[Am făcut tot ce eram dator]

Traian DORZ, Istoria unei jertfe – vol. 4

SCRIIND şi SPUNÂND, am putut să fac o sută de greşeli mici, faţă de o sută de oameni mici şi greşitori ca şi mine. Şi aş fi putut avea şi eu iertarea lor cum au avut-o şi ei pe a mea, fiindcă toţi eram la fel.
Dar NESCRIIND şi NESPUNÂND, aş fi făcut doar un singur păcat, dar păcatul cel nespus de mare faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu, Care, neavând El Însuşi nici un păcat, nu mi-ar fi avut poate nici mie nici o iertare.

Şi acum, când zilele mele s-au dus şi vorbele mele s-au dus, şi scrierile mele se duc, iată că sunt gata să mă duc şi eu pe urma lor la Judecata cea Mare şi Adevărată a Istoriei şi a lui Dumnezeu.
Cu datoria mea faţă de fraţi şi de Frăţietate, mă duc împăcat, căci, pe cât mi-a ajutat harul lui Dumnezeu şi puterile mele, am căutat să alerg zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, bolnav ori sănătos, ca să-i pot ajuta pe toţi să ajungă la pace, la unitate, la colaborare şi la orientarea cea sănătoasă şi bună în dreapta învăţătură. Cine a vrut să asculte s-a fericit. Cine n-a vrut se va osândi singur. În privinţa asta simt că nu mai am nici o datorie faţă de nimeni.

Cu datoria faţă de ceilalţi, de la cei mai mari şi până la cei mai străini şi vrăjmaşi, la fel, mă duc împăcat. Am făcut tot ce eram dator şi faţă de ei. Nu mai datorez faţă de nimeni nimic. Pot privi şi acum, şi în faţa Judecăţii curat în ochii oricăruia cu care m-am întâlnit ori de care m-am despărţit…

Şi acum vreau să mă întorc pe totdeauna şi cu toată faţa fiinţei mele în întregime numai spre Tine, Dulcele, Dragul şi Scumpul meu Mântuitor Iisus Hristos, cu Care am pornit pe acest drum de la primul meu pas şi cu Care rămân singur acum la pasul acesta, cel din urmă. Nici Ţie nu trebuie să-Ţi mai spun acum nimic, pentru că Ţi-am spus totul, totul, totul, clipă de clipă, loc de loc şi stare de stare până aici. | Continuare »

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

rusalii-11După rugăciunile începătoare:

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită: Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie; Vino, Nor Purtător de rouă și Negrăită Frumusețe; Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră; Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale; Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale; Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș; Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Continuare aici

Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

IISUSE, APA VIE

DSCN7715Iisuse, Apa vie
ce orice-sete-alini,
ce inima ne-o-nvie
şi ochii ni-nsenini;
Tu sufletul ni-l saturi,
Tu duhul ne-ai-nnoit,
pe-a lumii mii de laturi,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are,
ci-n veci să Te căutăm;
nesăturaţi de Tine,
nălţându-Ţi nesfârşit
cântări tot mai divine,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Plata
vieţii de apoi,
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi;
Cerească Apă Vie,
în cor desăvârşit
Îţi cântă totul Ţie,
– Iisuse, fii slăvit!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Cele douã tabere din Ziua Cincizecimii

Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între două tabere,
care vor rămâne până la sfârşitul veacurilor

Vorbirea apostolilor din ziua Cincizecimii a făcut   un mare răsunet (citiţi pe larg în Faptele Apos­tolilor, cap. 2). În vorbirea lor, era „vuietul” Duhului Sfânt, iar „vuietul” acesta totdeauna răscoleşte frământările mântuirii sufleteşti.
„Toţi erau uimiţi şi ziceau unii către alţii: «Ce vrea să fie aceasta?»” (Fapte 2, 12). „După ce au auzit cuvintele lor, au rămas străpunşi la inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Fapte 2, 37).

