TAINĂ-A FOST

Taină-a fost FECIOARA-MAMĂ
în tot Vechiul Legământ,
toţi proorocii ce-au vestit-o
n-au ştiut misteru-i sfânt.
Ei căutau mereu să afle
ce-Adevăr divin ascund
cele ce spun ei prin Duhul
şi-a lor taină n-o pătrund.

Binecuvântăm
Taina ce-o aflăm
şi cinstim divin
al Minunii Crin,
şi cântăm frumos
Maicii lui Hristos.

Dar în Noaptea Strălucită
când ni S-a născut Iisus,
Taina S-a făcut MINUNE
cât un cer în soare pus.
Azi eternă preamărire
noi Treimii Sfinte-I dăm
pentru tine, Maică Sfântă,
şi-n Hristos noi te-adorăm. (Traian Dorz, MINUNE ŞI TAINĂ)

Mulți chemați, puțini aleși (Col.1, 12-18; Lc.14, 16-24)

Sf. Teofan Zăvorâtul

Chemați sunt toți creștinii, iar aleși, aceia dintre creștini care au atât credință, cât și viață creștinească. În primele timpuri ale creștinismului, la credință oamenii erau chemați prin propovăduire; noi suntem chemați prin însăși nașterea noastră și prin creșterea primită între creștini. Și slavă lui Dumnezeu! O jumătate din drum, adică intrarea în creștinism și înrădăcinarea temeiurilor acestuia în inima noastră, ce are loc încă din copilărie, o străbatem fără osteneală. Credința noastră, ne-am simți îndemnați să credem, ar trebui să fie cu atât mai puternică, iar viața cu atât mai vrednică de chemare.
Așa a și fost, însă de câtva timp lucrurile s-au schimbat la noi. În educația școlară sunt îngăduite principii necreștine, care îi strică pe tineri; în societate au pătruns obiceiuri necreștinești, care pervertesc pe aceștia în continuare, după ieșirea din școală, și nu e lucru de mirare dacă aleșii fiind dintotdeauna puțini, după cuvântul lui Dumnezeu, în vremea noastră ei sunt și mai puțini. Acesta este duhul veacului – anticreștinesc! Ce va fi mai departe? Dacă la noi nu se vor schimba mijloacele de educație și obiceiurile societății, adevăratul creștinism va slăbi din ce în ce mai mult, iar în cele din urmă se va stinge de tot; va rămâne doar numele de creștin, însă duh creștinesc nu va mai fi.
Duhul lumesc umple toate.
Ce este de făcut? Să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm, să ne rugăm…

Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, Ed. Sophia, Buc. 1999

Chipul Dumnezeului nevăzut

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica a 28-a după Rusalii)

El este Chipul Dumnezeului Celui Nevăzut, Cel Întâi Născut din toată zidirea. (Coloseni 1, 15)

Domnul Dumnezeul nostru este Nemărginit şi Nepătruns în toate dimensiunile Sale, dar mai ales în patru din acestea, şi anume: în Înţelepciunea Sa, în Frumuseţea Sa, în Iubirea Sa şi în Puterea Sa.

Înţelepciunea Sa se arată în toată felurimea formelor, a culorilor şi a mărimii fiinţelor şi lucrurilor create de El. În structura lor lăuntrică şi în chipul lor dinafară. În mulţimea nenumărată a legilor statornicite de El fiecărei creaturi şi a hotarelor puse de El fiecărei vieţi, fiecărei căi, fiecărei vremi.
Frumuseţea Sa se arată în toată forma creaturilor Sale, începând de la cea mai mică, până la cea mai necuprinsă. De la cele mai de jos, până la cele din nemărginitele înălţimi şi depărtări. De la cea mai trecătoare, până la cele veşnice.
Iubirea Sa se arată în toată bunătatea şi mila Sa faţă de fiecare fiinţă creată de El. În grija Sa faţă de toate trebuinţele noastre, de la cea mai neînsemnată şi până la cea unică şi veşnică. Şi în răbdarea Sa nebănuită şi neînţeleasă faţă de orice potrivnic şi nelegiuit, de la păcatul cel mai murdar şi până la crima cea mai înspăimântătoare.
Iar Puterea Sa se arată în tot ce ţine El pe nimic, începând cu acest Pământ care atârnă în gol, cu toate vieţile mici şi mari de pe el. Şi apoi cu toate celelalte planete şi ceruri nemărginite în număr şi în întindere, cu tot ce cuprind ele. Toate le ţine puterea Lui, toate le poartă puterea Lui, toate le înalţă şi le prăbuşeşte puterea Lui. | Continuare »

Cina Domnului

Traian DORZ

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii!
Ei, venind, se veseliră, săturându-se, sărmanii,
orbii, şchiopii, chinuiţii,
ce răbdaseră cu anii!
– Adevăr vă zic Eu astăzi,
toţi câţi sunt chemaţi la cină
dintre cei bogaţi,
adesea nu vrea nimenea să vină.
El îi cheamă, să nu spună că n-au auzit chemarea,
dar răsplata-ntreagă-o ţine
celor ce-au primit iertarea.

