RUGĂCIUNEA ŞI MULŢUMIREA

1. Orice rugăciune împlinită spre noi din partea Domnului, trebuie neapărat să fie urmată de o mulţumire recunoscătoare din partea noastră spre El.
Ce sfântă este totuşi şi ce duioasă dorinţa Domnului după mulţumire din partea noastră! Cuvântul Lui parcă ne roagă: „…şi fiţi recunoscători!” (Col 3, 15).

2. Când din cei zece leproşi vindecaţi, doar unul s-a întors să mulţumească, Mântuitorul Bun S-a întrebat cu tristeţe: „… De ce numai străinul acesta s-a întors să mulţumească lui Dumnezeu?” (Luca 17,18).
Abia al zecelea şi-a adus aminte de prima datorie care este a fiecăruia dintre noi!
Dar oare acum al câtelea se mai află un recunoscător pentru câte binefaceri primim?

3. „…Nu uita nici una din binefacerile Domnului” este una dintre cele mai duioase şi mai triste porunci ale Cuvântului Sfânt (Ps 103, 2).
Duioasă, pentru că vorbeşte despre cea mai dulce datorie a noastră.
Şi tristă, pentru că o împlinim atât de puţini şi atât de puţin…

4. Cât de minunat este când rugăciunile noastre de cerere sunt urmate în aceeaşi măsură de rugăciunile noastre de mulţumire!
Nimic nu poate echilibra mai frumos relaţiile de dare şi de primire, de binefacere şi de recunoştinţă, de adus şi de dus – dintre noi şi Dumnezeu – ca rugăciunile noastre de mulţumire.

5. Dacă ne-am unit soarta noastră cu a lui Hristos şi cu a Evangheliei Sale, – nici noi nu putem avea parte în lumea aceasta de o altfel de soartă de cum a fost a Lui…
Dar dacă am înţeles cu adevărat voia şi lucrarea cea nespus de înţeleaptă a lui Dumnezeu, Îi vom mulţumi totdeauna Lui pentru toate lucrurile (Ef 5, 20).
Nu numai pentru că aceasta este voia Lui cu privire la noi, ci şi pentru că tocmai acestea sunt spre cel mai mare bine al nostru (Rom 8, 28). | Continuare »

Recunoştinţă

Credinţa mea, sub crunte uragane
Se clatină adesea, tremurând…
Când valuri uriaşe spumegând
Se-abat să-mi sfarme luntrea mea trecând
Însingurată către sfintele-ţi limane.

Nădejdea mea în mâini cu frântă spadă
Timidă-abia se-ntinde către cer
De sub deşertăciunile ce pier
Precum plăpânda floare-n aspru ger
Abia spărgându-şi stratul de zăpadă.

Dar dragostea-mi din toate se aprinde
Chiar dacă vifor suflă peste ea
Sau buzele îi ard de sete grea…
Căci simt, Iisuse bun, iubirea Ta
Cum înspre mine mâna şi-o întinde.

Ş-apoi, cât stânca-mi creşte-a mea credinţă
Şi din cenuşă iar nădejdea mea
Se-aprinde din firava ei scântea –
Iisuse, Soare către Care-aş vrea,
Cât vecii toţi să-aduc recunoştinţă.

Lidia Hamza

Alte materiale la duminica a 29-a după Rusalii

BINEFACEREA ŞI NERECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

BINEFACEREA ŞI RECUNOŞTINŢA – Traian Dorz

Tămăduirea celor zece leproşi – I. Tâlcuitor

TĂMĂDUIREA CELOR ZECE LEPROŞI –  Pr. Iosif Trifa

Între mărinimia fără margini a Domnului şi micimea noastră de suflet – Sf. Nicolae Velimirovici

Pedeapsa cu lepra – Pr. Arsenie Boca

Vindecarea celor zece leproşi – Părintele Constantin Galeriu

Câte unul, nu toţi! – Pr. Vasile Avasilcăi

MULŢUMIREA CĂTRE DUMNEZEU – Traian Dorz

Duminica vindecării celor zece leproşi – Mitropolitul Augustin de Florina

Duminica vindecării celor 10 leproşi – Sf. Ignatie Briancianinov

A douăzeci si noua duminică după Cincizecime – Sfântul Teofan Zăvorâtul

Mulţumesc, Iisus – Lidia Hamza

[Să nu uităm mulţumirea pentru ascultarea lor!] – Traian Dorz

Omul cel vechi – Traian Dorz, meditații la Apostolul zilei

 

