b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din Meditaţii la Apostolul zilei)

Duhul Sfânt al Domnului nostru ne aduce mereu aminte de Făcătorul tuturor celor făcute, pentru ca niciodată să nu uităm că toate sunt prin El şi pentru El şi că pentru toate, oricum ar fi ele, trebuie să-I aducem Lui slavă acum şi în vecii vecilor, după cum este scris în Romani 11, 36.
În Cartea Proverbelor, Fiul lui Dumnezeu este numit Înţelepciune (Prov 8, 22-36). Prin Înţelepciune, Dumnezeu le-a făcut pe toate, după cum este scris: Toate cu înţelepciune le-ai făcut (Ps 103, 25).
Iar Înţelepciunea era Hristos, fiindcă despre El este scris: El a fost făcut pentru noi Înţelepciune… şi toate au fost făcute prin El şi nimic din ce a fost făcut n-a fost făcut fără El (I Cor 1, 30; Ioan 1, 3).
– Dar oare ce a fost făcut mai întâi: cerul sau pământul? – s-au întrebat profeţii. Căci într-un loc este scris: La început Dumnezeu a făcut cerurile şi pământul (Fac 1, 1), iar în alt loc este scris: Tu ai întemeiat… pământul şi cerurile sunt lucrarea mâinilor Tale (Ps. 101, 26).
Şi Duhul i-a luminat:
– Pe amândouă le-a făcut în acelaşi timp, în aceeaşi zi, în aceeaşi clipă. Şi iată cum: la voinţa Tatălui şi la inspiraţia Duhului, Domnul Iisus Şi-a întins Mâna dreaptă în Sus, a făcut un cerc larg – şi atunci a apărut cerul, şi, coborând Mâna Lui stângă, în acelaşi fel, a apărut pământul. Domnul le-a privit şi pe unul şi pe celălalt şi amândouă I-au fost la fel de dragi… Atunci se spune că cerul a început să cânte, iar pământul a început să plângă. Şi Domnul S-a aplecat asupra pământului şi l-a întrebat cu dragoste:
– Pământule, tu de ce plângi?
– O, Făcătorul şi Binefăcătorul meu, se zice că i-a răspuns pământul, plâng pentru că cerul este sus şi el este totdeauna în apropierea Ta. Scaunul Tău de domnie este în el şi Slava Feţei Tale îl luminează totdeauna. Acolo este Împărăţia Ta fericită în care durerea şi moartea nu pătrund. Acolo masa Ta este totdeauna întinsă şi toate ospătează la ea, de aceea el poate să cânte, dar eu sunt jos în umbra Ta, departe de Tine şi tot ce primesc eu îmi vine numai prin cer, prin bunăvoinţa cerului, iar tot ce se află pe mine este rânduit trecerii şi morţii… Atunci, Doamne, oare cum să nu plâng?
Dar Domnul, aplecându-Se cu milă spre el, îi zise:
– Nu plânge şi nu fi întristat… Ai răbdare acum şi credinţă. Va veni o zi când toate acestea pe care le suferi tu acum vor trece, căci printr-un Preţ Sfânt datoriile tale vor fi plătite şi printr-o înnoire strălucită tu vei fi schimbat. Atunci şi tu vei fi ca şi cerul, plin de cântări. Şi imnuri de slavă vor răsuna veşnic şi pe întinderile tale fericite.

Traian DORZ

Slăvit să fie Domnul!
Tot ce vom face și vom spune acum aici, dorim din toată inima să fie spre slava lui Dumnezeu Tatăl și spre cunoașterea Fiului Său Preaiubit, Iisus Hristos, Scumpul nostru Mântuitor, prin inspirația și îndrumarea Sfântului Duh. Dorim prin aceasta să ajutăm la mângâierea și întărirea în credință a fraților și surorilor de pretutindeni, care L-au primit pe Domnul Iisus ca Mântuitor al lor personal, ca să-L iubească și să-L asculte tot mai mult. Iar celor care încă nu L-au primit, dorim să-i ajutăm să-L primească și ei și să fie fericiți cu El aici și-n veșnicie. Amin.
Slăvit să fie Domnul!

