vlad din Gura Râului – Sibiu, cu locul de la Luca 2, 26-30, unde bătrânul Simeon a strigat că a văzut lumina mântuirii.
Foarte bine a răspuns şi George Ştefan, minor, din Peştişul Mic, Hunedoara, cu locul de la Evrei 11, 1-7: „Prin credinţă vedem că suntem străini pe pământ şi nişte călători”.
Frumos şi corect e şi răspunsul lui Const. St. Iftem, Corod – Tecuci, cu locul de la In 9, 25, unde orbul din naştere a strigat: „Orb eram şi acum văd!”. Iisus a venit ca cei ce nu văd să vadă, adică El ne dă simţul vederii sufleteşti (Apoc 3, 18). Un răspuns foarte bun şi acesta.
Unii au răspuns, în schimb, mai puţin bine, confundând întrebarea cu locurile din Biblie unde este vorba despre cei ce şi-au pierdut simţul vederii sufleteşti. Spre pildă, locul din Psalmul 35, 21; Matei 7, 3; Marcu 8, 18 etc. | Continuare »

ORBIILE ŞI LUMINA

ORBIILE ŞI LUMINA

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin. „Pe când trecea Iisus, a văzut un orb… cerşetor”.

Slăvit să fie Domnul!
Scumpii mei, iubiţi fraţi şi surori! Ce binecuvântată este trecerea lui Iisus pe-acolo pe unde trece El! Ce binecuvântată este cetatea aceea pe unde trec paşii Lui! Ce binecuvântat e sufletul şi casa aceea pe unde se opreşte Iisus, pe unde trece El! Ce binecuvântare avem noi în ziua de astăzi, că trece Iisus din nou şi pe-aci, prin această cetate şi pe lângă inimile fiecăruia dintre noi! Binecuvântat să fie El în veci! El ştie unde este o suferinţă, unde este o durere, unde este o rană, El ştie, fraţii mei, El ştie… aduceţi-vă aminte că El ştie. Aduceţi-vă aminte şi spuneţi-I Lui, şi nu vă pierdeţi nădejdea niciodată când vă vor plânge ochii sau când inima vă va fi zdrobită de una sau de alta. Spuneţi-I lui Iisus, că El ştie; şi El va veni şi va trece, şi vă va aduce mângâiere şi alinare.
Trecea Iisus şi l-a văzut pe un orb. Ce stare nenorocită, iubiţilor, este starea de orbie! Ce stare dureroasă este starea aceea! Câţi, în jurul nostru, sunt în dureri şi în lipsuri, dragii mei! Câţi nu sunt atinşi de suferinţă şi noi nu ştim! Câţi nu sunt fără ochi, câţi nu sunt fără mâini, câţi nu sunt fără de picioare, câţi nu sunt în jurul nostru, atâţia şi atâţia, dragii mei, care sunt în dureri şi sunt în suferinţă…
Dar oricum, chiar dacă ar fi cineva fără o mână, dar dacă are lumina ochilor, zice: „Binecuvântat să fie Dumnezeu că pot să-i văd pe cei dragi ai mei cu aceşti doi ochi. | Continuare »

RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE

Traian DORZ

Recunoştinţă, Doamne, pentru Lumina Ta
şi pentru ochii care mi i-ai deschis s-o vadă,
pentru mereu aceeaşi dintâi iubirea mea
şi Adevărul Unic ce inima să-l creadă.

Recunoştinţă pentru Cuvântul Tău cel Sfânt
şi pentru mintea care curat să-l înţeleagă,
şi pentru ziua care am pus-o legământ,
şi pentru tot ce viaţa adânc, din ea, mi-o leagă.

Recunoştinţă, Doamne, de prietenii iubiţi,
de fericirea care, prin ei, dai vieţii mele,
de visele-mplinite, de fiii dăruiţi,
de lacrimile care mi le-ai schimbat în stele.

Recunoştinţă, Doamne, de-un sfinţitor calvar,
de toată mângâierea nădejdii luminoase,
de-apropierea Ţintei cu tot mai noul har,
de roada tot mai dulce a crengilor frumoase.

Recunoştinţă, Doamne, de tot ce ne-a durut
aducător de largă comoară nesecată,
de rodul tot mai tainic, mai dulce, mai tăcut,
ce-l gustă rugăciunea de fiecare dată!…

FERICE DE CEI CE AU MURIT în anul de însufleţire 1918

FERICE DE CEI CE AU MURIT în anul de însufleţire 1918

Anul 1918 a fost un an istoric, a fost un an al aşteptărilor noastre de veacuri. A fost anul în care am scăpat de robia de veacuri a străinilor.
A fost un an al împlinirii visărilor noastre de veacuri.
Anul 1918 a fost anul erumperii bucuriei noastre naţionale, a fost un an de cântece, de bucurie, de însufleţire şi de veselie naţională. A fost anul şi praznicul învierii noastre naţionale. Cu cât drag ne aducem şi azi aminte de însufleţirea şi bucuriile acelui an!
Dar încetul cu încetul au venit peste noi alte valuri, au venit valurile cele pline de otravă sufletească ale politicii, a venit otrava cea blestemată a politicii de partid, care ne-a furat iubirea, ne-a spart însufleţirea şi ne-a otrăvit sufletele.
Ferice de cei ce au murit în anul de însufleţire 1918! Ce frumoasă moarte naţională au avut! Au murit ca tot atâţia bătrâni Simeoni naţionali, rostind cuvintele: „Acum slobozeşte, Stăpâne, pe robul tău, că văzură ochii mei învierea neamului meu”.
Ferice de cei ce au murit îndată după ce au scăpat din Egipt, înainte de a vedea „viţelul cel de aur” pe care se pare că-l avem şi noi în drumul spre Canaan. | Continuare »