Alte poezii:

Ai necazuri?…; ÎNDURARE; DACĂ MAI TRĂIEŞTE…; DOMNULUI, ÎNTOTDEAUNA ; TE ÎNSPĂIMÂNŢI DE BOALĂ?; FIECARE BOALĂ; SĂ NU MĂ ROG; Te rugăm, primeşte, Doamne; VOI, CEI CE-AŢI FOST;

 

ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

ECATERINA TEODOROIU – eroina neamului românesc

În foaia «Lumina Satelor» numărul 26 din 1925, săptămânal ce apărea la Sibiu, Părintele Iosif Trifa, întemeietorul văzut al mişcării de redeşteptare duhovnicească a poporului român, Oastea Domnului, cu ocazia dezvelirii monumentului ridicat întru cinstirea memoriei Ecaterinei Teodoroiu – una dintre cele mai alese fiice ale acestui „sfânt pământ ce zămisleşte doina şi martirii” –, scrie un articol de evocare a personalităţii ei marcante şi a rolului pe care Eroina de la Jiu l-a avut în timpul unora dintre cele mai dramatice şi decisive lupte care s-au dat în războiul pentru reîntregirea noastră naţională.
Astăzi, la 104 de ani de când sufletul Cătălinei, veşnic tânăr, s-a înălţat la cer de pe dealurile Vrancei udate şi cu sângele ei, figura sa rămâne parcă tot mai luminoasă în panteonul eroilor stăpâniţi de duhul jertfirii de sine pentru nemurirea neamului românesc; şi numele ei devine parcă tot mai răsunător în conştiinţa tuturor celor care vor forma în viitor „zidul iubirii de moşie” care nu se va înspăimânta de nici o faimă a vreunui tiran ce se va mai ridica vreodată împotriva lui Dumnezeu şi a dreptăţii celor care nu s-au lepădat de El.

MONUMENTUL EROINEI ECATERINA TEODOROIU

[Părintele Iosif Trifa]

În orăşelul Slatina din judeţul Olt s-a dezvelit, săptămânile trecute, statuia eroinei Ecaterina Teodoroiu. Din acest prilej, s-au făcut mari şi înălţătoare serbări naţionale, la care au participat şi Majestatea Sa Regina, ministrul de război şi o mulţime de cărturari, armată şi popor mult, strâns din toată Oltenia. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DE DUPĂ BOTEZUL DOMNULUI

Iisus Mântuitorul e alungat cu pietre din patria Lui

Evanghelia de duminică, de după Botez, e puţin cunoscută şi ar trebui să o cunoască tot omul, căci cuprinde o adâncă învăţătură sufletească.
Evanghelia aceasta ne spune numai pe scurt că a ieşit Iisus din Nazaret, patria Lui, dar nu spune de ce şi cum a ieşit. Aceste amănunte le aflăm dintr-o altă Evanghelie, de la Luca; (citiţi această Evanghelie la Luca, în cap. 4, vers. 16-32). În această Evanghelie se spune pe larg cum a început Iisus să înveţe şi în ţara Lui şi „toţi Îl mărturiseau pe El şi se mirau de cuvintele darului care ieşeau din gura Lui“, dar când a început a-i mustra pentru păcate „s-au umplut toţi de mânie şi, sculându-se, L-au scos pe El afară din cetate“.
Să luăm aminte că această Evanghelie se petrece şi azi printre noi şi sub ochii noştri. Noi ne mirăm de nazarinenii cei nebuni care L-au scos pe Iisus din cetatea lor şi L-au alungat cu pietre, dar tot aşa facem şi noi când, cu păcatele şi fărădelegile noastre, Îl alungăm pe Iisus dintre noi şi din hotarele vieţii noastre. Iisus Mântuitorul rămâne şi locuieşte numai acolo unde este iubire, pace şi viaţă curată între oameni şi prin casele lor. Când noi stăruim în păcate şi fărădelegi, Îl alungăm pe Mântuitorul din cetatea vieţii noastre. În multe locuri şi în multe feluri şi chipuri se poate vedea şi azi Evanghelia de mai sus. Eu am văzut-o şi ieri în piaţa Sibiului. Era marţi, zi de târg, şi un om beat striga şi înjura de cele sfinte, de te luau fiorii. Mi s-a părut atunci că înaintea acestui om mergea Mântuitorul şi el Îl alunga cu pietre, aşa cum se vede în imaginea de mai sus. | Continuare »

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

CEVA ÎN LEGĂTURĂ CU EVANGHELIA DE DUMINICĂ

„Şi propovăduia Iisus zicând: «Pocăiţi-vă, că s-a apropiat Împărăţia lui Dumnezeu” (Mt 4, 14).

