Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos

2 icoana-prodromita-muntele-athosTroparul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, glasul 1:
Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată.

Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu! | Continuare »

O, nu-ti fie teamă

duminica a 3-a dupa rusaliiO, nu-ţi fie teamă de ziua de mâine,
că ziua, ea însăşi, de ea va-ngriji;
primeşte-ţi merindea de apă şi pâine
din Mâna Aceea ce-ţi dă înc-o zi.

O, nu-ţi fie teamă de iarna geroasă,
ci fie-ţi credinţa cu mult mai de preţ.
Acel ce-are grijă ca iarba să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheţi.

O, nu-ţi fie teamă de sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci şi de spini;
Acel ce-a făcut-o, Acel care-o are,
va şti s-o păzească de colţii haini.

O, nu-ţi fie teamă de moarte vreodată,
tu, cel care-n slujba Vieţii te-ai pus,
Minunea va face lumină de-odată –
e viu, şi puternic, şi veşnic Iisus!…

Traian Dorz, Cântări noi

[Nu numai cu pâine va trăi omul]

Traian Dorz

Iisus cu crini

Mântuitorul a zis: „Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Dumnezeu”. Noi am făcut această experienţă. A trebuit să mergem în slujba lui Dumnezeu sau să răbdăm în chinurile lui Dumnezeu fără mâncare. Şi am constatat cât de adevărată este făgăduinţa lui Dumnezeu. Ne-am dus flămânzi şi ne-am întors sătui, fără să fi mâncat nimic. Ne-am dus obosiţi şi ne-am întors odihniţi, fără să fi dormit. Ne-am dus bolnavi şi ne-am întors sănătoşi, fără să fi întrebuinţat nici un medicament. Pentru că adevărat este cuvântul acesta: puterea lui Dumnezeu satură nu numai sufletele noastre, ci şi trupurile noastre. Mântuitorul a spus odată într-o Evanghelie – şi v-aduceţi aminte, că este scris: „De ce vă îngrijoraţi atât de mult, puţin credincioşilor? Uitaţi-vă la păsările cerului şi la crinii câmpului: nici nu torc, nici nu ţes; nici nu strâng în grânarele lor şi totuşi, vă spun: Tatăl vostru Cel Ceresc îngrijeşte de ele”.
În Evanghelia după Matei, Mântuitorul spune într-un loc: „Nu se vând oare două vrăbioare cu un ban?”. În Evanghelia după Luca spune: „Nu se vând oare cinci vrăbioare cu doi bănuţi?”. Din aceasta vedem că oamenii săraci prindeau vrăbioare şi vindeau două vrăbioare cu un ban. Şi un om sărac, care n-avea decât un ban, cumpăra şi el două vrăbioare şi le pregătea cum putea şi se hrănea cu ele. Mântuitorul spune cât de ieftine şi cât de la-ndemână, şi cât de slabe şi de puţin preţuite sunt aceste vietăţi. Şi spune mai departe: „…şi totuşi, Tatăl vostru Cel Ceresc ştie de toate şi nici una din ele nu cade fără ştirea Lui. Cât despre voi, până şi perii capului vă sunt număraţi”.
Adâncind Cuvântul Mântuitorului, prin comparaţie dintre Matei şi Luca – la Matei se spune că două vrăbioare se vindeau cu un ban; la Luca se spune că cinci vrăbioare se vindeau cu doi bănuţi. Dacă omul sărac cumpăra de doi bănuţi, el căpăta cinci vrăbioare. A cincea vrăbioară nu costa nimic. „Şi totuşi, spune Mântuitorul, Tatăl vostru Cel Ceresc le hrăneşte şi ştie de ele”. Vrăbioara care nu costă nimic la oameni, la Dumnezeu este scumpă. Şi spune Mântuitorul: „Nu sunteţi oare mai de preţ voi decât multe vrăbii? De ce vă îngrijoraţi peste măsură de mult? Căutaţi voi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi neprihănirea Lui şi veţi vedea că toate celelalte vi se vor da pe deasupra”. Aceasta nu este o invitaţie la lene, nici la risipă, ci, dimpotrivă, la credinţă, la hărnicie, la economie. Dar, mai presus de toate, la încrederea în Dumnezeu şi la aşezarea mai presus de toate preocupările noastre a gândului şi a grijii să-L slujim, să-L ascultăm, să-L iubim pe Dumnezeu. (…) | Continuare »

Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu

Sf. Ioan de Kronstadt, «VIAŢA MEA ÎN HRISTOS»

„Căutaţi mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi dreptatea Lui şi toate celelalte se vor adăuga vouă” (Mt 6, 33). Cum adică să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu? Ei bine, iată. Să presupunem că vrei să te duci undeva, pe jos, cu maşina, cu vaporul, pentru o treabă oarecare; înainte de plecare, cere Domnului să-ţi cureţe căile inimii şi drumul pe care vei merge, sau să-ţi orienteze potrivit poruncilor Sale drumul vieţii tale. Doreşte aceasta din toată inima ta şi repetă mereu rugăciunea ta. Domnul, văzând sinceritatea dorinţei tale, silinţa de a merge după poruncile Sale, va îndrepta puţin câte puţin toate căile tale.

