Traian DORZ
Iisuse Dulce, Urzitorul
eternei noastre mântuiri,
mă copleşeşte greutatea
slăvitei Tale fericiri.
Cu-atâta mare de lumină
şi zări cereşti de bucurii
umplut-ai inima zdrobită
de chinu-atâtor ani pustii!
Peste viaţa mea firavă
adus-ai munţi de haruri grei
şi-atâta fericită slavă,
de-o frânge greutatea ei…
Simt bucuria grea-ncercându-mi
prea slabul firii mele tort,
mă doare-atâta fericire
şi parcă nu mai pot s-o port… | Continuare »
Mitropolit Antonie de Suroj – Şcoala rugăciunii
Chiar de la începutul învăţării rugăciunii, aş dori să se înţeleagă limpede faptul că ceea ce înţeleg prin „a învăţa să ne rugăm” nu se referă la justificarea sau explicarea rugăciunii dintr-o perspectivă speculativă. Dimpotrivă, aş dori să arăt ce trebuie să ştie şi să facă cel care doreşte să se roage. Şi, pentru că eu însumi sunt un începător, voi presupune că şi voi sunteţi începători, aşa că vom încerca să începem împreună.
Nu îi vorbesc aşadar celui care năzuieşte la rugăciunea mistică sau la stări înalte de desăvârşire, pentru că aceste lucruri îl vor învăţa ele însele. Atunci când, în împrejurări deosebite, Dumnezeu răzbate până la noi sau noi până la El, fie pentru că realitatea ni se descoperă cu o adâncime pe care nu am mai simţit-o până atunci, fie pentru că descoperim în noi, în mod neaşteptat, o adâncime în care rugăciunea locuieşte şi din care ţâşneşte cu putere, în asemenea situaţii nu are rost să mai discutăm despre rugăciune. Atunci când suntem conştienţi de Dumnezeu, stăm înaintea Lui, ne închinăm Lui, îi vorbim Lui.
Aşadar, există la început o problemă foarte importantă: situaţia celui pentru care Dumnezeu pare să fie absent. Acesta este lucrul despre care aş vrea să vorbesc acum. Desigur, nu mă refer la o absenţă reală – Dumnezeu nu este niciodată absent cu adevărat, ci la felul în care percepem această absenţă.
Stăm înaintea lui Dumnezeu şi strigăm către un cer pustiu, dinspre care nu ne vine nici un răspuns. Ne întoarcem în toate direcţiile, dar El este de negăsit. Ce ar trebui să credem într-o asemenea situaţie?
Întâi de toate, este foarte important să ne amintim că rugăciunea este o întâlnire şi o relaţie; este vorba de o relaţie tainică, una care nu poate fi impusă nici de noi, nici de Dumnezeu. | Continuare »
Între nişte credincioşi s-a stârnit odată o lungă stare de vorbă despre cel mai greu şi mai fioros lucru din lume – şi anume păcatul. Cu groază vorbeau între ei despre acest înveninat bold al morţii şi unealtă a diavolului, cu care de la început şarpele-diavol şi moartea i-au otrăvit pe oameni, au uneltit contra Creatorului Înţelept, au căutat să transforme în rău tot ce Domnul Dumnezeu a căutat şi a făcut să fie bun, frumos şi fericit.
– Şi acum spuneţi, zise unul, care este cel mai greu şi mai vinovat păcat dintre toate păcatele? Desigur că toate sunt grele, dar trebuie să fie unul cel mai greu.
– Este hula împotriva Duhului Sfânt, răspunse altul. Cu toţii ştim Cuvântul Mântuitorului care spune: Dar hula împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertată niciodată.
– De ce hula împotriva Duhului Sfânt nu poate fi iertată niciodată?