Ioan Botezătorul a fost Înaintemergătorul şi Înaintevestitorul Mântuitorului şi al mântuirii neamului omenesc. El şi-a început predica cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. Şi-a început predica cu vestirea că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu. „Şi a început Ioan a propovădui, zicând: «Pocăiţi-vă, căci Împărăţia lui Dumnezeu este aproape” (Mt 3, 1-2).
Despre Domnul Iisus Hristos, Evanghelia de duminică ne spune aşijderea, că şi El Şi-a început propovăduirea cu vestirea Împărăţiei lui Dumnezeu. „De-atunci încolo, Iisus a început să propovăduiască şi să zică: «Pocăiţi-vă, căci împărăţia cerurilor este aproape” (Mt 4, 17).
„Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu!” …Cu această strigare a început vestirea Evangheliei în lume. Oamenilor de pe atunci li se vestea vestea cea bună că se apropie mântuirea neamului omenesc. Că se apropie Împărăţia lui Dumnezeu şi pe pământ, după ce 4000 de ani stăpânise împărăţia celui care îl înşelase pe Adam în grădina Edenului. Oamenilor li se cerea să se pregătească sufleteşte pentru această împărăţie. Să se pocăiască, adică să se lepede de păcate şi fărădelegi, ca să poată deveni cetăţeni ai noii Împărăţii.
Şi de atunci a răsunat mereu în lume strigarea lui Ioan şi strigarea Domnului Isus: „Pocăiţi-vă, căci se apropie împărăţia lui Dumnezeu”.
De aproape 2000 de ani răsună în lume strigarea: „Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia lui Dumnezeu”.
Dar oare ascultat-a omul şi omenirea această strigare? | Continuare »

NAŞTEREA DIN NOU

Traian Dorz, Răsplata ascultării, cap. 10

002-FrTraianDorz1. Nici o haină nu-ţi ţine de cald dacă nu ai cămaşa pe dedesubt.
Nici o podoabă nu te poate înfrumuseţa dacă n-ai cămaşa albă şi curată.
Aşa este şi cu naşterea din nou.
Nici o îmbrăcăminte nu-ţi vine bine dacă pe tine este o cămaşă sfâşiată.
Dar dacă ţi-e cămaşa curată şi albă, frumoasă şi întreagă – ea dă valoare şi căldură tuturor celorlalte haine.
Aşa este şi cu naşterea din nou.

2. Poţi avea orice dar şi orice poziţie în Lucrarea Evangheliei:
poţi avea părinţi renumiţi şi credincioşi,
poţi avea talent de cântat sau de vorbit,
poţi avea multe însuşiri frumoase,
– fără naşterea din nou, în zadar.
Eşti ca şi fără veşmântul de nuntă.

3. Fără naşterea din nou eşti ca fără cămaşă bună şi caldă pe sub haină.
Fără naşterea din nou, nici în faţa Domnului, nici în faţa fiinţelor duhovniceşti tu nu poţi avea valoarea care se cere.
Toate podoabele tale, fără ea, n-au nici un preţ, nici o căldură, nici un rost, întocmai ca hainele celui fără cămaşă.

4. „Să nu sfâşiem Lucrarea Domnului”, aşa ar trebui să zică şi să grijească fiecare din cei ce se ocupă cu ea.
Să nu sfâşiem învăţătura sfântă prin care s-a primit dragostea Domnului şi dragostea fraţilor.
Ar trebui să se teamă ca de moarte cei ispitiţi s-o facă.
Ea este cămaşa lui Hristos. | Continuare »

Născut din nou

Născut din nou, ca-n sânul mamei mele,
Şi înnoit prin dulcele Tău har,
Îmi simt deodată cerul plin de stele
Când sufletu-l cuminec la altar.

Căci e Altar și Cuminecătură
Cu Tine-ntreg, umplându-mă pe veci,
Chiar clipa-n care ochii-mi cunoscură
Prin pocăință-n mine cum Te-apleci.

Când hotărât, m-am rupt de lumea-n care
Aflasem numai glod deșertăcios
Eu mi-am predat la Sfintele-Ți Picioare
Sub Crucea ta, viața mea, prinos.

Mi s-au schimbat deodată-ale privirii
Şi căutări, şi doruri, şi chemări
Şi tot ce am, simt dăruit iubirii
Spre toate cele patru-ntinse zări.

