b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Cântări noi

Peste Golgota-i tăcere, vaietele-au încetat,
Răstignitul Cel din mijloc stă cu capul aplecat,
cei din lături înc-o dată au mai tremurat – şi-apoi,
cu picioarele zdrobite, morţi atârnă amândoi…

…Bucuraţi-vă, caiafe, fericiţi-vă, călăi,
liniştiţi-vă, iscoade, odihniţi-vă, ochi răi,
aţi ucis pe „Răzvrătitul”, L-aţi înlăturat din drum,
aţi sfârşit cu „Incomodul” şi cu-ai Lui, „pe veci”, de-acum!

Faceţi pregătiri de groapă cât mai iute şi-n ascuns,
urmăriţi-I ucenicii ori pe unde au pătruns,
spargeţi uşile, aprindeţi casele pe unde sînt,
dărâmaţi, ucideţi, ardeţi tot ce-i Semn al Celui Sfânt.

…Iar dac-aţi închis mormântul unde L-aţi pecetluit,
puneţi strajă întărită cu porunci de neclintit
şi vă duceţi fără grijă să petreceţi tot aşa,
şi uitaţi că v-ameninţă Crucea de pe Golgota!

V-aţi spălat pe mâini de Sânge şi le-aţi pomădat plăcut,
v-aţi adăpostit arginţii într-un loc de neştiut,
– acum reluaţi desfrâul, veţi împărăţi mereu,
nimeni nu vă ameninţă,
spuneţi: „Nu e Dumnezeu!”…

„Nu mai poate”,-aşa vă pare,
„nu mai este”,-aşa gândiţi,
aţi vrea voi să nu mai fie – să puteţi fi-adăpostiţi,
însă iată-I Judecata cu înfricoşat răspuns,
pe Tron, El, Judecătorul,
chiar El, Cel de voi străpuns…

Îngroziţi-vă, caiafe, spăimântaţi-vă, călăi,
văicăriţi-vă, iscoade şi holbaţi-vă, ochi răi,
n-a murit Hristos, ci iată-L Viu, venind Biruitor,
iadul vă va fi răsplata, pe vecie, tuturor.

TRAIAN DORZ, din volumul Eterna iubire

Ce minunaţi sunt ochii cu lacrimile-n ei,
de după rugăciunea înaltă şi fierbinte,
ce strălucit e plânsul din anii cei mai grei
ce-au îmbrăcat iubirea cu veşnice veşminte!

Când umbrele coboară pe apele adânci,
lumina se retrage spre culmile curate,
– cât valurile vieţii se vor izbi de stânci,
şi plânsul, şi cântarea ne sunt adevărate…

Când clopotul de Denii răsună liniştit,
coboară în adâncul evlaviei din tine
şi-ascultă-ţi pocăinţa cum creşte fericit,
ca roadele şi frunza livezilor divine.

Ce minunat e-alinul adus într-un sărut
pe lacrima tăcută şi faţa mult dorită
şi câtă vindecare e-n sufletul durut
o-mbrăţişare dulce, adânc împărtăşită!

„Plecăciune ţie – îi spune îngerul dumnezeiesc Maicii Domnului –, ţie, căreia ţi s a făcut mare har. Domnul este cu tine!
Binecuvântată eşti tu între femei…“
Iată cum vorbeşte o gură sfântă unui vas sfânt, ales de Dumnezeul Sfinţeniei
pentru cea mai dumnezeiască dintre toate lucră¬rile făcute printr o fiinţă omenească direct de Dumnezeu.

Acest înger puternic, care vorbeşte în Numele Puterii Dumnezeieşti şi care în toate celelalte misiuni ale sale a vorbit oamenilor poruncitor şi aspru, chiar şi Sfântului Apostol Petru (Fapte 12, 7 8),
Fecioarei Preasfinte îi spune: „Plecăciune ţie… Tu ai un mare har“.
Nimeni dintre oameni nu i a mai vorbit ei vreodată astfel.
O, cât de rău ştim vedea noi – şi cât de puţin ştim vorbi frumos!