„Adevărat zic vouă: de nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în Împărăţia Cerurilor”

Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu

„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»“ (Mt. 18, 2-4).

În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: (Mt. 18, 2-4; Mc. 9, 36-37; Lc. 18, 15-17).
Oare de ce? De aceea, pentru că copilul este chip de curăţie, de nevinovăţie şi inimă curată. Vicleşug nu este în inima lui şi nici alte răutăţi.
Aşa trebuie să fim şi noi. Cu mintea să fim oameni deplini, dar inima noastră să fie o inimă curată, de copil nevinovat (I Cor. 14, 20).
Dar copiii cei mici sunt nu numai o pildă de curăţie şi nevinovăţie sufletească, ci sunt şi o minunată pildă şi predică despre cum trebuie să fie legătura dintre noi şi Tatăl Ceresc. Copilul este predica cea mai vie şi cea mai grăitoare despre legătura ce trebuie să o aibă omul cu Dumnezeu şi cu Iisus Mântuitorul. Eu, cel care scriu aceste rânduri, am un singur copil (pe care mama lui l-a lăsat orfan la vârsta de doi ani). Suntem numai amândoi, eu şi copilul. Pentru mine, după Biblie, acest copil este cea mai vie predică despre legătura ce trebuie să fie între mine şi Dumnezeu.
Voi cerceta puţin această legătură.
Întâia dată: copilul meu nu are pe nimeni altul în lume decât pe mine. Îl văd că simte acest lucru şi nu numai îl simte, ci îl şi trăieşte clipă de clipă. Toată încrederea lui, toată nădejdea şi toată dragostea lui e strânsă în mine.
Copiii se leagă de noi cu o încredere şi dragoste neţărmurită. Pentru ei nu există în lume ceva mai scump decât noi, părinţii lor.
Aşa trebuie să trăim şi noi faţă de Tatăl Cresc. Să ne simţim singuri în această lume; să simţim că n-avem în această lume pe nimeni decât pe El, Tatăl cel bun şi milostiv. Toată încrederea noastră şi toate nădejdile noastre să fie strânse în El. Să n-avem pe nimeni şi nimic aşa de scump ca pe El, Tatăl cel Ceresc.
A doua oară: copilul meu are o încredere nemărginită în mine şi puterea mea. Pentru el, eu sunt un atotputernic… eu pot face totul. | Continuare »

Viaţa celui între sfinţi Părintelui nostru Nicolae, Arhiepiscopul din Mira Lichiei, făcătorul de minuni

Sursa: sfantulnicolae

Pe făcătorul cel mare de minuni, ajutătorul cel grabnic şi mijlocitorul cel prea ales către Dumnezeu, pe arhiereul lui Hristos, Nicolae, l-au odrăslit părţile Lichiei, în cetatea ce se numeşte Patara, din părinţi cinstiţi şi de bun neam, dreptcredincioşi şi bogaţi. Tatăl său se chema Teofan, iar mama sa Nona. Această binecuvîntată pereche, petrecînd cu bună credinţă în însoţirea cea legiuită şi împodobindu-se cu obiceiul cel bun, pentru viaţa lor cea plăcută lui Dumnezeu şi pentru multele milostenii şi faceri de bine mari, s-au învrednicit a odrăsli această odraslă sfîntă – singuri ei fiind rădăcină sfîntă – şi s-a făcut cum zice psalmistul : Ca un pom răsădit lîngă izvoarele apelor, care şi-a dat rodul său la vremea sa. Deci, născînd pe acest dumnezeiesc prunc, l-a numit Nicolae, care se tîlcuieşte „biruitor de popor”; şi cu adevărat s-a arătat biruitor al răutăţii, aşa binevoind Dumnezeu spre folosul de obşte al lumii.

După acea naştere, maica sa Nona a rămas stearpă, pînă la dezlegarea din legăturile cele trupeşti, mărturisind singură firea că nu este cu putinţă a se mai naşte alt fiu ca acela, ca numai pe acesta să-l aibă şi întîi şi pe urmă, care din pîntecele maicii sale s-a sfinţit cu darul cel de Dumnezeu insuflat. Căci n-a început a vieţui decît cinstind pe Dumnezeu cu bună cucernicie, nici n-a început a suge ţîţă, făcînd minuni din pruncie, nici nu s-a deprins mai întîi a mînca, ci a posti. Căci după naşterea sa, fiind în baie, a stat trei ceasuri pe picioarele sale, singur de sine, nesprijinindu-l nimeni, dînd prin această stare, cinste Sfintei Treimi, Căreia mai pe urmă avea să-i fie mare slujitor şi întîi-stătător. Cînd se apropia de pieptul maicii sale, se cunoştea a fi făcător de minuni, hrănindu-se nu după obiceiul pruncilor celorlalţi – pentru că numai din ţîţa cea dreaptă sugea lapte – avînd să dobîndească cu cei drept-credincioşi starea cea de-a dreapta. | Continuare »

STEAGUL BIRUINŢEI TALE

Traian DORZ

Steagul Biruinţei Tale, Dumnezeule Slăvit,
prin ce lupte, câte veacuri şi-n ce fel a strălucit!

