Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul zilei)

TDorz1Duhul Sfânt al Domnului nostru ne aduce mereu aminte de Făcătorul tuturor celor făcute, pentru ca niciodată să nu uităm că toate sunt prin El şi pentru El şi că pentru toate, oricum ar fi ele, trebuie să-I aducem Lui slavă acum şi în vecii vecilor, după cum este scris în Romani 11, 36.
În Cartea Proverbelor, Fiul lui Dumnezeu este numit Înţelepciune (Prov 8, 22-36). Prin Înţelepciune, Dumnezeu le-a făcut pe toate, după cum este scris: Toate cu înţelepciune le-ai făcut (Ps 103, 25).
Iar Înţelepciunea era Hristos, fiindcă despre El este scris: El a fost făcut pentru noi Înţelepciune… şi toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El (I Cor 1, 30; Ioan 1, 3).
– Dar oare ce a fost făcut mai întâi: cerul sau pământul? – s-au întrebat profeţii. Căci într-un loc este scris: La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Fac 1, 1), iar în alt loc este scris: Tu ai întemeiat… pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale (Ps. 101, 26).
Şi Duhul i-a luminat:
– Pe amândouă le-a făcut în acelaşi timp, în aceeaşi zi, în aceeaşi clipă. Şi iată cum: la voinţa Tatălui şi la inspiraţia Duhului, Domnul Iisus Şi-a întins Mâna dreaptă în Sus, a făcut un cerc larg – şi atunci a apărut cerul, şi, coborând Mâna Lui stângă, în acelaşi fel, a apărut pământul. Domnul le-a privit şi pe unul şi pe celălalt şi amândouă I-au fost la fel de dragi… Atunci se spune că cerul a început să cânte, iar pământul a început să plângă. Şi Domnul S-a aplecat asupra pământului şi l-a întrebat cu dragoste:
– Pământule, tu de ce plângi?
– O, Făcătorul şi Binefăcătorul meu, se zice că i-a răspuns pământul, plâng pentru că cerul este sus şi el este totdeauna în apropierea Ta. Scaunul Tău de domnie este în el şi Slava Feţei Tale îl luminează totdeauna. Acolo este Împărăţia Ta fericită în care durerea şi moartea nu pătrund. Acolo masa Ta este totdeauna întinsă şi toate ospătează la ea, de aceea el poate să cânte, dar eu sunt jos în umbra Ta, departe de Tine şi tot ce primesc eu îmi vine numai prin cer, prin bunăvoinţa cerului, iar tot ce se află pe mine este rânduit trecerii şi morţii… Atunci, Doamne, oare cum să nu plâng?
Dar Domnul, aplecându-Se cu milă spre el, îi zise:
– Nu plânge şi nu fi întristat… Ai răbdare acum şi credinţă. Va veni o zi când toate acestea pe care le suferi tu acum vor trece, căci printr-un Preţ Sfânt datoriile tale vor fi plătite şi printr-o înnoire strălucită tu vei fi schimbat. Atunci şi tu vei fi ca şi cerul, plin de cântări. Şi imnuri de slavă vor răsuna veşnic şi pe întinderile tale fericite.

FrTraianDorzTraian DORZ

Slăvit să fie Domnul!
Tot ce vom face și vom spune acum aici, dorim din toată inima să fie spre slava lui Dumnezeu Tatăl și spre cunoașterea Fiului Său Preaiubit, Iisus Hristos, Scumpul nostru Mântuitor, prin inspirația și îndrumarea Sfântului Duh. Dorim prin aceasta să ajutăm la mângâierea și întărirea în credință a fraților și surorilor de pretutindeni, care L-au primit pe Domnul Iisus ca Mântuitor al lor personal, ca să-L iubească și să-L asculte tot mai mult. Iar celor care încă nu L-au primit, dorim să-i ajutăm să-L primească și ei și să fie fericiți cu El aici și-n veșnicie. Amin.
Slăvit să fie Domnul!