– Pentru că omul, prin aceasta, a făcut cele trei stări ale păcatului împotriva Duhului Sfânt, după cum este scris: întâi întristarea Duhului (Ef 4, 30); apoi stingerea Duhului (I Tes 5, 19); şi apoi batjocorirea Duhului (Evr 10, 29). Aceste trei stări ale păcatului vin, de obicei, una după alta, agravând tot mai greu boala sufletului care păcătuieşte astfel, până ce ajunge la pierderea totală.
– Şi, din starea aceasta de pierdere, nu mai poate fi apoi nici o salvare?
– Nu!
– De ce? Doar scrie Biblia că Dumnezeu este nespus de bun şi de milostiv.
– Pentru că lucrarea Duhului Sfânt este cea din urmă care împlineşte Taina Mântuirii. Lucrarea cea dintâi a fost lucrarea lui Dumnezeu-Tatăl, Care a pregătit planul mântuirii, Care a înştiinţat despre această mântuire, Care a trimis în lume pe Fiul Său, pentru a o aduce. Lucrarea cea de a doua a făcut-o Dumnezeu-Fiul – Domnul nostru Iisus Hristos – Care a adus mântuirea pentru toţi, prin Jertfa Crucii Sale. Iar lucrarea cea din urmă a făcut-o şi o face Dumnezeu-Duhul Sfânt, cea de-a treia Persoană a Sfintei Treimi, Care, prin pogorârea Sa în lume, a întemeiat Biserica cea Vie – Trupul lui Hristos. El face naşterea din nou, prin Cuvântul lui Dumnezeu, adică prin Hristos. Această naştere din nou este înfierea din Dumnezeu. | Continuare »
Când ai trimis, Iisuse, ai Tăi învăţăcei,
le-ai spus nimic pe cale să nu-şi mai ia cu ei,
nici haină, nici avere, nici traistă, nici arginţi,
căci Te-ngrijeşti Tu Însuţi de orice trebuinţi,
să poarte ei mireasma Cuvântului Divin,
căci toate celelalte s-adaugă şi vin.
…Câţi au urmat Cuvântul şi-n lume Te-au vestit,
nimic n-au dus cu dânşii, nimic nu le-a lipsit.
Dar azi, Iisuse-atâţia ce-aleg al Tău sfânt drum,
de toate iau, şi numai pe Tine nu acum.
Averi, ades prea multe, arginţi prea sacul plin, –
credinţă, însă, Doamne, şi duh aşa puţin!
Materia-i atrage şi lunecă şi cad
din drumul mântuirii la moarte şi la iad.
De toate-au mulţi, Iisuse (şi mare ca şi mic),
dar când nu Te-au pe Tine ei n-au atunci nimic. (Traian DORZ)
Traian Dorz, Piatra scumpă
1. Împărăţia lui Dumnezeu este în mijlocul vostru, a spus Mântuitorul nostru (Luca 17, 21). Ea se află în inimile sau în locurile unde este Stăpân ascultat, urmat şi iubit deplin Domnul Dumnezeu. Este în sufletele cu adevărat credincioase şi în adunările celor cu adevărat ascultători de Hristos. Este în Bisericile vii, care sunt sfinţite şi curăţite de Duhul Sfânt, unde El stăpâneşte cu lumină şi este ascultat cu smerenie de către toţi copiii Săi din ele.
Este între cei doi sau trei adunaţi în numele lui Iisus (Matei 18, 20). Este acolo unde El coboară cu dragoste şi rămâne cu bucurie în cei născuţi din nou, care s-au alipit de Hristos, ajungând un singur duh cu El. Aşa se înţeleg lucrurile duhovniceşti.
2. Cine nu-i născut din nou vede răul bine şi binele rău, iar despre Lucrarea Evangheliei, şi despre Împărăţia lui Dumnezeu, şi despre cei care fac parte din ele zice că totul este rătăcire, îngustime şi nebunie. Fiindcă oricine nu este născut din nou nu poate cunoaşte, nu poate primi şi nu poate înţelege lucrurile Duhului Sfânt. Numai naşterea din nou poate da omului adevărata lor cunoaştere.