Priviţi în lumina cuvintelor îngereşti; iată ce sfântă, ce înaltă, ce curată şi ce vrednică de respect ne apare Preasfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru!
O, dacă ar cugeta măcar puţin la cuvintele îngerului sfânt acei oameni care se cred evlavioşi, dar vorbesc atât de necuviincios despre Mama lui Iisus, Dumnezeul nostru şi al lor. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei
Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a a Postului Mare (a Sfintei Cruci)

„Căci orice arhiereu, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă daruri şi jertfe pentru păcate.“ (Evrei 5, 1)

Aici este locul să ne amintim iarăşi de un alt minunat şi tainic adevăr din Cuvântul cel Sfânt al Domnului, şi anume, adevărul despre rostul cel sfânt şi divin al celor două daruri rânduite de Dumnezeu în Biserica Sa cea vie şi sfântă, adică, darul profeţiei şi darul preoţiei.
Încă din Vechiul Testament, de la începutul lucrării de elibe-rare a poporului Israel, Domnul Dumnezeu a instituit aceste două mari daruri. Întâi a făcut darul profeţiei şi l-a dat lui Moise. Apoi a făcut darul preoţiei şi l-a dat lui Aaron.
Pe tot de-a lungul drumului sfânt pe care Dumnezeu îl rân-duise poporului Său de la eliberarea din Egipt şi până la ajunge-rea în Canaan, aceste două duhuri, al profeţiei şi al preoţiei, a trebuit să împlinească fiecare slujba lui de cea mai mare însem-nătate între Dumnezeu şi popor; între popor şi Dumnezeu.
Profetul era slujitorul lui Dumnezeu în faţa poporului. Preo-tul era slujitorul poporului în faţa lui Dumnezeu.
Profetul trebuia să înfăţişeze cererile lui Dumnezeu către po-por, iar preotul, cererile poporului către Dumnezeu. | Continuare »

Traian Dorz, Cântări de sus

Un credincios nu poate minte,
dacă rămâne credincios;
sau, dacă poate, el se rupe,
pentru minciună, de Hristos.

Un tată ce-şi iubeşte fiii
nu-i poate despărţi de Cer;
sau, dacă poate, nu e tată,
ci-i un călău şi-un temnicer.

O mamă nu-şi ucide fiul
nici dac-ar fi să moară ea;
sau, dacă-l poate, nu e mamă,
ci este fiara cea mai rea.

Un bun păstor nu-şi lasă turma
la lupi, privind nepăsător;
sau, dac-o lasă, e-un netrebnic
şi-un ucigaş, dar nu-i păstor.

Un frate-n veci nu-şi lasă fraţii
cu care l-a unit Hristos;
ori, dacă-i lasă, n-a fost frate,
ci-un vânzător şi-un mincinos.

Acel ce piere doar el singur
va fi de-o vină pedepsit;
un frate şi-un păstor, şi-o mamă
au însă vina înmiit.

Traian Dorz, Cântările roadelor

A fi păstor adevărat înseamnă a avea iubire,
iar nu dorinţă de câştig,
nu-asprime, ci simţire,
nu a mâna din urma lor pe oi,
ci-a le atrage,
a cerceta durerea lor nainte să te roage…

A păstori, nu-a apăsa,
a-i păstori cu hrană
cu bunătate cântărind şi-ndemnuri, şi dojană,
a-i păstori frumos pe toţi
de orice vârstă-a vieţii,
crescându-i cu trăirea ta, a faptei şi-a poveţii.

A-i creşte,-nseamnă-a te jertfi în munca necurmată,
în rugăciuni, în plâns, în post
şi-n pildă-adevărată.
Hristos te roagă,
ca atunci pe Petru,
mai în urmă:
– De Mă iubeşti cu-adevărat,
să-Mi paşti întreaga turmă!