În brațe-aș vrea să strâng pe toți dușmanii
Să-i duc pe umăr pân’ la Tine sus.
Și să-i preschimbi – prin Sfinte-Mpărtășanii –
În frații mei și-ai Tăi, iubit Iisus!

Atât de plin mi-e sufletul, c-aș trece
Din plinul lui la toți în drumul meu,
Din poarta mea, niciun flămând nu-mi plece,
Și-n plânsu-oricui să-aduc un curcubeu…

Căci Tu-mi ești totul meu și-oricât să dărui,
Mai mult primesc din haru-Ți nesfârșit,
Iar bucuria dusă fiecărui
Mi-alină doru-ntreg, Iisus iubit!

Slăvit să fie Numele Tău mare!
Slăvită fie-n veci iubirea Ta!
Când mi-o dai Tu, se face sărbătoare,
Iar când o-mpart, îmi crește-oricât aș da!

Lidia Hamza

Taina Pocăinţei sau haina de nuntă

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Poienile Izei – 28 septembrie 1980: UNUL CU FAŢA SPRE CELĂLALT


spovedanieÎntre cele şapte Taine despre care se vorbeşte şi pe care noi le ştim, ale Bisericii noastre, este şi Taina Pocăinţei. Taina aceasta a Pocăinţei, ca şi celelalte Taine, a căpătat un prea şters şi un prea necunoscut înţeles în inima şi în viaţa multora dintre noi.
Taina Pocăinţei este Taina Naşterii din Nou, pe care a cerut-o Mântuitorul când a zis: „Dacă nu vă veţi naşte din nou, cu nici un chip nu veţi intra în Împărăţia lui Dumnezeu.”
Închipuiţi-vă că Hristos Se opreşte acum în faţa dumneavoastră şi vă întreabă: „Prietene, cum ai intrat tu aici? Ai tu haina de nuntă – naşterea din nou – sau nu o ai? Dacă nu o ai, Eu ţi-o pot da. Eu stau acum în faţa ta, ca să văd: doreşti sau nu doreşti această haină de nuntă? Dar te înştiinţez: fără haina de nuntă nu vei putea lua parte la ospăţul nunţii. Trec acum şi te întreb: ai tu sau nu ai această haină de nuntă? Dacă nu o ai, Eu sunt gata să ţi-o dau acuma, numai s-o doreşti tu…”.
Taina Pocăinţei este la îndemâna oricăruia dintre noi. Se cere însă ca noi să fim sinceri în faţa lui Dumnezeu, să recunoaştem că nu o avem, dacă nu o avem. Şi s-o cerem! Şi dacă ne-o îmbie Domnul, s-o şi primim, prin credinţă.
În Lucrarea lui Dumnezeu, în Biserica lui Dumnezeu, în poporul lui Dumnezeu, nimic nu se poate afla fără credinţă. Credinţa este cel dintâi lucru care ni se cere fiecăruia, pentru că este scris: „Căci fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu”. Pentru că cine se apropie de El trebuie să creadă că El este şi că răsplăteşte pe cel care Îl caută.
Deci avem nevoie de credinţă, de cel dintâi pas în Biserica lui Dumnezeu, în Lucrarea lui Dumnezeu, în chemarea lui Dumnezeu. Credinţa este cea dintâi dintre condiţii. Fără de credinţă este cu neputinţă să fim plăcuţi lui Dumnezeu. Dar credinţa noastră trebuie să fie o puternică încredinţare despre lucrurile care nu se văd, aşa cum este de asemenea scris: „O încredere neclintită în lucrurile nădăjduite!”. Asta-i condiţia! Cu Dumnezeu avem de-a face, cu o Fiinţă pe care ochii noştri trupeşti nu o văd; dar tot El ne-a dat ochii aceia sufleteşti pe care, prin credinţă, ni-i deschide pentru ca să-L putem vedea. | Continuare »

SFÂŞIEREA POCĂINŢEI

Rastig-56Sfâşierea pocăinţei
dacă te-a născut de Sus,
adâncirea-nvăţăturii
vei căuta-o mai supus.

Adâncirea-nvăţăturii
dac-o vei căuta mereu,
înălţimea rugăciunii
te va ţine-n Dumnezeu.

Înălţimea rugăciunii
dacă vei trăi-o sfânt,
evanghelica credinţă
vei avea-o legământ.

Evanghelica credinţă
dac-o ai statornic far,
dragostea frăţietăţii
îţi va strânge har cu har. | Continuare »