Lidia Hamza

1 curcubeu la Sf Xenia Banceni UcrainaSoarele e sus pe cer
Ca un falnic mesager
Chiar de cad sau mă ridic,
De m-avânt sau de abdic,
Dacă stau sau dacă merg,
Dacă plâng sau ochii-mi șterg,
Dacă zac sau dacă zbor,
Dacă-i greu, dacă-i ușor,
Dacă iau sau dacă las,
Dacă-alerg sau merg la pas,
Dacă lupt sau dacă-aștept,
Dacă-i drumul strâmb sau drept,
Dacă pierd sau dacă-nving,
Dacă-aprind sau dacă sting,
Dacă rup sau doar admir,
Florile din cimitir
Ori de-i pisc, ori de-i abis,
Ori de țin tot ce-am promis
Dacă-s rob, ori dacă-s domn
Dacă-s treaz, ori zac în somn,
Dacă-s rău sau dacă-s bun
Dacă tac sau dacă spun
De-i devreme ori târziu,
Dacă mor sau dacă-nviu…
El își dă căldura sa
Peste toți și tot așa.

Tot la fel și Dumnezeu
Pune veşnic curcubeu
Peste ploaia orişicui
Dacă-i bun sau dacă nu-i
Doar cu dragoste de vrea | Continuare »

Sfântul Ioan Gura de Aur

„Multe lucruri arată Hristos în această pildă! Că Dumnezeu a purtat de grijă iudeilor de la început; că ei dintru început au fost nişte ucigaşi; că Dumnezeu n-a lăsat nimic din cele ce trebuiau pentru purtarea lor de grijă; că nu S-a întors dinspre ei nici după ce au ucis pe profeţi, ci a trimis chiar pe Fiul Lui; că unul şi acelaşi este Dumnezeul Noului şi Vechiului Testament; că moartea Lui are să săvârşească mari lucruri; că iudeii au să sufere cea mai cumplită pedeapsă pentru răstignirea Lui şi pentru îndrăzneala lor, că au să fie chemate neamurile şi că iudeii au să cadă.
Domnul a spus această pildă îndată după pilda cu cei doi feciori, ca şi prin această pildă să arate cât de mare e crima iudeilor, ca să arate că e cu totul de neiertat.

– Pentru ce?
– Pentru că au fost întrecuţi de desfrânate şi de vameşi – şi cu mult –, deşi au avut parte de o atât de mare purtare de grijă.

Uită-te cât de mare e purtarea de grijă a lui Dumnezeu şi cât de negrăită lenea lor! Dumnezeu a făcut ce trebuiau să facă lucrătorii: a împrejmuit via cu gard, a sădit-o şi toate celelalte. Puţin lucru a lăsat în seama lor: să aibă grijă de cele din vie, să păzească ce le-a dat. N-a fost uitat nimic, ci toate erau într-o desăvârşită ordine. Deşi iudeii s-au bucurat de atâtea daruri din partea lui Dumnezeu, n-au câştigat nimic de pe urma lor: i-a scos din Egipt, le-a dat legea, le-a ridicat Ierusalimul, le-a zidit templul, le-a făcut jertfelnicul. | Continuare »

1 adormirea MD
Minune şi Taină e viaţa curată
în care Lumina S-a vrut întrupată,
în care Iubirea a vrut a Se-aprinde
şi-n care tot Raiul pe veci se cuprinde.

Fii binecuvântată,
Fecioară Preacurată,
Minune şi Taină şi-Altar,
tu, Maica Eternului Har.

Minune şi Taină e Sfânta-Ntrupare,
când Cel-Fără-Margini Se strânge-ntr-o zare
şi Soarele Veşnic Se strânge-ntr-o rază,
şi Cerul sărutul pe-un Crin şi-l aşază.

Minune şi Taină sunt Fiul şi Mama,
spre Care se nalţă uimirea şi teama,
spre Care coboară Iubirea şi Paza
şi-n Care se-ascunde Fiorul şi Raza.

Minune şi Taină e Mila Divină
ce astfel alege spre lume să vină
şi astfel doreşte spre ea să ne-atragă,
sfinţiţi de Iertarea Eternă şi-ntreagă.

Minune şi Taină, mi-nchin pe vecie
credinţa, nădejdea şi dragostea Ţie;
fiinţa, viaţa şi tot ce e-n mine,
prin Tine sfinţite, cuprinde-le-n Tine.

