Un Glas pe care nu L-am cunoscut

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 22 iulie:

„El a rânduit sărbătoarea aceasta pentru Iosif, când a mers împotriva ţării Egiptului… Atunci am auzit un glas pe care nu l-am cunoscut“ (Psalmi 81, 5).

bibliaO, cât de adânc necunoscut este mereu Glasul lui Dumnezeu printre noi, oamenii, pe pământ!
Deşi litera Cuvântului Său este atât de luminoasă,
deşi sunetele limbii în care sunt spuse cuvintele Domnului sunt aşa de clare şi de frumoase pentru oricare dintre noi –
totuşi Glasul Domnului din Cuvântul Lui este aşa de puţin cunoscut, aşa de slab ascultat şi aşa de rar înţeles cum trebuie.
Din cauza acestei necunoaşteri, marea mulţime a oamenilor este atât de zăpăcită şi beată,
atât de împărţită şi de încurcată
şi atât de învrăjbită şi de dezbinată.
Fiindcă îndrumătorii gloatelor, neînţelegând ei înşişi glasul Domnului din cuvintele Lui, îşi spun prin ele glasul lor.
Necunoscând gândul Domnului din Cuvântul Lui, îşi pun în el gândul lor…
Neurmărind foloasele lui Hristos, îşi ascund sub Scripturile Lui foloasele lor…
Neavând Duhul lui Hristos, toarnă în inimile ascultătorilor duhul lor…
Şi, vai, iată roadele dureroase şi amare!…

Privind la această tristă şi dureroasă stare, Domnul vorbeşte prin proorocul Său, zicând: „Cât sunt de sus cerurile faţă de pământ, atât sunt de departe căile Mele de căile voastre şi gândurile Mele de gândurile voastre…“ (Isaia 55, 9). | Continuare »

Dumnezeu, Care este tăria noastră

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 21 iulie:

„Cântaţi cu veselie lui Dumnezeu, care este tăria noastră! Înălţaţi strigăte de bucurie Dumnezeului lui Iacov!“ (Psalmi 81, 1).

bibliaDoamne, Dumnezeul nostru preaputernic şi-nţelept,
Sfânt eşti, bun şi plin de milă, blând şi minunat, şi drept!
Ce uşor de-aflat eşti, Doamne,
totuşi cât eşti de ascuns,
ce uşor de-a Te pătrunde,
totuşi cât de nepătruns!...

Tu eşti Totul pretutindeni
şi eşti nicăieri nimic,
poţi fi necuprins de mare,
poţi fi infinit de mic.
Înţelept orânduit-ai, Doamne, totu-n Univers,
orice clipă-şi are-o slujbă, orice umbră şi-are-un mers.
Tu porţi soare, lună, stele, auroră şi amurg,
toate-n Tine şi-au izvorul, toate către Tine curg.
Tu,-nceputul tuturora,
Tu, al tuturor Sfârşit,
Minunat şi tainic, Doamne, toate le-ai orânduit…
Tu Te-ascunzi de mulţi ce-n lume înţelepţi se cred şi mari,
dar Te laşi aflat de vameşi, de păstori şi de pescari.
Ne-nţeles rămâi, adesea, pentru-ai lumii învăţaţi,
dar la cei smeriţi şi sinceri cât de limpede Te-araţi!
Cât de limpede-Ţi văd Faţa cei ce-au cugetul curat
care, fără viclenie, cred adânc şi-adevărat.
…Pentru cei ce văd, eşti totul şi-ntr-un munte,
şi-ntr-un spic,
dar eşti Nicăieri nimică pentru cei ce văd nimic. | Continuare »

Nu ne vom mai depărta de Tine!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 20 iulie:

„Şi atunci nu ne vom mai depărta de Tine. Înviorează-ne iarăşi şi vom chema Numele Tău!“ (Psalmi 90, 19).

 bibliaToate nenorocirile noastre vin numai din pricina depărtării noastre de Dumnezeu,
din pricina depărtării noastre de iubirea ascultării şi de smerenia umblării după voia lui Dumnezeu, în care ar fi trebuit să fi rămas fiecare din noi.
Din pricina depărtării noastre de Domnul şi de voia Lui vine dezbinarea şi depărtarea acelora care, prin trufia inimii şi prin rătăcirea minţii, se pot rupe de fraţi
şi se pot ridica împotriva ascultării frăţeşti,
şi pot strica învăţătura de la început,
şi pot face partide potrivnice din unitatea frăţească.
Din pricina depărtării de adevăr vin rătăcirile.
Din pricina depărtării de smerenie vine trufia.
Din pricina depărtării de curăţie şi de lumină vine stricăciunea, întunericul, neascultarea.
Iar din pricina acestora vine apoi mânia lui Dumnezeu în atâtea forme peste fiii neascultării (Efes. 5, 6).

Dar, când conştiinţa stării sale rele se trezeşte într-un om sau într-un popor…,
când Dumnezeu Se îndură de el ca să-i trezească pocăinţa şi hotărârea de îndreptare, atunci, cel dintâi lucru pe care îl face credinciosul Domnului este că urăşte păcatul
şi se depărtează hotărât şi pe totdeauna de păcat. | Continuare »

Ridică-ne, Dumnezeul puterilor!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 19 iulie:

„Ridică-ne, Dumnezeul oştirilor! Fă să strălucească Faţa Ta şi vom fi scăpaţi!“ (Psalmi 80, 7).

