LA ANUL NOU

„Este rânduit oamenilor o dată să moară, iar după aceea vine judecata.” (Evrei 9, 27)

Stăm iarăşi în pragul noului an. Păşim iarăşi peste hotarul unui an vechi şi intrăm într-unul nou. Vremea curge mereu, iar cu dânsa ne ducem şi noi.
Viaţa noastră s-a asemănat cu multe cele: cu apa ce curge, cu iarba ce se usucă, cu ceasul, cu timpul… Dar, dintre toate asemănările, cea mai potrivită este parcă asemănarea cu călătoria. Viaţa noastră este o călătorie. Călătorim cu toţii pe drumul cel mare al vieţii. Tineri, bătrâni, săraci, bogaţi, cărturari, plugari călătorim cu toţii fără răgaz şi fără popas. Trecem cu toţii dintr-un an într-altul. Ne uităm înapoia noastră şi vedem hotarul anilor pe care i-am trecut. Ne gândim la greutăţile pe care le am biruit. Ne uităm şi înaintea noastră, dar înainte nu vedem nimic. Nu ştim pe ce păşim.
Călătoria vieţii îşi are o lege deosebită a ei. Când poate nici nu ne gândim, se iveşte în drumul nostru o piedică, o oprire, o poticnire. Nu este mare această piedică. Este o mică groapă, largă de un metru şi adâncă de doi. Dar, orice am face, orice am isprăvi, peste piedica asta nu putem trece. N-o putem nici înconjura, nu putem nici sări peste ea. Am trecut peste multe greutăţi, dar peste asta nu putem trece.
Ea strică toate planurile şi toate socotelile noastre. Săraci, bogaţi, tineri, bătrâni, împăraţi, cerşetori… cu toţii cădem şi ne răsturnăm în ea. Ea ne doboară fără cruţare, în virtutea poruncii: „plata păcatului este moartea“ (Rom. 6, 23). Toţi am păcătuit, toţi trebuie să murim. Mormântul ne primeşte cu aceste cuvinte ale Domnului: „Din pământ eşti, în pământ te vei întoarce“. | Continuare »

Iată noaptea Anului Nou 1923

HotarareTraian DORZ, din «ISTORIA UNEI  JERTFE»

Această noapte de hotar între ani este, de obicei, pentru toţi oamenii, prilejul unui cutremurător bilanţ. Prilejul în care ne vedem cu toţii nu numai grăbita trecere a vieţii pământeşti, ci şi felul în care am folosit această parte din viaţa scurtă, pe care o încheiem la sfârşitul fiecărui an şi o deschidem la începutul altuia.
Într-o astfel de ultimă noapte a anului trecut – şi de primă a noului an – cine oare îşi mai face atât de necruţător bilanţul luptei sale trecute şi planul luptei sale viitoare, ca omul de conştiinţă aşezat de Dumnezeu într-acest loc de aşa mare răspundere – cum era el, Iosif? Şi ca preot la un amvon – în slujba lui Dumnezeu, şi ca redactor de gazetă, la o tribună – în slujba poporului!
Era târziu şi el era singur. În noaptea asta, când nimeni nu doarme, mulţi fac voia diavolului, dar puţini fac voia lui Dumnezeu.
La masa de lucru din locuinţa sa de la orfelinat, unde locuia acum, Părintele Iosif stătea în faţa foilor albe, cufundat în gânduri şi privind departe. Şi nu ştia cum să înceapă.
Iată, gândea el, au trecut treizeci şi patru de ani din viaţa mea. Şi cu ce mă pot eu înfăţişa, cu adevărat, acum în faţa lui Dumnezeu, Stăpânul şi Judecătorul meu? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru Dumnezeul meu Căruia I-am juruit legământul cutremurător al preoţiei, făgăduindu-I slujire şi roadă? Ce am făcut eu, cu adevărat, pentru poporul meu căruia îi juruisem tot devotamentul meu în conştiinţa mea?
Cu un amar simţământ de durere şi de ruşine, vedea stările în care se zbăteau ţara şi poporul. Şi, la fel, neputinţa lui în faţa acestor stări.
Din tot elanul cu care se luptaseră fiii acestei ţări, de secole înainte, pentru împlinirea marelui nostru ideal naţional, acum parcă nu mai rămăsese nimic. | Continuare »

De Anul Nou 1936

De Anul Nou 1936

– după Apocalipsa 3, 10-11 –

Azi e Anul Nou – şi gândul
înapoi mă poartă iară
peste lupta grea a Oastei,
începută-n primăvară.
Câte ne-a adus cu sine
anul dus în veşnicie,
câte sfâşieri şi lupte,
totuşi câtă bucurie!
Grea a fost întâia luptă,
multe pierderile grele,
au venit pe ne-aşteptate,
crunt am suferit în ele,
am vărsat sudori şi lacrimi,
din belşug udând ogorul,
dar pe urma lor străluce
rod Iisus Biruitorul.

Mai târziu, când mai puternic
se-nteţise bătălia,
luptători pe turn cu toţii
însoţeam pe Neemia. | Continuare »

VORBIREA FRATELUI TRAIAN DORZ LA ADUNAREA DE REVELION 1988 DE LA SIBIU

VORBIREA FRATELUI TRAIAN DORZ LA ADUNAREA DE REVELION 1988 DE LA SIBIU

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
După cum am spus la început, când nu eram nici jumătate din câţi suntem acum aici, sărbătorim în noaptea aceasta un prilej unic. De aceea, am dori din toată inima ca toată desfăşurarea mai departe a programului nostru să se facă sub acest gând şi în această atmosferă.
Sărbătorim în noaptea aceasta 65 de ani de la înfiinţarea Oastei Domnului. Într-o noapte ca asta, în noaptea de revelion a anului 1923, Părintele Iosif se afla aici om trimis de Dumnezeu cum era Moise în pustiul acela când i S-a arătat lui Domnul într-un rug aprins şi de-acolo i-a rostit o poruncă mare; şi, cu această clipă, a început o lucrare uriaşă de eliberare a unui popor întreg şi a multor altor popoare prin acest popor binecuvântat. Cam în felul acesta s-a petrecut, în noaptea de 1 ianuarie 1923, lucrurile şi aici cu Părintele Iosif, cum s-au petrecut în ziua aceea sau în noaptea aceea… Că, de fapt, noaptea se vede focul când arde şi când nu se mai mistuie… Aşa a fost şi în noaptea aceasta.
Şi, pentru că sunt foarte mulţi dintre noi care nu cunosc începuturile acestea, am dori din toată inima ca, mai ales voi, cei mai tineri, pe care Dumnezeu v a chemat în această Lucrare şi v-a sortit la o răspundere şi la o activitate sfântă în Lucrarea aceasta, să cunoaşteţi cum a început Lucrarea din care faceţi parte, cum a făcut Dumnezeu minunea şi revelaţia aceasta prin Părintele Iosif în noaptea de revelion a anului 1923.
Aici noi am alcătuit o lucrare care, cu ajutorul Domnului, va fi să ajungă cândva şi în mâinile altora… Dar am vrea acum, din multul material privitor la Lucrarea Oastei Domnului, să vă citim ceva din cele ce trebuie neapărat să le cunoaşteţi.
Cum am mai spus, sărbătorim în anul care vine, în 1988, multe evenimente importante din istoria Oastei.
Întâi, noaptea de revelion. În noaptea aceasta se împlinesc 65 de ani din noaptea în care Domnul a făcut cunoscut Părintelui Iosif să pornească Lucrarea Oastei Domnului. Atunci a pornit. | Continuare »