Dacă, de exemplu, vrei să-ţi aeriseşti camera, să mergi să iei aer, gândeşte-te la curăţia sau necurăţia inimii tale. Multora dintre noi le place să-şi aerisească încăperea (care este o excelentă obişnuinţă), să meargă să se plimbe în aer curat, dar nu se gândesc deloc la necesitatea de a-şi purifica sufletul şi inima. Ei trăiesc într-un aer curat, dar se lasă purtaţi de gânduri necurate, de mişcări impure ale inimii, de cuvinte stricate sau de fapte trupeşti din cele mai murdare.

De asemenea, atunci când cauţi lumina naturală, aminteşte-ţi de lumina spirituală atât de necesară sufletului, fără de care acesta zace în întunecimile patimilor, în bezna morţii spirituale. „Eu, Lumină am venit în lume – zice Domnul – ca tot cel ce crede în Mine să nu rămână în întuneric” (In 12, 46). | Continuare »

Când ai trimis

predica-de-pe-munte2Când ai trimis, Iisuse, ai Tăi învăţăcei,
le-ai spus nimic pe cale să nu-şi mai ia cu ei,

nici haină, nici avere, nici traistă, nici arginţi,
căci Te-ngrijeşti Tu Însuţi de orice trebuinţi,

să poarte ei mireasma Cuvântului Divin,
căci toate celelalte s-adaugă şi vin.

…Câţi au urmat Cuvântul şi-n lume Te-au vestit,
nimic n-au dus cu dânşii, nimic nu le-a lipsit.

Dar azi, Iisuse-atâţia ce-aleg al Tău sfânt drum,
de toate iau, şi numai pe Tine nu acum.

Averi, ades prea multe, arginţi prea sacul plin, –
credinţă, însă, Doamne, şi duh aşa puţin!

Materia-i atrage şi lunecă şi cad
din drumul mântuirii la moarte şi la iad.

De toate-au mulţi, Iisuse (şi mare ca şi mic),
dar când nu Te-au pe Tine ei n-au atunci nimic.

Traian Dorz, Cântările Dintâi

PE CĂRAREA NEPRIHĂNIRII

grijile vietii

Ce minunată grijă le poartă totdeauna Dumnezeu în viaţă celor neprihăniţi ai Săi! Pe orice cale a lor, grija Domnului le aşază binecuvântări şi bucurii.
Pe calea rugăciunii le dă mângâieri. Pe calea binefacerilor le dă mulţumiri. Pe calea postului – biruinţe. Pe calea răbdării – neprihănire.
Nu-i nici o cale a credinciosului pe care să nu fie viaţă şi bucurie. Oricât de grea ar părea pe dinafară calea Domnului, pe dinăuntrul ei, aceasta este numai viaţă şi bucurie.
De aceea, nu te teme, drag suflet care doreşti neprihănirea lui Dumnezeu şi care ai venit la Hristos ca să mergi pe urmele Sale, purtând crucea Sa!
Nu te teme! Nici o nenorocire nu ţi se va întâmpla.
Foamea ta va sfârşi nu cu lipsă şi moarte, ci cu îmbelşugare şi cu viaţă.
Golătatea şi sărăcia ta nu se vor sfârşi în mizerie – ci în slavă.
Ocara şi boala ta, închisoarea şi pătimirile tale nu se vor sfârşi în ruşine, în uscăciune şi în nefericire… ci în încununare, în cinste, în voioşie şi fericire veşnică.
Fii mai sigur de asta decât de orice lucru de pe lume!
De aceea, rabdă zilnic, privind spre acest sfârşit biruitor, care este mult mai aproape, mult mai minunat şi mult mai sigur decât poţi tu crede. | Continuare »

NĂDEJDEA MEA PREAFERICITĂ

Pastorul-ce-bun-22Nădejdea mea Preafericită,
Prieten Bun şi Scump, şi Drag,
ce dulce-Ţi simt păşirea sfântă
pe albul sufletului prag!…

Ce limpede-Ţi aud bătaia
duioasei Inime din sân
când, ostenit, aplecu-mi capul
pe pieptu-Ţi iubitor să-l ţân.

Ce sfântă-nviorare-mi umple
adâncul sufletului meu
când limpede, din pălmi, Iisuse,
Tu Apa Vieţii-mi dai să beu.

Ce darnic, Doamne, Tu mă saturi
cu-a Tale mii de haruri când,
din lungi cutreierări de lume,
la masa Ta mă-ntorc flămând.

Cu câtă grijă-mi porţi Tu paşii
prin spinii lumii să mi-i treci,
să nu mă-nşele iar vrăjmaşul
pe-a’ ispitirii lui poteci.

O, Scump şi Bun, şi Drag Prieten,
din mii de imnuri azi m-adun
şi crinul cel mai scump, Viaţa,
sub Cruce-nlăcrimat Ţi-l pun…

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

TU SINGUR ÎŢI FACI RAIUL

PacatulTu singur îţi faci raiul şi-ţi pregăteşti cântarea
şi tu-ţi albeşti veşmântul, sfinţindu-ţi ascultarea.

Tu singur, doar tu singur îţi pregăteşti pe veci
odihna sau osânda în care-ai să petreci.

Tu singur îţi faci iadul şi-ţi pregăteşti scrâşnirea
şi tu-ţi zdrobeşti nădejdea, urmând împotrivirea.

