Spune, Maică, spune
lui Iisus Copil
taină şi minune,
legănându-ţi-L;
spune-I, Maică, profeţia
îngerului Gavriil.
Spune-I tu, să ştie
sfânta profeţie
ce L-a rânduit
spre a fi jertfit;
dar prin Crucea Sa,
lumea va salva.
Spune-I cum pe iarnă,
când El S-a născut,
nici ce să-I aştearnă
Maica n-a avut;
spune-I că numai prin chinuri
are-n lume de trecut. | Continuare »
Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Fiecare cântare este izvorâtă dintr-o anumită stare sufletească şi se potriveşte mai bine numai sufletelor care trec prin astfel de stări sufleteşti şi care sunt în astfel de stări sufleteşti cum a fost sufletul care a trăit această cântare întâi. De aceea sunt unele cântări pe care unii nu le pot nici înţelege, nici cânta. Însemnă că ei, aceştia, încă n-au trăit o astfel de stare sufletească pe care o exprimă cântarea aceea. Nu-i nimic! Cine nu cântă să nu-l judece pe cel ce cântă – ceea ce el nu poate. Iar cine cântă să nu-l judece pe cel ce nu poate găsi nici un înţeles şi nici o plăcere acolo în cântarea unde el le simte toate acestea în cea mai profundă plinătate şi frumuseţe. Fiecare să mănânce numai ceea ce îi face bine, şi nu rău.
Dar anumite stări sufleteşti, cele mai înalte şi mai intime cu Domnul, nimeni dintre cei ce le-au trăit cândva nu le-a putut reda nici în cuvinte şi nici în melodii aşa cum le-a trăit. Sfântul Pavel spune: „Sunt cuvinte care nu se pot exprima; stări cu neputinţă de arătat în grai” (II Cor 12, 4). Atunci numai duhul se bucură înalt şi deplin ca al lui Moise în zilele petrecute pe munte cu Dumnezeu; ca ale lui Petru, Iacob şi Ioan în ceasurile petrecute pe Tabor cu Iisus.
Să ne dăm toate silinţele a-L urma pe Domnul pe toate înălţimile sfinţeniei lăuntrice, ale rugăciunii şi ale meditaţiei, pentru a ajunge să-nţelegem şi să trăim şi noi aceste stări cereşti încă de pe pământ. Cine este în Hristos este în Dumnezeu – deci în fericirea însăşi.
Domnul nostru Iisus Hristos a spus odată: „Eu am venit ca oile Mele să aibă viaţă şi s-o aibă din belşug”, din plin. O astfel de viaţă din plin n-o pot avea şi n-o pot trăi decât sufletele care sunt în Hristos. „Cunosc un om în Hristos”, a spus Sfântul Apostol Pavel. | Continuare »
Traian DORZ
Cu cine mergi pe calea vieţii către veci,
cu cine-a tale zile şi-a tale nopţi petreci,
cu cine-ţi duci povara şi cui dai tot ce ai?
Lui Dumnezeu? Răspunde! Ori lui satan te dai?
Răspunde, o, răspunde, cui sufletul ţi-l dai?
Nu mâine,-n ziua morţii, ci astăzi să răspunzi
cui îi arăţi tu taina şi cui ţi-o tot ascunzi,
cui îi tot dai iubirea şi cui i-o tot retragi?
Cu Domnul tragi? Răspunde! Ori cu satana tragi?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vrei să tragi?
Răspunde nu la alţii, ci sufletului tău,
spre unde vrei să meargă, spre bine, ori spre rău?
Cu cine-ai vrea-mpreună alături să petreci?
Cu Dumnezeu? Răspunde! Ori cu satana-n veci?
Răspunde, o, răspunde, cu cine vei fi-n veci?
Răspunde-acum şi-alege din clipa asta chiar
dorinţa-nspre Lumină şi calea înspre Har
şi mergi cu hotărâre cu-ai lui Hristos copii,
cu Dumnezeu de-a pururi, nu cu satan să fii.
Cu Dumnezeu, cu Dumnezeu de-a pururea să fii.
Vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Podoleni – 25 octombrie 1985
Pentru că ni s-a cerut să cântăm cântarea aceasta în felul în care am cântat-o, vreau să vă împărtăşesc tuturor un gând şi un simţământ. Văd că l-au avut şi alţi fraţi şi surori. Noi, unii dintre noi, printre care şi eu, vin la nunta aceasta de la una dintre cele mai triste, mai grele şi mai sfinte înmormântări, la care am participat alaltăieri. Unul dintre cei mai sfinţi fraţi, nu numai din ţara noastră: din lumea întreagă, a fost chemat de Domnul într-un chip foarte grabnic la El. Îl ştiţi toţi, dar poate că nu toţi aţi auzit. Este vorba despre fratele Popa Petru din Săucani; acest minunat copil al lui Dumnezeu.