DOMNUL OŞTIRILOR

Vorbirea fratelui Popa Petru (Săucani) la adunarea de Anul Nou – 1983

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.
Când s-a dus anul care a trecut şi nu mai vine niciodată înapoi, fiecare muncitor îşi face socotelile, cum a muncit în anul care a trecut. Unii au muncit cu hărnicie şi se cunoaşte pe ogorul lor şi se cunoaşte pe cămările lor, şi se cunoaşte pe podurile caselor lor. Se cunoaşte la acei care au muncit cu hărnicie, că nu duc lipsă.
Iar la ceilalţi, care au rămas nepăsători sau leneşi, la fel se cunoaşte; şi când treci pe lângă holda unui om leneş, se vede la fel. Spunea Solomon: „Am luat aminte în inima mea!…“ Adică a luat învăţătură şi acolo, pentru că, dacă nu a fost semănată sămânţa cea bună, au crescut buruienile pe locul acela.
Şi noi ne uităm înapoi peste ce a trecut.
Primăvara care trecut ne-a adus multe bucurii! Şi vara frumoasă ne-a adus mari binecuvântări! Dar când a venit toamna, ne-a adus mari zdrobiri de inimă la unii dintre noi. Şi aşa s-a dus anul cel vechi şi nu se mai întoarce niciodată înapoi.
În ostăşia Dulcelui Iisus în care ne-am înrolat, [am aflat că] în multe locuri din Sfânta Scriptură Domnul Dumnezeu este numit „Dumnezeul Oştirilor”. El este „Împăratul împăraţilor şi Domnul Domnilor.” În Psalmul 2 scrie: „Împăraţi ai pământului, purtaţi-vă cu frică, daţi cinste Fiului, ca să nu Se mânie şi ca să nu pierdeţi pe calea voastră”.
Într-una din aceste oştiri ale Dumnezeului Celui Preaînalt sunteţi şi voi chemaţi. Cât de mult ar trebui să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru că ne-a chemat şi pe noi de acolo din întunericul de unde am bâjbâit ani şi zeci de ani, să vedem o lumină cerească şi dumnezeiască, să auzim un cuvânt dulce şi scump: ,,Veniţi şi voi, căci şi pe voi vă iubeşte!”.
Şi pentru noi, şi pentru voi S-a născut Prunc Ceresc. Dar ne cheamă Dumnezeu nu la tihnă şi la odihnă, deocamdată, ci la muncă, la luptă, la lacrimi. În Oaste, cei care vin, vin să lupte, să muncească şi să se jertfească. | Continuare »

Cuvânt despre credinţă

Cuvânt despre credinţă

Ale celui întru sfinți părintelui nostru
VASILE, Arhiepiscopul Cezareei Capadociei:
ASCETICELE

I
Când cu harul bunului Dumnezeu m-am încredinţat că cererea pietăţii voastre este vrednică de iubirea voastră către Dumnezeu în Hristos, prin care aţi cerut de la mine o mărturisire scrisă a credinţei pioase, la început am ezitat să răspund, cunoscându-mi umilinţa şi slabele mele puteri, dar îndată venindu-mi în minte Apostolul care spune: „îngăduindu-vă unii pe alţii în iubire” (Efes. 1, 2), şi „căci cu inima se crede (cineva) spre dreptate, iar cu gura se mărturiseşte spre mântuire” (Rom 10, 10), am socotit primejdios să refuz să vă răspund şi să păstrez tăcere despre mărturisirea mântuitoare, pentru că am încredere în Dumnezeu prin Hristos, cum spune Scriptura: „Nu că de la noi înşine suntem destoinici să cugetăm ceva ca de la noi înşine, ci destoinicia noastră este de la Dumnezeu” (2 Cor. 3, 5), Care a învrednicit atunci pe Apostoli, iar acum şi pe noi pentru harul vostru, aşa încât să fim slujitori ai Noului Testament, nu ai literei, ci ai Duhului (2 Cor. 3, 6). Dar voi înşivă cunoaşteţi foarte bine că semnul distinctiv al credinciosului încredinţat cu mântuire (de bunuri) este să păstreze, spre bucuria împreuna-slujitorilor lui, fără falsificare şi fără înşelare, cele pe care i le-a încredinţat spre administrare bunul Dumnezeu. La fel se cuvine ca şi eu să vă înfăţişez, precum este bineplăcut lui Dumnezeu, în interesul comun, cele pe care le-am învăţat din Scriptura inspirată de Dumnezeu. Căci, dacă Însuşi Domnul, Căruia Tatăl I-a arătat iubirea Lui: „întru Care sunt ascunse toate vistieriile înţelepciunii şi ale cunoştinţei” (Col. 2, 3), Care a primit de la Tatăl toată autoritatea şi toată puterea ca să judece, spunea: „Tatal Mi-a poruncit ce să spun şi ce să vorbesc”, şi iarăşi: „Deci, cele ce vorbesc Eu, precum Mi-a spus Mie Tatăl, aşa vorbesc” (Ioan 12, 49-50), şi dacă Sfântul Duh nu vorbeşte de la El şi spune numai câte a auzit de la El, atunci cu atât mai mult este pentru noi pios şi totodată sigur să gândim şi să facem aceasta, (adică să vorbim) în numele Domnului nostru Iisus Hristos. | Continuare »

