b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Totdeauna pe-a Domnului cale
au fost lupte şi-au fost spini destui,
căci acei ce-au urmat voii Sale
trebuit-a să-I semene Lui!

N-a iubit lumea, nu, niciodată
pe-acei câţi I-au urmat Lui cu zel,
ci cu-o ură mereu ne-mpăcată
i-a primit, pe pământ, ca pe El.

Dar cu ochii-aţintiţi la răsplată,
prin răbdarea Golgotei privind,
n-au cârtit cei aleşi niciodată,
ci-au trăit şi-au murit biruind.

Nu-i la fel pentru toţi încercarea,
nici nu-i vremea la toţi într-un fel,
însă toţi în vreun fel au chemarea
la un preţ de dureri pentru El.

Cei ce fug sau fricoşi la-ncercare
L-au lăsat sau vândut pe Iisus,
ruşinaţi se vor pierde-n uitare,
alungaţi de blestemul de Sus. | Continuare »

Traian DORZ,

din CÂNTAREA ANILOR

O, nu priveliştea-i schimbată,
ci ochii tăi au azi puteri
şi văd mai mult ca altădată,
cât nu puteau cuprinde ieri!

Aceleaşi vremi, aceiaşi oameni,
ca ieri, sunt şi-astăzi tot aşa,
tu eşti acel ce nu mai semeni,
tu eşti schimbat – şi faţa ta!

Azi ţi-s privirile mai sfinte,
ţi-s mai curate ca-n trecut
– şi văd ce nu vedeau nainte,
ştiu ce nainte n-au ştiut.

De-a lor lumină te pătrunde
iar nu de ochii cei trupeşti,
că miez e ceea ce s-ascunde,
dar coajă-i ceea ce priveşti!

Traian DORZ

Acum din nou, cu Domnul trec pragul casei voastre
şi vin la voi cu Anul-Ce-Vine împreună,
sunt sol trimis cu Anul-Cel-Nou, din slăvi albastre,
ca şi-n căsuţa voastră să spun de Vestea Bună…

Şi inimile voastre s-audă Vestea Nouă,
ce, poate, pân’ acuma voi nu aţi auzit,
Iisus Mântuitorul adusu-v-a şi vouă
putinţa mântuirii, pe lemn când S-a Jertfit.

Să ştiţi – orice păcate, oricât de mari şi grele
cu care-al vostru suflet, trăind, v-aţi încărcat,
El le-a luat asupră-Şi şi S-a suit cu ele
pe Golgota, – şi-acolo cu Sânge le-a spălat…

Că din osânda morţii, din veşnica pieire,
prin chinuri şi prin moarte, iertarea v-a adus,
că prin credinţa-n Domnul, venind la mântuire
şi-urmându-L cu-ascultare, – veţi fi cu Tatăl Sus.

E Anul Nou, e vremea şi clipa cea mai bună
să ascultaţi chemarea ce vi se face-acum;
primiţi cu drag pe Domnul şi mergeţi împreună
cu El pe totdeauna pe-al mântuirii drum.

Primiţi cu drag pe Domnul în inimă şi-n casă,
să-ncepeţi de-azi cu Domnul un drum ceresc şi voi,
cu El, va fi viaţa aici cea mai frumoasă
şi cea mai fericită în Veacul de Apoi…

Traian DORZ

Astăzi când cobori, Iisuse, iară-n lumea păcătoasă,
ca să baţi la orice poartă şi s-aştepţi la orice casă,
Baţi şi la palat cu cântec, baţi şi la bordei cu jale,
baţi la toţi şi-aştepţi să facă loc şi poposirii Tale!

Duci cu Tine bucurie pentru inimă şi casă,
să dai tuturor acelor ce Te-ascultă şi Te lasă!
Dar ’năuntru-i veselie, cântece şi vorbe multe
şi la Tine n-are vreme nimeni azi să mai asculte.

Nu e parcă nici o casă, nici o inimă creştină
să Te-aştepte, ca odată, cu cântări şi cu lumină!
Prea eşti parcă altfel astăzi şi în glasul Tău răsună
prea tot dragoste şi milă şi îndemn la faptă bună!

Şi nu-i place lumii, astăzi, la de-acestea să asculte,
în aşa de multe locuri Te întâmpină insulte.
Căci e „cultă“ lumea astăzi, de-al Tău Nume i-e ruşine.
…Cum vor bate ei odată şi se vor ruga de Tine!