La începutul Evangheliei Sale, în Predica de pe Munte, descrisă de Sfântul Evanghelist Matei în capitolele 5, 6 și 7, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a vestit chiar din prima clipă, tuturor celor care vor porni pe calea Lui cea strâmtă și vor lupta să câștige Împărăția Lui Cerească, că vor avea multe ispite și mari împotriviri până la biruința lor finală, dar și că vor avea un mare și sfânt ajutor în calea și lupta aceasta, prin puterea lui Dumnezeu și prin cele trei mijloace de biruință, care sunt: postul, rugăciunea și milostenia, cum spune în Matei capitolul 6, versetele 3, 7 și 17.
Postul – puternica armă de biruință a credincioșilor Domnului – a fost instituit încă din grădina Edenului, în prima poruncă a lui Dumnezeu dată omului, când i-a zis: „Din acesta să nu mănânci! Acesta este oprit” (Gen 2, 17). Fiindcă Dumnezeu a vrut ca omul să știe că, oriunde ar fi, nu toate îi sunt îngăduite. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

El socotea ocara lui Hristos ca o mai mare bogăţie decât comorile Egiptului, pentru că avea ochii aţintiţi spre răsplătire. (Evrei 11, 26)

Ceea ce vă spun acum nu este o taină şi totuşi este una dintre cele mai adânci şi mai minunate taine ale lui Dumnezeu. Această taină, cu putinţă a fi văzută, cunoscută şi ştiută de toţi, este marea putere transformatoare a Jertfei lui Iisus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru. Această taină este asemenea tainei naşterii din nou, dar este mai mare decât ea, fiindcă taina naşterii din nou tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se poate face. Este mai mare şi decât taina învierii morţilor, pentru că şi aceasta tot prin taina puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se va putea împlini. Este mai mare decât toate celelalte taine care se petrec în viaţa creştinului, în viaţa Bisericii şi în viaţa omenirii, căci şi acestea toate numai şi numai prin lucrarea tainei puterii transformatoare a Jertfei lui Hristos se pot împlini.

Una din aceste taine minunate, care din durere face bucurie, din slăbiciune face biruinţă şi din ruşine face slavă, este taina transformării minunate a ocării lui Hristos într-o bogăţie mai mare decât toate comorile lumii. După cum a fost pentru Moise, după cum a fost pentru Sfântul Apostol Pavel când zicea: În adevăr în toată curtea împăratului şi pretutindeni aiurea, se ştie că sunt pus în lanţuri din pricina lui Hristos… şi nimeni nu-mi va răpi această pricină de laudă (Fil 1, 13; II Cor 11, 10). Şi tot aşa a fost şi pentru părintele nostru în Hristos, care, când a fost dispreţuit, a zis: Mi s-au luat numele şi haina de preot… Aceasta este o ocară a lui Hristos pentru mine, dar slăvit să fie Domnul că mie aceste lucruri mi se întâmplă nu pentru că aş fi săvârşit vreun lucru nevrednic sau păcătos, ci numai şi numai pentru că am mărturisit şi am căutat să-L mărturisesc pe Iisus cel Răstignit cu toată puterea sufletului meu Bisericii mele, ţării mele şi neamului meu. Singură aceasta este vina pentru care sufăr eu acum ocara lui Hristos, dar încă o dată slăvit să fie Domnul pentru această ocară. Mă închin până la pământ înaintea Domnului meu Iisus Hristos Care mă învredniceşte astfel şi pe mine de o parte din ocara Lui. El să mă ajute să o port până la sfârşit, ca să mă pot bucura apoi şi de împărăţirea cu El, după cum este scris: Dacă răbdăm împreună cu El (şi pentru El), vom şi împărăţi împreună cu El. Dacă ne lepădăm de El şi El Se leapădă de noi (II Tim 2, 12). | Continuare »