„An Nou fericit“

Preot Iosif Trifa

E frumoasă această urare. Dar cercetată în lumina Evangheliei, ea este o vorbă goală.
Căci ce înţeleg oamenii prin această urare? Îşi poftesc sănătate, bogăţie, bunăstare, mergere bună în toate. Fireşte, sunt bune şi acestea. Sunt şi acestea daruri de la Dumnezeu.
Dar din aceste urări lipseşte partea sufletului. În ele se află numai “Marta”, dar lipseşte “Maria”. Căci a fi fericit nu înseamnă numai a fi sănătos. Nici numai a fi bogat şi a-ţi merge bine. De multe ori, sufleteşte poţi fi fericit numai cu aceste daruri. Cu o sănătate perfectă uiţi foarte uşor pe Dumnezeu, iar averea poate deveni foarte repede un idol.
Când toate îţi merg bine, de regulă un singur lucru îţi merge rău: grija de suflet. “Şi a mâncat Iacov şi s-a săturat şi a uitat pe Domnul” – Deut. 32-15. De aceea în Evanghelie găsim fericirea legată de altceva.
“Fericiţi sunt cei ce plâng… fericiţi sunt cei prigoniţi, fericiţi sunt cei curaţi la inimă… cei milostivi”, etc. Fericirea cea adevărată e cea care are legătură cu sufletul, cu cerul, cu Dumnezeu, indiferent că ne merge bine – ori rău. De multe ori un “an rău”, cu încercări, izbelişti şi necazuri poate fi o mare binecuvântare pentru viaţa noastră cea sufletească.Predica-de-pe-munte-11
“Veselitu-ne-am pentru anii în care am văzut rele”, zicea psalmistul (Ps. 89-17). Fericirea cea adevărată e cea care pleacă din inima omului şi se sfârşeşte cu cerul de sus.
Fericirea cea adevărată leagă cerul cu pământul şi pe om cu Dumnezeu. Fericirea cea adevărată e când ai în suflet pacea Domnului, câştigată prin Sângele Fiului Său. Ferice de cel cu fărădelegea iertată, zicea psalmistul (Ps. 32-1). La această fericire să ne gândim în pragul Anului Nou. An nou fericit, pe limba Evangheliei înseamnă an nou cu viaţă nouă… an nou trăit cu Domnul şi Evanghelia Lui.
Un credincios i-a urat odată unui vecin necredincios, în ziua de Anul Nou: Dumnezeu să-ţi ajute, vecine dragă, să-L poţi căuta şi afla în anul acesta pe Domnul Isus Hristos. O urare pe care noi o dorim tuturor celor ce nu L-au aflat cu adevărat şi nu-L cunosc cu adevărat pe Isus, Mântuitorul sufletelor noastre.

Alte materiale despre Anul Nou

An Nou – Traian Dorz

O întrebare, o chemare, o hotărâre – Ioan Marini

Să facem o intrare creştinească în anul cel nou – Traian Dorz

Nopţile Domnului – Traian Dorz

„Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul“ – Pr. Iosif Trifa

[La 92 de ani de Oaste] – Traian Dorz

Cuvânt la Anul Nou – Sf. Ioan Gură de Aur

[30 decembrie 1947 – la hotarul celor 25 de ani de Oaste] – Traian Dorz

CARTEA OASTEI CEA DIN CER – Traian Dorz

DREPTATEA ŞI MILA – Ioan Opriș

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE – Traian Dorz

„An Nou fericit“ – Pr. Iosif Trifa

LA 88 DE ANI… – Ovidiu Rus

Anul jubiliar 1988, la sărbătoarea de 65 de ani ai Oastei Domnului – Traian Dorz

TRECUT-A VARA, TRECUT-A TOAMNA ŞI NOI TOT NEMÂNTUIŢI! (Ier 8, 20) – Pr. Iosif Trifa

LUMINA CHEMĂRII MÂNTUITOARE – Traian Dorz

Poezii: ACUM DIN NOU…; ANII TREC CA NORII; Azi, când anul vechi…;

LA NAŞTEREA DOMNULUI: FUGA ÎN EGIPT

LA NAŞTEREA DOMNULUI: FUGA ÎN EGIPT

Pr. Iosif TRIFA

Când s-a născut Moise şi când S-a născut Iisus; satan în luptă cu planurile lui Dumnezeu; diavolul-Irod întreabă şi azi: „Unde s-a născut cineva din nou, ca să-l omor?”