Tu singur judecata ţi-o pregăteşti cu fapta;
trăirea ta te-aşază de-a stânga sau de-a dreapta.

Tu singur poţi acuma să scapi de la pierzare,
cât încă poţi întoarce, să poţi afla iertare.

Tu singur îţi poţi strânge în ceruri moştenire
cât poţi mai face bine şi poţi umbla-n sfinţire.

Ferice-n veci de tine de-alegi cărarea bună,
lumina-ţi va fi haină şi soarele cunună!

Traian Dorz

ACATISTUL SFINŢILOR ROMÂNI

Pentru rugăciunile Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, ale Sfinţilor Părinţilor noştri şi ale tuturor Sfinţilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi. Amin.

Condacul 1
Celor ce din neamul nostru s-au învrednicit a dobândi, prin nevoinţele şi sângele lor, darul sfinţeniei, fiind astfel slava neamului nostru înaintea lui Dumnezeu şi a oamenilor, acestora şi noi, ca unora ce pururea mijlocesc înaintea tronului lui Dumnezeu pentru mântuirea noastră, să le strigăm cu bucurie: Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre!

Icosul 1
Începutul mântuirii neamului nostru s-a arătat a fi cel dintâi chemat dintre Apostoli, slăvitul Andrei. Ca el din bezna neştiinţei scoţându-ne, ne-a învăţat a ne închina Treimii celei de viaţă făcătoare. Cântam, aşadar, lui, şi tuturor celor ce i-au urmat în credinţa, unele ca acestea:
Bucură-te, Andreie, că tu ai binevestit mântuirea neamului omenesc în părţile noastre;
Bucură-te, că strămoşii noştri după vrednicie te-au cinstit;
Bucură-te, că mereu te-ai arătat apărător al nostru înaintea lui Hristos şi a Maicii Sale;
Bucură-te, că prin tine putem cânta tuturor sfinţilor neamului nostru laude, zicând:
Bucuraţi-vă, toţi cei ce împodobiţi binecuvântatul pământ al ţării cu florile sfinţeniei;
Bucuraţi-vă, că lacrimile voastre cad fără oprire înaintea lui Dumnezeu, cerând iertare nenumăratelor noastre păcate;
Bucuraţi-vă, că voi sunteţi măsura neamului nostru şi binecuvântarea lui cea nepieritoare;
Bucuraţi-vă, că doar întru voi putem să ne lăudăm cu adevărat;
Bucuraţi-vă, că fără ajutorul vostru demult am fi fost în ghearele morţii;
Bucuraţi-vă, că doar pentru suspinele voastre ne mai îngăduie Dumnezeu răutatea;
Bucuraţi-vă, că împreuna cu Maica Domnului sunteţi singura noastră nădejde de mântuire;
Bucuraţi-vă, sfinţilor toţi, care aţi strălucit pe pământul ţării noastre! | Continuare »

Concluzii despre Sinodul din Creta

sinod-panortodox-1-768x549Deşi acest Sinod s-a vrut unul panortodox , unul mare şi sfânt, la finalul lucrărilor se dovedeşte o oarecare reţinere faţă de veridicitatea aceste sintagme.

Ca să fie Panortodox trebuia să participe delegaţi ai tuturor Bisericilor Ortodoxe.  Se cunoaşte însă absenţa şi refuzul declarate oficial de către cele patru Biserici Ortodoxe: Bulgaria, Georgia, Antiohia şi Rusia.

Ca să fie Sinod trebuia ca textele supuse dezbaterilor să fie semnate de către toate Bisericile Ortodoxe. În deschiderea lucrărilor Patriarhul Ecumenic a declarat că: „Putem, prin urmare, să ne începem lucrările noastre pe baza textelor aprobate în unanimitate de către  Biserici“, făcând referire la semnarea textelor presinodale în Sinaxa Întâistătătorilor din ianuarie 2016, considerând valide semnăturile de atunci ale celor absenţi de acum. Dar se ştie bine faptul că nici atunci nu a fost unanimitate, Biserica Antiohiei refuzând să semneze Regulamentul de funcţionare al acestui sinod la Chambesy în ianuarie 2016. Şi apoi, cu atât mai mult că textele respective, cele semnate în ianuarie 2016 la Chambesy,  au fost modificate în cadrul Sinodului din iunie 2016. Deci semnăturile Întâistătărorilor celor patru Biserici care au lipsit în Creta de pe textele presinodale (cele din ianuarie 2016) nu mai au valoare.

Întâlnirea din Creta nu poate fi numită deci nici Sinod, nici panortodox. Iar textele dezbătute şi apoi semnate sau nu, toate au exprimarea tendenţios ecumenistică.

Mai jos, sunt câteva lincuri care atestă caracterul dublicitar şi ecumenistic al acestor texte.

