An nou…

Cu fila cea din calendar ce le-a-ncheiat şiragul,
s-a dus un an şi altul iar ne trece astăzi pragul.

O, dacă vrei al tău amar să-l schimbi în bucurie,
pe-al vieţii tale calendar azi pe IISUS tu-L scrie.

Şi pune-ţi gând să-ntrebi mereu de El în rugăciune:
– Ce-ai face Tu în locul meu? Şi fă ce crezi c-ar spune.

Când blândul Său Cuvânt ţi-ar sta în suflet şi pe limbă,
vedea-vei tu cum viaţa ta preafericit se schimbă.

De-L vei primi sfătuitor, prieten de-L vei cere,
în greu El fi-Ţi-va ajutor, în chinuri, mângâiere.

Ce fericiţi ţi-ar fi aşa şi zilele şi anii,
n-ai vrea să-L schimbi, de-ar fi să-ţi dea tot aurul, toţi banii… (Traian Dorz)

Cum să petrecem de anul nou?

Sfântul Ioan Gură de Aur, din «Predici la duminici si sărbători»

Anul îţi va merge bine nu când tu vei sta beat în ziua cea dintâi a lui, ci când, atât în ziua cea dintâi, cât şi în cea de pe urmă, şi în fiecare zi, tu vei face fapte plăcute lui Dumnezeu. Nu beţia înseninează, ci rugăciunea; nu vinul, ci cuvântul înfrânării. Vinul stârneşte furtună, cuvântul lui Dumnezeu aduce linişte. Acela aduce nelinişte în inimă, acesta alungă zgomotul; acela întunecă mintea, acesta luminează pe cea întunecată; acela aduce întristarea, care înainte era departe, acesta ridică grija, care este de faţă. Alcoolul_P15Căci nimic nu poate aşa de tare a însenina ca învăţătura înţelepciunii: a preţui puţin lucrurile de acum, a ţinti la cele viitoare, a recunoaşte cele pământeşti ca trecătoare şi a nu le socoti statornice, nici bogăţia, nici puterea, nici cinstea, nici măgulirile. Dacă tu ai o astfel de înţelepciune, atunci poţi să priveşti pe un bogat fără ca să-l zavistuieşti, poţi să ajungi la nevoie şi la sărăcie, şi totuşi să nu-ţi pierzi curajul.
Creştinul nu trebuie să prăznuiască sărbătorile numai în anumite zile, ci tot anul trebuie să fie pentru el sărbătoare. Cum însă trebuie să fie sărbătoarea care se cuvine lui? Pavel zice: „Să prăznuim nu întru aluatul cel vechi, nici întru aluatul răutăţii şi al vicleşugului, ci întru azimele curăţiei şi ale adevărului” (I Corinteni 6, 8). Dacă ai conştiinţa curată, tu serbezi în toate zilele, săturându-te cu nădejdile cele slăvite şi îndestulându-te cu aşteptarea bunurilor viitoare. Iar dacă nu ai conştiinţa liniştită şi eşti împovărat cu multe păcate, atunci poţi să ţii mii de sărbători, că nu te vei afla mai bine decât cel ce jeleşte. Căci ce-mi foloseşte mie o zi senină, când conştiinţa mea este întunecată? | Continuare »

Legământ

Veniţi, ostaşi, la rugăciune
ca în Ninive, mai frumos!
înaintaşii dragi să-mbune,
prin stăruinţă, pe Hristos.

Veniţi, dragi fraţi, cu pocăinţă,
din nou nălţând al Oastei steag,
cântarea de recunoştinţă
să se înalţe mai cu drag.

Veniţi, fraţi dragi, veniţi, să-ntoarcem
napoi la crezul nostru sfânt,
din lacrimi grele să ne toarcem
un nou şi veşnic legământ.

Că nu vom mai uita vreodată
al Oastei rost, şi drum, şi ţel,
nici prin ce jertfe-a fost nălţată
de naintaşi, nici în ce fel.

Că nu vom mai lăsa-n noroaie
al ei stindard, oricât de greu
şi-amar s-ar năpusti şuvoaie,
c-o să ne-ajute Dumnezeu!

Lidia Hamza

La hotar de an trecut

La hotar de an trecut, sufletul opreşte,
peste drumul petrecut înapoi priveşte:
câte taine, câte stări fericit trăite,
câte binecuvântări zilnic înnoite!

Câte lacrimi şi căinţi urmelor lăsate,
câte jertfe şi dorinţi dragostei curate!
Ce-nălţări şi ce căderi ne-au uimit privirea,
ce comori şi ce dureri poartă amintirea!…

Am lăsat pe drum de jar sânge şi izvoare,
mărturii de crez şi har Oastei viitoare;
am lăsat prin nopţi de chin soare şi morminte,
urme celor care vin pentru veci nainte.

Dumnezeule Slăvit, – inima se-nchină –
fă din tot ce Ţi-am jertfit cale de lumină!
Fă-Ţi Lucrarea Ta de har Oaste nesfârşită,
de la ultimul hotar s-o privim slăvită!