Deci numai dacă-L poţi iubi pe El
şi turma-I toată
aşa te fă păstor,
altfel mai bine niciodată!

Şi nu uita că păstoreşti nu turma ta-n viaţă,
ci turma Lui, de care dai răspuns în Sfânta-I Faţă.
Deci dacă nu te porţi aşa,
lua-Şi-va turma ţie
ca altuia mai bun s-o dea…

– Fii treaz la datorie!

Traian Dorz, Hristos – Păstorul nostru

„Cel plătit fuge, pentru că este plătit, și nu-i pasă de oi“ (Ioan 10, 13).

Cu ce durere citesc și scriu aceste rânduri, toți acei care au iubit cu putere Biserica Domnului și Lucrarea Lui!
Aceia care, pentru grija sufletelor, au suferit, s-au jertfit, au vegheat, au alergat, au plâns ani de zile,
cheltuindu-și puterea și viața, sănătatea și liniștea și libertatea, pentru mântuirea, unitatea, mulțumirea și fericirea oilor Domnului!
Cu ce durere văd și aud despre acei cărora nu le mai pasă de oi… când văd că oile Domnului, aceste suflete scumpe, dar neștiutoare, încap pe mâini netrebnice, cărora nu le pasă de ele,
la păstori cărora nu le pasă că oile se împrăștie,
că lupii, îmbrăcați în piei de oi, le fură (Matei 7, 15-20; Fapte. Ap. 20, 29-31),
că hoți le dezbină și le nefericesc.

Ce poate fi mai dureros decât să vezi cum, după ce alții le-au adunat cu atâtea jertfe și lacrimi, turma oilor Domnului este jefuită, cum atâtea biserici atât de pline și de luminoase cândva, ajung pustii și goale.
Ce poate fi mai dureros ca aceasta?
Dar ce-i pasă celui plătit de prețul cel scump de sânge, de sudoare și de lacrimi cu care au fost câștigate toate a cestea? El n-a dat nimic pentru ele, dar primește un câștig că le vinde!
El n-are nimic din inima lui pentru ele, dar are tot interesul să fie rătăcite. Pentru că cei care au interesul ca turma aceasta să se risipească, știu cum să-i plătească cu ceea ce caută el.

Celui plătit nu-i pasă de oi; el chiar deschide ușa staulului, pentru ca hoțul să poată intra cu bună primire, și chiar el acopere ochii bietelor oi, spre a nu-l putea vedea și ocoli pe lup, ca să poată fi ușor amăgite și rupte de către cumpărătorii „păstorului“ lor. | Continuare »

Traian Dorz, Cântările dintâi

Odată L-am văzut trecând
cu turma pe Păstorul Blând,
mergea cu dânsa la izvor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe-o oaie ce căzuse jos
a ridicat-o El duios
şi-a dus-o-n braţe iubitor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Pe alta, care la pământ
zăcea cu picioruşul frânt,
El o lega mângâietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

El le-a iubit cu dor nespus
şi viaţa pentru oi Şi-a pus
şi pentru mântuirea lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor…

Dar mai târziu L-am întâlnit,
cu spini era împodobit,
într-o mulţime de popor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Când L-am văzut, L-am întrebat
cine sunt cei ce L-au scuipat.
A suspinat sfâşietor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi mi-a răspuns îndurerat:
– Acei ce M-au încununat
sunt oile ce le-am fost lor
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Iar cei ce Mă batjocoresc
şi cei ce Crucea-Mi pregătesc
sunt cei la care iubitor
le-am fost Păstor, le-am fost Păstor.

Tăcu… şi ochii Lui senini
de lacrimi limpezi erau plini,
plângea de mila oilor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Şi-atuncea „oile“-au venit,
pe Cruce sus L-au răstignit.
El Se ruga spre mila lor,
Blândul Păstor, Blândul Păstor.

