b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Predica la Duminica Vameşului şi Fariseului

Fraţilor,
Pilda pe care Mântuitorul Hristos ne-o pune înainte în Sf. Evanghelie de azi, este pentru toţi uşoară de înţeles. Ea este îndreptată spre oamenii aceia, care se făleau prea mult cu ei înşişi şi dispreţuiau pe alţii. Deci spre sufletele îngâmfate Domnul nostru Iisus Hristos se îndreptează azi în Evanghelia Sa, spre oamenii care, la părerea prea mare de ei înşişi, alătură dispreţul către alţii. Într-adevăr, cine este mândru, n-ar fi decât pe jumătate, dacă n-ar călca în picioare pe semenul său. Lui i se pare că preţul său e aşa de mare, încât alţii nu preţuiesc nimic pe lângă dânsul. Omul mândru niciodată nu este şi nici nu poate fi plăcut, fiindcă, în toate vorbele şi faptele lui, vrea să-ţi dea a înţelege că el e mai presus de tine. Pe cât de frumos este să fii mai mult decât te arăţi, tot atât de urât e să te arăţi mai mult decât eşti. Ceea ce e bine privit în lume şi plăcut înaintea lui Dumnezeu e ca faptele să te arate cine eşti şi ce treaptă meriţi, nu tu să trâmbiţezi că eşti într-un fel sau altul. Ceea ce e vrednic de osândă e că omul mândru pune pe seama sa merite pe care nu le are, cum face fariseul de care aţi auzit în Evanghelia de azi.
Alături însă cu mândria acestuia, găsim rugându-se pe un biet vameş. Acesta cu umilinţă şi căinţă cerea iertare lui Dumnezeu pentru tot ce făcuse. Lui nu-i trecea prin cap, ca fariseului, că, ocărând pe altul, are să-şi scoată la iveală meritele lui. Apoi tocmai pe acest vameş Mântuitorul ni-l dă ca pildă de umilinţă şi lipsă de mândrie, şi numai despre dânsul spune că s-a întors îndreptat la casa sa, adică împăcat cu Dumnezeu.
Să stăruim mai mult asupra păcatului acesta al mândriei, ca să vedem cât e de osândit de Dumnezeu şi urât de oameni, iar, pe de altă parte, să ne încălzim sufletul la frumuseţea umilinţei, care ne îndepărtează de înfumurare şi face ca alţii mai degrabă să ne mărturisească meritele, dacă avem vreunul. | Continuare »