[…Te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu]

Părintele Iosif Trifa

Peste tot, cultul Maicii Domnului îşi are temeiul lui în Biblie. Greşesc sectarii care resping cultul Maicii Domnului, spunând că nu-şi are temeiul în Sfânta Scriptură.
Dar greşesc, de altă parte, şi cei care umblă să apere acest cult cu fel de fel de istorisiri şi ocoşeli omeneşti – care nu-şi pot avea temeiul lor sprijinit de Biblie.
Cultul Maicii Domnului este arătat lămurit în Sfânta Scriptură în multe locuri, atât în Vechiul, cât şi în Noul Testament, şi se poate oricând apăra şi susţine prin Cuvântul cel Sfânt al lui Dumnezeu. Însăşi Preacurata arată acest cult prin cuvintele ei din Evanghelia de la Luca 1, 48, când spune: „Iată că de acum mă vor ferici toate neamurile…“
Ce păcat neiertat vor avea acei nesocotiţi (sectari) care n au decât cuvinte de hulă pentru cel mai curat şi mai desăvârşit vas din lume, pe care cerul l-a ales şi l-a folosit în lucrarea cea mare a mântuirii neamului omenesc, adică Sfânta Fecioară, Maica Domnului nostru Iisus Hristos.
Biserica noastră învaţă că Maica Domnului mijloceşte şi ea la Fiul său, Mântuitorul nostru, pentru noi, prin rugăciunile ei. Şi noi vedem limpede acest lucru mai ales din mijlocirea de la Nunta din Cana pentru cei ce se găseau atunci în mare strâmtorare… (Ioan 1, 3). Iar Mântuitorul a ascultat-o.
Taina Întrupării Mântuitorului nostru, Fiul lui Dumnezeu, este o taină care trebuie să ne umple de evlavie şi de recunoştinţă faţă de Sfânta Fecioară, Maica Domnului, care a fost aleasă de Însuşi Tatăl Ceresc şi sfinţită de Însuşi Duhul Sfânt pentru această mare şi veşnică lucrare a mântuirii noastre.
Oricine vorbeşte în chip necuviincios despre Sfânta Fecioară şi Maică a Domnului va fi vinovat de un păcat veşnic împotriva Tatălui Care a ales-o, împotriva Fiului Care a sfinţit-o şi împotriva Duhului Sfânt Care a umbrit-o.
Noi, ostaşii Domnului, spunem, potrivit Sfintei Scripturi, şi cântăm cu evlavie: «Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu…»
Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, roagă-te Fiului tău pentru noi păcătoşii.

«Oastea Domnului», nr. 14/1930 şi «Isus Biruitorul», nr. 20/1935

CINSTIREA MAICII DOMNULUI

Ioan Capătă

O datorie sfântă la care ne obligă nu numai cuvântul lui Dumnezeu, ci şi bunul simţ duhovnicesc

Pentru ca să înţelegem că datorăm respect şi iubire Maicii Domnului, credem că nici n-ar mai fi nevoie să alergăm la toate textele biblice care ne amintesc această datorie sfântă. Căci însăşi dragostea lui Dumnezeu din inimile noastre, precum şi bunul simţ duhovnicesc trebuie să ne dea încredinţarea aceasta. Şi cum nu vom cinsti şi iubi pe aceea pe care îngerul a numit-o cea mai binecuvântată între femei (Luca 1, 28), prin care Domnul a luat trup, care L-a purtat pe braţele ei sfinte, L-a alăptat şi L-a îngrijit cu cea mai duioasă şi mai adâncă iubire, care păstra cu fior în inima ei, cuvintele îngerului, ale Elisabetei, ale păstorilor şi ale magilor, ale bătrânului Simeon şi ale proorociţei Ana cu privire la El, care L-a urmărit cu dragoste îngrijorată în cursul anilor de propovăduire, care a simţit mai adânc şi mai sfâşietor decât toţi, în zilele răstignirii, ascuţişul „săbiei“ despre care îi vorbise bătrânul Simeon, care a stat neclintită lângă Cruce în mijlocul ocărilor şi batjocorilor mulţimii şi care acum se bucură în slavă lângă Fiul ei.
Ştim că în legătură cu sfânta datorie a cinstirii Maicii Domnului, s-au făcut câteodată – şi poate se mai fac pe ici pe colo – şi unele greşeli. Astfel, dintr-un exces de râvnă şi dragoste, unii au căzut în greşeala de a-i aduce Maicii Domnului o închinare ca lui Dumnezeu, aşa numita închinare latreutică. Biserica a osândit însă, întotdeauna astfel de excese (cum a fost, spre exemplu, secta coliridianilor, o sectă din Arabia – sau Agaria, lângă Marea de Azov – pe la sfârşitul veacului al IV-lea d. Hr., pe care Biserica i-a osândit, pentru că se închinau Maicii Domnului ca unei persoane dumnezeieşti. Căci Biserica menţinându-se pe temelia Scripturii, învaţă că trebuie să o cinstim pe Maica Domnului, ferindu-ne însă de a o adora ca pe o persoană dumnezeiască. | Continuare »

Cuvânt la Tăierea Cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul

Sfântul Ioan Gură de Aur

Precum un bărbat iubitor de pustie, ajuns într-un loc cu dumbravă, la umbra copacilor, la chemările păsărilor şi la răcoarea apelor, îşi simte lină şi netulburată cugetarea minţii şi se arăta cu fire blândă către toţi oamenii, aşa şi noi, în zilele trecute, fiind mângâiaţi de suflarea Duhului, cea blândă, vă vorbeam vouă despre milostenie.
Iar când Evanghelia ne vorbeşte despre nebunia lui Irod, înverşunarea femeilor, ospăţul bărbaţilor nebuni şi masa cea pângărită, darul cel fără de lege, lucrul cel necuvios şi îngroparea trupului preacinstit, simt că mă fac alt om, fiindcă încremenit mă simt, iubiţilor, când, înaintea mea, aduc faptele făcute de Irod, de este îngăduit a le numi fapte şi nu ucideri, ale celui ce a făcut nişte fapte ca acestea. Că, zice Evanghelistul Matei: „În vremea aceea, a auzit tetrarhul Irod despre faima lui Iisus. Şi a zis slujitorilor săi: Acesta este Ioan Botezătorul, el s-a sculat din morţi, şi de aceea, se fac minuni prin el” (Matei 14, 1-2).  Mărturiseşte uciderea Proorocului şi nu poate minţi, că a ştiut, pe cel ce l-a omorât, că este Prooroc şi bărbat drept.

Că de nu ar fi cunoscut acest lucru, ar fi zis că el s-a ridicat din morţi şi pentru aceasta se fac minuni printr-însul. Şi, pentru care pricină a ucis pe Prooroc? Pentru cã acesta a fost propovăduitorul adevărului. Şi voia prin vădire şi mustrare, sã curme fapta cea fără de lege şi sã fie, precum i se cădea ca împărat, păzitor poruncilor lui Dumnezeu, el, care, prin sminteala cea desfrânata a dulceţilor, strica legile. Că acela este împărat, care dă legi cu dreptate, împlinindu-le, mai întâi, el însuşi, iar nu schimbându-le. | Continuare »

ÎN LUME-AICI

Traian DORZ

În lume-aici, ca-ntr-un surghiun,
trimis e sufletul spre luptă,
dar ca s-ajungă drept şi bun
se cere jertfă ne-ntreruptă.

Cu cât doreşte mai puţin,
cu-atâta-i creşte fericirea,
cu cât i-e duhul mai senin,
cu-atât mai răstignită-i firea.

Din câte bunuri poate-avea
în scurta-i clipă-nşelătoare,
Hristos şi libertatea Sa
i-e avuţia cea mai mare.

Tot ce-i cu-adevărat frumos
sunt roadele neprihănite
şi curăţia ce Hristos
i-o dă fiinţei re-nnoite.

Tot ce-i cu-adevărat de preţ
e mântuirea strălucită
şi slava veşnicei vieţi,
prin har şi luptă dobândită.

Din lume-ntorşi, ca din surghiun,
când lupta noastră-a fost frumoasă,
tot mai dulci raze ne-ncunun,
cu cât ne-apropiem de-Acasă.

AŢI VRUT SĂ VĂ VESELIŢI…

Sf-Ioan-Botezatorul_2Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

„Ioan era lumina care este aprinsă şi luminează, şi voi aţi vrut să vă veseliţi câtăva vreme la lumina lui.“ (Ioan 5, 35)

Umblarea la ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu, mergerea la biserică sau la adunările duhovniceşti nu trebuie să ajungă niciodată pentru noi numai prilejuri de veselie, chiar duhovnicească, ci de trăire vie pentru Hristos.
Nu trebuie să ne obişnuim cu acest fel primejdios de a le considera acestea numai ca o distracţie duhovnicească, ci în astfel de locuri şi în astfel de ocazii noi trebuie să ne smerim înaintea Domnului, să ne cercetăm cu teamă viaţa în lumina Cuvântului Său, să ne îmbogăţim, prin ascultare, mintea cu adevăr şi inima cu har, pentru ca să creştem în roadele Duhului Sfânt (Gal. 5, 22-23) în toate privinţele, să ajungem, la Cel Care este Capul, adică la Hristos (Efes. 4, 15).
Cine umblă în felul acesta câştigă comoara care nu i se va lua niciodată (Luca 10, 42), nici când se ia libertatea, nici când se ia adunarea, nici când se închide biserica, nici când se răpeşte averea şi viaţa chiar.

Dar cine umblă numai să se veselească, să se bucure şi să se distreze la adunările Domnului, acela în curând fără dis-tracţie nu mai poate trăi.
De aceea când va fi închisă biserica sa ori va fi oprită adunarea sa, el, fără nici o teamă de călcarea Cuvântului, va fi gata să-şi uite legământul, să-şi părăsească adunarea şi fraţii, să-şi lepede credinţa şi învăţătura pe care le-a avut şi prin care a venit la Hristos – şi va merge grăbit oriunde, numai să se bucure… să se veselească, să se distreze mai departe.
Căci el nu poate fără acestea, dar poate fără Hristos.
El nu poate să trăiască numai cu Domnul, să sufere ocara Lui (Evrei 13, 13), să poarte jugul Său (Mat.11, 29), să sufere cu Evanghelia Sa şi să pătimească împreună cu Iisus (2 Tim. 2, 12). | Continuare »

SĂ NU TACĂ

Traian DORZ

Sfantul-Ioan-Botezatorul_foita_markSă nu tacă niciodată
cel ce are-un dar de Sus,
cu cuvântul şi cu fapta
să tot spună ce-i de spus.

Să nu tacă vestitorul
pus de Dumnezeu străjer,
să tot spună despre toate
semnele ce vin din cer.

Să nu tacă mama care
vede fiii ei căzând,
să-i tot cheme, să nu-i lase,
să-i tot roage, netăcând.

Să nu tacă-nvăţătorul
care creşte-nvăţăcei,
să-i înveţe, să nu-i lase,
până vor vedea şi ei.

Să nu tacă un părinte
şi-un păstor adevărat,
ci să lupte, să vegheze,
apărând ce li s-a dat.

Să nu tacă niciodată
cel pus paznic şi străjer,
căci e mare şi răsplata,
şi osânda lor – din cer.

Adevăratul trimis

Traian Dorz, Piatra scumpă

sf ioan botezatorul1. Adevăratul trimis dumnezeiesc nu-L predică, ci Îl mărturiseşte pe Hristos.
Mărturisirea este de o mie de ori mai mult decât predica.
Mărturisitorul este o flacără, predicatorul este un funcţionar.
Predicatorul va vorbi pentru un salariu sau pentru o laudă.
Pentru o pâine mai comodă,
pentru o funcţie mai uşoară,
pentru o satisfacţie a inimii, adeseori stăpânită de trufie şi de fire lumească (bine ascunsă după „râvna” Evangheliei),
dar mărturisitorul va pătimi, va asuda şi se va topi,
pentru a-L face lumii cunoscut pe Mântuitorul său Preaiubit. Pe Hristos.
Aceasta este deosebirea.
Dumnezeu n-a trimis predicatori, ci mărturisitori ai lui Hristos.