De când l-a nălţat Golgota peste şarpele înfrânt,
ce puteri şi ce potrivnici a zdrobit înaintând!

Ce mâini sfinte-l înălţară şi-l purtară până az’
tot mai nalt şi tot mai sigur, mai frumos şi mai viteaz!

L-au stropit cu sânge sfinţii şi martirii fericiţi,
arşi pe rug sau traşi pe roată, dar în veci nebiruiţi!

L-au scăldat în lacrimi ochii sfintelor fecioare, mii,
– toţi cei ce-au murit privindu-L pentru veci de veci sunt vii.

– El e Steagul Oastei noastre, după El suim luptând,
cu El vom intra-n Cântarea Biruinţei în curând!

Sfântul Ierarh Nicolae

O, preabunule parinte Nicolae, pastorul si invatatorul celor ce alearga cu credinta catre a ta folosire si cu fierbinte rugaciune te cheama pe tine, sarguieste degrab a le ajuta; izbaveste turma lui Hristos de lupii cei ce o rapesc pe ea, si toate partile crestinesti le ocroteste si le pazeste prin sfintele tale rugaciuni de galcevile lumesti, de cutremur, de venirea altor neamuri, de robie si de razboiul cel dintre noim, de foamete, de potop, de sabie, de boala si de moarte grabnica; si precum ai miluit pe cei trei barbati care sedeau in temnita si i-ai izbavit pe ei de mania imparatului si de taierea sabiei, asa ne miluieste si pe noi cei ce cu mintea, cu cuvintul si cu lucrul suntem intru intunericul pacatelor si ne izbaveste de mania lui Dumnezeu si de chinul cel vesnic ca, prin solirea ta, cu ajutorul, cu mila si cu harul lui Hristos, Dumnezeu sa ne dea viata lina si fara de pacat, ca sa vietuim in veacul acesta, si de partea starii de-a stanga sa ne izbaveasca, si in partea de-a dreapta, impreuna cu toti sfintii, sa ne invredniceasca. Amin.

Din minunile Sfântului Nicolae:

[O fotografie părintească şi un sărut frăţesc]

Traian Dorz, fragment din «Hristos – mărturia mea»

Voi povesti aici şi cum a fost primul meu drum la Sibiu. (…)
Părintele Iosif îmi părea o fiinţă mai mult cerească decât pământească. Iar la nădejdea că vreodată aş putea să ajung să-l văd nu îndrăzneam nici măcar să gândesc. Eu eram atât de nimic, iar omul acesta era atât de sus, încât mi se făcea şi frică. Începeam să tremur şi numai gândindu-mă.

Dar, într-o zi din toamna anului 1931, totuşi am plecat.
Am luat bănuţii câştigaţi din vânzarea cărţilor şi m-am dus la gară. Îmi era şi frică de tren.
O mare putere lăuntrică mă împingea totuşi să merg acolo. Nu mai călătorisem niciodată cu trenul până atunci şi multe temeri mă nelinişteau, dar am îndrăznit.
Şi, astfel, într-o zi de decembrie, dis-de-dimineaţă, pe la orele două sau trei noaptea, am sosit în Sibiu.
N-am putut sta în gară, ci am pornit atunci, noaptea, să aflu strada Avram Iancu, nr. 5, unde era Librăria Oastei.
Cineva mi-a arătat strada şi, cum nu era departe de gară, am ajuns curând. Şi atunci, noaptea, lângă zidul cu brumă groasă, am stat ceasuri întregi privind şi aşteptând.
Era lângă poarta Librăriei o piatră, şi pe ea am stat până s-a făcut, spre ziuă, vremea deschiderii.
Când au venit la Librărie, eu eram aproape îngheţat de frig şi de sfială. Pentru ei, văzând acolo un tânăr ţăran, n-a fost nici o mirare. Erau oarecum obişnuiţi cu astfel de vizitatori. Dar eu eram ca picat din altă lume şi nu ştiam nici unde să-mi ţin mâinile în faţa lor.
Am întrebat doar dacă este acolo fratele Viorel.
Nu era încă, dar va veni îndată.
N-am avut timp nici să mă uit prea mult împrejur şi a intrat el. Am presimţit că este el, iar el, văzându-mă, parcă a presimţit că sunt eu. Plin de bucurie, a venit spre mine îmbrăţişându-mă.
– Eşti fratele Dorz? | Continuare »