b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Cununile Slăvite

1. Orice credincios din poporul Domnului este dator să nu-i primească şi să nu-i urmeze pe cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii primite întâi;
să nu-i primească şi să nu-i urmeze nici pe cei ce le aduc o altă evanghelie, adică o altă interpretare, deosebită, asupra învăţăturii şi a credinţei lor.
Blestemându-i şi pe cei care o aduc,
şi pe cei care îi primesc (Gal 1, 8-9 şi 5, 12; Rom 16, 17-18; II In 10, 11).

2. Dumnezeu a rânduit pentru noi steagul acesta şi Oastea aceasta în care ne-a chemat şi ne-a poruncit să-I slujim şi să ieşim la luptele Lui.
În ea ni s-a dat făgăduinţa mântuirii, calea mântuirii, slujba mântuirii şi în ea trebuie să ne-o ducem până la moarte,
aşa cum am primit-o de la început prin omul trimis de Dumnezeu, care ne-a spus clar solia cu care a venit el.

3. Nici unul dintre noi n-avem dreptul să n-ascultăm sau să părăsim calea asta pentru alta.
Nici unul dintre noi n-avem nici o dezvinovăţire şi nici o iertare dacă n-ascultăm şi dacă nu o păstrăm întocmai cum am primit-o de la Dumnezeu.

4. Pentru fiecare dintre noi are valabilitate porunca ascultării de mai-marii noştri (Evr 13, 17; I Tes 5, 12-13; I Tim 5, 17).
Căci unde nu este ascultare, este neascultare;
şi unde nu este ordine, este dezordine.

5. Aşa că dacă nu asculţi de părinţii tăi duhovniceşti şi de fraţii tăi, atunci de Dumnezeu nu asculţi.
Dumnezeu nu-ţi va trimite nici ţie şi nici nimănui îngeri din cer să te lămurească,
ci te îndrumă să-i asculţi pe mai-marii tăi. | Continuare »

Binecuvântează-i veşnic, Dumnezeul meu, pe-acei
care Te-au slujit statornic, de-ai putut să crezi în ei,
care-au mers frumos şi rodnic, vrednici în cuvânt şi-n crez
– Dumnezeul meu, pe-aceia să-i mai binecuvântezi!

Răsplăteşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe câţi
Ţi-au luptat cu vitejie, rămânând nedoborâţi,
ce-au primit mai bine crucea decât scaune şi-arginţi
– Dumnezeul meu, pe-aceia pune-i între cei mai sfinţi!

Fericeşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au purtat printre ispite dragostea-Ţi curată-n ei,
ce, prin anii de surghiunuri, şi-au ars cel mai tainic foc
– Dumnezeul meu, pe-aceia du-i în cel mai dulce loc!

Străluceşte-i pe vecie, Dumnezeul meu, pe-acei
ce-au trecut lumini prin lume, purtând Semnul Tău pe ei,
ce-au sfârşit frumos tot lucrul care Tu le-ai rânduit
– Dumnezeul meu, pe-aceia nalţă-i cel mai strălucit!

Traian Dorz, Cântarea învierii

CÂND VA VENI HRISTOS, NE VA SPUNE – Traian Dorz

DESPRE APA CEA VIE, APA VIEŢII – I. Tâlcuitor

„…Cine va bea din apa pe care i-o dau Eu nu va înseta în veac” – Traian Dorz

Despre închinare – Arhim. Iuliu Scriban

ORICUI BEA DIN APA ACEASTA – Traian Dorz

Închinarea în Duh şi Adevăr – Sfântul Ignatie Briancianinov

DUH ŞI ADEVĂR – Traian Dorz

Cuvinte vii – Pr. Arsenie Boca

VOI VĂ ÎNCHINAŢI LA CE NU CUNOAŞTEŢI! – Traian Dorz

Evanghelia despre dătătorul de apă vie şi femeia samarineancă – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

DOAMNE, DĂ-MI… – Traian Dorz

A VENIT O FEMEIE DUPĂ APĂ… – Traian Dorz

DESPRE SETEA SUFLETULUI – I. Tâlcuitor

ŞI-A LĂSAT GĂLEATA ŞI S-A DUS –  Traian Dorz

Poezii:

Frumoasă-i îndrăzneala; Să ard de sete; Nădejdea mea preafericită; În veci noi n-am vedea pe Tatăl, Osteneala mântuirii, Cât de minunată; Iisuse, apa vie.

Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători

„Vă îndemn, fraţilor, să vă feriţi de cei ce fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii pe care aţi primit-o de la început. Depărtaţi-vă de ei”. Sfântul Apostol Pavel spune, ca şi în celelalte epistole ale sale, acest sfânt lucru: „Depărtaţi-vă de cei care fac dezbinări şi tulburare împotriva învăţăturii noastre”. Că noi am primit credinţa prin învăţătură. Şi credem aşa pentru că am fost învăţaţi aşa. Dar, dacă noi pierdem învăţătura noastră şi apucăm în mreaja altor învăţături, nu numai învăţătura ni se schimbă, ci ni se schimbă credinţa. Părăsim credinţa. Şi, odată ce părăsim credinţa care ne-a fost dată întâi şi care este una pentru totdeauna, Dumnezeu nu ne mai dă o altă credinţă, după cum ne este scris mai deoparte, în Epistola către Evrei. Şi lor, Sfântul Apostol Pavel mereu le spune la fel, în capitolul 6. Ţineţi minte, pentru că sunt lucruri de foarte mare însemnătate pentru fiecare dintre noi: „Dorim ca fiecare din voi să arate aceeaşi râvnă şi să păstreze până la sfârşit deplina nădejde, aşa încât să nu vă leneviţi, ci să călcaţi pe urmele celor ce, prin credinţă şi răbdare moştenesc făgăduinţele”.
Pentru că „cei care au fost luminaţi odată şi au gustat darul ceresc, şi s-au făcut părtaşi Duhului Sfânt, şi au gustat Cuvântul cel bun al lui Dumnezeu şi puterile veacului viitor, şi au pus un legământ sfânt cu Dumnezeu, şi, dacă din nou au căzut, este cu neputinţă să fie înnoiţi iarăşi. Şi este cu neputinţă să mai fie aduşi la pocăinţă. Fiindcă ei răstignesc din nou, pentru ei, pe Fiul lui Dum-nezeu şi-L dau să fie batjocorit. Când un pământ este săpat şi udat de apa care cade peste el şi rodeşte o iarbă folositoare celor pentru care este lucrat, atunci capătă binecuvântare de la Dumnezeu. Dar dacă aduce spini şi mărăcini, este lepădat şi aproape să fie blestemat şi sfârşeşte prin a i se pune foc. Măcar că vorbim astfel, preaiubiţilor, totuşi de la voi aşteptăm lucruri mai bune şi care însoţesc mântuirea. Că Dumnezeu nu este nedrept, ca să uite osteneala voastră şi dragostea pe care aţi arătat-o pentru Numele Lui”. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos Binefăcătorul nostru

Căci un înger al Domnului se cobora la vreme în scăldătoare şi tulbura apa şi cine intra întâi, după tulburarea apei, se făcea sănătos, de orice boală era ţinut (Ioan 5, 4).

Dumnezeu a iubit şi iubeşte smerenia, căci ea este sinceră,
după cum a urât totdeauna mândria, pentru că aceasta este şi făţarnică (Luca 18, 10-14).
N-a fost vreodată cineva care, smerindu-se înaintea Domnului cu pocăinţă sinceră şi adâncă, să nu fi fost vindecat
şi să nu fi fost izbăvit de El, cu toată graba şi deplinătatea.
N-a fost nimeni care, venind la Domnul,
coborându-se înaintea Lui,
aplecându-se la Crucea Sa,
întorcându-se cu sinceritate,
şi cerându-I cu credinţă ajutorul,
să fie scos vreodată afară cu mâinile goale,
să se fi rugat sau să fi plâns în zadar (Ioan 6, 37).
De aceea suflete dragă, coboară-te şi tu…
coboară-te de pe scaunul mândriei,
de pe înălţimile deşertăciunii,
de pe poziţiile necredinţei şi păcatului
şi prăbuşeşte-te la picioarele Domnului, cu lacrimi de pocăinţă, ca să poţi fi făcut sănătos.
Căci numai acolo în smerenie şi credincioşie, în ascultarea la picioarele lui Iisus, este sănătate, este putere şi mântuire pentru orice suflet. De orice boală, adică de orice păcat, ai fi bolnav.
O Doamne Isuse Hristoase,
Vindecătorul tuturor suferinţelor noastre,
smereşte-mă şi pe mine şi mă coboară în baia lacrimilor şi pocăinţei, ori de câte ori va fi nevoie,
ori de câte ori sufletul meu se va afla bolnav, zăcând în păcate şi în necredinţă.
Nu mă lăsa să mă sui, să mă mândresc, ca să nu fiu trântit,
ci ajută-mă să mă cobor, totdeauna cu grijă,
chiar dacă foloseşti pentru asta şi nuiaua,
numai să mă vindec.
Amin.

(Traian Dorz, Strângeți fărâmiturile, vol. IV, cap. Să ne îndepărtăm de dezbinători)

„Vezi, de-acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Vezi, ai păţit rău: te-au prăbuşit păcatele, ai ajuns un nenorocit… pătimaş cu băutura, pătimaş cu fumatul, pătimaş cu lăcomia, cu răutatea, cu certurile, cu zavistiile, cu neînţelegerile, cu gândurile rele, cu trufia, cu toate celelalte fapte rele care sunt tâlharii ce-i pândesc pe toţi cei care coboară din Ierusalim, adică părăsesc starea curată şi se duc spre păcat, şi se prăbuşesc spre poftele şi păcatele veacului acestuia. Dumnezeu ne-a izbăvit de ele. Dar – după ce ne-a dat mângâierea, după ce ne-a vindecat rănile, după ce ne-a dus în casa adunărilor Sale, după ce ne-a încredinţat îngrijitorilor Săi – ne porunceşte acum la fel ca slăbănogului de la lacul Betesda: „Vezi, acum te-ai făcut sănătos. Să nu mai păcătuieşti. Te-am ajutat să ajungi spre Ierusalim, în adunarea sfântă, sub îngrijirea sfântă, unde ai Cuvântul Sfânt, cântările sfinte, rugăciunile binecuvântate, fraţii sfinţi. Să nu-i mai părăseşti. Să nu mai cazi din nou. Să nu părăseşti adunarea, să nu te depărtezi de adunarea sfântă şi să nu mai asculţi şoaptele acelora care te îndeamnă şi te ispitesc să-i părăseşti pe fraţi, să părăseşti adunarea şi să te duci în alte părţi”.
Aveţi grijă, pentru că aceasta este o poruncă, nu numai un sfat. Şi o condiţie pentru păstrarea mântuirii noastre, nu numai pentru ferirea noastră de prăbuşiri. Noi, dacă ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu şi rămânem acolo unde ne-a aşezat El, şi ascultăm de mai-marii noştri care sunt puşi să ne mărturisească nouă Cuvântul lui Dumnezeu şi să ne sfătuiască să mergem pe calea cea bună, dacă ascultăm de ei, atunci rămânem mai departe credincioşi în Biserica Domnului, în adunarea Domnului în care ne-a chemat El de la început şi în care au fost părinţii şi înaintaşii noştri. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS –PUTEREA APOSTOLIEI
Meditaţii la Apostolul din Duminica a IV-a după Paşti (a Slăbănogului)

Surorile noastre, femeile, au avut de la Dumnezeu un rost atât de însemnat în toată lucrarea Lui mântuitoare.
În Vechiul Testament, strălucesc numele atât de frumoase şi slujbele atât de sfinte ale unor suflete de femei prin care Dumnezeu a făcut lucrări atât de mari în slujba mântuirii lumii.
Despre minunatele soţii, ale lui Avraam, Isaac şi Iacov, despre mamele profeţilor, Moise, Samuel, Samson şi alţii – ce frumos scriu Sfintele Scripturi!
Dar, în afară de acestea, cât de multe trebuie să fi fost sfintele femei care şi-au crescut copiii în frica şi dragostea lui Dumnezeu, care şi-au petrecut cu rugăciuni soţii plecaţi la munca şi lupta lui Dumnezeu, care şi-au închinat Domnului toată viaţa lor în singurătate, în jertfe, în binefaceri.
Ce să mai zicem apoi de Noul Testament, pe cerul căruia străluceşte cu o frumuseţe fără seamăn Sfânta Fecioară Maria, Maica Domnului nostru Iisus Hristos, Vasul cel ales şi sfânt prin care ne-a fost trimis nouă Mântuitorul nostru şi Lumina lumii?
Ce minunate apar apoi, în jurul ei, celelalte sfinte femei, care, fiecare şi toate, au rămas pe totdeauna în cinstirea Bisericii lui Hristos cu o strălucire aparte a ei, până azi şi până în veci.
Elisabeta – mama Sfântului Ioan Botezătorul. Ana – fiica lui Fanuel. Marta şi Maria, Samariteanca, Magdalena, Fivi, Eunice, Lois – şi altele, şi altele, de atunci şi până astăzi, câte şi mai câte, cu această uceniţă Tabita – au împodobit Biserica lui Hristos, au şters lacrimile şi sudorile Lui, au legat răni, au mângâiat dureri, au sărutat şi au şters lacrimi, au încurajat luptători, au ascuns primejduiţi, au hrănit flămânzi, au îmbrăcat goi, au ospătat îngeri… | Continuare »

Traian Dorz, Scumpele noastre surori

Surori de cruce și răsplată, însoțitoare-n plâns și-n har,
Părtașe-aceleiași credințe, jertfind aceluiași altar,
– cinstire-n veci îndreptățită și semn al sfintei prețuiri,
Recunoștința noastră, vouă, v-aduce-a ei adânci simțiri.

