b'LOGOS — Comori Nemuritoare

O, milostiv Samaritean,
nu Tu-ai fost gol,
nici Tu, sărman,
ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu ai fost bolnav şi-nchis
în al durerilor abis,
ca noi să-Ţi dăm vreun rod bogat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!
Nu Tu ai fost străin, flămând
şi însetat, şi tremurând,
ca noi să-Ţi dăm veşmânt curat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu erai,
nu Tu, Iisus,
căzut adânc şi-n chin nespus,
ca noi să Te salvăm de jos,
ci noi eram,
şi Tu ne-ai scos! (Traian DORZ)

Traian DORZ

Pot să văd cum altul are bogăţie câtă vrea
nu-i râvnesc deloc averea – ştiu ce-amar e-ascuns în ea,
dar când văd că altul are o credinţă mai cu foc
îmi doresc şi eu fierbinte acest fericit mijloc. | Continuare »

Unde-i dezmierdarea lumii,
unde-i nălucirea sa,
unde-i aurul şi-argintul,
unde-i tot ce-a fost în ea?
– Toate sunt ţărână, toate
umbră şi cenuşă sunt,
iată, câte duce omul
când se duce spre mormânt!

Numai harul, numai harul lui Iisus
însoţeşte, însoţeşte până Sus,
numai cel ce I-a slujit
e bogat şi fericit.

Iată, cum a zis prorocul:
ţărnă şi cenuşă sunt!
Luaţi seama ce s-alege
de toţi oamenii-n mormânt!…
Care este împăratul
sau oşteanul cel mai mic,
sau bogatul, sau săracul?
– toţi ajung la fel: nimic! | Continuare »

Acela care ştie bine ce-i slobozenia a zis:
– Nu-i nimeni liber ca acela ce-atârnă
numai de Hristos!…,
nu-i om mai liber
şi nu este mai libertate
ca a lui
… şi totuşi nici un om din lume nu este mai supus
ca el!

Adevărata libertate nu este cea când poţi să strigi:
«Aicea nu e libertate!» – şi totuşi nu păţeşti nimic…
– Chiar dacă-s blânzi legiuitorii
şi dacă-s temniţele goale
tot nu aceasta-i libertatea, căci, vai,
acolo, în curând,
în toţi va stăpâni dezmăţul
şi lăcomia,
şi ruşinea,
şi va sfârşi în prăbuşire această „libertate“ rea!

Ci-adevărata libertate e doar acolo
şi atunci
când suflete-s dezrobite din lăcomie şi păcat,
din superstiţii şi din patimi,
din ne-răbdare şi desfrâu,
când nu numai cuvântu-i liber,
ci sufletul
şi conştiinţa
eliberate de-ntuneric sunt ’nnobilate de Hristos! | Continuare »

Text: Traian DORZ, melodia: Petru POPA

Cu iubire-ntotdeauna şi cu drag v-am cercetat,
o cântare şi-o lumină fiecăruia v-am dat.

Când spre fire-mi voi da firea, lutului, ce-i lut, curând,
dorul mă va face cântec, duhul mă va face gând.

Şi pe toată amintirea vă voi fi duios îndemn
pentru tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.

Când veţi fi spre meditare şi cântare îndemnaţi
ori de neoprite lacrimi ochii vă vor fi scăldaţi.

Ori vreo sfântă amintire din uitare răsărind,
duhul meu vă va fi-ndemnul între voi cu drag venind.

El mereu vă va fi-aminte şi vă va rămâne-ndemn
către tot ce-a fost şi este între noi un veşnic semn.

Ce mult ai plâns atâta viaţă,
udând amara lumii cale,
ce mult ai plâns şi ce zadarnic,
– păcat de lacrimile tale.

Ce greu ai plâns iubiri deşarte
şi prietenii de vorbe goale,
şi-atâtea promisiuni pierdute,
– păcat de lacrimile tale.

Ai plâns – şi cât mai plângi şi-acuma,
trecând prin a minciunii vale,
nu după cer, ci după lume,
– păcat de lacrimile tale.

…Să nu mai plângi, adu-ţi aminte
chiar dacă eşti zdrobit de jale:
nu merită iubirea lumii,
– păcat de lacrimile tale!