SINODUL PANORTODOX comunicat: Hotărâre a Sinodului Permanent al Bisericii Greciei

Patriarhia Antiohiei nu va participa la Adunarea din Creta. Deci nu va mai fi nici „Sinod”, nici „Panortodox”

http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2016/06/27/opt-mitropoliti-nu-au-semnat-documentele-sinodului-panortodox

http://corortodox.blogspot.ro/2016/06/ comentariu despre documentul „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine“

hotarare-a-sfantului-sinod-permanet-al-bisericii-greciei-referitor-la-textele-sfantului-si-marelui-sinod

Mitropolitul Serafim de Pireu: Primele constatări dureroase despre sinodul panortodox din Creta

Primele concluzii despre „Sinodul Panortodox din Creta”

În concluzie, poziţia noastră este aceea de a păstra învăţătura Sfinţilor Părinţi.
Rămânem fideli ierarhilor Bisericii noastre care păstrează linia ortodoxiei nealterată de niciun fel de alambicări semantice sau dublicitare şi ale căror poveţe urmează întocmai pe cele ale Sfinţilor Părinţi, căci ele sunt astăzi mai valabile ca oricând, nu au nevoie de adaptări la vremuri, sunt atemporale, deoarece le-au fost inspirate suficient de corect şi de clar de către Duhul Sfânt, Călăuzitorul nostru promis şi trimis de Domnul Hristos la Cincizecime. Învăţătura de credinţă nu face parte din latura dinamică a Sfintei Tradiţii. Ci este Predania dată sfinţilor odată pentru totdeauna.

Ce ne învaţă Petru şi Pavel prin înţelesul numelor lor şi prin schimbarea acestora

Sfantul Teofan Zavoratul – Predici (Ed. «Sophia», Buc., 2009)

petru_pavel1Prăznuind acum în cinstea Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, trebuie să primim de la ei şi povăţuirea cuvenită zilei, ca să nu prăznuim în deşert, ci prin prăznuire să învăţăm cum să trăim creştineşte, iubind. La Sfinţii Apostoli totul este dătător de învăţătură: pilda vieţii lor, ostenelile în propovăduirea Evangheliei şi, mai ales, scrierile lor de Dumnezeu insuflate, cu care şi suntem îmbiaţi în fiecare an prin cele ce se citesc în biserică. Cine doreşte, poate să tragă învăţătură şi din acest izvor îmbelşugat, dar adânc; eu însă vreau acum să-mi opresc luarea-aminte, împreună cu voi, la ceea ce e mai simplu şi mai apropiat nouă, şi anume la numele Sfinţilor Apostoli verhovnici, şi să scot din ele, pentru mine însumi şi pentru voi, o lecţie pe ziua de astăzi. Vă rog să ascultaţi.
În primul rând, pătrundeţi cu gândul în noima numelor acestor Sfinţi Apostoli: ce înseamnă numele „Petru“ şi „Pavel“, şi de ce Domnul a rânduit ca ei să fie prăznuiţi împreună?
„Petru“ înseamnă „piatră“ şi arată tăria, statornicia şi neclintirea. „Pavel“ înseamnă „mic“, şi arată părerea de sine lipsită de îngâmfare, defăimarea de sine şi smerenia. Împreună, Petru şi Pavel ne învaţă că trebuie să fim tari în credinţa şi în vieţuirea creştină, dar totodată smeriţi şi defăimători de sine şi ne arată că nu trebuie să fim tari fără să fim smeriţi, ci, dimpotrivă, cu cât este cineva mai smerit, cu atât este mai tare şi mai neclintit în credinţa şi în vieţuirea creştină. Cel ce clădeşte o casă face la început temelie adâncă: şi în creştinism trebuie să ne adâncim prin defăimarea de sine, ca să ne întemeiem cu tărie în el şi abia apoi să ne clădim casa mântuirii, aşa cum ne arată Domnul, Care e temelia mântuirii noastre – temelie pe care nimeni altul n-o poate pune – şi Care, fiind mai presus de toate, S-a smerit totuşi, ascultător fâcându-Se până la moarte, şi încă moarte de cruce. Astfel, smerenia este cea mai trainică temelie a vieţii şi a virtuţii creştine. De ce aşa? Pentru că fără harul dumnezeiesc nu putem nici să gândim, nici să facem vreun lucru bun, iar harul lui Dumnezeu nu se dă celor încrezuţi, care nădăjduiesc în puterile lor. Spre cine voi căuta, zice Domnul, fără numai spre cel blând si smerit, care tremură de cuvintele Mele? Ploaia se coboară de sus şi adapă locurile joase: şi smerenia atrage harul îmbelşugat al lui Dumnezeu, iar trufia şi nădăjduirea în sine îl fac să se îndepărteze. Aceasta este legea dreptăţii dumnezeieşti: Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har. Nu cred că e nevoie să vă mai lămuresc, fraţilor, la ce îndatorează lucrul acesta, deoarece vedeţi, fără îndoială, şi singuri. | Continuare »

Cuvânt de laudă Apostolului Pavel

Pavel (2)Sfântul IOAN GURĂ DE AUR,
cuvânt la Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, (29 iunie) din “Predici la duminici si sarbatori”

„Dar prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt; şi harul Lui care este în mine n-a fost în zadar” (I Corinteni 15, 10)

Ce este omul, cât de mare este nobleţea firii noastre şi de câte virtuţi mari este capabilă această făptură-omul – nimeni nu a arătat mai bine decât Apostolul Pavel.

El stă acum de faţă cu glas mare spre a răpune pe toţi pârâşii firii, spre a apăra pe alcătuitorul firii, spre a ne încuraja la fapta cea bună şi spre a astupa gura clevetitorilor care mint, spunând că firea omenească nu este capabilă de nici un bine. Pavel nu a primit o altă fire decât noi, nu a dobândit alt suflet, nu a locuit în altă lume, şi, cu toate acestea, a întrecut cu mult pe ceilalţi oameni.