3. Cât de simplu şi de liniştit face Dumnezeu răsăritul şi apusul soarelui, cât de frumos face El venirea primăverii şi rodirea holdelor!
Ce minuni sunt acestea şi cât de frumos şi de blând le face şi le înnoieşte zilnic Dumnezeu! Totuşi ele rămân mereu minuni pentru noi, deşi zilnic şi repetat le vedem cu aceeaşi obişnuinţă, dar totdeauna şi cu aceeaşi înfiorare.
Cum se fac toate aceasta? Nu ştim. Nu înţelegem cum. E taina lui Dumnezeu. Dar e aşa de minunat şi de frumos! | Continuare »
a fratelui Traian Dorz la adunarea de Rusalii din Sibiu – 6 iunie 1982
În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Tatăl nostru care eşti în ceruri, sfinţească-se Numele Tău; vină Împărăţia Ta, facă-se voia Ta precum în cer, aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum iertăm şi noi greşiţilor noştri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel rău. Că a Ta este Împărăţia şi puterea, şi slava, a Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, acum şi-n veci. Amin.
Doamne Dumnezeul şi Tatăl nostru, cum să-Ţi mulţumim noi, Doamne, în această sărbătoare binecuvântată, că, după atâţia şi atâţia ani de când a încetat glasul trupesc al acestui sfânt profet al Tău trimis poporului nostru şi Bisericii noastre, glasul lui sufletesc continuă să grăiască şi să ne vorbească şi nouă, şi tuturor celor care trec pe-aici, şi celor care au urechi de auzit şi aud, şi care au minte de înţeles şi înţeleg, şi care au inimă de primit şi primesc această solie a Ta care n-a-ncetat, cum n-a-ncetat lumina soarelui Tău şi glasul sfântului Tău Cuvânt, care, din partea dragostei Tale, cheamă mereu sufletele depărtate să se‑ntoarcă la Tine. Şi, prin toate mijloacele pe care le-ai rânduit Tu, de sus din Cer şi de pe pământ, ne îndeamnă încă şi încă; şi că dragostea Ta aşteaptă mântuirea noastră, întoarcerea noastră, lacrimile noastre, ascultarea sufletului nostru. | Continuare »
Sfântul Serafim de Sarov
„Era joi“, scrie Motovilov. „Ziua era posomorâtă. Stratul de zăpadă măsura 20 de centimetri; fulgi uscaţi şi tari cădeau abundent din cer, atunci când Sfântul Serafim şi-a început conversaţia cu mine, pe un câmp din apropierea chiliei sale, de cealaltă parte a râului Sarovului, la poalele dealului ce se coboară spre mal. Mi-a spus să şed pe buturuga unui copac pe care tocmai îl tăiase şi s-a aşezat înainte-mi.“
„Domnul mi-a arătat“ spuse marele Stareţ (bătrân), „că în copilărie aţi avut o puternică dorinţă de a cunoaşte scopul vieţii creştine, şi că aţi întrebat, mereu, multe persoane duhovniceşti despre acesta“.
Trebuie să recunosc că de la vârsta de 12 ani acest gând m-a măcinat continuu. De fapt, am întrebat mulţi preoţi despre el, dar răspunsurile lor nu m-au satisfăcut. Acest lucru nu avea de unde să fie ştiut de bătrân.
„Dar nimeni“, continua Sfântul Serafim, „nu v-a dat un răspuns potrivit. Vi s-a spus: “Mergi la biserică, roagă-te lui Dumnezeu, păzeşte poruncile Domnului, fă fapte bune – acesta este scopul vieţii creştine”. Unii au fost chiar indignaţi de faptul că vă măcină o asemenea curiozitate profană şi v-au spus: “Nu cerceta lucruri care te depăşesc”. Dar nu v-au explicat aşa cum ar fi trebuit. Acum umilul Serafim vă vă explică care este cu adevărat acest scop.
Rugăciunea, postul, privegherea şi toate celelalte practici creştine, nu constituie scopul vieţii noastre creştine. Deşi este adevărat că ele slujesc ca mijloace indispensabile în atingerea acestui ţel, adevăratul scop al vieţii creştine constă în dobândirea Duhului Sfânt al lui Dumnezeu. Cât despre rugăciune, post, priveghere, pomeni şi toate faptele bune săvârşite de dragul lui Hristos, sunt doar mijloace spre a dobândi Duhul Sfânt. Ţineţi minte vorbele mele, numai faptele bune săvârşite din dragoste pentru Hristos ne aduc roadele Duhului Sfânt. Tot ce nu este săvârşit din dragoste pentru Hristos, chiar dacă ar fi ceva bun, nu aduce nici răsplată în viaţa viitoare, nici harul Domnului în viaţa aceasta. | Continuare »
Traian DORZ
Veniţi toţi să-I cerem Duhului Ceresc
roadele Lui sfinte care ne lipsesc!
Duhule Preasfinte, umple-ne mereu,
ca s-aducem roade pentru Dumnezeu.
Fă viaţa noastră vasul Tău divin
unde-a Tale daruri să le pui din plin.
Harul rugăciunii, mila de cei goi,
duhul umilinţei pune-le în noi!
Căile curate fă-ne să umblăm,
pe Iisus ce Vine noi să-L aşteptăm.
Căci întotdeauna de vom fi aşa,
vom putea fi vrednici de răsplata Sa.
Preot Iosif TRIFA, «DUHUL SFÂNT»
Şi acum să trecem la partea cealaltă: despre cum S-a arătat Duhul Sfânt în lume.
La facerea lumii, erau de faţă toate Trei Persoanele din Sfânta Treime. Acolo era „Cuvântul”, Dumnezeu-Fiul, „fără de Care nimic nu s-a făcut din ceea ce s-a făcut” (In 1, 3). Iar „Duhul Se mişca pe deasupra apelor” (Fac 1, 2). La facerea omului au lucrat toate trei Persoanele din Sfânta Treime; de aceea se zice în Biblie: „Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Fac 1, 26).
După căderea omului şi a omenirii, Dumnezeu-Tatăl ne-a făgăduit trimiterea Fiului şi a Duhului Sfânt. Dumnezeu-Fiul ni S-a făgăduit îndată după căderea lui Adam, ca Cel Ce va zdrobi capul şarpelui (Fac 3, 15), iar Dumnezeu-Duhul Sfânt ni S-a făgăduit, tot la început, prin cuvintele: „Şi voi trimite Duhul Meu în voi” (Ezec 37, 27). Dar, pentru venirea şi primirea Fiului, a trebuit o pregătire de mii de ani; şi pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt, la fel. Vechiul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Fiului, iar Noul Testament este o pregătire pentru venirea şi primirea Duhului Sfânt.
Duhul Sfânt Se arată ici şi colo şi în Vechiul Testament. Îl vedem oriunde-i vorba de aleşii Domnului şi de biruinţe sufleteşti. Îl vedem coborându-Se peste cei şaptezeci de bătrâni din tabăra lui Moise (Num 11, 16). Îl vedem coborându‑Se peste jertfa lui Ilie, în chip de foc (III Rg 18, 38). Îl vedem coborându‑Se peste Elisei, după înălţarea lui Ilie (IV Rg 2, 9), Îl vedem coborându-Se peste David, când era în luptă cu Goliat: „Duhul Domnului a venit atunci peste David” – spune Biblia [I Rg 16, 13 (I Sam 16, 13)]… ÎI vedem coborându-Se peste Samson, când era în luptă cu puiul cel de leu. „Duhul Domnului a venit atunci peste Samson”, spune Biblia (Jud 14, 6)… şi alte multe locuri. | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