Una din scumpele noastre surori ne-a trimis aici un bileţel care a exprimat şi dorinţa noastră să păstrăm un moment de reculegere în amintirea acestui frate care a fost mai mult decât oricare o sută dintre noi. Şi a făcut pentru Domnul lucruri pe care numai în Ziua Judecăţii gura Domnului le va spune, după sfânta Sa făgăduinţă care a zis: „Pe cine M-a mărturisit pe Mine înaintea oamenilor, îl voi mărturisi şi eu înaintea Tatălui şi înaintea îngerilor Lui”.
Acest frate scump a trăit printre noi o viaţă strălucito are, dar ascunsă. El a suferit pentru Domnul poate că mai mult decât oricare dintre noi. Odată, gândindu-mă la el, am scris, în amintirea lui, una dintre cele mai îndurerate şi mai scumpe amintiri ale mele, în patru strofe:
Alături am purtat povara aceleiaşi slăvite cruci,
dar tu, necunoscut şi tainic, în altfel ţi-a fost dat s-o duci. | Continuare »
Despre înmormântarea fratelui Popa Petru de la Săucani, Bihor
[…] Astfel a trebuit să vină şi dimineaţa zilei de 22 octombrie 1985, cu alunecarea fratelui Petre de pe schela umedă de bruma nopţii de la casa unde lucra, la un sătean al lui, schelă pe care tocmai atunci urcase… Fratele Ioan, cu care lucra de treizeci de ani, abia plecase de lângă el, spunându-i cu grijă:
– Trebuie prima dată să acoperim spărtura asta, ca nu cumva să cădem prin ea…
– Lasă pe mai târziu – îi zise fratele Petre – acum fă ce ţi-am zis…
Dar cu o clipă a fost prea târziu. Prin spărtura asta a căzut el. Nu lăsase pe fratele Ioan ca s-o acopere, pentru că tocmai atunci sosite clipa aia – şi trebuia să se sfârşească şi calvarul lui.
Eram şi eu departe, undeva în ţară, când vestea morţii lui a căzut peste toţi ca un trăsnet din senin. Iată că deşi presimţim, deşi ştim, deşi credem că plecarea noastră sau a unora dintre noi este foarte apropiată, totuşi când vine chiar clipa acestei plecări este totdeauna o surprindere pentru noi. Nimeni nu se aşteaptă să plece chiar când pleacă. Fiecare crede că totuşi nu atunci, ci mai târziu…
Pentru mine, căderea lui a fost ca a unui copac uriaş a cărui înclinare o văzusem dureros şi a cărui prăbuşire o aşteptam. Totuşi, nu aşa. | Continuare »
Fragment dintr-o povestire scrisă de fratele Traian Dorz. „Omul ce bun“ despre care se vorbeşte în această povestire este fratele nostru drag Popa Petru de la Săucani, care era constructor de case…
[…]
A fost odată un om bun la Dumnezeu. Acest om bun era meşter făcător de case de lemn pentru adăpostul oamenilor şi de grajduri pentru vite. Tot timpul anului el era când ici, când colo, cioplind lemne şi făcând case şi grajduri, pentru ca oamenii şi vitele să aibă unde sta iarna.
Într-un an însă omul cel bun nu şi-a putut aduce din vară, pentru casa lui, lemne de foc pentru iarnă. Şi atunci, bunul Dumnezeu a aşteptat cu iarna până când omul Lui cel bun şi a adus şi el lemne de foc.
– Cum a aşteptat bunul Dumnezeu, moşule? întrebai eu nerăbdător.
– Ai să vezi îndată, zise moşul, adiindu-mă cu mâna lui cea grea pe păr… Lucrul acesta nu-mi plăcea, fiindcă mâna lui era grea. Dar acum nu zisei nimic.
În anul acela, toată primăvara fuseseră ploi grele. Veniseră valuri mari şi făcuseră mari pagube. Valurile tulburi luaseră multe case şi grajduri, iar vânturile puternice dărâmaseră sau stricaseră acoperişuri şi pereţi. Cel mai mult suferiseră oamenii cei săraci, căci sălaşurile lor erau slabe şi vechi.
Au început să vină astfel la omul cel bun fel de fel de oameni, mai de aproape şi mai de departe, zicându-i:
– Vine iarna, şi copilaşii mei n-au căsuţă…
– Vine iarna, şi văcuţa mea n-are grăjduţ…
– Vine iarna, şi oiţele mele n-au stăuraş…
Iar omul cel bun lucra din noapte până în noapte, când la unul, când la altul, făcând case, grajduri şi staule, ca nimeni să nu rămână afară pe iarnă.