La începutul Evangheliei Sale, în Predica de pe Munte, descrisă de Sfântul Evanghelist Matei în capitolele 5, 6 și 7, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vestit chiar din prima clipă, tuturor celor care vor porni pe calea Lui cea strâmtă și vor lupta să câștige Împărăția Lui Cerească, că vor avea multe ispite și mari împotriviri până la biruința lor finală, dar și că vor avea un mare și sfânt ajutor în calea și lupta aceasta, prin puterea lui Dumnezeu și prin cele trei mijloace de biruință, care sunt: postul, rugăciunea și milostenia, cum spune în Matei capitolul 6, versetele 3, 7 și 17.
Postul – puternica armă de biruință a credincioșilor Domnului – a fost instituit încă din grădina Edenului, în prima poruncă a lui Dumnezeu dată omului, când i-a zis: „Din acesta să nu mănânci! Acesta este oprit” (Gen 2, 17). Fiindcă Dumnezeu a vrut ca omul să știe că, oriunde ar fi, nu toate îi sunt îngăduite. | Continuare »

Despre cinstirea Sfintelor Icoane

Predica la Duminica I a Postului Mare (Duminica Ortodoxiei).

Fraţilor, în această Duminică, cea dintâi a Postului Mare, Biserica ne pune înainte una din luptele aprige purtate de dânsa cu duşmanii săi. Astăzi serbăm biruinţa împotriva acelora ce aruncau icoanele din sânul ei.
Cum să nu sărbătorească ea această biruinţă, când cu atât amar a câştigat-o! Cum să nu puie sub ochii fiilor săi trecutul care dovedeşte cât de mult ea s-a îngrijit să-i îndrumeze cu mijloace sănătoase pe calea dreptăţii!
Ceia ce s-a câştigat cu luptă, cu sudoare, cu sânge, nu trebuie să piară din amintirea noastră. Un lucru cu atât îţi este mai scump, cu cât l-ai căpătat cu mai multe osteneli. Aşa şi aci, să preţuim mai mult ceea ce învăţătoarea noastră, Biserica, cu mult zbucium a adus până la noi. Să nu ne arătăm nepăsători pentru ceea ce ea a ţinut de sfântă datorie să nu lipsească pe fiii săi. Toţi care nu ţin în seamă cât s-au ostenit părinţii cu dânşii, nu sunt fii buni. Tot aşa creştinii care nu se uită la lucrurile pentru care mama lor, Biserica, s-a ostenit, nu simt buni creştini.
Icoanele au fost odorul pentru care mult timp s-a luptat Biserica noastră. Aspră a fost şi mult timp a ţinut lupta, pentru că se găsiseră firi rele şi oameni fără Dumnezeu care nu primeau icoanele, le aruncau, le ardeau, ascultând mai mult de obiceiurile păgâneşti decât de cele ale Bisericii. A voit Dumnezeu însă ca, la urma urmei, biruinţa să fie a ei. Ea ridică sus steagul biruinţei şi aşează această zi, cea întâi Duminică din Postul Mare, ca amintire în nesfârşirea timpurilor. Ea a vrut să fie o zi care să amintească creştinului lupta purtată de dânsa pentru cinstirea icoanelor. Apoi tocmai despre această cinstire pe care-o datorăm sfintelor icoane, să vorbim şi noi azi.
I
Fraţilor, când un om iubeşte pe cineva, nu se naşte oare într-însul o dorinţă vie de a-i avea chipul zugrăvit pe ceva? Cu câtă plăcere primeşti şi ţii chipul prietenului cu care ţi-ai petrecut cei mai frumoşi ani ai copilăriei! Cu câtă duioşie păstrezi chipurile fratelui iubit şi depărtat, ale surorii scumpe, ale rudelor de inimă! Nu numai atâta, păstrăm cu cinste şi chiar cu mulţămire chipul fruntaşilor neamului nostru, al celor ce şi-au vărsat sângele pentru ţară, al capului ţării, ale domnilor care au fost părinţi pentru neamul nostru. | Continuare »

I-H-34de Traian Dorz,
din volumul «Cântări Noi»

Iată Săptămâna Mare, haideţi să ne-mbrăţişăm,
haideţi să lăsăm dreptatea care credem c-o avem,
haideţi să luăm iubirea ce se pare c-am uitat,
haideţi să ne dăm iertarea cu sărut adevărat.