Timp de 12 ani, noi am tâlcuit Naşterea Domnului cu alte şi alte învăţături noi. Cine are colecţia foilor noastre are cele mai minunate predici şi învăţături despre Naşterea Domnului. Anul acesta vom tâlcui fuga la Egipt.
Satan a cunoscut de la început planurile lui Dumnezeu. Iar după răscoala lui – şi a îngerilor lui – el a luptat şi luptă neîncetat împotriva acestor planuri. Oriunde vede satan un plan al lui Dumnezeu, el începe lupta contra lui. Această bătălie se poate vedea pe tot locul prin Biblie şi prin viaţă. Îndeosebi ea se poate vedea la naşterea lui Moise şi la naşterea lui Iisus.
Când s-a născut Moise, satan s-a înfuriat. Ştia că Dumnezeu are un plan mare cu omul acesta. Şi – prin Faraon – a dat ordin să fie ucişi toţi pruncii israeliteni¬lor, în credinţa că va fi ucis şi Moise. Dar Moise a scăpat.
Când S-a născut Iisus, satan s-a înfuriat şi mai mult. Ştia că în naşterea aceasta se afla planul mântuirii neamului omenesc. De aceea – prin Irod – căuta Pruncul, să-L omoare. Dar Pruncul Iisus a scăpat fugind la Egipt. „Un înger al Domnului s-a arătat în vis lui Iosif, zicându-i: «Scoală-te, ia Pruncul şi pe mama Lui şi fugi în Egipt, căci Irod caută Pruncul să-L omoare (Mt 2, 13).
Adică atât la naşterea lui Moise, cât şi la naşterea lui Iisus, s-a dat o luptă între Dumnezeu şi satan. Între planurile lui Dumnezeu şi contrarea lui satan. Şi satan a pierdut această luptă. Este interesantă această luptă şi plină de învăţătură pentru noi.
Întâi îl vedem pe satan că atacă cu o mare furie. Şi la început se pare că biruie. Când s-a început uciderea pruncilor în Egipt şi Vifleem, satan părea că a biruit. Dar tocmai când se credea biruitor – intervine puterea lui Dumnezeu şi satan rămâne bătut şi ruşinat. | Continuare »

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu]

Fragment dintr-o vorbire a fratelui Popa Petru, Săucani – 1981

… Şi când a sosit plinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să-i răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea (Gal 4, 4-5).

Cerul începe să se însenineze. Iadul se cutremură. Îngerii vin să aducă păstorilor vestea dulce a izbăvirii. Şarpele se duce la Irod şi vrea să înceapă lupta cu al doilea Adam, Care-l va zdrobi şi-l va birui. Vine la Irod – unealtă mai puternică decât Eva cea dintâi, biruită – cu gelozia, cu ura: „Vezi, Iroade, ce ai făcut! Împărăţia ta, scaunul tău, titlul tău sunt în mare primejdie! (Mincinosul nu zice: „împărăţia mea”, ci „a ta”). S-a născut un Împărat! Vezi unde şi cum, până nu-i târziu. Caută să lichidezi cu El”.

Irod-uciderea-pruncilor-14000
Iar Irod se dă îndată în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu. Şi, folosind toate metodele, caută să lupte, să nimicească şi să-L biruie pe Dumnezeu, Care vine să salveze făptura căzută în lupta cu şarpele. În ura lui înverşunată, se foloseşte de puterea pe care o aveau soldaţii cu săbii, dar nu numai de atât. Se foloseşte de sinceritatea magilor, de la care află vremea Naşterii. Se foloseşte de oamenii legii şi ai religiei, pe care îi aduce şi de la care află locul unde era [profeţit] să Se nască noul Împărat. | Continuare »