Mai întâi, acest Apostol nu s-a înspăimântat de nici o pătimire, de nici un necaz care i s-a întâmplat pentru fapta bună şi pentru dreptate, ci cu bucurie s-a supus tuturor necazurilor şi le-a numit pe acestea „vremelnice şi uşoare” (II Corinteni 4, 17). Dar încă şi mai vrednic de mirare este că el a făcut toate acestea fără să urmărească vreo răsplătire.

Noi nu suportăm niciodată nici un fel de osteneală şi necaz, fără să aşteptăm răsplătire; el însă le-a luat asupra lui fără răsplată, cu bucurie şi cu dragoste, şi nu s-a tânguit de slăbiciunea trupească, nici de mulţimea treburilor, nici de tirania trupului, nici de nimic altceva.

In toate zilele el se făcea mai râvnitor, şi cu cât primejdiile îl împresurau mai mult, cu atât el devenea mai curajos. Aceasta a arătat-o el însuşi, prin cuvintele: „ Uitând cele din urma mea şi tinzând către cele dinainte” (Filipeni 3, 14). Şi când moartea îi stătea înainte, el îndemna pe alţii să se bucure cu dânsul, scriind către filipeni: „Bucuraţi-vă şi fericiţi-mă” (Filipeni 2, 18). El sălta de bucurie pentru primejdii, pentru pătimiri şi ocări de tot felul. | Continuare »

ACATISTUL SFINŢILOR APOSTOLI PETRU SI PAVEL

După obişnuitul început, se zic:

SfApostoliPetrusiPavel2CONDACELE şi ICOASELE:

Condacul 1
Pe cei ce împreună cu oamenii s-au arătat mai înainte îngereşte cugetând, şi acum cu îngerii fiind, cu cântări îngereşti şi lui Dumnezeu cuvioase, să lăudăm pe întâi stătătorii Apostolilor, ca pe cei ce sunt izbăvitorii sufletelor noastre, strigând: Bucuraţi-vă Petru şi Pavele, Apostolilor!

Icosul 1
Fără de început fiind cu vremea, început de vreme a luat făcătorul vremurilor Dumnezeu-Cuvântul şi, trimis fiind la noi de la Tatăl, apostol preales te-a arătat pe tine, Petre. Pentru aceea cântăm ţie:
Bucură-te, al cetei ucenicilor începătorule;
Bucură-te, al tainelor lui Hristos tăinuitorule;
Bucură-te, decât toţi cuvântatorii de Dumnezeu mai înaltule;
Bucură-te, decât iconomii duhului mai întâiule;
Bucură-te, că pe Hristos ţie Tatăl L-a descoperit;
Bucură-te, că pe acesta Adevărat Dumnezeu l-ai propovăduit;
Bucură-te, piatră a Bisericii prea nesfărâmată;
Bucură-te, temelie a mărturisirii prea întemeiată;
Bucură-te, începătura cea în chipul stihiilor a credinţei;
Bucură-te, luminătorul cereştii cunoştinţe;
Bucură-te, prin care Hristos s-a slăvit;
Bucură-te, prin care satana a fost ruşinat;
Bucură-te, Petre, Apostole!

Sursa: aici

LEGĂTURI

Traian DORZ

Trăind despărţiţi de lume
şi uniţi cu Dumnezeu
cu-o Credinţă şi-o Nădejde
Dragostea-n Hristos ne leagă,
Duhul Sfânt şi Rugăciunea ne păstrează împreună
peste orice depărtare de distanţe
şi de ani.

Unii ne gândim la alţii,
ne dorim
şi ne chemăm,
iar la ceasul rugăciunii suntem pururea-mpreună,
Duhul dragostei ne poartă cald
pe unii către alţii
şi cu toţii o deplină bucurie-mpărtăşim.

Printr-o tainică simţire din Credinţa lui Hristos
noi pătrundem până-n ceruri
lângă cei iubiţi din Slavă
şi prin rugăciuni i-aducem şi pe dânşii printre noi,
căci credinţa iubitoare poate totul în Hristos.

Cei vii în Hristos din ceruri
cu cei vii în El de-aici
suntem Trupul Lui, iar Capul tuturora este El,
Duhul şi Iubirea sfântă sunt divina legătură
care ţine părtăşia şi unirea dintre noi. | Continuare »

[Am făcut tot ce eram dator]

Traian DORZ, Istoria unei jertfe – vol. 4

SCRIIND şi SPUNÂND, am putut să fac o sută de greşeli mici, faţă de o sută de oameni mici şi greşitori ca şi mine. Şi aş fi putut avea şi eu iertarea lor cum au avut-o şi ei pe a mea, fiindcă toţi eram la fel.
Dar NESCRIIND şi NESPUNÂND, aş fi făcut doar un singur păcat, dar păcatul cel nespus de mare faţă de Adevăr, faţă de Dumnezeu, Care, neavând El Însuşi nici un păcat, nu mi-ar fi avut poate nici mie nici o iertare.