Trebuia de mult să ţinem seama de Cuvântul spus,
să vedem Ispititorul cum l-a biruit Iisus,
să-nţelegem că ispita cea mai grea e cea din rai
şi că cel mai greu te lepezi de dreptatea care-o ai.

Este Săptămâna Mare, iată, este Sfântul Post,
haideţi în genunchi cu toţii, să uităm de tot ce-a fost,
să ne-ntindem mâna păcii şi sărutul iubitor,
să iertăm, pentru-Nviere, toţi şi toate tuturor.

Vine Marea Înviere, Vine Paştele – Hristos,
să-L întâmpinăm cu suflet primenit şi credincios,
să ne înnoim fiinţa din străfunduri şi deplin,
să intrăm în Sărbătoare oameni noi, cu chip divin…

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii aţintiţi spre răsplătire. (Evrei 11, 26)

Ceea ce vă spun acum nu este o taină şi totuşi este una dintre cele mai adânci şi mai minunate taine ale lui Dumnezeu. Această taină, cu putinţă a fi văzută, cunoscută şi ştiută de toţi, este marea putere transformatoare a Jertfei lui Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Această taină este asemenea tainei naşterii din nou, dar este mai mare decât ea, fiindcă taina naşterii din nou tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se poate face. Este mai mare şi decât taina învierii morţilor, pentru că şi aceasta tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se va putea împlini. Este mai mare decât toate celelalte taine care se petrec în viaţa creştinului, în viaţa Bisericii şi în viaţa omenirii, căci şi acestea toate numai şi numai prin lucrarea tainei puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se pot împlini.

Una din aceste taine minunate, care din durere face bucurie, din slăbiciune face biruinţă şi din ruşine face slavă, este taina transformării minunate a ocării lui Hristos într-o bogăţie mai mare decât toate comorile lumii. După cum a fost pentru Moise, după cum a fost pentru Sfântul Apostol Pavel când zicea: În adevăr în toată curtea împăratului şi pretutindeni aiurea, se ştie că sunt pus în lanţuri din pricina lui Hristos… şi nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă (Fil 1, 13; II Cor 11, 10). Şi tot aşa a fost şi pentru părintele nostru în Hristos, care, când a fost dispreţuit, a zis: Mi s-au luat numele şi haina de preot… Aceasta este o ocară a lui Hristos pentru mine, dar slăvit să fie Domnul că mie aceste lucruri mi se întâmplă nu pentru că aş fi săvârşit vreun lucru nevrednic sau păcătos, ci numai şi numai pentru că am mărturisit şi am căutat să-L mărturisesc pe Iisus cel Răstignit cu toată puterea sufletului meu Bisericii mele, ţării mele şi neamului meu. Singură aceasta este vina pentru care sufăr eu acum ocara lui Hristos, dar încă o dată slăvit să fie Domnul pentru această ocară. Mă închin până la pământ înaintea Domnului meu Iisus Hristos Care mă învredniceşte astfel şi pe mine de o parte din ocara Lui. El să mă ajute să o port până la sfârşit, ca să mă pot bucura apoi şi de împărăţirea cu El, după cum este scris: Dacă răbdăm împreună cu El (şi pentru El), vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El şi El Se leapădă de noi (II Tim 2, 12). | Continuare »

Traian Dorz, Crucea mântuitoare, cap. 6

1. Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată şi puternică, duhurile vrăjmaşe se vor alarma pline de îngrijorare şi vor porni la măsuri „energice”, spre a împiedica răspândirea mai departe a acestei lucrări mântuitoare
şi spre ai nimici roadele ei de până acum.
De aceea este scris: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru diavolul dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (I Ptr 5, 8).