Ci plângi spre Dumnezeu şi plânge-ţi
povara multelor greşale,
plângi să fii mântuit – căci altfel,
păcat de lacrimile tale.

Dar dacă-ai plâns cândva spre Domnul
şi-acum plângi iar pe-a lumii cale,
– atunci într-adevăr şi veşnic,
păcat de lacrimile tale.

Traian DORZ, din Eternele poeme

Lidia Hamza

Convoi se duce lumea către moarte
Pe unul și mai mort ca ei ducând
Chiar dacă-n mâini mai pot încă să poarte
Pe altul ce murise de curând.

Tot moarte e pe fața tuturora,
Și vii și morți același rictus au
Tristețea morții stinge aurora
Și roade dulci niciunii nu mai dau.

Doar când Hristos întoarce drumul morții
Și viață pune-n loc printr-un cuvânt
E sărbătoarea steag în stâlpul porții
Și bucuria-nvinge-orice mormânt.

Doar când Hristos ți-ntinde dulce mâna
Din greu păcat sculând sufletul tău
Nicio putere n-are-atunci țărâna
Și moartea nu-ți mai face niciun rău.

Lumina Lui străluce pe-orice zare,
Sărutul Său alină orice plâns,
Și crucea Lui e sfântă vindecare
La tot amarul lumii cât s-a strâns.

Nu-ntârzia s-asculți a Lui chemare
Tu, suflet drag, ce mergi pe-al morții drum,
Ci-ntoarce-acum și fă-ți o sărbătoare
În mijlocul a câte-s praf și fum.

Lidia Hamza

O, drumul răbdării

O, drumul răbdării-i pustiu neumblat,
Doar miriști uscate și arșițe… Știu.
Arar, urme șterse mai vezi că străbat
Prin șesul vieții arid și pustiu.

Pe drumul smeririi în față nu sînt
Nici semne, nici urme de pași ai cuiva
Căci prea e departe în zare vreun sfânt
S-arate cum ține smerenia sa.

Iar drumul iubirii cu spini e-nfundat,
Cărări tot mai multe spre altunde duc
Și tot mai deșarte iubiri am aflat
Spre care mulțimea aleargă buluc.

Aș vrea pe vreo urmă de sfânt pasul meu
Smerit să mi-l port pe-al răbdărilor drum, | Continuare »

Crucea-i Ascultarea Domnului Iisus,
cea mai naltă Jertfă care s-a adus
Preţul cel mai mare, harul nesecat
pentru izbăvirea lumii din păcat.

Crucea-I Slava Sa, Crucea-I pacea mea,
– din mormânt m-a scos Crucea lui Hristos,
viaţă mi-a adus Crucea lui Iisus.
– Slavă Sus şi jos Crucii lui Hristos!

Crucea-i Biruinţa Domnului Iisus,
El a-nvins când Singur morţii S-a supus
Şi-a zdrobit vrăjmaşul când S-a umilit
– Preamărit e Mielul, fiindcă S-a jertfit.

Crucea e Iubirea Domnului Iisus,
Sângele Iertării mila ne-a adus,
Jertfa necurmată punte s-a făcut
ca să mântuiască ce era pierdut.

Crucea este Slava Domnului Iisus,
prin Ea Şi-a nălţat El Numele nespus.
Crucea Lui slăvită veşnic va-nsemna
mântuirea noastră şi mărirea Sa! (Traian Dorz)

Vreţi voi părinţi să fie copiii voştri sfinţi?
– scăldaţi-i nu în apă, ci-n lacrime fierbinţi!

Hrăniţi-i nu cu pâinea aceasta de pământ,
ci cu puterea dulce a Sfântului Cuvânt.

Vreţi voi să vă asculte în totul şi mereu?
– dar ascultaţi voi oare aşa de Dumnezeu?

Vreţi voi ca ei să fie copii ai firii noi?
– dar viaţa voastră cum e şi ce văd ei la voi?

Îi vreţi cu-mbrăcămintea smeriţi şi cumpătaţi,
şi cu umblări curate? – dar voi cum vă purtaţi?

Când voi umblaţi ca lumea şi vă-mbrăcaţi ca ea,
voi veţi purta osânda de creşterea lor rea! | Continuare »