b'LOGOS — Comori Nemuritoare

„Şi l-a adus la Iisus. Iisus l-a pri-vit şi i-a zis: «Tu eşti Simon, fiul lui Iona; tu te vei chema Chifa» (care, tălmăcit, însemnează Petru).»“

Îndată ce Simon a venit la Iisus, el a primit un nume nou.
Cum a primit şi Natanael (Mat. 10, 3).
Cum a primit şi Levi (Mat. 9, 9).
Cum a primit şi Saul (F. Ap. 13, 9)…
Un alt nume, pe care nu-l avuseră până atunci!
„Tu te vei chema Petru “ – au fost primele cuvinte pe care i le-a spus Mântuitorul Iisus, lui Simon, îndată ce l-a văzut.
Tu eşti o piatră pe care voi întemeia Biserica Mea – i-a zis ceva mai târziu Iisus iarăşi, atunci când Petru, în numele celor doisprezece, a făcut acea mărturisire revelatoare: Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui Viu (Mat. 16, 16). Aceea era Credinţa-Piatră – Credinţa-Temelie.
Domnul a voit să arate prin acest nume şi prin aceste cuvinte că credinţa mărturisită de Sfântul Apostol Petru atunci este piatra de temelie a Bisericii Creştine. Că nu omul-Petru, ci credinţa mărturisită de el în Dumnezeirea Mântuitorului Hristos este temelia Bisericii Sale. Şi atâta vreme cât aceasta va rămâne temelia Bisericii, nici porţile iadului, adică nici cea mai mare putere a răului nu va putea-o doborî.

Nu Petru-omul, ci Petru-credinţa.
Căci omul se schimbă,
omul este slab,
omul este trecător şi neputincios… Dar credinţa lui este o piatră nebiruită!
Omul, în firea lui, uşor se poate schimba. Când pierde credinţa, el poate cădea chiar în stări foarte rele. Iată, acelu-iaşi apostol, îndată după aceea, Mântuitorul i-a spus un cuvânt greu: Înapoia Mea, Satano, – tu eşti o piatră de poticnire pentru Mine (Mat. 16, 23).
În Matei 16, 18 îi spune o piatră pentru zidirea Bisericii!
Iar în Matei 16, 23 îi spune aceluiaşi apostol Petru că este o piatră de poticnire pentru Domnul. | Continuare »

Hristos – Răscumpărătorul nostru (Meditaţii, rugăciuni şi cântări la Sfânta Evanghelie după Ioan  – Capitolul 18)
În lecrura autorului Traian DORZ

După ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Lui.

Domnul nostru Iisus Hristos desăvârşise lucrarea Adevărului, prin care ucenicii Săi ajunseseră la cunoaşterea Tatălui. Acum mergea să desăvârşească lucrarea dragostei, prin care ucenicii vor ajunge la cunoaşterea Lui, a Mântuitorului lor.
Şi astfel ei vor fi transformaţi în nişte temelii veşnice aşezate de Hristos Bisericii Sale slăvite şi veşnice (Efes. 2, 20; Apoc. 21, 14).
Vor fi transformaţi în nişte luminători cu viaţă veşnică, prin care Dumnezeu va lumina lumea în etern şi etern (Ioan 17, 3; Dan. 12, 3; Matei 13, 43).
Astfel, după ce a rostit aceste vorbe, Iisus a plecat cu ucenicii Săi dincolo de pârâul Chedron, unde era o grădină în care au intrat El şi ucenicii Săi.
Să medităm puţin asupra cuvintelor „dincolo de pârâul Chedron“!
Chedronul era un pârâiaş la miază-zi de Ierusalim. Dincolo de Chedron începea Muntele Măslinilor.
Ce locuri şi ce împrejurări erau acelea prin care trecea acum Împăratul Hristos, împreună cu „suita“ Lui!
Cât de puternic Se asemăna acum Iisus, Fiul, cu înaintaşul Său, David, unsul Vechiului Testament (Ierem. 23, 5-6; Luca 1, 69-70)!
Cât de puternic trebuia să-şi fi adus aminte acum Iisus şi ucenicii Lui, la fiecare pas din drumul pe care mergeau, despre un astfel de drum pe care îl făcuse cândva, tot pe aici, împăratul David şi tot aşa, cu sufletul copleşit de povara şi de durerea unei trădări, a trădării fiului său Absalom, de care fugea. | Continuare »