2. Toate măsurile rele şi profeţia lor fuseseră prevăzute în planul dumnezeiesc şi cunoscute. Marea Lucrare Mântuitoare a Jertfei lui Hristos se va face [chiar şi] cu concursul acestora;
dar nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face mântuirea omenirii fără ele (căci atunci cei care le-au pus la cale n-ar avea nici o vină – sau ar avea o dezvinovăţire!)…
ci pentru că Dumnezeu, ştiind mai dinainte că aceşti oameni vor avea să facă acest rău, a lucrat în aşa fel, încât răul lor – fără voia lor – să devină un element folositor planurilor Domnului mântuitoare pentru cei buni.
O, ce tainic şi minunat ştie să lucreze Înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ai Lui!

3. Faceţi voi, cei răi, la planuri câte voiţi (Ps 2, 1-4).
Sfătuiţi-vă cât vreţi şi luaţi oricâte măsuri puteţi lua.
Prindeţi, chinuiţi, judecaţi,
osândiţi şi înmormântaţi sub sentinţe, sub pietre, sub peceţi şi sub câtă pază puteţi avea,
pe Hristos şi pe ai Lui (Mt 27, 66).
Căci atunci când va veni vremea hotărâtă a Eliberării şi a Învierii, nimic nu-L va opri pe Iisus şi pe ai Lui să iasă din nou,
să umble din nou
şi să facă din nou minuni…

4. O, voi, cei răi, să ştiţi că toate neputincioasele voastre măsuri, luate cu gând ucigaş împotriva Domnului şi Mântuitorului Sfânt
şi executate cu ură, cu nedreptate şi cu sălbăticie contra Lucrării şi Evangheliei Sale,
sunt ştiute de Dumnezeu şi vor lucra, până la urmă, chiar împotriva celui care le-a inspirat
şi vor ajuta mai puternic la izbânda Cauzei lui Hristos, spre slava Lui.
Aşa a fost în trecut – şi tot aşa va fi şi în viitor.
5. Să ştiţi că veţi ajunge să vedeţi voi înşivă, farisei neputincioşi, cum tocmai ceea ce voi aţi vrut să nimiciţi cu sălbăticie va creşte şi va rodi mai frumos şi mai viu,
în timp ce voi şi puterea voastră vă veţi scufunda în veşnica ruşine şi pierzare.
Ca într-o mlaştină de scârnăvii eternă şi înspăimântătoare. | Continuare »

UŞA

În lectura autorului Traian DORZ

Voi, care vă puteţi deschide a voastră uşă
când doriţi,
voi, ce puteţi ieşi din casă sau să intraţi
– după plăcere,
voi, ce puteţi privi în voie la soarele plăcut al zilei
sau stelele şi luna nopţii,
sau câmpul înflorit şi verde,
sau ploaia primăverii caldă,
sau fulgii legănaţi ai iernii,
– voi nu ştiţi ce înseamnă-o uşă
pe care n-o puteţi deschide
şi care n-o puteţi închide
nici la nevoie,
nici la voie,
o uşă unde n-ai tu cheia,
– dar care-i totuşi uşa ta!… | Continuare »

Traian Dorz, Strălucirea biruinței

Oricât sunt lovit puternic
şi sunt judecat nedrept,
eu mă-ncred în Dumnezeul
Cel Preabun şi Înţelept
şi m bizui pe dreptatea
care ştie El c o am,
El mă vede că s ca frunza
când se clatină pe ram!

Am dat tot ce aveam acelor
ce i credeam că plâng mai greu,
mai cu milă am fost spre alţii
decât spre necazul meu;
– şi astăzi, când mă râd cei care
m am golit, ca să i îmbrac,
Doamne, vezi mă că, iată,
eu nu pot decât să tac.

L am hrănit întâi pe acela
ce mi cerea mai disperat,
– Dumnezeu să aibă milă
de toţi câţi m au înşelat.
Azi le ntind frăţeşte mâna
şi le dau sărut frăţesc,
– este Săptămâna Mare,
merg să mă împărtăşesc!