Traian Dorz

Iisuse, pentru cele două iubiri pe care mi le-ai dat
la Poarta Îndurării Tale aş sta pe veci îngenuncheat,
rugându-mă să faci să-mi ardă cu cele mai cereşti văpăi
iubirea mea cea pentru Tine,
iubirea mea cea pentru-ai Tăi!

C-o mână strânsă după una,
c-o mână după alta strâns,
mi-s ochii totdeauna umezi de bucurie
ori de plâns,
le-aş vrea mereu nedespărţite şi fericite-n veci le-aş vrea,
căci una-mi este maica dulce,
iar cealaltă, sora mea.

Iisuse Sfânt, aceste două iubiri îmi sunt ca ochii mei,
cu ele-mi întregesc fiinţa ca funia împletită-n trei,
acestea-s aripile mele cu care mă-ncălzesc şi zbor,
Iisus – şi nu vreau fără ele nici să trăiesc
şi nici să mor!

Iubire, maica mea din ceruri,
iubire, sora mea de Sus,
ca voi, mai scumpe, pentru mine,
comori pe lumea asta nu-s!
Iisuse, ţine-mă-ntre ele, cuprins cu-ntregul vieţii dor,
să nu pot fără ele, Doamne, nici să trăiesc
şi nici să mor!

O, păcătoşilor iubiţi

O, păcătoşilor iubiţi
ce staţi în nesimţire,
doriţi voi oare s-auziţi
un cântec de iubire?

Un cântec cum n-a fost nicicând
şi nici va fi vreodată?
…O, de doriţi, priviţi crezând
spre Crucea-nsângerată!

Priviţi mereu… priviţi în Sus,
pătrunde-I-veţi simţirea,
că-nsângerat murind Iisus
vă-nvaţă ce-i Iubirea.

Priviţi-L şi-ascultaţi ce sfânt,
un cântec de iubire
cum n-a fost altul pe pământ
ca sfânta-I pătimire.

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
o, veţi putea voi oare
măcar să bănuiţi cândva
iubirea Lui cea mare?

Cât v-a iubit, cât vă iubea,
priviţi la răstignire
şi spuneţi cine-ar mai avea
o astfel de iubire. | Continuare »

Traian DORZ, din CÂNTĂRI DE SUS

Intampinarea-DomnuluiNu-i bătrân nicicând acela
ce-are-un suflet credincios,
dragostea şi lupta-l face
tot mai tânăr în Hristos.

Ochii lui văd tot mai bine,
mersul lui e tot mai drept,
inima-i e tot mai tare,
graiul, tot mai înţelept.

Braţele-i mai cu iubire
poartă pe-alţii fericit,
duhu-i mai cu-nflăcărare
rugăciunii dăruit.

În Hristos crescând întruna,
mai bogat cu orice har,
viaţa lui e dăruire,
vorba lui, mărgăritar.

Slujba lui e-o tot mai sfântă
cinste Numelui Divin,
calea lui e mântuire
pentru câţi pe urme-i vin.

Printr-o dragoste fierbinte,
un duh cald şi-un mers frumos,
nu-i bătrân, ci-i veşnic tânăr
un ostaş al lui Hristos.

mormant-Ioan-Marini– după Fapte 22, 20 –
Traian DORZ, la moartea lui Ioan Marini

Martor credincios al Jertfei lui Hristos,
sol al Veştii Bune, vrednic credincios,
ţi-ai sfârşit lucrarea, lupta ţi-ai sfârşit,
ai plecat la Domnul Care L-ai iubit.

Pildă de lumină ai trăit mereu,
rob al rugăciunii către Dumnezeu,
jertfă a chemării, strigăt desluşit,
suflet de apostol, frate preaiubit.

Mare-a fost credinţa care te-a purtat,
luminoasă calea care-ai arătat,
limpede cuvântul care l-ai adus,
martor sfânt al Oastei Domnului Iisus.

Drumul sfânt pe care tu l-ai arătat
duce-n Canaanul binecuvântat,
în Ierusalimul sfânt şi luminos
prin solia Oastei Domnului Hristos.

– Sus în fericirea ce-a nădăjduit,
dă-i, Iisuse Doamne, locul strălucit
lângă toţi aceia care Ţi-au urmat
şi cu strălucire i-ai încununat! | Continuare »


cei-chemati-la-cinaTraian DORZ

De ce rămâi departe când drumul ţi-e deschis,
de ce-ntorc fără tine câţi soli ţi s-au trimis?
De ce nu-mbraci veşmântul de nuntă dăruit,
de ce nu iei inelul cel scump, făgăduit?
De ce nu-ţi umpli vasul cu sfântul mir de nard
când candelele toate a celorlalte ard?
De ce nu iei podoaba din aur de Ofir
şi-ntârzii când te-aşteaptă al cântecelor şir,
de ce nu vrei chemarea iubirii s-o asculţi?