Eu nu ştiu cum Te-ai îndurat
de m-ai ales şi m-ai chemat,
căci eu nimic n-am făptuit
să fiu iertat şi miluit!

Ce oare să-Ţi fi arătat,
că n-am avut decât păcat?
Cum, oare, Tu la un tâlhar
i-ai dăruit atâta har?
Cum oare-atât Te-ai aplecat
şi din adânc m-ai ridicat?

…O Doamne, ştiu: Tu m-ai primit
şi mai ales căci m-ai iubit!
Pe tot întinsul viitor
doresc să-Ţi fiu ascultător,
recunoştinţă arătând
iubirii Tale orişicând.
Căci, Doamne, tot ce Tu mi-ai dat
e numai har nemeritat!
Traian Dorz, Cântări îndepărtate

Traian Dorz, Crucea mântuitoare, cap. 6

1. Îndată ce undeva Hristos va face o lucrare minunată şi puternică, duhurile vrăjmaşe se vor alarma pline de îngrijorare şi vor porni la măsuri „energice”, spre a împiedica răspândirea mai departe a acestei lucrări mântuitoare
şi spre ai nimici roadele ei de până acum.
De aceea este scris: „Fiţi treji şi vegheaţi! Pentru că potrivnicul vostru diavolul dă târcoale ca un leu care răcneşte şi caută pe cine să înghită” (I Ptr 5, 8).

2. Toate măsurile rele şi profeţia lor fuseseră prevăzute în planul dumnezeiesc şi cunoscute. Marea Lucrare Mântuitoare a Jertfei lui Hristos se va face [chiar şi] cu concursul acestora;
dar nu pentru că Dumnezeu nu ar fi putut face mântuirea omenirii fără ele (căci atunci cei care le-au pus la cale n-ar avea nici o vină – sau ar avea o dezvinovăţire!)…
ci pentru că Dumnezeu, ştiind mai dinainte că aceşti oameni vor avea să facă acest rău, a lucrat în aşa fel, încât răul lor – fără voia lor – să devină un element folositor planurilor Domnului mântuitoare pentru cei buni.
O, ce tainic şi minunat ştie să lucreze Înţelepciunea lui Dumnezeu pentru ai Lui!

3. Faceţi voi, cei răi, la planuri câte voiţi (Ps 2, 1-4).
Sfătuiţi-vă cât vreţi şi luaţi oricâte măsuri puteţi lua.
Prindeţi, chinuiţi, judecaţi,
osândiţi şi înmormântaţi sub sentinţe, sub pietre, sub peceţi şi sub câtă pază puteţi avea,
pe Hristos şi pe ai Lui (Mt 27, 66).
Căci atunci când va veni vremea hotărâtă a Eliberării şi a Învierii, nimic nu-L va opri pe Iisus şi pe ai Lui să iasă din nou,
să umble din nou
şi să facă din nou minuni…

4. O, voi, cei răi, să ştiţi că toate neputincioasele voastre măsuri, luate cu gând ucigaş împotriva Domnului şi Mântuitorului Sfânt
şi executate cu ură, cu nedreptate şi cu sălbăticie contra Lucrării şi Evangheliei Sale,
sunt ştiute de Dumnezeu şi vor lucra, până la urmă, chiar împotriva celui care le-a inspirat
şi vor ajuta mai puternic la izbânda Cauzei lui Hristos, spre slava Lui.
Aşa a fost în trecut – şi tot aşa va fi şi în viitor.
5. Să ştiţi că veţi ajunge să vedeţi voi înşivă, farisei neputincioşi, cum tocmai ceea ce voi aţi vrut să nimiciţi cu sălbăticie va creşte şi va rodi mai frumos şi mai viu,
în timp ce voi şi puterea voastră vă veţi scufunda în veşnica ruşine şi pierzare.
Ca într-o mlaştină de scârnăvii eternă şi înspăimântătoare. | Continuare »