b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Tot mai întuneric pare că se face
pe Cărarea Sfântă pentru orice pace.
Oricine doreşte pacea mântuirii
are tot mai mare lupta-mpotrivirii.

Doamne, ia-ne-aminte multa-ngrijorare,
vezi ce greu ne-apasă sarcina prea mare.
ia-ne-o, ca să mergem mai uşor cu Tine,
fă-ne mai cu pace inimile pline.

Fie-Ţi scumpă viaţa fiecărui frate,
nu ne-o da în voia urii-nfuriate,
apără-Ţi Lucrarea prin a Ta putere,
singura nădejde e-n a Ta veghere.

Nu lăsa pe nimeni să se poticneacă,
nu-Ţi lăsa Oştirea să se risipească,
nu-Ţi lăsa Cuvântul fără mărturie,
vino şi-ntristarea fă-ne-o bucurie.

Orice întuneric va sfârşi-n lumină,
orice noapte neagră, într-o zi senină,
orice suferinţă, într-o mângâiere,
după orice moarte vine-o înviere. (Traian DORZ)

Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.

Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

Când prin Ierihon trecut-ai cu mulţimea-n jur grămadă
într-un dud Zaheu urcase, pe deasupra să Te vadă.

Căci fiind mic de statură, se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască, după tot ce i se spuse.

Dar spre marea lui uimire, Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume, i-ai dat vestea neaşteptată.

– Dă-te jos acum, Zahee, că vreau azi la tine-n casă
să petrec cu bucurie şi să stăm cu toţi la masă.

Nu ştiu ce le-ai spus atuncea cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare lor în suflet le pătrunse.

Că Zaheu striga-n suspine, întristat de-a lui păcate:
– Doamne, multe din ce-am astăzi eu le-am strâns cu nedreptate.

Dau azi însă, jumătate din averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse, ce-am năpăstuit vreodată

Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne, şi strigăm printre suspine
– Şi noi am greşit, Iisuse, şi Te-am părăsit pe Tine.

Dar dorim şi noi asemeni să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie de-orişice păcat deplină.

Viorel Bar

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »

Lidia Hamza

Vine iarăși Noaptea-n care
Te-ai născut, Copile Sfânt
Și-i atâta sărbătoare
Și în cer, și pe pământ.
Fă și-n inima mea soare
Cu iubire să Te cânt.

Vin pe raze de lumină
Îngerași cântând frumos,
Magi și păstorași se-nchină
Colindând-Te duios.
Fă din dragostea-mi puțină
Un grăjduț mai călduros.

Maica-n brațe-ncet Te strânge
Când, în suflet neștiut,
Un fior i se răsfrânge
La un gând necunoscut.
Doamne, fă prin Trup și sânge
Sufletu-mi din nou născut.

Să Te pot primi la mine
Când și azi vii tot străin
Să-mbrac ieslea mea-n sulfine,
Flori de măr și flori de crin.
Ca să-Ți fie cald și bine
În grăjduț de cântec plin.

Traian DORZ, LA GOLGOTA

Cina Domnului e gata!
Şi-a trimis Stăpânul iară
pe toţi solii Lui s-adune de prin lume,
de prin ţară,
mii de suflete chemate pentru masa Lui bogată
toţi câţi vor să se hrănească
fără bani şi fără plată!

S-au împrăştiat prin lume cu solia Lui argaţii,
ca să cheme-ntâi la cină toţi avuţii şi bogaţii!
…Însă cum s-au dus veniră,
căci din cei chemaţi la cină
robii grijilor şi-ai tinei
n-au fost doritori să vină.

Şi-a trimis Stăpânul iarăşi
peste tot din nou argaţii
ca să-adune-acum la cină flămânziţii
şi-nsetaţii! | Continuare »

Lidia Hamza

Unde să alerg să-mi cumpăr, Doamne-a Ta iubire?
Ca, iertând, să nu mă doară nicio răstignire…
Unde pot afla eu oare dulcea umilință,
Nicio piatră să-mi strivească dreapta conștiință?

Unde, pe sub care pietre crește-ascuns răbdarea
Care încunună tainic numai ascultarea?
Unde să găsesc blândeții dulce unduire,
Nicio cruce să nu-mi stingă dragul din privire?

Unde, peste care munte să prind milei zare?
Nicio vorbă rea n-atingă alba ei cărare!
Unde cântă rugăciunea, peste care vale?
Vreau și eu să aflu pacea izbăvirii Tale!

Doamne, dă-mi-Te pe Tine, scump și veșnic Mire,
Ca să pot afla în Tine dulcea răsplătire…
Căci dacă Te am pe Tine și-al Tău dulce Nume
Toate, toate-s doar iubire, toate-s dulci pe lume.

Traian DORZ

Când ochii mei privesc spre Tine
şi-i vezi cum zi de zi se stâng,
între nădejde şi-ntristare,
Tu ştii, Iisus Iubit, cât plâng.

Când, chinuit de neputinţă,
amare buzele îmi strâng
să-mi năbuş geamătul durerii,
Iisus Iubit, Tu ştii cât plâng.

Când, stors de-a sufletului vlagă,
eu inima-n suspin mi-o frâng,
când nu mai pot purta povara,
Iubit Iisus, Tu ştii cât plâng.

O, fie-Ţi milă, fie-Ţi milă,
căci lungile-aşteptări mă-nfrâng,
priveşte-mi viaţa-nlănţuită,
Tu ştii, Iubit Iisus, cât plâng.

Adu-mi odată dezlegarea
de orice lanţuri ce mă strâng,
o, după-o clipă de odihnă,
Iisuse, până când să plâng?

Lidia Hamza

Tot zorind pe căi străine
Negura şi ceaţa grea
Sting încet lumina mea
Şi-ndoiala iute vine.

Mâna-ntinsă către Tine
Doamne, dinspre noaptea mea
Cere numai o scântea
Ca vederea să-şi lumine.

Ochii Tăi plini de Lumină
Doar o clipă să-Ţi apleci
Când pe lângă mine-Ţi treci
Faţa Ta de milă plină.

Dă-mi să văd, fă şi cu mine,
Ce-ai făcut, în dulce zvon,
Orbului din Ierihon
Când striga, crezând în Tine.

Să-nţeleg, trecând prin lume
Voia-Ţi cu discernământ
Şi-apoi până la mormânt
Raza ei să mă îndrume.

Deşertăciuni şi vis sunt toate
în lumea asta de acum,
averea lumii-i amăgire
şi măreţia ei e fum.

Fericit cine-şi adună
avuţia cea de Sus,
fericit cine-mpreună
umblă cu Iisus, rabdă cu Iisus, moare cu Iisus,
el şi-nvie cu Iisus!

Nu-i o mai mare nebunie
decât să-L uiţi pe Dumnezeu
şi sufletul să-ţi legi de lume,
şi trupul, de păcatul greu.

Cu-adevărat deşertăciune
sunt toate şi-amăgiri, şi vis,
zadarnic se frământă omul
precum Scripturile au zis. | Continuare »