2. Cât este de la materie până la spirit,
de la literă până la duh,
de la obligaţie şi până la iubirea fierbinte,
de la datoriile fireşti până la roadele firii duhovniceşti,
atât este de la lege şi până la Har
şi de la o credinţă de nume la credinţa adevărată.

3. Cea mai desăvârşită lege nu poate să-l facă pe cineva să plângă cu un păcătos şi pentru el.
Cea mai frumoasă lege nu-l poate face pe cineva în stare să-şi dea de bunăvoie viaţa pentru aproapele său.
Nici măcar să-i ierte şi să-i acopere din toată inima, cu înţelegere şi cu bunătate, un păcat al acestuia.
Nici să îngăduie cu răbdare şi blândeţe pe nimeni, găsind milă şi alinare pentru zbuciumul şi slăbiciunile cuiva.
Nici nu poate face pe cineva ca, din înaltul îndemn al propriei sale conştiinţe, să trudească jertfindu-se pentru a face totul mai frumos, mai bun, mai mult, mai curat decât se cere şi decât se poate pentru alţii.
Dar cât de uşor, de natural, de fericit, de neobosit le face pe toate acestea Harul!
Cât de minunat şi de fericit osteneşte, dăruieşte, ajută, mângâie, rabdă, iartă, munceşte şi suferă Harul în toate acestea!
Fără să-i fie prea greu
sau prea mult.
Aceasta este deosebirea dintre lege şi Har. | Continuare »

VIAŢA SFÂNTULUI IOAN BOTEZATORUL

Sfântul Ioan Botezatorul, a fost, după cum ne spune Însuşi Mântuitorul Iisus, cel mai mare om care s-a născut pe pământ din femeie, dar cel mai mic în Împărăţia Cerurilor.
Strigătul său, ”Pocăiţi-vă!”, a avut un mare efect asupra naţiunii ebraice ce gemea sub jugul invadatorilor romani, mari mulţimi de oameni urmându-l în pustie.
Părinţii Sfântul Ioan Botezatorul au fost un preot numit Zaharia, din ceata preoţeasca a lui Abia, iar mama sa a fost Elisaveta, din fetele lui Aaron, rudenie a Fecioarei Maria, după cum ne spune Evanghelia după Luca. Amandoi erau neprihăniţi înaintea lui Dumnezeu, erau oameni în vârsta, dar Elisaveta nu putea avea copii căci era stearpă.
In timp ce oficia slujba, la randul cetei lui, lui Zaharia i s-a aratat Arhanghelul Gavril, care îl înştiinţeaza că nevasta sa, Elisaveta va avea un copil ce va merge „în duhul şi puterea lui Ilie”, ce nu va pune gura pe vin şi pe băutură ameţitoare, şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Arhanghelul îi mai spune că numele copilului sau va fi Ioan. Zaharia, mirat de spusele trimisului lui Dumnezeu, are unele îndoieli, motiv pentru care Arhanghelul Gavril îi spune ca va fi mut pana în ziua când se vor implini aceste lucruri.

După ce Elisaveta a născut, i s-a dezlegat şi limba lui Zaharia, care a spus că numele copilului va fi „Ioan”, şi nu „Zaharia”, cum ar fi vrut vecinii şi rudele. Umplându-se de Duhul Sfânt, Zaharia a început să profeţească despre Ioan, cel ce va deschide drum Lucrării Celui Prea Inalt.
Despre părinţii lui Ioan, nu mai avem nicio informaţie în Sfânta Scriptură. In Tradiţie, ni se spune însă că Zaharia ar fi fost ucis în Templu, din porunca lui Irod. | Continuare »