Şi acum, când zilele mele s-au dus şi vorbele mele s-au dus, şi scrierile mele se duc, iată că sunt gata să mă duc şi eu pe urma lor la Judecata cea Mare şi Adevărată a Istoriei şi a lui Dumnezeu.
Cu datoria mea faţă de fraţi şi de Frăţietate, mă duc împăcat, căci, pe cât mi-a ajutat harul lui Dumnezeu şi puterile mele, am căutat să alerg zi şi noapte, cu vreme şi fără vreme, bolnav ori sănătos, ca să-i pot ajuta pe toţi să ajungă la pace, la unitate, la colaborare şi la orientarea cea sănătoasă şi bună în dreapta învăţătură. Cine a vrut să asculte s-a fericit. Cine n-a vrut se va osândi singur. În privinţa asta simt că nu mai am nici o datorie faţă de nimeni.

Cu datoria faţă de ceilalţi, de la cei mai mari şi până la cei mai străini şi vrăjmaşi, la fel, mă duc împăcat. Am făcut tot ce eram dator şi faţă de ei. Nu mai datorez faţă de nimeni nimic. Pot privi şi acum, şi în faţa Judecăţii curat în ochii oricăruia cu care m-am întâlnit ori de care m-am despărţit…

Şi acum vreau să mă întorc pe totdeauna şi cu toată faţa fiinţei mele în întregime numai spre Tine, Dulcele, Dragul şi Scumpul meu Mântuitor Iisus Hristos, cu Care am pornit pe acest drum de la primul meu pas şi cu Care rămân singur acum la pasul acesta, cel din urmă. Nici Ţie nu trebuie să-Ţi mai spun acum nimic, pentru că Ţi-am spus totul, totul, totul, clipă de clipă, loc de loc şi stare de stare până aici. | Continuare »

Acatistul Preasfântului și de viață Făcătorului Duh

rusalii-11După rugăciunile începătoare:

Condac 1:

Veniți toți credincioșii să preaslăvim pogorârea Sfântului Duh. Cel Care din sânurile Tatălui a purces asupra Apostolilor, acoperind ca și cu niște ape pământul de cunoștința lui Dumnezeu și învrednicind de harul cel de viață făcător al învierii și de slava cea de sus pe cei ce aleargă la El întru curățire, sfințind și îndumnezeind pe cei ce strigă: Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și te sălașluiește întru noi!

Icos 1:

Îngerii cu fețe luminoase în ceruri neîncetat slavoslovesc pe Duhul cel Sfânt, după cuviința datorată Izvorului vieții și Luminii celei Nematerialnice. Dimpreună cu ei Te preaslăvim și noi, Duhule Necuprins cu mintea, pentru milele Tale cele ascunse, și cu smerenie ne rugăm să fim adăpostiți sub adumbrirea Ta cea fericită: Vino, Lumină Adevărată, Duhovnicească bucurie; Vino, Nor Purtător de rouă și Negrăită Frumusețe; Vino și primește ca pe un miros de bună mireasmă duhovnicească lauda noastră; Vino și dă-ne nouă să ne împărtășim de bucuria purcederii Tale; Vino și înveselește-ne cu îmbelșugarea darurilor Tale; Vino, Veșnicule Soare neapropiat și întru noi Îți fă locaș; Vino, Mângâietorule, Duhule Sfinte și Te sălășluiește întru noi!

Continuare aici

Make Money Online : http://ow.ly/KNICZ

IISUSE, APA VIE

DSCN7715Iisuse, Apa vie
ce orice-sete-alini,
ce inima ne-o-nvie
şi ochii ni-nsenini;
Tu sufletul ni-l saturi,
Tu duhul ne-ai-nnoit,
pe-a lumii mii de laturi,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Care
ne faci să nu-nsetăm
de tot ce lumea are,
ci-n veci să Te căutăm;
nesăturaţi de Tine,
nălţându-Ţi nesfârşit
cântări tot mai divine,
– Iisuse, fii slăvit!

Slăvit să fii Tu, Plata
vieţii de apoi,
mai mult decât visat-a
oricare dintre noi;
Cerească Apă Vie,
în cor desăvârşit
Îţi cântă totul Ţie,
– Iisuse, fii slăvit!

Traian Dorz, Cântări Nemuritoare

Cele douã tabere din Ziua Cincizecimii

Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între două tabere,
care vor rămâne până la sfârşitul veacurilor

Vorbirea apostolilor din ziua Cincizecimii a făcut   un mare răsunet (citiţi pe larg în Faptele Apos­tolilor, cap. 2). În vorbirea lor, era „vuietul” Duhului Sfânt, iar „vuietul” acesta totdeauna răscoleşte frământările mântuirii sufleteşti.
„Toţi erau uimiţi şi ziceau unii către alţii: «Ce vrea să fie aceasta?»” (Fapte 2, 12). „După ce au auzit cuvintele lor, au rămas străpunşi la inimă şi au zis lui Petru şi celorlalţi apostoli: «Fraţilor, ce să facem?»” (Fapte 2, 37).

Dar, alături de aceşti „răniţi” de „sabia Duhului Sfânt”, în ziua Cincizecimii, era şi o altă ceată. Ascultaţi: „Iar alţii îşi băteau joc (de apostoli) şi ziceau că sunt plini de must” (Fapte 2, 13).
În faţa apostolilor, mulţimea stătea împărţită în două tabere: o tabără căuta mântuirea, cealaltă o batjocorea. O parte din mulţime a fost rănită de „limbile de foc”, cealaltă a rămas împietrită. Vuietul Duhului Sfânt pentru unii era o veste dulce de mântuire, iar pentru alţii o nebunie.