Traian DORZ

1 adormirea Maicii DomnuluiSTAREA ÎNTÂI

1. În mormânt Viaţa Ai fost pus, Hristoase, Şi-a vieţii Maica-acum intră în mormânt Şi se mută la viaţa cea de sus.
2. Tu născând Viaţa, Pe a tot-Dumnezeu Şi viaţa, Prea Curată schimbând-o La viaţa cea de sus te-ai şi mutat.
3. Te mărim pe tine, Maică prea curată, Şi-adormirea ta cinstim, prăznuind-o Cu solirea-ţi pururea fiind păziţi.
4. Fericimu-te toţi, O prea sfânta Maică, Închinându-ne cinstitei tale mutări, Cea de care îngerii s-au minunat.
5. Te mărim pe tine, Maică a lui Hristos, Care fară de sămânţă ai zămislit Şi a a ta mutare toţi o preamărim.
6. Fericimu-te toţi, Maică a lui Hristos Ceea ceai pricinuit pe noul Adam, Şi-adormirea-ţi cu credinţă o cinstim.
7. Te mărim, Fecioara Pururea cinstită Şi icoanei tale ne închinăm, Ca la oglindirea sfântului tău chip.
8. Fericimu-te toţi, Maică a lui Hristos, Ca pe rugătoarea pururea pentru noi Şi ca pe o solitoare pentru toţi.
9. A fericiţilor Tăi părinţi străluciţi, Tu prea fericită fiică lor te-ai făcut Şi pe toate neamurile ai întrecut.
10. Drept-maritori preoţi Şi popor credincios Cu smerenie cădem la sicriul tău Prea curată Maica lui Emanuil.
11. Mulţimea de pustnici, Cete de cuvioşi O, voi tineri şi fecioare, cu cei bătrâni Cântaţi adormirea prea Curatei Maici.
12. O voi domnitori mari, Toţi acum lăudaţi Strămutarea prea curatei Împărătese Ce-a născut pe Împăratul tuturor.
13. Cine dar va spune Bucuria multă Ce-a cuprins pe Maica Domnului Iisus Când i să vestit mutarea Ei la cer.
14. Suind Prea Curată Muntele Eleon Şi în mâna de la înger floare luând Către Cel născut din Ea se închină.
15. A muntelui saduri. Ţie ţi se-nchina, Prea Curată, văzând ramură de finic Ca la Maica Celui atotziditor.
16. Glasul Celui de sus Fără veste-a grăit De mutarea ta iubitului ucenic, În Efes fiind cu slujba lui Hristos. | Continuare »

„Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne în dragostea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân în dragostea Lui.“ (Ioan 15, 10)

Domnul Iisus ne-a poruncit nouă să facem nu mai mult, dar nici mai puţin de cum a făcut El, fiindcă El era unitatea de măsură pentru ascultarea noastră faţă de Dumnezeu.
Dacă păziţi poruncile Mele – a spus El – după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui, veţi rămâne şi voi în dragostea Mea, după cum şi Eu rămân în dragostea Lui, fiindcă am împlinit poruncile Lui cu ascultare deplină. În acest fel trebuie să fim bine încredinţaţi de acest adevăr: după cum vom păzi, aşa vom şi rămâne.
Şi după cât vom asculta, atât vom şi fi. Măsura pe care ne-o porunceşte Domnul nu este o târguială care să sune cam aşa: „Dacă păziţi cât puteţi sau cât vă convine fiecăruia“…
Ci este o hotărâre clară şi categorică: „după cum şi Eu am păzit“. Aceasta înseamnă că şi atât de mult, dar şi atât de bine, cum El a făcut, ni se cere să facem, să împlinim şi noi voia lui Dumnezeu.

Noi ne putem înşela foarte uşor, după cum se şi în­şală foarte mulţi, crezând că dacă Dumnezeu este ne­spus de bun, noi putem fi oricum, că putem face orice, că putem merge oriunde ori sta oricum. Fiindcă El până la urmă tot ne iartă.
Gândind aşa şi făcând aşa, s-au înşelat foarte multe suflete. Şi s-au pierdut foarte mulţi pe veci.
Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu ne înfăţişează în întregimea lor poruncile lui Dumnezeu. Şi numai a­tunci nu ne înşelăm singuri, când ţinem seama de tot Cuvântul Său, nu numai de o anumită parte din El, care ne-ar conveni nouă. | Continuare »

Datornicul-nemilostiv-6Traian DORZ

Tu ai fost Preabun cu mine,
Dumnezeul meu,
– atunci, faţă de oricine,
cum să pot fi eu?
Când Tu-mi dai cu-atâta milă,
mie, braţul plin,
cum să pot eu da cu silă
stropul meu puţin?

