b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 12 august:

„Doamne, Tu ai fost locul nostru de adăpost, din neam în neam“ (Psalmi, 90, 1)

Cine nu se deprinde să mediteze bine şi să adâncească cu luare-aminte înţelesul asupra faptelor şi asupra oamenilor,
asupra întâmplărilor şi a vremilor,
acela trece prin viaţa aceasta fără să vadă nimic,
fără să înţeleagă nimic
şi fără să înveţe şi să ştie nimic.
Neobişnuindu-se să ia seama asupra trecutului, adică asupra Istoriei,
el nu va descoperi nimic din profeţii,
nu va înţelege nimic din prezent
şi nu va putea întrezări nimic din viitor.
Va trece peste viaţă cum trece o corabie fără busolă peste ape: nu va şti nici unde se află, nici unde se duce.

Dar cine ia seama bine cum citeşte (1 Tim. 4, 13), adică la cum trebuie să se citească în Cartea Cerului sau în întâmplările pământului,
acela va învăţa să desprindă, din toate câte le vede şi le aude, miezul înţelepciunii
şi va putea cunoaşte adevărul.
Cunoscând adevărul, nu va mai rătăci niciodată, înşelat de minciună sau de nimicuri,
ci inima lui se va întemeia tot mai statornic pe încredinţări neclintite.
Astfel, trecutul va deveni pentru el o oglindă, în care va putea vedea limpede tot drumul viitorului său…
Şi nu numai pe al său, ci pe al lumii întregi şi pe al oamenilor ei.
Căci Lumina lui Dumnezeu, dobândită prin har şi prin răbdare, îi arată totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 10 august:

„Dacă fiii lui vor părăsi Legea Mea şi nu vor umbla după poruncile Mele“ (Psalmi 89, 30).

Nu este nici un adevărat credincios care să nu dorească binele fiilor săi
şi să nu lupte cu toată puterea sa, până la moarte,
pentru mântuirea familiei sale şi a urmaşilor săi.
Nu este nici un adevărat slujitor al lui Hristos care să nu se roage în toată vremea pentru ai săi şi să nu stăruiască de ei şi pentru ei să calce pe urmele Domnului
şi să nu calce peste poruncile Lui.
Câtă vreme copiii ascultă îndrumările şi cât ei urmează pilda părinţilor lor credincioşi, atâta vreme şi binecuvântările Domnului se vor revărsa larg şi fericit peste viaţa lor luminoasă şi îmbelşugată.
Căci este totdeauna binecuvântat acel fiu pentru care se roagă fierbinte şi neîncetat un părinte credincios.
Sub paza rugăciunii şi a grijii părinteşti, mintea fiilor ascultători se întregeşte, se înalţă şi creşte luminos,
iar inima lor capătă o tot mai frumoasă curăţie şi o tot mai mare bogăţie a virtuţilor credinţei Domnului.
Acestea le vor deveni apoi lumina cărărilor vieţii
şi armele de atac şi de apărare în toate luptele cu toţi vrăjmaşii trupeşti şi sufleteşti pe care vor avea şi ei să-i întâlnească pe căile vieţii lor.

Începând bine şi mergând bine, copiii credincioşi vor şi sfârşi bine,
lăsând, la rândul lor, şi ei, în urmă, tot nişte astfel de fii binecuvântat crescuţi.
Ce privelişte fericită este totdeauna o astfel de familie!…
Dar cât de rari sunt astfel de părinţi credincioşi!… | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 9 august:

„Voi cânta totdeauna îndurările Domnului: voi spune din neam în neam, cu gura mea, credincioşia Ta“ (Psalmi 89, 1).

A cânta înseamnă lauda şi rugăciunea bucuroasă şi fericită prin care ne arătăm mulţumirea şi recunoştinţa cu dragoste către Dumnezeu pentru binefacerile Sale faţă de noi şi faţă de toţi…
Iar a spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare şi cu credinţă puternică, cu cuvântul şi cu fapta trăită, voia lui Dumnezeu.
A cânta înseamnă a trăi înlăuntru prezenţa lui Dumnezeu,
a spune înseamnă a o trăi în afară.
A cânta înseamnă a-L contempla pe Dumnezeu,
a spune înseamnă a activa pentru El.
A cânta înseamnă meditaţie, învăţare, adâncire şi cunoaştere a lui Hristos,
a spune înseamnă osteneli, jertfe şi lupte pentru cauza Lui.
Amândouă aceste feţe ale lucrării Duhului Sfânt în viaţa noastră şi prin viaţa noastră
alcătuiesc cele două jumătăţi ale uneia şi aceleiaşi lucrări.