Aşa a fost în ziua Cincizecimii, aşa e şi azi, şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor.
Să luăm, spre pildă, mişcarea cu Oastea Domnului. Ce frumos şi puternic răsunet sufletesc a făcut prin ţară această Mişcare! Câte suflete a trezit din somnul păcatelor!
Dar, de altă parte, şi câtă critică şi împotrivire contra ei! Pentru cei răniţi de Duhul Sfânt, Oastea este un sprijin de mângâiere şi mântuire sufletească, dar pentru ceilalţi este o nebunie, o „sectă”.

În ziua Cincizecimii, Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi, între doi oameni. A tras hotar între „omul cel vechi” şi „omul cel nou”; între „omul cel lumesc” şi „omul cel duhovni­cesc” (I Cor 3, l; Ef 4, 22-24). Duhul Sfânt a tras hotar între două lumi care nu se pot înţelege, între doi oameni care nu se pot înţelege (I Cor 2, 14). Din ziua Cincizecimii, a pornit această „neînţelegere” şi ea va dura până la sfârşitul veacurilor.

Nouă ni se aduce ridicola învinuire că-i „dezbinăm” pe oameni. Cică Oastea Domnului îi dezbină pe oameni în tabere. Fără îndoială, Oastea Domnului e vinovată de această „crimă”. Când, într-un sat, unii chefuiesc şi petrec la cârciumă, iar alţii îşi petrec în Domnul, cântând şi rugându-se – iată, „dezbinarea” e gata! Iată, „crima” Oastei e dovedită! Când la hramurile Sfintelor Mânăstiri, unii sorb apa cea vie, iar alţii sorb alcoolul – ce mai vreţi? | Continuare »

Scrisoarea Părintelui Iosif Trifa

cu  prilejul adunarii Oastei Domnului de la Praznicul Cincizecimii din 1933

„Iubiţii mei fraţi!
Departe fiind de voi, pribeag prin ţări străine şi greu bolnav, cu duioşie mă gândesc la adunarea din Sibiu şi vă trimit, de pe patul meu de suferinţă, frăţeştile mele salutări, rugând pe Domnul Oastei să împărtăşească şi acestei adunări suflarea cea caldă şi sfântă a Duhului Sfânt, Iniţiatorul şi Cârmuitorul Mişcării noastre.
Iubiţii mei! Să nu vă pierdeţi cumpătul din pricina necazurilor mele (Efeseni 3, 13). Totul este voia Domnului. Poate clipa plecării mele acasă la Domnul, nu este departe (II Tim 4, 8 şi II Cor. 5, 8). O, nu fiţi întristaţi pentru aceasta. Oastea Domnului este a Domnului, şi El va avea grijă de ea. Eu am fost numai un vas umil şi netrebnic, de care Domnul s-a folosit în Lucrarea Sa. Eu vă zic ca Apostolul Pavel: „Sunt încredinţat că Acela care a început în voi această Lucrare o va isprăvi până în Ziua lui Iisus Hristos“ (Filip. 1, 6).
Nu uitaţi apoi, iubiţii mei, că orice lucrare nouă, pentru statornicia ei, cere jertfă. Mânăstirea de la Argeş nu s-a putut termina până când, în temelia ei, n-a fost îngropată o jertfă de om.
E adevărat că Jertfa cea Scumpă a Scumpului nostru Mântuitor suplineşte şi săvârşeşte totul, dar istoria ne arată în chip luminos că, creştinismul a înflorit şi a odrăslit şi prin jertfa celor care, urmând pe Domnul, şi-au pus viaţa în slujba Lui.

Vă mulţumesc, iubiţii mei, pentru rugăciunile pe care le-aţi făcut şi le faceţi pentru mine. Le-am simţit şi le simt. Exact din duminica slăbănogului, când aţi început a vă ruga pentru slăbănogul Oastei, boala mi s-a uşurat. Puterile îmi revin. Dacă va fi în voia Domnului, cred că mă voi întoarce iarăşi în fronturile Oastei, pentru a vă mai spune – prin foaie şi cărţi – ceea ce Duhul Domnului mi-a încredinţat să vă spun.
În această nădejde vă zic: La revedere, în frontul Oastei şi prin draga foaie «Oastea Domnului».
Iar dacă totuşi voia Domnului va fi să plec la El, eu vă trimit de aici, din depărtare, ultimul meu duios salut de despărţire, zicându-vă: Fraţii mei! Iubiţii mei!
Rămâneţi cu Domnul!