Dar, alături de aceşti „răniţi” de „sabia Duhului Sfânt”, în ziua Cincizecimii, era şi o altă ceată. Ascultaţi: „Iar alţii îşi băteau joc (de apostoli) şi ziceau că sunt plini de must” (Fapte 2, 13).
În faţa apostolilor, mulţimea stătea împărţită în două tabere: o tabără căuta mântuirea, cealaltă o batjocorea. O parte din mulţime a fost rănită de „limbile de foc”, cealaltă a rămas împietrită. Vuietul Duhului Sfânt pentru unii era o veste dulce de mântuire, iar pentru alţii o nebunie.

Aşa a fost în ziua Cincizecimii, aşa e şi azi, şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.
Să luăm, spre pildă, mişcarea cu Oastea Domnului. Ce frumos şi puternic răsunet sufletesc a făcut prin ţară această Mişcare! Câte suflete a trezit din somnul păcatelor!
Dar, de altă parte, şi câtă critică şi împotrivire contra ei! Pentru cei răniţi de Duhul Sfânt, Oastea este un sprijin de mângâiere şi mântuire sufletească, dar pentru ceilalţi este o nebunie, o „sectă”.

În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între doi oameni. A tras hotar între „omul cel vechi” şi „omul cel nou”; între „omul cel lumesc” şi „omul cel duhovni­cesc” (I Cor 3, l; Ef 4, 22-24). Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi care nu se pot înţelege, între doi oameni care nu se pot înţelege (I Cor 2, 14). Din ziua Cincizecimii, a pornit această „neînţelegere” şi ea va dura până la sfârşitul veacurilor.

Nouă ni se aduce ridicola învinuire că-i „dezbinăm” pe oameni. Cică Oastea Domnului îi dezbină pe oameni în tabere. Fără îndoială, Oastea Domnului e vinovată de această „crimă”. Când, într-un sat, unii chefuiesc şi petrec la cârciumă, iar alţii îşi petrec în Domnul, cântând şi rugându-se – iată, „dezbinarea” e gata! Iată, „crima” Oastei e dovedită! Când la hramurile Sfintelor Mânăstiri, unii sorb apa cea vie, iar alţii sorb alcoolul – ce mai vreţi? | Continuare »

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

cu  prilejul adunarii Oastei Domnului de la Praznicul Cincizecimii din 1933

„Iubiţii mei fraţi!
Departe fiind de voi, pribeag prin ţări străine şi greu bolnav, cu duioşie mă gândesc la adunarea din Sibiu şi vă trimit, de pe patul meu de suferinţă, frăţeştile mele salutări, rugând pe Domnul Oastei să împărtăşească şi acestei adunări suflarea cea caldă şi sfântă a Duhului Sfânt, Iniţiatorul şi Cârmuitorul Mişcării noastre.
Iubiţii mei! Să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele (Efeseni 3, 13). Totul este voia Domnului. Poate clipa plecării mele acasă la Domnul, nu este departe (II Tim 4, 8 şi II Cor. 5, 8). O, nu fiţi întristaţi pentru aceasta. Oastea Domnului este a Domnului, şi El va avea grijă de ea. Eu am fost numai un vas umil şi netrebnic, de care Domnul s-a folosit în Lucrarea Sa. Eu vă zic ca Apostolul Pavel: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această Lucrare o va isprăvi până în Ziua lui Iisus Hristos“ (Filip. 1, 6).
Nu uitaţi apoi, iubiţii mei, că orice lucrare nouă, pentru statornicia ei, cere jertfă. Mânăstirea de la Argeş nu s-a putut termina până când, în temelia ei, n-a fost îngropată o jertfă de om.
E adevărat că Jertfa cea Scumpă a Scumpului nostru Mântuitor suplineşte şi săvârşeşte totul, dar istoria ne arată în chip luminos că, creştinismul a înflorit şi a odrăslit şi prin jertfa celor care, urmând pe Domnul, şi-au pus viaţa în slujba Lui.