Dumnezeu nu Se poate folosi în chip fericit şi rodnic de noi în afară, dacă, mai întâi, nu a făcut înlăuntrul nostru partea sănătoasei înnoiri şi adânciri.
Fiindcă, niciodată nu va putea face în afară o curată lucrare pentru Dumnezeu, acela care mai întâi nu şi-a curăţit bine partea dinlăuntru a „blidului“ său (Mat. 23, 25).
Nici nu ne putem gândi măcar că Duhul Sfânt ar putea primi colaborarea, împreună-lucrarea cu El, a unui vas necurat (2 Tim. 2, 21).
Când, totuşi, un astfel de vas, nesfinţit pe dinlăuntru, adică nenăscut din nou, care, rostind Numele Domnului, nu se depărtează de fărădelege, când un astfel de om se amestecă în lucrarea lui Dumnezeu, el nu va face nimic bun în ea niciodată,
ci va face totul rău sau ducător la rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 8 august:

„M-ai aruncat în groapa cea mai de jos, în întuneric, în adâncuri“ (Psalmi 88, 6).

Dintre toţi psalmii de rugăciune şi de durere, strigaţi către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist şi mai dureros ca acest psalm. Ca Psalmul 88.
În toţi ceilalţi psalmi de durere mai străluceşte, pe ici pe colo, câte o rază de lumină. În fiecare din ei mai este şi câte un luminiş de speranţă în mijlocul marilor încercări şi primejdii,
dar în acest psalm nu este nici una.
Ci, de la începutul şi până la sfârşitul lui, sufletul bântuit de toate puterile întunericului se chinuie fără nici o rază de mângâiere, într-adevăr, în groapa cea mai de jos…

În viaţa sa de pe pământ, fiecare suflet credincios mai poate ajunge
şi mai poate trece
prin multe din stările descrise în psalmi.
Căci, omul lui Dumnezeu prin care s-au scris aceste lucruri, a fost pus în fiecare din aceste stări, anume pentru a fi o călăuză celor ce vor veni după el, pe urmele Domnului, şi o pildă despre felul cum trebuie să ştie ieşi din întuneric acela care ajunge acolo.
Cartea lui Dumnezeu cuprinde îndrumări şi exemple pentru ieşirea din oricare ispită, din orice primejdie sau încurcătură în care ar putea ajunge un om, un neam sau un rând de oameni, în oricare loc sau vârstă din viaţa lor.
Toate fiind scrise pentru ca noi să putem cunoaşte (Luca 1, 4)
şi să putem crede (Ioan 20, 31),
ca să ne putem mântui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 7 august:

„Doamne, Dumnezeul mântuirii mele! Zi şi noapte strig înaintea Ta!“ (Psalmi, 88, 1)

Strigătul în rugăciune înseamnă o voinţă şi o dorinţă puternică şi stăruitoare, pe care inima omului o înfăţişează lui Dumnezeu. Este rugăciunea care luptă puternic să-L facă pe Dumnezeu să o accepte
şi să o împlinească,
întocmai
şi grabnic.

În vremea unei mari încercări, inima omului, neputând înţelege planul lui Dumnezeu
şi neputând suporta cu răbdare durerea,
voieşte şi doreşte puternic să scape cât mai grabnic din foc.
Atunci, strigă de sub durere, zi şi noapte, înaintea lui Dumnezeu, ca de sub apăsarea unui vrăjmaş răufăcător,
ca de sub loviturile unui stăpân nemilos.
Strigă, până când scapă din încercarea ei într-un fel.

În focul unei mari iubiri,
sau al unei mari disperări,
sau al unei mari nebunii,
sau al unei pofte stăpânitoare,
sau al unei lăcomii puternice,
inima omului, nemaiputând trăi fără o fiinţă sau fără un lucru, strigă, arde, cere! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 6 august:

„Şi cei ce cântă şi cei ce joacă strigă: „Toate izvoarele mele sunt în Tine“ (Psalmi 87, 7).

Din muntele cel mai înalt izvorăsc nu numai cele mai puternice, dar şi cele mai limpezi ape.
Cei ce locuiesc lângă munte nu duc niciodată lipsă de ape proaspete şi răcoroase, de ape dulci şi curate.
Având izvoare nesecate, muntele revarsă ape din belşug tuturor celor care vin la el şi rămân acolo.

Hristos este Nesecatul Rezervor de ape vii, care ţâşnesc în viaţa veşnică (Ioan 4, 14).
Învăţăturile Sale dulci şi limpezi,
nemuritoare şi rodnice,
sunt apele cele vii care înviorează şi întăresc sufletele neîncetat, de mii de ani, renăscând şi primenind viaţa tuturor,
O, ce izvoare binecuvântate sunt izvoarele lui Hristos!
Credinţa lui Hristos, care se naşte din Cuvântul şi din Duhul Său în sufletele noastre,
ce izvor viu şi fericit este ea! (Rom. 10, 17)…
Ce putere de rodire şi biruinţă ne dăruieşte credinţa, nădejdea şi dragostea lui Hristos! | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 5 august:

„Sionul are temeliile aşezate pe munţii cei sfinţi“ (Psalmi 87, 1)