CONTRIBUŢIA NOASTRĂ LA PRAZNICUL NAŢIONAL DIN 1 DECEMBRIE

CONTRIBUŢIA NOASTRĂ LA PRAZNICUL NAŢIONAL DIN 1 DECEMBRIE

Pr. Iosif Trifa, «Lumina Satelor» nr. 48 / 4 nov. 1928, p. 4

La 1 Decembrie se împlinise 10 ani de la alipirea Ardealului da ţara-mamă. Această zi istorică se va prăznui cu mari serbări naţionale la Alba Iulia şi în toată ţara. Multe lucruri frumoase se vor spune cu acest prilej.
Noi vom spune că praznicul din 1 Decembrie trebuie încă întărit. Trebuie încă întărit cu Evanghelia Mântuitorului. Noi vom spune că războiul cel mare încă nu s-a terminat. Neamurile lumii sunt într-o întrecere, într-o rivalitate cum n-a mai fost poate niciodată. Fiecare naţiune caută să-şi întărească locul şi rostul ce-l are în lume.
Un război surd se dă azi între neamurile lumii. Noi zicem: acest război – războiul deplin şi viitorul deplin – îl vor câştiga acele neamuri care îşi vor dospi cât mai repede ţara şi viaţa cu Evanghelia Mântuitorului.
O grozavă decădere sufletească bântuie azi în lume. Geme lumea de stricăciuni sufleteşti. Izbânda şi viitorul îl vor avea acele neamuri care vor face mai repede primenirea morală, sufletească. O, de ar fi şi neamul meu între acestea! (s.n.)
La 10 ani după alipirea Ardealului şi împlinirea visurilor noastre naţionale, avem încă multe, multe greutăţi. Se vorbeşte despre criza financiară, se vorbeşte, tot mereu despre criza politică, dar criza cea adevărată, criza cea mai mare este criza morală… este slăbirea credinţei în Dumnezeu… este criza stricăciunilor sufleteşti. Criza aceasta este rădăcina şi izvorul tuturor relelor şi neajunsurilor. Această criză trebuie rezolvată la primul loc, căci fără rezolvarea ei n-am făcut nimic şi nu putem face nimic. | Continuare »

CELE TREI FAMILII

FrTraianDorzVorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Chimindia – august 1979

… fericită şi binecuvântată să fie în veci mântuirea aceluia care caută să-şi mântuiască toată familia sa, tot poporul său.

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Programul nostru trebuie să se-mplinească. Şi va trebui, peste câteva clipe, să mergem pentru ceea ce trebuie să facem şi unde suntem aşteptaţi.
Aş fi dorit din toată inima aici, unde avem un moment aşa de impresionant, aşa de minunat şi unde sunt atâtea suflete pe care le iubim atât de mult… atâţia ochi în care nu putem privi fără lacrimi… Nu ştiu cum… toată viaţa noastră am cunoscut aceste două mari şi minunate condiţii de la Dumnezeu; am avut aceste două mari lucruri în viaţa noastră: dragostea şi lacrimile… Cum am moştenit de la părinţii noştri: şi-n cele mai luminoase zile, poate că ochii noştri, de prea multă lumină, au fost mereu plini de lacrimi… Şi-n cele mai întunecate nopţi, poate că ochii noştri, de prea mult întuneric, au avut numai lacrimi…
Noi mulţumim lui Dumnezeu că nu ne-a lăsat dragostea fără lacrimi, nici lacrimile fără dragoste… Lui ne rugăm mereu pentru aceste două mari şi minunate daruri. Pentru că vai de cei care nu pot iubi şi vai de cei care nu pot plânge. În cele mai fericite clipe, noi n-am putut să ne sărutăm de lacrimi. În cele mai îndurerate clipe, noi am mulţumit lui Dumnezeu pentru toate acestea.
Da, pentru că s-a vorbit aşa de frumos despre semnificaţia nunţii şi despre ceea ce Dumnezeu întemeiază, în primul rând, printr-o unire de tineri: familia, ne-am gândit mereu la cele trei mari înţelesuri ale acestui cuvânt: familia.
Trupeşte, ne-am născut dintr-o familie. Până la moartea noastră vom purta numele acelei familii; asemănarea acelei familii; ceea ce-am învăţat şi ce-am primit, zestrea sufletului nostru în această familie. Nu vom putea uita niciodată părinţii care ne-au născut. | Continuare »

UN DOR MAI AM

UN DOR MAI AM

Un dor mai am, – un singur dor,
Iisus, ’nainte ca să mor:
să-mi văd urmaşul, fericit,
’nălţându-Ţi Steagul strălucit
mereu mai sus, – biruitor
– şi pot să mor, şi pot să mor.

Şi-o singură dorinţă-aş vrea
’nainte de plecarea mea:
pe-acest viteaz să-l văd luptând
biruitor în primul rând,
cu ochii-n lacrimi să-l petrec
– şi pot să plec, şi pot să plec.

Şi-o rugăciune-aprinsă am:
să-mi văd unit al meu sfânt neam
în juru-acestui Steag Viteaz
’nălţat cât soarele-n amiaz;
atunci sunt fericit deplin
– şi pot să vin, şi pot să vin…

O Doamne, – singurul meu dor
ascultă-mi-l – şi-apoi să mor;
doresc să-mi văd urmaşul meu
înalt venind spre Dumnezeu,
urmat de-un nesfârşit popor
– şi pot să mor, şi pot să mor. (Traian DORZ)