Voi ați purtat cu noi alături povara luptei lui Hristos,
dar voi ați dus, deși mai slabe, ca mulți, solia mai frumos;
voi n-ați trădat rupând Lucrarea cu duh potrivnic și-ngâmfat,
nici n-ați vândut pe frați ca Iuda pe ban străin și vinovat,
nici n-ați adus prilej de certuri, de dezbinări și poticniri,
– ci-ați plâns cu suflet plin de jale în ceasul grelelor loviri.

Voi n-ați schimbat învățătura, smintind credința nimănui,
ci L-ați urmat mereu pe Domnul, statornice-ascultării Lui.
Voi n-ați luat o altă cale, călcând întâiul legământ,
decât puține, când ori râvna, ori vina altora v-a-nfrânt.

Ați stat în rugăciuni și-n jertfă cu duhul strâns și-ndurerat,
răbdând statornice-n credință, când mulți „viteji“ s-au lepădat,
iar pentru toată jertfa voastră și pentru tot ce-ați pătimit
voi nu v-ați lăudat la nimeni, nici vreo răsplată n-ați voit.

O, scumpe suflete chemate de-Același Duh, spre-Același țel,
Hristos vă binecuvântează iubirea ce-o suiți spre El.
El, Care v-a chemat alături de noi, pe calea sfintei vieți,
să crească și-n noi o credință cu-a voastră de același preț,
cu-același rod și duh statornic, cu-același mers și chip frumos,
să ne-ncunune-odată crucea cu-aceiași trandafiri, Hristos.

DESPRE ÎNDOIALĂ ŞI NECREDINŢĂ – Pr. Iosif Trifa

DEGETUL LUI TOMA – Traian Dorz

ÎN CINE VEI NĂDĂJDUI? – Pr. Vasile Ouatu

Predica Mitropolitului Longhin în Duminica Tomei (09.05.2021)

IPS Longhin, cuvânt la duminica a II-a după Paști (a Sf. Ap. Toma) – Bănceni 26/04/20

FRAŢII ŞI STRĂINII – Traian Dorz

Evanghelia despre îndoiala şi credinţa Sfântului Apostol Toma – Sfântul Nicolae VELIMIROVICI

Cele cinci simţuri ale credinţei – Isus Biruitorul, nr. 7, din 14 febr. 1937

DE LA PAŞTELE CEL MARE LA „PAŞTELE CEL MIC” – Părintele Constantin Galeriu

SEMNUL CUIELOR – Traian Dorz

„ADU DEGETUL TĂU…” – Visarion Ţuţu

TREI CAUZE ALE DESPĂRŢIRII – Traian Dorz

Despre creştinism – Predică în Duminica Tomei – Sfântul Ignatie Briancianinov

[Hristos – acela cu rănile, acela cu crucea, acela cu sângele!] – Popa Petru

La Apostolul din Duminica a II-a după Paşti – Traian Dorz

Un înger al Domnului – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

Prin credinţă eşti mai fericit ca Toma care a pus mâna…

Poezii: PENTRU CREDINŢA TA-N HRISTOS; SUFLETE FĂRĂ CREDINŢĂ!…; O, SEMNUL CUIELOR; LUMINĂ-I CHIPUL TĂU; Credința; ÎN LUNGA NOAPTE;

Ce măreaţă este Evanghelia din ziua de Paşti: „La început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”… (citiţi-o în Ev. Ioan cap. 1). Şi ce adânc şi măreţ este înţelesul acestei Evanghelii! În Evanghelia din ziua de Paşti este pusă a doua facere a lumii prin întruparea şi Jertfa lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, sau „Cuvântul”, cum I se zice în Evanghelie. Evanghelia din ziua de Paşti stă, alături cu facerea lumii de la capitolul 1 din Biblie: „La început a făcut Dumnezeu cerul şi pământul”… (Fac 1).

La facerea lumii, Dumnezeu a statornicit hotar nu numai între lumina zilei şi întunericul nopţii, între ape si uscat, ci şi între lumina şi întunericul cel sufletesc, între ascultarea şi neascultarea de Dumnezeu. Însă Adam şi Era au rupt acest hotar prin păcatul neascultării. Lumina s-a amestecat iarăşi cu întunericul şi întunericul păcatelor a cuprins lumina. Domnul Iisus a venit în lume ca „lumina lumii”, ca „lumina vieţii”; a venit să lumineze din nou pe cei ce „şedeau în umbră şi întuneric” (Lc 1, 79). Iisus Mântuitorul este un al doilea Făcător al lumii sufleteşti. Prin Golgota, a despărţit din nou lumina de întuneric. El este „lumina cea adevărată care luminează pe tot omul ce vine în lume”. Din mormântul Mântuitorului, din Jertfa si învierea Domnului, a ieşit o lumină prin care „toate de lumina s-au umplut, şi cerul, şi pământul”, cum zice cântarea bisericească. | Continuare »