În înţeles duhovnicesc, Sionul este starea cea înaltă şi sfântă în care locuieşte şi stăpâneşte, cu mare bucurie şi binecuvântare, totdeauna, Dumnezeu.
Este acel înalt nivel duhovnicesc pe care îl pot atinge în trăire numai sufletele care, stăruind printr-o necurmată luptă de rugăciune şi de înfrânare, de osteneli şi de jertfe,
ajung într-o aşa părtăşie de ascultare cu Hristos, încât inima lor devine o sfântă şi plăcută locuinţă pentru El. Un Sion ceresc.
O, ce înaltă şi dumnezeiască stare este aceasta!
Într-o astfel de inimă şi de viaţă străluceşte înţelepciunea şi dragostea,
răbdarea şi bunătatea,
curăţia şi toate roadele Duhului,
tot mai frumoase, tot mai dulci şi tot mai multe.
Într-o astfel de viaţă – şi prin ea peste alţii – se revarsă izvoarele nesecate şi fericite ale învăţăturii sănătoase,
ale binefacerilor mângâietoare
şi ale rugăciunii fierbinţi.
Peste viaţa şi inima aceasta odihneşte fericit şi liniştit, totdeauna cu plăcere, Duhul lui Dumnezeu (1 Petru 4, 14).

Cetatea unei astfel de inimi, de vieţi şi de trăiri, păzită de credinţă şi de Dumnezeu,
este puternică şi este de neînvins.
Zidurile ei sunt de neclintit, pentru că Temelia ei stă pe munţii înalţi şi sfinţi ai harurilor felurite ale lui Hristos (1 Cor. 3, 11). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 4 august:

Învaţă-mă căile Tale, Doamne! Eu voi umbla în adevărul Tău. Fă-mi inima să se teamă de Numele Tău (Psalmi 86, 11).

Căile Domnului se învață.
Se învață tot așa cum se învață și orice alte căi în care omul umblă sau trebuie să umble.
În învățarea căilor Domnului, omul are mulți învățători.
Ele se învață începând din familie, din copilărie, de la mamă, de la cei care-l cresc…
Apoi din educația școlii și a cărților.
Apoi din experiența încercărilor, a minunilor și a trăirii sale personale.

Tot așa se învață și căile păcatului.
Sunt atâția învățători și pentru aceste căi – o, mai ales pentru acestea! Sunt duhurile rele, oamenii răi, cărțile rele…
Câtă vreme copilul nu poate deosebi răul de bine, el fiind cu totul neînvățat,
răspunderea pentru îndrumarea lui pe căile Domnului o au părinții, îngrijitorii, educatorii lui.
Aceștia, cu toții, au datoria de contiință să-l îndrepte, învățându-l căile Domnului, să-l îndrume în tot ce este curat, sfânt și bun, sădind și cultivând în inima și în mintea copilului încă de la înceut,
tot ce este sfânt, adevărat, cinstit, vrednic și bun.
O dată cu graiul mamei lui, copilul trebuie să învețe rugciunea. Și o dată cu cunoașterea, el trebuie să învețe credința în Bunul Dumnezeu-Tatăl.
Și din primul an el trebuie să înceapă a ști Adevărul Domnului nostru Iisus Hristos
și iubirea Duhului Sfânt,
apoi cinstea și dreptatea,
cumpătarea și vrednicia vieții creștine. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 2 august:

„Da, mântuirea Lui este aproape de cei ce se tem de El, pentru ca în ţara noastră să locuiască slava“ (Psalmi 85, 9).

Nu există nici un alt cetăţean mai de preţ pentru o ţară decât cel cu adevărat credincios!
Nici un alt fiu al unei patrii pământeşti nu-i poate fi atât de folositor şi de necesar acesteia, ca acela care este, mai întâi, un fiu credincios al Patriei şi Împărăţiei lui Dumnezeu.
Căci acesta, nu numai prin cinstea cu care umblă şi munceşte sau prin curăţia şi hărnicia vieţii şi a faptelor sale, este un model frumos şi un îndemn în mijlocul altora,
dar el luptă neîncetat şi prin rugăciunile lui înaintea lui Dumnezeu pentru bunăstarea ţării sale, pentru conducătorii ei, pentru vremi de pace şi belşug în ea
şi pentru izbăvirea de năvălirea altor neamuri.
El se roagă mereu şi caută să facă mereu tot ce-i poate fi folositor înaintării şi slavei patriei sale pământeşti.
Acesta munceşte şi se roagă ca peste ţara lui să se reverse din plin liniştea şi hărnicia, cumpătarea şi libertatea, inteligenţa şi armonia socială,
spre a putea locui în ea slava lui Dumnezeu.
Adică tot ce poate înălţa o ţară nu numai la un mai înalt nivel de trai material, ci încă şi mai mult: la acel înalt nivel de trai moral, care o poate face să fie demnă de respect în faţa tuturor celorlalte naţiuni…
şi vrednică de prezenţa slavei lui Dumnezeu în ea.