Demult, din frageda pruncie,
dureri adânci m-au încercat…
Prea multe-au fost numai urgie
şi prea puţine, bucurie,
prea rar de tot eu am cântat,
– din frageda copilărie,
prea multe lacrimi am vărsat!

Prea mult amar,
prea lacrimi grele
şi prea nemângâiat le-am plâns,
în adâncimea vieţii mele
o mare s-a-nchegat din ele
acolo toate când s-au strâns,
– şi-n marea lacrimilor mele,
atâtea bucurii s-au stâns.

Dar în adâncul lor odată,
când am privit, într-un apus,
– de străluciri înconjurată,
dumnezeiască,
neuitată,
cum sori de strălucire nu-s,
şi blândă,
şi iubire toată
– văzut-am faţa Ta, Iisus! | Continuare »

Traian DORZ, din  MINUNE ŞI TAINĂ

Cântă, Maică,-n ceasul sfânt
lui Iisus cel Dulce
ce-a venit pe-acest pământ
pentru-un veşnic legământ,
spre-a muri pe Cruce.

Cântă-I lui Iisus
psalm din Cer adus,
alinând
cu graiul blând
chinul Lui nespus.

Cântă-I, Maică, lăcrimând,
căci cu drag s-alină
umbra Chipului plăpând
răstignirea prevăzând
când prin somn suspină.

Cântă-I, Maică,-nduioşat
lui Iisus cel Dulce
Care Tatăl ni L-a dat
Domn şi Mire, şi-Mpărat,
Raiul a ne-aduce.

Cântă-I, Maică, lui Iisus
cântecul iubirii,
că-n curând, pe Cruce pus
de Iubire, va fi-adus
Preţul Mântuirii.

Şi iar Te naşti din nou, Iisuse,
şi iarăşi vii, ca alte dăţi,
în lumea urii neapuse,
cărarea păcii s-o arăţi.

Spre-a’ Tale zări de pace pline,
pe-ai urii fii îi vei chema,
dar, vai, îndemnul spre mai bine
aşa de greu îl vor urma…

Din Slava dragostei nespuse,
cobori în lumea Ta să-i iei,
cu drag îi chemi spre ea, Iisuse,
dar ei se sfâşie-ntre ei.

O Doamne, lumea-i astăzi plină
de patimi şi de farisei
şi totuşi mila Ta divină
mai vine şi mai stă-ntre ei.

Mai vii, chiar dacă Sfântu-Ţi Nume
din nou un an Îl vor huli…
…Ce dragoste Te-aduce-n lume,
cu ce putere-o poţi iubi! | Continuare »

Traian Dorz

Suprema cântare Iubirii-de-Sus,
în Fiul Iubirii-ntrupată,
când coruri cereşti, osanând, ne-au adus
sărutul Cerescului Tată.

Suprema cântare Iubirii – umblând
să caute, să ierte, s-ajute,
lumină, viaţă şi dragoste dând
făpturii şi lumii căzute!

Suprema cântare Supremei Iubiri
pe Crucea-mpăcării jertfită,
să meargă în cerul deschisei primiri
c-o nouă iubire-nmiită.

Suprema cântare iubirii-de-jos,
în fiii Iubirii-ntrupată,
să-ntoarcă spre ceruri, divin, prin Hristos,
sărutul Cerescului Tată.

Suprema cântare Iubirii – doar ea,
pe ei, ca pe El ‘i-ncunună,
punând şi pe-a lor frunţi cereşti, şi pe-a Sa
mărirea eternă-mpreună.

O, nu există moarte, priviţi la tot ce-i sus
sau tot ce-i jos şi încă la tot ce parcă nu e,
alt răsărit urmează la orişice apus,
din orişice cădere, e altceva ce suie.

O, nu există moarte, nici morţii n-au murit,
sunt lângă noi, alături, doar dup-un văl subţire
şi-n orice clipă vălul ni-e tot mai desluşit,
şi-n orice-apropiere tot mai împărtăşire.

O, nu există moarte, ce pare că-i nimic
e numai golul nostru de dincoace de vamă,
nu spuneţi că e moarte, toţi morţii vă dezic,
e numai altă viaţă ce după ea ne cheamă.

O, nu există moarte, ce pare e un prag
şi-o punte ce uneşte viaţa, n-o desparte,
dar Dincolo sunt ceruri şi drumuri ce se-atrag
spre capătul ce veşnic şi veşnic li-e departe.

Traian Dorz, Cântările din urmă