Davos (Elveţia) 1 iunie 1933

Erau toţi împreună în acelaşi loc

Traian Dorz, din HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica Rusaliilor

TDorz1Binecuvântată este totdeauna vremea când fraţii stau şi împreună şi în acelaşi loc. Şi numai acea vreme şi acea stare este cu adevărat binecuvântată.
Pentru că de atâtea ori fraţii sunt în acelaşi loc, dar nu sunt împreună. Sunt în aceeaşi casă, dar nu sunt uniţi. Sunt în aceeaşi lucrare, dar nu sunt una. Sunt de acelaşi nume, dar nu sunt la fel.
O, ce tristă este atunci starea în acelaşi loc a celor care nu sunt împreună. A acelora care cu trupul sunt lângă fraţi, dar cu sufletul sunt departe de ei. Cu numele sunt ca ei, dar cu credinţa, cu purtarea, cu vorbele lor – ei sunt tocmai împotriva fraţilor.
În locul acela Duhul Sfânt este totdeauna întristat, focul Lui este stins, binecuvântarea Lui pierdută şi roadele Lui nimicite.
Dar unde, prin harul lui Dumnezeu şi prin luptele sufletelor adunării, fraţii ajung o inimă şi un gând, acolo nu numai că nimic nu împiedică venirea şi rămânerea Duhului Sfânt, dar toate o cheamă.
Acolo, pe Duhul Sfânt Îl cheamă rugăciunea lor în acelaşi glas.
Şi ochii lor înlăcrimaţi.
Şi mâinile lor împreunate.
Şi dragostea lor, arzând, la fel.
Şi Îl cheamă smerenia şi curăţia lor, ascultarea şi sinceritatea fiecărui suflet în parte şi a tuturor împreună, în dorinţa mare şi frumoasă de a-L avea pe Hristos cât mai deplin în ei.
O, cu ce bucurie Se pogoară acolo totdeauna Duhul Sfânt şi cu ce putere şi roade umple El inimile şi adunările unor astfel de fraţi!

| Continuare »

SĂ MAI CÂNTĂM O DATĂ

Adunare-BeiusSă mai cântăm o dată
cântarea asta dragă
ce inimile noastre
în dragoste le-ncheagă
şi să-L rugăm pe Domnul
aşa să ni le ţină
şi-aşa să ni le afle
atunci când o să vină.

Să mai cântăm, să mai cântăm
cât împreună stăm,
ca sufletul să ni-l unim
şi-aşa pe veci, aşa pe veci să fim.

Să mai cântăm iubirea
Preadulcelui Iisus
ce pentru noi, ca Jertfă,
pe Cruce S-a adus.
Căci orişicât de dulce
şi mult i-o vom cânta,
vom şti că tot mai dulce
şi mult I-am datora.

Să mai cântăm cu lacrimi,
privindu-ne cântând,
căci despărţirea iarăşi
ne vine prea curând;
– dar dragostea rămână
şi când ne despărţim,
în ea pe totdeauna
o inimă să fim…

Traian Dorz, Cântarea viitoare

Scurt comentariu la cuvântările Sinaxei mici a Întâistătătorilor din debutul Sinodului din Creta

DSC_9704

Astăzi dimineaţă, în jurul orei 9 a.m., Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au ajuns la Mănăstirea Maicii Domnului Povăţuitoarea – Gonia, din Kolymbari, Creta, unde a fost oficiată o rugăciune în deschiderea lucrările Sinaxei, ultima sinaxă a Întâistătătorilor înaintea Sfântului şi marelui Sinod.

La această Sinaxă participă Întâistătătorii şi doi ierarhi din partea fiecărei Biserici Ortodoxe Autocefale. Lucrările Sinaxei se vor desfăşura pe toată perioada zilei de astăzi şi au ca scop analiza Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod, comunicatul final care va fi publicat la sfârşitul lucrărilor Sinodului.

Înaltpreasfinţitul Părinte Iosif, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale şi Meridionale, a declarat că la Sinaxă se va analiza pe lângă Mesaj şi situaţia absenţei unor Întâistătători de la lucrările Sinodului.

Mesajul Sinodului este unul foarte bogat, atinge oarecum temele puse în atenţia Sfântului şi Marelui Sinod  şi dă un mesaj de speranţă şi mai ales dorinţa de unitate, în jurul Bisericii lui Hristos, a tuturor creştinilor ortodocşi, în frunte cu ierarhii lor, bineînţeles.
Într-un interviu oferit televiziunii Kriti TV, Înaltpreasfinţitul Părinte Emmanuel, Mitropolitul Franţei, a oferit explicaţii cu privire la lucrările Sinaxei şi conţinutul Mesajului Sfântului şi Marelui Sinod: | Continuare »

NOI SUNTEM OSTAŞII

Noi suntem ostaşii credinţii
în Tatăl Ceresc Dumnezeu,
precum au ţinut-o părinţii,
trăind al Scripturii credeu.
– Lucrând şi luptând cu credinţă,
grăbim viitorul frumos,
trăind-o cu-ntreaga fiinţă,
slujim şi vestim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii nădejdii
puternice-n Domnul Iisus,
statornici prin orice primejdii
nălţând Steagul Lui tot mai sus.
– Lucrând şi luptând cu nădejde,
grăbim viitorul frumos,
un gând fericit ne-ntăreşte:
slujim şi slăvim pe Hristos.

Noi suntem ostaşii iubirii
aprinsă de Duhul cel Sfânt,
să ducem solia-nfrăţirii
la toţi, în Hristos, pe pământ.
– Lucrând şi luptând cu iubire,
grăbim viitorul frumos,
vestindu-L cu-o sfântă trăire,
slujim şi slăvim pe Hristos.

Traian Dorz, Cântări luptătoare