Pentru că noi suntem convinși că niciun alt mijloc nu există pentru ca țara noastră să ajungă la un înalt nivel luminos și fericit decât prin Hristos, noi vom continua să lucrăm totdeauna și să ne rugăm neîncetat,
și să luptăm cu orice sacrificii, până la capăt, ca și țara noastră să ajungă la fericita stare a ascultării de Hristos.
Fiindcă numai prin El poate ea să se bucure de cel mai fericit trai. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 1 august:

„Ai iertat nelegiuirea poporului Tău, i-ai acoperit toate păcatele“ (Psalmi, 85, 2)

 Nu este om pe lumea aceasta căruia Hristos să nu-i fi acoperit o sumedenie de păcate.
Chiar şi celor care nu vor să se lase de calea lor cea rea,
ci cu îndrăzneală vor să meargă până la moarte pe calea pierzării,
Dumnezeu le-a arătat atât de multă îngăduinţă şi milă, acoperindu-le atât de multă vreme şi în atât de multe locuri faptele lor vinovate şi ruşinoase…
Aceasta nu pentru că nu L-ar fi vătămat nelegiuirile făcute şi nu L-ar fi îndurerat această rea stare,
ci pentru ca, prin bunăvoinţa arătată faţă de el, bietul păcătos nenorocit şi căzut să vadă, în sfârşit, cât de bun este Dumnezeu chiar cu el şi să se trezească, părăsindu-şi calea sa nefericită şi pierzătoare, venind cu pocăinţă la mântuire.

Tâlharul, dacă ar vrea să-şi aducă aminte câte păcate i-a acoperit Dumnezeu înainte de a-l lăsa să fie descoperit, s-ar prăbuşi înaintea lui Dumnezeu de ruşine şi de recunoştinţă.
Desfrânatul, la fel.
Mincinosul şi înşelătorul, tot aşa,
vânzătorul şi prefăcutul, de asemenea,
ucigaşul şi clevetitorul, toţi-toţi, la fel.
Dumnezeu Şi-a oprit ani îndelungaţi, plin de durere şi de îngăduinţă, plata dreptăţii Sale împotriva celor care păcătuiau cu tot mai mare îndrăzneală.
Domnul suferea, văzându-i mereu săvârşind cu tot mai multă neruşinare fărădelegile lor – şi i-a răbdat aşteptându-i.
Dar toate acestea până într-o zi. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 30 iulie:

„Căci Domnul Dumnezeu este un soare şi un scut, Domnul dă îndurare şi slavă şi nu lipseşte de niciun bine pe cei ce duc o viaţă fără prihană“ (Psalmi, 84, 11).

Domnul nostru Iisus Hristos este pentru noi nu numai Marele nostru Dumnezeu şi Mântuitor… şi El este pentru noi nu numai un Soare al Vieţii, ci este şi un Scut al acestei vieţi pe care ne-a dăruit-o.
Domnul Iisus este pentru noi nu numai Cel Care ne-a dat viaţa şi fiinţa, ci şi Cel Care ni le apără.

Când poporul Domnului a trebuit să treacă prin pustia care era şcoala lor, încercarea lor şi curăţirea lor, atunci, pentru ei, Domnul a fost, ani îndelungaţi, noaptea – stâlp de foc, iar ziua – stâlp de nor…
Noaptea, nu numai spre a-i conduce prin întuneric, dar şi spre a-i încălzi prin frig.
Ziua, nu numai spre a-i purta pe drumul mereu necunoscut, ci şi spre a-i umbri de căldura dogoritoare a soarelui pustiei (Exod 13, 21-22).
Ce grijă sfântă şi duioasă are Domnul faţă de noi!
Hristos este pentru Biserica Sa, pentru Oastea Sa şi pentru fiecare fiu al acestei Biserici şi Oştiri, nu numai Căpetenia credinţei, dar şi Desăvârşirea faptelor (Evrei 12, 2).
Este nu numai Cel Care ne luminează cum să facem ce trebuie făcut,
dar ne şi ajută, făcându-ne în stare să facem aceasta.
Este nu numai învăţătura călăuzitoare pentru noi, ci şi puterea apărătoare de rătăciri.
Este nu numai un Soare luminător, ci şi un Scut împotriva vrăjmaşului nostru.

Orice suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul, trăieşte în acelaşi timp aceste două fericite stări prin Hristos.
Având ochii mereu aţintiţi spre Domnul, credinciosul adevărat merge fericit şi sigur pe calea Lui, făcând orice pas cu atentă observare asupra cuvintelor lui Dumnezeu.
Îndrumat de Cuvântul şi de pilda Domnului Iisus şi a marilor înaintaşi, sufletul veghetor merge luminos pe urmele luminoase dinaintea lui.
Nu se teme de nimic (Ps. 91; Isaia 43, 1; Luca 12, 4; 1 Petru 3, 14). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 28 iulie:

„Cât de plăcute sunt locaşurile Tale, Doamne al oştirilor!“ (Psalmi 84, 1)

Lăcaşul Domnului este totdeauna plăcut, când sufletele pătrunse de evlavie se duc în el să admire slava Domnului.
Şi când, atâta timp cât stau acolo, sunt pătrunse de cutremurul sfânt al Prezenţei Sale Preasfinte, toate sufletele petrec cu Dumnezeu.
Atunci atmosfera este totdeauna înălţătoare, rugăciunile – fierbinţi, lacrimile – uşurătoare
şi cântările – pline de frumuseţe,
căci lumina, plină de o blândă duioşie a lui Hristos, umple sufletele curăţite, revărsând tuturor bucuria cerească şi binecuvântările Lui îmbelşugate.
Atunci totul este înălţător şi dumnezeiesc…

Aşa era cândva Sfântul Lăcaş al Templului din Ierusalim, pentru dragostea şi deosebita frumuseţe a căruia s-a scris acest atât de inspirat şi fericit imn sfânt.
Cine intra odată şi trăia ceva din fericirea unei atât de înalte stări dumnezeieşti acolo, acela purta pe veci neuitată în inimă fericirea clipei trăite.
Şi toată viaţa tânjea de un dor fierbinte s-o mai retrăiască o dată.
Căci Dumnezeu, împlinindu-Şi cu credincioşie făgăduinţa rămânerii Sale necurmate acolo, revărsa lumina fericită şi dulce a Feţei Sale şi a Duhului Său peste toţi cei care mergeau cu credințăîn casa Lui cea sfântă și stăteau cu smerenie tot timpul rugăciunii, plini de evlavie, închinându-i-Se Lui în dumnezeiescul Său Lăcaș…
Și tot tipul cât, în acest sfânt Lăcaș al Domnului, au slujit oameni plini de credință și cu curăție de inimă în ascultarea poruncilor Domnului, tot poporul se apropia de altar cu frica lui Dumnezeu, cu credință și cu dragoste…
Atmosfera Sfântului Lăcaș al lui Dumnezeu se păstra înalt duhovnicească, iar Duhul Sfânt Se odihnea cu bucurie și rămânea cu binecuvântare peste toți, sfințind totul. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 27 iulie:

„Se strâng toţi cu o inimă, fac un legământ împotriva Ta“ (Psalmi 83, 5).

Puţini din cei care lucrează şi luptă contra lui Dumnezeu îşi dau cu adevărat seama de grozăvia şi nebunia faptelor pe care le săvârşesc.
Mulţi din cei care îşi fac planurile cele mai vinovate
şi întreprind acţiunile cele mai potrivnice contra lui Dumnezeu,
nu-şi dau cu adevărat seama de crima pe care o săvârşesc.
Ce inconştienţi erau chiar cei care pregătiseră şi care aduceau la îndeplinire planul răstignirii Mântuitorului şi Domnului nostru Iisus Hristos!
El Însuşi a mărturisit această inconştienţă, găsindu-le astfel în ea, în faptul că nu ştiau ce fac, singurul mijloc prin care Se putea ruga pentru iertarea şi mântuirea lor (Luca 23, 34).
Într-adevăr, cum spune psalmistul, cei care fac răul şi-au pierdut mintea…, sunt inconştienţi.
Fiindcă omul cu mintea sănătoasă, atâta timp cât are mintea la locul ei, nu poate face răul.
Mintea lui sănătoasă nu-l lasă pe om să facă răul.
Omul face răul numai într-un moment de eclipsare a minţii sale.
Nimeni n-ar face răul, dacă ar fi mintea lui întotdeauna atentă, sănătoasă şi la locul ei.
Omul alunecă numai când nu este atent.
Păcătuieşte numai când nu cugetă curat. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 26 iulie:

„Dumnezeule, nu tăcea! Nu tăcea şi nu Te odihni, Dumnezeule! (Psalmi, 83. 1).

 Deşi nici nu dormitează, nici nu doarme Domnul (Ps. 121, 4),
deşi Tatăl lucrează şi Fiul, de asemenea, lucrează (Ioan 5, 17),
totuşi uneori rugăciunile noastre parcă n-au nici un răspuns vreme îndelungată,
iar izbăvirea noastră întârzie neînţeles de mult…

Pentru sufletul care zace în mijlocul flăcărilor durerii fără nici o putere
sau ajunge în mijlocul primejdiilor fără scăpare, orice aşteptare este un chin…
Pentru cel care aşteaptă în stări nebănuit de grele o minune izbăvitoare, orice clipă este grea.
Pentru un astfel de suflet orice clipă este mult şi orice întârziere poate fi nimicitoare.
De aceea, strigătele lui se înmulţesc, pe măsură ce vremea trece
şi cresc în tărie pe măsură ce şi primejdia creşte.
Numai că şi în această privinţă, adeseori, altele sunt gândurile şi căile lui Dumnezeu, decât gândurile şi căile omului. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 25 iulie:

„Eu am zis: «Sunteţi dumnezei, toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt»“ (Psalmi 82, 6).