– O, nu mai sta departe, te-aşteaptă-atât de mulţi,
nu aştepta durerea când totul va fi-nchis,
nu-ntoarcă fără tine şi ultimul trimis!

Traian DORZ

Nu-ţi pese de părerea lumii când vrei să părăseşti ce-i rău,
căci nimenea din ei nu moare, nici nu plăteşte-n locul tău.

Nu-ţi pese de mărirea lumii pe care-o pierzi pentru Hristos,
mai mare-i decât orice rege chiar cel din urmă credincios.

Nu-ţi pese de ocara celor ce râd acum de Dumnezeu,
o clipă-i râsul, dar eternă e ispăşirea lui din greu.

Nu-ţi pese nici de-ameninţarea cu orice suferinţi acum,
nu chinul clipei te-ngrozească, ci chinul veşnicului scrum.

Nu-ţi pese nici de vreo plăcere sau loc pe care le jertfeşti,
nu-s bucurii, nici stări pe lume ca bucuriile cereşti.

Nu-ţi pese de nimic, nu-ţi pese decât de voia lui Hristos,
nu-i slavă ca a Lui nici una, nici viitor mai luminos.

Tot mai întuneric pare că se face
pe Cărarea Sfântă pentru orice pace.
Oricine doreşte pacea mântuirii
are tot mai mare lupta-mpotrivirii.

Doamne, ia-ne-aminte multa-ngrijorare,
vezi ce greu ne-apasă sarcina prea mare.
ia-ne-o, ca să mergem mai uşor cu Tine,
fă-ne mai cu pace inimile pline.

Fie-Ţi scumpă viaţa fiecărui frate,
nu ne-o da în voia urii-nfuriate,
apără-Ţi Lucrarea prin a Ta putere,
singura nădejde e-n a Ta veghere.

Nu lăsa pe nimeni să se poticneacă,
nu-Ţi lăsa Oştirea să se risipească,
nu-Ţi lăsa Cuvântul fără mărturie,
vino şi-ntristarea fă-ne-o bucurie.

Orice întuneric va sfârşi-n lumină,
orice noapte neagră, într-o zi senină,
orice suferinţă, într-o mângâiere,
după orice moarte vine-o înviere. (Traian DORZ)

ÎNCĂ PUŢIN!

Traian Dorz

Încă puţin – şi ce s-a spus curând o să se-arate,
se va vedea că ce s-a scris sunt toate-adevărate,
se va vedea că este-un iad şi este-o Judecată,
se va vedea cât de-nşelaţi sunt cei ce-au râs odată!

Încă puţin – şi tot ce-i azi neghină şi ocară
trimişi cereşti vor arunca în focul mai de-afară
şi seceriş nemaivăzut va trece peste lume
că ziua groazei a sosit tot răul să-l sugrume.

Încă puţin – şi semne mari, puteri ne-nchipuite
se vor ivi cutremurând privirile-ngrozite
şi toţi cei care n-au primit credinţa mântuirii
primi-vor crezul blestemat al hulei şi-al pieirii.

Încă puţin – şi Dumnezeu, Cel Viu în veci, deodată
ivi-Se-va, zdrobind pe veci minciuna apostată,
încă puţin, dar pân’ atunci dureri cum n-au fost încă
vor încerca nimicitor credinţa cea adâncă.

Fiţi treji şi vă rugaţi, voi, toţi câţi mergeţi către-aceste
nemaivăzute vremi şi stări căzute fără veste,
orice-aţi vedea şi-aţi auzi pe voi să nu vă-nşele,
căci vai de cei ajunşi atunci nepregătiţi în ele!

Zaheu

dudul-zaheu-ierihon-9Când prin Ierihon trecut-ai cu mulţimea-n jur grămadă
într-un dud Zaheu urcase, pe deasupra să Te vadă.

Căci fiind mic de statură, se temea că treci, Iisuse,
şi-ar fi vrut să Te cunoască, după tot ce i se spuse.

Dar spre marea lui uimire, Te văzu oprind deodată
şi, chemându-l chiar pe nume, i-ai dat vestea neaşteptată.

– Dă-te jos acum, Zahee, că vreau azi la tine-n casă
să petrec cu bucurie şi să stăm cu toţi la masă.

Nu ştiu ce le-ai spus atuncea cât cu ei ai stat, Iisuse,
însă o lumină mare lor în suflet le pătrunse.

Că Zaheu striga-n suspine, întristat de-a lui păcate:
– Doamne, multe din ce-am astăzi eu le-am strâns cu nedreptate.

Dau azi însă, jumătate din averea adunată
şi-mpătrit întorc, Iisuse, ce-am năpăstuit vreodată

Ca Zaheu ne-ntoarcem, Doamne, şi strigăm printre suspine
– Şi noi am greşit, Iisuse, şi Te-am părăsit pe Tine.

Dar dorim şi noi asemeni să primim a Ta lumină,
pocăinţa să ne fie de-orişice păcat deplină.

Viorel Bar

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »