O, nopţilor ascunse ale vieţii mele,
ce grele de lumină şi de cântări mi-aţi fost,
în sărutări de rouă şi-n tremurări de stele,
voi mi-aţi sfinţit iubirii cerescul adăpost!

O, drumurilor scumpe ale vieţii mele,
ce fericiri înalte mi-aţi dat la orice pas,
din voi mi-s adunate seminţele mai grele,
pe voi am stâlpi de aur la fiece popas!

O, ceasurilor sfinte a rugăciunii mele,
ce nimburi aurite pe-a mele cruci aţi pus,
ce praf de-argint pe aripi, ce pulbere de stele,
când m-am ’nălţat spre Taină sau m-am întors de Sus!

O, Tainică Prezenţă a Dragostei Divine,
ce dulce siguranţă îmi dai când mă-nsoţeşti,
toţi îngerii şi fraţii se roagă lângă mine
sau merg cu mine-alături când Tu cu mine eşti!

Traian Dorz, Cântarea Învierii

ACOLO UNDE-AFLA-MI-VOI ODIHNIRE

Acolo unde-afla-mi-voi odihnire,
un veşnic Mai va înflori mereu
cu cald veşmânt de cântec şi iubire
acoperind cu drag mormântul meu.

Acolo liliecii albi în floare
şi trandafirii roşii vor vorbi
mereu, că dragostea nemuritoare
de jertfă nu se poate despărţi.

De veţi afla acest mormânt vreodată –
mergând la el, să v-amintiţi mereu,
căci va grăi-n tăcerea-i necurmată
de tot ce-a spus odată graiul meu.

Venind acolo sufletul ce-şi duce
a’ vieţii singuratice poveri,
simţi-va-n gândul odihnit sub cruce
a’ Duhului duioase mângâieri.

Gândind acolo singur în tăcere,
va şti cum să privească la pământ,
ce clipă-i singuratica durere
şi ce vecie-i al unirii cânt. | Continuare »

EU N-AM SĂ MOR

EU N-AM SĂ MOR

Eu n-am să mor din lume, mă voi preface-un steag
purtat în lupta sfântă, arzând în fâlfâire,
mă voi preface-o harfă, cântând şi mai cu drag
eroicul din jertfă, sublimul din iubire!

Mă voi preface-o cruce nălţată tot mai sus,
o candelă de rugă, de veghe şi-aşteptare,
o dâră luminoasă pe urma lui Iisus,
o proaspătă fântână mereu răcoritoare,
o trâmbiţă cerească cu sunet desluşit
şi-o sabie de flăcări eroic mânuită…
– că-n fiecare-i crezul prin care n-am murit
şi-n toate, veşnicia tot lui Hristos trăită.

Eu n-am să mor din lume, când va pieri ce par,
nu mă căutaţi în groapă, în vis şi-n amintire,
– voi fi, mai viu ca astăzi, un fără-de-hotar
îndemn spre conştiinţă, spre cântec şi-nfrăţire!

Traian Dorz,
din CÂNTAREA CÂNTĂRILOR MELE

Traian Dorz

– după Ioan 6, 38 –

Eu n-am fost un trup pe lume,
nici un chip cum se părea,
nici o carte, nici un nume
– am fost misiunea mea.

N-am fost scrisul sau cuvântul,
n-am fost viaţa mea, ci-n ea,
steagul, sabia şi cântul
– am fost misiunea mea.

Cât am ars luptând, trăind-o,
dăruit şi-aprins în ea,
mi-am plătit-o înălţând-o
şi-am fost misiunea mea.

Traian DORZ

Când am să plec aş vrea să spun
la toţi cei ce-mi rămân în lume
cuvântul cel mai sfânt şi bun
ce-aş vrea viaţa să le-o-ndrume,

Cuvântul care m-a purtat
mereu cu Domnul dimpreună,
ce m-a-ntărit şi m-a păstrat
ostenitor către cunună,

Căci cât am fost nedreptăţit
şi cât am ars în suferinţă
n-am fost nicicând nefericit,
nici frânt – căci am avut credinţă!

Învăţătura cea dintâi
nepărăsind-o niciodată
mi-a dat tăria să rămâi
pe calea dreaptă şi curată. | Continuare »

de Traian DORZ

Să nu-i uitaţi pe-aceia care-au luptat frumos
şi-au pătimit ţinându-şi cuvântul credincios.
Ci şi mai mult, când vremea cu ani înalţi i-a nins,
să le cinstiţi viaţa cu-ntregul ei cuprins.

Să-i preţuiţi pe-aceia prin care Dumnezeu
v-a dăruit lumina şi v-a hrănit mereu.
Ci cu lopeţi de aur mormântul le-ngrijiţi,
udaţi cu lacrimi crinii ce-acolo-i răsădiţi!

Şi vă urmaţi eroii, mereu îmbogăţind
cu noi vieţi lumina în care se cuprind.
Căci celor morţi eroic în veci le datorăm
cuvântul şi credinţa pe care le urmăm.

Voi, cei orbi

Voi, cei orbi

Traian Dorz, Cântările dintâi

Voi, cei orbi
(căci orb e-acela ce trăieşte-n fapte rele),
voi, ce-a cugetului haină
v-aţi pătat cu-a urii vină,
dacă vreţi al vostru suflet
să vi-l izbăviţi de ele,
o, veniţi,
Iisus de-a pururi la toţi orbii dă lumină!

Iar voi, cei la care Domnul
cu lumina Lui cea mare,
luminând al vostru suflet,
viaţa v-a făcut senină,
fiţi şi voi lumină celor
care-alunecă-n pierzare,
cu lumina voastră calea
le-arătaţi către lumină!

Iar voi, cei ce-n lume ardeţi
cu o flacără aprinsă,
luminând cărarea celor
care-n noaptea grea suspină,
arătaţi la cei orbi drumul
spre lumina cea nestinsă,
Jertfa Golgotei – lumina
ce dă tuturor lumină!

steag-4În focul luptei încleştate
în care iarăşi ne găsim,
Iisuse, tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.

Când mii se pierd în orice clipă,
de-a lor pierzare ne-ngrozim,
Iisuse-n ceasul greu de-acuma
ajută-ne să biruim.

Când cu privirile la Tine,
cu-avânt şi sete năvălim,
Iisuse, mergi ’naintea noastră
şi-ajută-ne să biruim.

’Noieşte-ne mereu avântul
şi nu lăsa să obosim,
Iisuse, creşte-ne credinţa
şi-ajută-ne să biruim.

Să mergem ne-ncetat ’nainte
spre-al Tău măreţ Ierusalim,
Iisuse, Tu eşti Steagul nostru,
ajută-ne să biruim.

Train Dorz, Cântări Luptătoare

samariteancaDin marile izvoare cu apele vieţii
aş vrea să scot întruna măsura cea mai plină
şi cât ar fi mulţime străinii şi drumeţii
să vină să se-adape din cea mai grea Lumină.

Ce dulce e să umpli ulcioarele uscate
şi să le vezi udându-şi şi florile, şi gura
şi ce dumnezeieşte-i să vezi apoi cum toate
îşi picură cântarea şi-şi dăruie căldura.

Fii binecuvântată, Tu, veşnică Fântână,
din care beau de veacuri străinii şi drumeţii,
din Tine-mi umplu vasul, să-l trec din mână-n mână,
toţi semenii-adăpându-mi cu apele vieţii!

Traian DORZ

O, florile Credinţei Sfinte!…

Traian DORZ

O, florile Credinţei Sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre Cinstea Celui ce vă cheamă
purtaţi-vă desăvârşit!

Dac-aţi primit chemarea sfântă
să-I fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet, ca lumina,
păstraţi al curăţiei har!

Dac-aţi primit chemarea sfântă
şi grea, de mame ori soţii,
purtaţi în jurul crucii voastre
cununa sfintei curăţii!

Dac-aţi primit chemarea sfântă
de lucrătoare-a’ lui Iisus,
purtaţi pe toată viaţa voastră
sfinţirea Chipului de Sus!

Purtaţi mai scump ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt;
mai bine vă lipsiţi de viaţă,
decât cădeţi din legământ!

Căci voi sunteţi cununa Celui
în veci Cântat şi Preaiubit;
pentru Hristos şi pentru lume
purtaţi-vă desăvârşit!