 O, fraţi oameni, de pe tot pământul alcătuit de Mâna Marelui şi Atotputernicului nostru Dumnezeu şi Tatăl,
voi toţi, noi toţi suntem fiii Lui!
Mâna Lui cea înţeleaptă ne-a alcătuit chipul cel văzut, iar dragostea Lui veşnică ne-a alcătuit chipul cel veşnic şi nevăzut, adică fiinţa noastră spirituală.
Din viaţa Lui s-a desprins suflarea de viaţă care ne-a înviat.
Şi puterea Lui a pus în noi mişcarea.
Din însuşirile Lui nevăzute am primit oricare dintre noi înţelepciunea şi virtuţile, talentul şi geniul.
Din voinţa Lui avem voinţa şi din Inteligenţa Sa este conştiinţa pusă în noi.
Nici o altă fiinţă dintre creaturile Sale văzute nu mai este înzestrată atât de minunat, pentru că toate celelalte sunt lucrările Sale,
dar noi suntem fiii Lui.

Cât ar trebui să ne mândrim şi să ne lăudăm noi cu această nobilă şi dumnezeiască apartenenţă!
Nu numai mărturisind-o ca pe un drept de veşnică cinste, ci, mai ales, comportându-ne permanent într-acel chip demn pe care îl pretinde nivelul superior al neamului Aceluia din Care ne tragem (Fapte 17, 28). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 24 iulie:

„Dumnezeu stă în adunarea lui Dumnezeu; El judecă în mijlocul dumnezeilor“ (Psalmi 82, 1).

În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
În mijlocul unora dintre cele mai luminoase învăţături ale Sale, Domnul Iisus Hristos a făcut preaiubiţilor Săi ucenici dulcea şi scumpa făgăduinţă că oriunde sunt doi sau trei adunaţi în numele Lui, sau pentru numele Lui,
va fi şi El în mijlocul lor (Mat. 18, 20).
Iar în clipa despărţirii de ei de pe pământ, la Înălţarea Lui la cer, Mântuitorul Preaiubit le-a mai repetat, încă o dată, această preadulce făgăduinţă,
pe care le-o mai amintise de multe ori,
spre a nu o mai uita niciodată (Mat. 28, 20).

Din timpurile străvechi,
de când Domnul Dumnezeu îngăduise să I se zidească un Sfânt Lăcaş,
în care să fie chemat numai Numele Său
şi în care să se poată înfăţişa înaintea Sa toţi închinătorii Săi,
Dumnezeu a dorit mereu să petreacă în mijlocul oamenilor,
ca să le asculte rugăciunile
şi să-i binecuvânteze (2 Cron. 7, 15-22). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 23 iulie:

„Atunci i-am lăsat în voia pornirilor inimii lor şi au urmat sfaturile lor“ (Psalmi 81, 12).

Când sufletul omului se împotriveşte mereu la orice chemare, Dumnezeu nu luptă la nesfârşit cu el.
Când trufia inimii lui rămâne nesupusă la orice înştiinţare, vine o vreme când Domnul îl lasă.
Când voinţa omului nu ascultă nici un îndemn bun, Dumnezeu nu-i mai trimite nici unul.
Când lăcomia fiinţei omului după slava lumii nu se mai satură şi când pofta firii, lăudăroşia vieţii şi îndărătnicia neascultării pun stăpânire totală pe inima omului,
atunci Dumnezeu îl lasă pe om în voia pornirilor unei minţi blestemate
şi astfel omul ajunge plin de orice fel de nelegiuire…, de desfrânare, de viclenie, de răutate, de pizmă, de ucidere, de ceartă, de înşelăciune, de tot răul…
De aceea, apoi, oamenii căzuţi sunt: şoptitori, bârfitori, urâtori de Dumnezeu, obraznici, trufaşi, lăudăroşi, născocitori de rele, neascultători de părinţi, fără pricepere, fără cuvânt, fără dragoste, fără milă, fără înduplecare…
Şi, măcar că ştiu hotărârea lui Dumnezeu că toţi cei care fac asemenea lucruri sunt vrednici de moarte, ei nu numai că le fac, dar şi găsesc de buni pe cei ce le fac (Rom. 1, 28-32).
Iată în ce hal ajunge omul şi omenirea care nu caută să-L păstreze pe Dumnezeu în conştiinţa sa!

Aşa ajung toţi cei care se lasă în voia pornirilor rele ale inimii lor.
Căci fiecare inimă omenească este, din fire, pornită mereu spre rău (Fac. 6, 5; Rom. 7, 18-23).
În fiecare din noi există aceeaşi fire omenească
şi în inima fiecăruia din noi sunt aceste porniri trupeşti,
cu aceleaşi îndemnuri spre rău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:

„El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut“ (Psalmi 81, 5).

O, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…

Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 iulie:

„Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!“ (Psalmi 80, 7).

Căderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat… Aceasta este starea cea mai rea… Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită…, fără lumină şi fără mântuire. Aceasta este adevărata moarte (Efes. 2, 1-5).
Poate fi o cădere în ispită…, într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Poate fi o cădere în lene duhovnicească,
în nepăsare faţă de lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune,
în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor…
în izolarea de frăţietate şi de Biserica lui Hristos…
în împuţinarea credinţei,
în răcirea dragostei,
în slăbirea râvnei…

Sau poate fi o cădere în boală trupească, în necazuri pământeşti, în nenorociri şi strâmtorări trecătoare…
Poate fi o cădere în mâna şi în apăsarea vrăjmaşului trupesc sau sufletesc,
în focul încercărilor trupeşti ori sufleteşti,
în pierderea minţii sănătoase
sau în vârtejuri neprevăzute…
În multe feluri poate fi căderea…
Dar, ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios
sau a unei lucrări duhovniceşti,
totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel şi dintr-un singur loc: de la Dumnezeu – şi din puterea Lui. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 iulie:

„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!“ (Psalmi 80, 1)

Sufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor silnice
şi al răpirii drepturilor sale,
şi al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înlăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice, nu pot să nu învingă până la urmă.
Cererea unui astfel de suflet este adânc îndreptăţită.
El nu mai doreşte altceva decât să Se arate Dumnezeu în strălucirea Lui, spre a-I face dreptate prin lumină.
Căci în lumină este Adevărul,
este Judecata,
este Dreptatea
şi este Răsplata.

În strălucire este Putere şi este Ajutor, este înălţare şi este biruinţă…
În strălucire este căldură, este înviere, este bucurie, este viaţă.
Şi totul în libertate.
Ce-ar putea oare să ceară mai stăruitor şi mai puternic acela care a fost ţinut sub apăsare, prea zdrobit şi prea îndelungat, decât aceasta: să i se arate în strălucire Dumnezeul său?
Ce-ar putea cere şi dori mai fierbinte o lucrare a lui Hristos, nedreptăţită şi prădată, batjocorită şi chinuită în toate felurile, de vrăjmaşi de tot felul,
care este călcată în picioare, apăsată şi chinuită prea nemilos, prea îndelung şi prea nedrept?
Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorarea lui să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 iulie:

„Răzbunarea sângelui vărsat, al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi“ (Psalmi 79, 11)

Sunt multe piedici în calea rugăciunilor noastre până la Dumnezeu. De aceea, dacă rugăciunea nu este puternică, stăruitoare şi mereu înaltă, adeseori nu poate birui piedicile potrivnice şi nu poate ajunge până la Dumnezeu (Dan. 10, 12-13).
Cea dintâi piedică în calea rugăciunii noastre este, adesea, lenevirea duhului nostru
şi îndoiala inimii noastre.
Ne rugăm, dar adesea nu avem încrederea puternică (Iac. 1, 6), cu care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu.
Nu avem credinţa biruitoare, fără de care puţină nădejde mai rămâne rugăciunii.

A doua piedică este oboseala şi părăsirea noastră.
După cel mai mic efort duhovnicesc,
după cea mai mică luptă de rugăciune,
obosim îndată, slăbim şi părăsim îndată lupta…
Uităm Cuvântul Domnului, care ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lăsăm (Luca 18, 1).
Mai sunt apoi şi alte piedici, mai ales aceea că ne rugăm cerând ceea ce nu este permis, ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu…
Sau cerem ca să întrebuinţăm rău (Iac. 4, 3).
Sau cerem ceea ce ne-ar fi spre rău, dacă am primi.

În afară de aceste piedici care vin dinlăuntrul nostru şi nimicesc puterea rugăciunii noastre, mai sunt piedicile puse de duhurile vrăjmaşe, care luptă mai ales contra rugăciunilor înălţate pentru izbânda cauzei lui Hristos
şi pentru mântuirea sufletelor. | Continuare »

Traian Dorz, din «HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU»

„«Doamne» – I-a răspuns bolnavul – «n-am pe nimeni să mă bage în scăldătoare când se tulbură apa şi până mă duc eu, se pogoară altul înaintea mea.»“(Ioan 5, 7)

Ce strigăt dureros este acesta: n-am pe nimeni! Dacă l-aţi spus vreodată, ştiţi ce amar este! Sunt atâţia care n-au pe nimeni, însă nu pot striga – sau nu ştiu să strige.
Sau strigă, dar nu-i aude nimeni, căci locuiesc prea adânc în ţara durerii. Iar în ţara durerii toţi locuitorii sunt ori surzi şi nu-i aud, ori muţi şi nu le pot răspunde, ori paralizaţi şi nu-i pot ajuta! Ţara durerii este adesea un pustiu. Şi pustiul este locul unde nu este ecou. Acolo glasul n-are sunet.

Vai, e plină lumea de suflete care n-au pe nimeni! În adâncul inimii lor, în cele mai tainice locuri ale vieţii lor, adică atunci şi acolo unde omul are mai multă nevoie ca oricând să nu fie singur, cei mai mulţi oameni n-au pe nimeni, sunt în cea mai mare singurătate.
Vrei o dovadă? Chiar tu eşti dovada! Gândeşte-te: pe cine ai tu?
Ai mamă sau tată, ai soţ sau soţie, ai vreun copil iubit sau vreun prieten apropiat?
Până unde merge sufletul iubit cu tine şi cât cunoaşte el din tainele tale cele mai grele şi mai adânci?
Câte lucruri nu ţi le-ai spus fiinţei iubite şi nici nu i le vei putea spune niciodată! — Nici ei, nici nimănui pe pământ. Fiindcă simţi că nu te-ar putea înţelege. Ori nu te-ar putea ierta. Ori nu ţi-ar mai da nici o cinste. Ori nu te-ar mai putea iubi.
Tainele sunt totdeauna prea grele. Iar oamenii sunt prea slabi! Nu le pot purta. Vezi cu durere cât de aproape este hotarul până la care te pot însoţi chiar şi cei mai iubiţi ai tăi, în tainele sufletului tău. | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Jertfa noastră

„Şi în altă parte, Scriptura mai zice: «Vor vedea pe Cine au străpuns».“ (Ioan 19, 37)

Cei care L-au străpuns pe Iisus atunci au şi văzut îndată pe Cine au străpuns.
Sutaşul şi cei ce-L păzeau pe Iisus împreună cu el, când au văzut cutremurul de pământ şi toate cele întâmplate, s-au înfricoşat foarte tare şi au zis: „…Cu adevărat, Acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“ (Mt. 27, 54).
Înfricoşarea sutaşului l-a făcut să creadă în Iisus. Credinţa l-a făcut să se hotărască pentru El.
Şi astfel, sângele din Coasta Sfântă a lui Iisus, pe care chiar el o străpunsese, i-a spălat sufletul său şi conştiinţa sa de greutatea păcatului săvârşit.
Sutaşul acesta, Longinus, se spune că a fost printre primii creştini şi martiri ai lui Iisus.

De străpungerea coastei Domnului ne-am făcut şi noi cu toţii vinovaţi!
Prin păcatele noastre, şi noi am săvârşit această faptă cumplită. Fiecare păcat pe care l-am făcut cu vorba sau cu fapta s-a prefăcut o suliţă cu care L-am străpuns pe Scumpul nostru Mântuitor şi Răscumpărător Iisus.
Ce dureroase trebuie să fi fost pentru Inima Lui simţitoare loviturile sălbatice ale înjurăturilor, ale bârfelilor, ale vorbelor noastre ruşinoase! Şi ale faptelor noastre nedrepte, necinstite şi necurate!

Dar slăvită să fie dragostea şi îndurarea Lui de noi şi binecuvântată să fie clipa când ochii noştri s-au deschis ca să vedem Cine este Acela pe Care şi noi L-am străpuns.
Binecuvântat să fie Harul care ne-a îngenuncheat atunci la picioarele Crucii lui Iisus, ca să-I spălăm rănile făcute de noi, cu lacrimile noastre de pocăinţă şi de îndreptare. | Continuare »

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

”…pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte” (Evrei 6, 18)

Când un conducător de oaste este cunoscut de către toţi ostaşii săi ca un poruncitor înţelept ale cărui planuri sunt bune, ale cărui porunci sunt clare, ale cărui hotărâri sunt nestrămutate şi ale cărui bătălii sunt totdeauna biruitoare, atunci desigur că nici un luptător al său nu se va clătina în credinţa sa. Nu se va îndoi în izbânda sa. Şi nu va părăsi misiunea sa.

Încrederea neclintită în vrednicia conducătorului său îi va da fiecărui supus al acestuia o puternică îmbărbătare în orice vreme, în orice condiţii şi faţă de orice vrăjmaş. Şi această încredere îi va face pe toţi nişte biruitori şi nişte nebiruiţi.
Numai când cuvântul unui conducător se dovedeşte a nu mai avea adevăr, când făgăduinţele lui se dovedesc a nu mai avea garanţie şi când măsurile lui se dovedesc a nu mai avea reuşită, atunci încrederea supuşilor săi se clatină, curajul lor se pierde şi misiunea lor s-a prăbuşit.
De aceea s-au prăbuşit toţi zeii şi idolii păgânilor. S-au pustiit toate religiile lor. Şi s-au nimicit înseşi popoarele care    s-au alipit de învăţăturile lor. Şi care s-au amăgit de închinările la ei, după cum este scris: Toţi vor pieri… Şi ca ei sunt toţi cei ce se încred în ei, cum zice Psalmistul.
În adevăr, cine mai vorbeşte astăzi despre puternicele popoare şi despre vestitele împărăţii păgâne din trecut?… Amaleciţii, Hetiţii, Amoriţii, Filistenii, Babilonienii şi toţi cei ce se făleau cu puterea şi măreţia lor – unde sunt astăzi şi ce s-a ales din toată fala şi lăudăroşia lor? Nimic. | Continuare »