Tu-ai fost iertător cu mine,
Dumnezeul meu,
– atunci cum mi se cuvine
ca să iert şi eu?
Când Tu, vina mea cea mare,
toată mi-ai plătit,
atunci cum să nu-mi iert oare
micul meu greşit?

Tu-ai fost neschimbat cu mine,
Dumnezeul meu
– atunci cum să nu-mi pot ţine
legământul, eu?
Vină-mi orice pentru Tine,
gheaţă ori văpăi,
ce-am promis pe veci voi ţine
Ţie şi-alor Tăi!

1 pilda-datornicului-nemilostivDoamne, ce dator pot fi
harului Tău mare,
mii de vieţi dac-aş trăi
şi-aş tot vrea să pot plăti,
Doamne, ştiu că nu voi fi
niciodată-n stare!

Doamne, că mi-ai dat şi dat
aur ca din soare;
nu-i ca mine de bogat,
Doamne, nici un împărat,
dar de cât mi-ai dat şi dat
ce-Ţi voi da eu oare?

Doamne, n-am un nalt cuvânt,
nici alt dar mai mare,
doar o lacrimă şi-un cânt,
şi-acel tainic simţământ
pentru care nu-i cuvânt
inima mea are.

Doamne, ia-mi-le-ascultând
dulcile-mi suspine
şi le-aşază lăcrimând
lângă dulcele Tău gând
care-Ţi arde aşteptând
numai după mine!

Traian Dorz, Cântarea Biruinţei

DESPRE NERECUNOŞTINŢĂ –  Sf. Luca al Crimeei

Binefacerea şi recunoştinţa – Traian Dorz

Binefacerea şi nerecunoştinţa – Traian Dorz

Despre iertare și împăcare – Sf. Nicolae Velimirovici

MÂNDRIA ŞI GLOATA – Traian Dorz

Salvare şi recunoştinţă – Traian Dorz

Cum v-a iertat Hristos – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei

Pacea lui Hristos – Traian Dorz, Hristos – puterea apostoliei

Staţi gata, dar… (Efeseni 6, 14) – Meditaţii la Apostolul duminicii a 11-a după Rusalii

Poezii

Plânge datornicul

RECUNOŞTINŢĂ, DOAMNE

Eu nu ştiu cum…

 

După obişnuitul început, se zic:
CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Tu, cel ce ai fost alesul Domnului pentru întoarcerea lui Israel de la închinarea lui Baal, aspru mustrător al împăraţilor nelegiuiţi strălucind cu văpaia râvnei pentru Dumnezeu atotţiitorul, cu sfintenia vieţii şi a minunilor, cel ce te-ai ridicat cu trupul la ceruri şi vei veni înaintea celei de a doua veniri a lui Hristos, laudă îţi aducem ţie, profetule al lui Dumnezeu Ilie, tu, care ai mare îndrăzneală către Domnul, slobozeşte-ne pe noi din toate nevoile şi necazurile cu rugăciunile tale, pe noi cei ce-ţi cântăm: Bucură-te, Ilie, mărite prooroc şi înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos!

Icosul 1
Înger vieţuitor în trup te-ai arătat, proorocule, prin râvna cea pentru Dumnezeu şi prin viaţa ta curată; căci încă prunc fiind, părintele tău, Sovah, văzut-a îngeri luminaţi cu tine vorbind, cu foc înfăşurându-te şi cu văpaie hrănindu-te, arătând astfel ca râvna ta e fierbinte pentru Dumnezeu şi că puterea graiurilor şi a vieţii tale e ca o lumină neprihănită; pentru aceea, cu uimire grăim ţie unele ca acestea:
Bucură-te, cel ce din veac ai fost ales a sluji pentru mântuirea fiilor lui Israel;
Bucură-te, cel ce încă din pântecele maicii tale ai fost ales vestitor al adevărului şi al bunei cinstiri a lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce asupra căruia s-a descoperit preaslăvită aratare, ce a minunat pe părintele tau;
Bucură-te, cel ce din tinereţe ai iubit curţăia feciorelnică şi tăcerea;
Bucură-te, cel ce ai urât deşertăciunile lumii şi toate bucuriile ei, iar sufletul tău în intregime l-ai închinăt lui Dumnezeu;
Bucură-te, cel ce cu lumina înţelepciunii de Dumnezeu ai fost luminat şi cu învăţătura temerii de Dumnezeu din pruncie ai fost adăpat;
Bucură-te, Ilie, mărite prooroc şi înaintemergător al celei de a doua veniri a lui Hristos! | Continuare »