Vă mulţumesc, iubiţii mei, pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut şi le faceţi pentru mine. Le-am simţit şi le simt. Exact din duminica slăbănogului, când aţi început a vă ruga pentru slăbănogul Oastei, boala mi s-a uşurat. Puterile îmi revin. Dacă va fi în voia Domnului, cred că mă voi întoarce iarăşi în fronturile Oastei, pentru a vă mai spune – prin foaie şi cărţi – ceea ce Duhul Domnului mi-a încredinţat să vă spun.
În această nădejde vă zic: La revedere, în frontul Oastei şi prin draga foaie «Oastea Domnului».
Iar dacă totuşi voia Domnului va fi să plec la El, eu vă trimit de aici, din depărtare, ultimul meu duios salut de despărţire, zicându-vă: Fraţii mei! Iubiţii mei!
Rămâneţi cu Domnul!

Davos (Elveţia) 1 iunie 1933

Erau toţi împreună în acelaşi loc

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor

TDorz1Binecuvântată este totdeauna vremea când fraţii stau şi împreună şi în acelaşi loc. Şi numai acea vreme şi acea stare este cu adevărat binecuvântată.
Pentru că de atâtea ori fraţii sunt în acelaşi loc, dar nu sunt împreună. Sunt în aceeaşi casă, dar nu sunt uniţi. Sunt în aceeaşi lucrare, dar nu sunt una. Sunt de acelaşi nume, dar nu sunt la fel.
O, ce tristă este atunci starea în acelaşi loc a celor care nu sunt împreună. A acelora care cu trupul sunt lângă fraţi, dar cu sufletul sunt departe de ei. Cu numele sunt ca ei, dar cu credinţa, cu purtarea, cu vorbele lor – ei sunt tocmai împotriva fraţilor.
În locul acela Duhul Sfânt este totdeauna întristat, focul Lui este stins, binecuvântarea Lui pierdută şi roadele Lui nimicite.
Dar unde, prin harul lui Dumnezeu şi prin luptele sufletelor adunării, fraţii ajung o inimă şi un gând, acolo nu numai că nimic nu împiedică venirea şi rămânerea Duhului Sfânt, dar toate o cheamă.
Acolo, pe Duhul Sfânt Îl cheamă rugăciunea lor în acelaşi glas.
Şi ochii lor înlăcrimaţi.
Şi mâinile lor împreunate.
Şi dragostea lor, arzând, la fel.
Şi Îl cheamă smerenia şi curăţia lor, ascultarea şi sinceritatea fiecărui suflet în parte şi a tuturor împreună, în dorinţa mare şi frumoasă de a-L avea pe Hristos cât mai deplin în ei.
O, cu ce bucurie Se pogoară acolo totdeauna Duhul Sfânt şi cu ce putere şi roade umple El inimile şi adunările unor astfel de fraţi!

| Continuare »

SĂ MAI CÂNTĂM O DATĂ

Adunare-BeiusSă mai cântăm o dată
cântarea asta dragă
ce inimile noastre
în dragoste le-ncheagă
şi să-L rugăm pe Domnul
aşa să ni le ţină
şi-aşa să ni le afle
atunci când o să vină.

Să mai cântăm, să mai cântăm
cât împreună stăm,
ca sufletul să ni-l unim
şi-aşa pe veci, aşa pe veci să fim.

Să mai cântăm iubirea
Preadulcelui Iisus
ce pentru noi, ca Jertfă,
pe Cruce S-a adus.
Căci orişicât de dulce
şi mult i-o vom cânta,
vom şti că tot mai dulce
şi mult I-am datora.

Să mai cântăm cu lacrimi,
privindu-ne cântând,
căci despărţirea iarăşi
ne vine prea curând;
– dar dragostea rămână
şi când ne despărţim,
în ea pe totdeauna
o inimă să fim…

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Scurt comentariu la cuvântările Sinaxei mici a Întâistătătorilor din debutul Sinodului din Creta

DSC_9704

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 9 a.m., Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului Povăţuitoarea – Gonia, din Kolymbari, Creta, unde a fost oficiată o rugăciune în deschiderea lucrările Sinaxei, ultima sinaxă a Întâistătătorilor înaintea Sfântului şi marelui Sinod.

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. Lucrările Sinaxei se vor desfăşura pe toată perioada zilei de astăzi şi au ca scop analiza Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod, comunicatul final care va fi publicat la sfârşitul lucrărilor Sinodului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod  şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles.
Într-un interviu oferit televiziunii Kriti TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franţei, a oferit explicaţii cu privire la lucrările Sinaxei şi conţinutul Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod: | Continuare »

NOI SUNTEM OSTAŞII

Noi suntem ostaşii credinţii
în Tatăl Ceresc Dumnezeu,
precum au ţinut-o părinţii,
trăind al Scripturii credeu.
– Lucrând şi luptând cu credinţă,
grăbim viitorul frumos,
trăind-o cu-ntreaga fiinţă,
slujim şi vestim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii nădejdii
puternice-n Domnul Iisus,
statornici prin orice primejdii
nălţând Steagul Lui tot mai sus.
– Lucrând şi luptând cu nădejde,
grăbim viitorul frumos,
un gând fericit ne-ntăreşte:
slujim şi slăvim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii iubirii
aprinsă de Duhul cel Sfânt,
să ducem solia-nfrăţirii
la toţi, în Hristos, pe pământ.
– Lucrând şi luptând cu iubire,
grăbim viitorul frumos,
vestindu-L cu-o sfântă trăire,
slujim şi slăvim pe Hristos.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

P.S. Longhin de Bănceni: Mesaj de durere pentru poporul meu ortodox – Poporul lui Dumnezeu

PS-Mihail-JAR-3-1Harul Domnului nostru Iisus Hristos și dragostea lui Dumnezeu Tatăl, și împărtășirea Sfântului Duh să fie cu voi, cu toți.

Te îmbrățișez întru Hristos, iubită Românie, preacuvioși, preacucernici părinți, preacuvioase maici și iubit popor ortodox, în aceste vremuri „ale durerii” și „ale zdrobirii sufletești” atât de tulburătoare pentru Sfânta noastră Ortodoxie. Mai întâi de toate aș vrea să mulțumesc tuturor celor ce mai doresc să facă ceva pentru Sfânta noastră Credință Ortodoxă singura mântuitoare, pe care ne-a lăsat-o Mântuitorul nostru Iisus Hristos, una Sfântă, Sobornicească și Apostolească Biserică. Aceasta este Biserica, ce nici porțile iadului nu o vor sfărâma și al cărei cap este Domnul nostru Iisus Hristos. Alte biserici nu mai recunoaștem, pentru că sunt rupturi și erezii, grupări drăcești, care de-a lungul vremurilor au luptat și luptă împotriva adevăratei credințe și împotriva lui Dumnezeu, ca să atragă cât mai mult popor spre pierzare și spre iad.

Dragi ortodocși, dacă vom pierde curăția Sfintei Ortodoxii, noi îl vom pierde pe Sfântul Duh, care este în Biserica noastră, iar asta înseamnă că vom pieri.

De la începutul veacurilor au fost lupte și loviri contra Bisericii adevărate a lui Hristos. De mii de ani s-au străduit să dărâme Biserica Lui, dar a rămas nevătămată, pentru că Hristos a fost, este și va fi Conducătorul Ei, având oameni Sfinți ai Sfintei noastre Biserici Ortodoxe, care au stat de strajă și au păstrat Dogmele, Canoanele și Sfânta Tradiție a credinței noastre ortodoxe. Însă astăzi stăm în fața unui mare pericol de a deveni vânzători și trădători de Dumnezeu și Adevăr. De aceea vă spunem cu durere în suflet, că a venit vremea mărturisirii de a apăra Sfântul Adevăr a scumpei noastre Ortodoxii. | Continuare »