Aşa a trecut toată vara cea lungă. | Continuare »
Vieţile Sfinţilor – 18 octombrie
Sfântul evanghelist Luca era de neam din Antiohia Siriei şi din tinereţe a deprins înţelepciunea elinească şi meşteşugul doctoricesc, făcându-se doctor iscusit. Apoi a fost şi zugrav ales. Cunoştea bine limba egipteană şi greacă şi, deprinzându-se desăvârşit şi cu învăţătura evreiască, a mers la Ierusalim.
În acea vreme Domnul nostru Iisus Hristos, petrecând pe pământ cu oamenii, semăna sămânţa cuvântului mântuirii, care, crescând şi în inima lui Luca, fiind un pământ bun şi răsărind, a adus rod însutit; căci Luca, auzind învăţătura înţelepciunii din gura lui Dumnezeu, mai multă ştiinţă a scos de acolo decât din şcolile elineşti şi egiptene, pentru că a învăţat a cunoaşte pe adevăratul Dumnezeu, a crede în El şi a învăţa şi pe alţii credinţa. El a fost unul din cei şaptezeci de apostoli, despre care chiar el pomeneşte în Evanghelia sa, zicând: „A arătat Domnul şi pe mulţi alţii şaptezeci şi i-a trimis, câte doi, înaintea feţii Sale, în toată cetatea şi locul”. Fiind şi Luca din aceeaşi ceată apostolească, umbla înaintea feţii Domnului, prin propovăduirea cea sfântă, gătind calea Lui şi încredinţând popoarele că Mesia, Care era aşteptat, a venit în lume. | Continuare »
1. Sfătuiţi cu stăruinţă şi porunciţi în Numele Domnului fiecărui frate şi soră în casa căruia ar veni un aducător de învăţături străine, – să asculte porunca Domnului care zice: „Nici să nu-l primiţi în casa voastră, nici să nu-i ziceţi bun-venit…”
Ci încă din poartă, frumos, dar hotărât, să-i spuneţi: „Domnul să aibă milă de tine, du-te-n drumul tău, în casa mea nu ai loc. Pleacă şi nu mai veni.”
Atât, – şi după aceea închide uşa ta.
Şi nu vă temeţi de nimic, căci porunca de a face aşa ne-o spune Sfântul Ioan, cel care a stat cu capul pe Inima lui Iisus (II Ioan 10).
Şi Pavel, cel care a scris I Corinteni 13 şi Galateni 1, 8-9.
Şi Hristos Însuşi (Mt 24, 23-26 şi 18, 17).
În felul acesta vă veţi împlini o datorie sfântă faţă de păzirea Lucrării Domnului. | Continuare »
Traian Dorz, Împreună lucrători cu Dumnezeu, colecţia Îndrumări nemuritoare
„Mulţumesc Domnului nostru Iisus Hristos, Care m-a întărit şi m-a socotit vrednic de încredere şi m-a pus în slujba Lui!“ (I Tim. 1, 12)
Iată strigătul plin de recunoştinţă prin care, poate cel mai vrednic lucrător al lui Hristos, din toate timpurile, a arătat că încrederea lui Dumnezeu este cea dintâi condiţie a unui adevărat slujitor al Său.
În Hristos, fiecare dintre ai Săi se poate încrede în orice vreme, pentru că El totdeauna Şi-a îndeplinit toate făgăduinţele Sale faţă de fiecare dintre ei.
Dar Hristos nu Se poate încrede cu adevărat decât în puţini slujitori ai Săi. Pentru că prea puţini îşi dovedesc în orice vreme şi în orice împrejurare credincioşia faţă de El. Căci numai acela care este, mai întâi, vrednic de încredere la Hristos poate ajunge să fie vrednic de crezare şi la oameni (I Cor. 7, 25). | Continuare »
Traian DORZ
Iisuse, cântecele mele
sunt psalmi duioşi crescuţi din plâns,
şi-s boabe de mărgean din funduri
de adâncimi de dor nestâns.
Ţi le-am cules din noaptea jertfei
şi din viaţa mea le-am rupt,
ca să le-aduc la poala Crucii
Acelui pentru Care lupt.
Cu dulcele izvor de lacrimi
ale iubirii le-am udat,
când din condei şi când din suflet
eu, rând pe rând, le-am revărsat.
Dar cu atâta drag, Iisuse,
azi la picioare Ţi le-aşez,
când Tu-mi eşti Singura Iubire
şi Dor de Care însetez!
O, împlineşte-mi-le toate
şi fă să lase-n câţi le-ai dus
lumina, dragostea şi pacea
şi mântuirea Ta, Iisus.
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