Traian Dorz

Cuvânt la adunarea de Revelion, Sibiu 1988

traian-Dorz-web

…Om trimis de Dumnezeu, el a trăit poate cu sute de ani în avans faţa de generaţia sa. Era ca un munte care vedea departe înainte, peste toate muşuroaiele care erau lângă el sau înaintea lui. El a intuit adevăruri pe care nu numai cei din generaţia sa, dar poate că nici cei din generaţiile viitoare încă nu vor fi în stare să le poată cuprinde. Ca un descoperitor care vede continente noi acolo unde toţi contemporanii săi cred că este capătul pământului.
El n-a fost niciodată deznădăjduit şi niciodată exaltat. N-a vrut să fie nici stăpânul, dar nici robul nimănui, ci liber în Hristos, frate cu toţi, pentru a-l putea simţi fiecare lângă el, deşi era atât de departe înaintea tuturor. Necunoscând decât două stări: ori pierdut în păcat, ori mântuit în Hristos, el a redus toată propovăduirea Evangheliei la aceste două mari dimensiuni care, până la urmă, rămân singurele valabile în faţa vieţii, în faţa morţii, în faţa judecăţii veşnice. | Continuare »

AŞ VREA SĂ-MI CER IERTARE

Aş vrea să-mi cer iertare acelor care nu-s
şi n-au cum să mai ierte suspinul meu nespus.

Să cer iertare ierbii stropită cu noroi
şi vitei înjugate la carul prea greoi,

Să cer iertare crengii ce-am rupt-o prea uşor
şi florilor călcate cu mers nepăsător,

Să cer iertare apei al cărei cer l-am frânt
şi fiecărui geamăt ce-ar fi putut fi cânt,

Să cer iertare pâinii ne-dată la flămând
şi mâinilor ne-strânse cu dragoste, trecând,

Să cer iertare umbrei pe care am călcat,
– dar cine-mi iartă, Doamne, ce nu-mi credeam păcat?

O, Doamne, măcar de-astăzi ajută-mă să ştiu
ce pot să mai răscumpăr şi mâine-ar fi târziu.

Traian Dorz, Cântările din urmă

Pe drum lung şi-ndepărtat

Traian DORZ

fuga-in-egipt (1)Pe drum lung şi-ndepărtat
Maica Fiul şi-a luat,
căci vrăjmaşii gând şi-au pus
să-L omoare pe Iisus.

Vino, dulce îngeraş,
să fugim de cel vrăjmaş
până trece vremea sa
şi răsplata-şi va lua.

Tatăl Sfânt L-a ocrotit
până-n locul pregătit
şi L-a-ntors în ţara Sa
când cel rău nu mai era.

Doamne, Tu pe-ai Tăi nu-i laşi
nimiciţi de-ai lor vrăjmaşi;
uneori i-nstrăinezi,
dar oriunde Tu-i veghezi.

Vremea greului trecând,
Tu-i vei izbăvi-n curând
Sus, în Sfântul Tău Lăcaş,
unde nu-i nici un vrăjmaş.

Alte materiale la Fuga în Egipt

[Hristos va vorbi mereu] – Traian Dorz

[Irod se dă în mâna diavolului şi începe lupta împotriva lui Dumnezeu] – Petru Popa, Săucani

Sfinţii paisprezece mii de prunci ucişi de Irod în Betleem – Proloage

STĂ ÎNCĂ CRUCEA-STEA – Traian Dorz

[Soldaţii împăratului Irod veneau din casă în casă să taie fără milă copiii sub doi ani] – Ioan Opris

[Hristos va vorbi mereu] – Traian Dorz

PRIBEGIA COPILULUI – Pr. Arsenie Boca

CÂT VA TRĂI LUMINA – Traian Dorz

Dumnezeu este ajutătorul nostru întru nevoi – Sf. Ioan Gură de Aur

[Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt] – Traian Dorz

PREŢUL RĂSCUMPĂRĂRII NOASTRE – Traian Dorz

Râvna pentru datini… – Traian Dorz, Meditații la Apostolul zilei

[Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare]

[Sfântul Ştefan a fost prima victimă – după Hristos – a credinţei rătăcite şi împotrivitoare]

Traian Dorz, din Mărturisirea strălucită – fragment

… Nenorocirea cea şi mai mare este nu când omul n are încă nici un fel de credinţă… pentru că atunci, printr o puternică chemare sau printr o suferinţă trupească ori sufletească, sau printr un har aşteptat de la Dumnezeu, – el poate ajunge în faţa lui Hristos. Şi atunci va căpăta credinţa cea bună.
Ci nenorocirea cea cu adevărat mare şi veşnică este atunci când, prin păcatele cu voia şi cu ştiinţa lui, omul ajunge să aibă o credinţă falsă, o credinţă intolerantă, o credinţă ucigaşă, o credinţă satanică, o credinţă rea şi pierzătoare.
O credinţă blestemată luptă în contra lui Dumnezeu, în Numele lui Dumnezeu. O credinţă nelegiuită foloseşte cuvintele Sfintei Scripturi ca să desfiinţeze Scriptura. Şi caută, în Numele lui Hristos, să nimicească tocmai Lucrarea lui Hristos. Şi în numele iubirii Lui, să-i ucidă, să-i suprime, să-i chinuiască trupeşte sau duhovniceşte pe cei care mărtu¬risesc şi trăiesc cu adevărat această iubire.
Ce înspăimântătoare şi crudă fiară este credinţa cea falsă… şi ideea cea falsă despre Dumnezeu şi despre Biserică, şi fanatismul cel orb şi interesat al acelora care, în numele vieţii viitoare, urmăresc cu satanică lăcomie foloasele blestemate ale vieţii acesteia şi, cu o făţarnică evlavie exterioară, caută numaidecât dorinţele scârboase ale trupului acestuia.
Această falsă credinţă şi prefăcută evlavie are osânda orbiei şi călăuzirea cruzimii. Ea, din Casa lui Dumnezeu, Îl dă afară chiar pe Dumnezeu şi bagă acolo viţelul cel de aur sau „leul” şi „ursul” nimicitor. | Continuare »