bibliaCăderea poate fi de multe feluri.
Poate fi o cădere în păcat… Aceasta este starea cea mai rea… Starea cea mai fără Dumnezeu. Starea cea mai deznădăjduită…, fără lumină şi fără mântuire. Aceasta este adevărata moarte (Efes. 2, 1-5).
Poate fi o cădere în ispită…, într-una din multele ispite pe care vrăjmaşul sufletelor le seamănă în calea vieţii noastre de credinţă, ca pe nişte curse viclene şi ucigaşe (2 Tim. 2, 26).
Poate fi o cădere în lene duhovnicească,
în nepăsare faţă de lucrarea lui Dumnezeu,
în nepăsarea de rugăciune,
în nepăsarea faţă de cercetarea bisericii şi a fraţilor…
în izolarea de frăţietate şi de Biserica lui Hristos…
în împuţinarea credinţei,
în răcirea dragostei,
în slăbirea râvnei…

Sau poate fi o cădere în boală trupească, în necazuri pământeşti, în nenorociri şi strâmtorări trecătoare…
Poate fi o cădere în mâna şi în apăsarea vrăjmaşului trupesc sau sufletesc,
în focul încercărilor trupeşti ori sufleteşti,
în pierderea minţii sănătoase
sau în vârtejuri neprevăzute…
În multe feluri poate fi căderea…
Dar, ori de ce fel ar fi nenorocirea căderii unui suflet credincios
sau a unei lucrări duhovniceşti,
totdeauna ridicarea poate veni numai într-un singur fel şi dintr-un singur loc: de la Dumnezeu – şi din puterea Lui. | Continuare »

Arată-Te în strălucirea Ta!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 18 iulie:

„Ia aminte, Păstorul lui Israel, Tu, care povăţuieşti pe Iosif ca pe o turmă! Arată-Te în strălucirea Ta, Tu, care şezi pe heruvimi!“ (Psalmi 80, 1)

bibliaSufletul care a umblat vreme îndelungată în întunericul apăsării şi al durerilor,
în cel al umilirilor silnice
şi al răpirii drepturilor sale,
şi al batjocoririi sălbatice şi abuzive,
sufletul acela îşi adună înlăuntrul său atâta putere de a răbda şi atâta voinţă de a răzbi,
încât rugăciunile lui îndelungi, stăruitoare şi puternice, nu pot să nu învingă până la urmă.
Cererea unui astfel de suflet este adânc îndreptăţită.
El nu mai doreşte altceva decât să Se arate Dumnezeu în strălucirea Lui, spre a-I face dreptate prin lumină.
Căci în lumină este Adevărul,
este Judecata,
este Dreptatea
şi este Răsplata.

În strălucire este Putere şi este Ajutor, este înălţare şi este biruinţă…
În strălucire este căldură, este înviere, este bucurie, este viaţă.
Şi totul în libertate.
Ce-ar putea oare să ceară mai stăruitor şi mai puternic acela care a fost ţinut sub apăsare, prea zdrobit şi prea îndelungat, decât aceasta: să i se arate în strălucire Dumnezeul său?
Ce-ar putea cere şi dori mai fierbinte o lucrare a lui Hristos, nedreptăţită şi prădată, batjocorită şi chinuită în toate felurile, de vrăjmaşi de tot felul,
care este călcată în picioare, apăsată şi chinuită prea nemilos, prea îndelung şi prea nedrept?
Duhul rugăciunii credincioase, oricât de apăsat şi nedreptăţit ar fi, nu se roagă ca arătarea Domnului în apărarea şi ajutorarea lui să se facă în răzbunare, în mânie sau în judecată,
ci în strălucire. | Continuare »

Să ajungă până la Tine rugăciunea mea!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 17 iulie:

„Răzbunarea sângelui vărsat, al robilor Tăi; să intre înaintea Ta suspinul celor ferecaţi“ (Psalmi 79, 11)

bibliaSunt multe piedici în calea rugăciunilor noastre până la Dumnezeu. De aceea, dacă rugăciunea nu este puternică, stăruitoare şi mereu înaltă, adeseori nu poate birui piedicile potrivnice şi nu poate ajunge până la Dumnezeu (Dan. 10, 12-13).
Cea dintâi piedică în calea rugăciunii noastre este, adesea, lenevirea duhului nostru
şi îndoiala inimii noastre.
Ne rugăm, dar adesea nu avem încrederea puternică (Iac. 1, 6), cu care trebuie să ne adresăm lui Dumnezeu.
Nu avem credinţa biruitoare, fără de care puţină nădejde mai rămâne rugăciunii.

A doua piedică este oboseala şi părăsirea noastră.
După cel mai mic efort duhovnicesc,
după cea mai mică luptă de rugăciune,
obosim îndată, slăbim şi părăsim îndată lupta…
Uităm Cuvântul Domnului, care ne îndeamnă să ne rugăm neîncetat şi să nu ne lăsăm (Luca 18, 1).
Mai sunt apoi şi alte piedici, mai ales aceea că ne rugăm cerând ceea ce nu este permis, ceea ce este împotriva voii lui Dumnezeu…
Sau cerem ca să întrebuinţăm rău (Iac. 4, 3).
Sau cerem ceea ce ne-ar fi spre rău, dacă am primi.

În afară de aceste piedici care vin dinlăuntrul nostru şi nimicesc puterea rugăciunii noastre, mai sunt piedicile puse de duhurile vrăjmaşe, care luptă mai ales contra rugăciunilor înălţate pentru izbânda cauzei lui Hristos
şi pentru mântuirea sufletelor. | Continuare »

Suntem nenorociţi de tot!

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 16 iulie:

„Nu-Ţi mai aduce aminte de nelegiuirile strămoşilor noştri, ci să ne iasă degrabă înainte îndurările Tale! Căci suntem nenorociţi de tot!“ (Psalmi 79, 8).

bibliaCe grea este noaptea aceea în care nu se mai poate zări chiar nici o lumină!
Ce grozavă poate fi închisoarea aceea din care nu mai poţi vedea chiar nici o scăpare.
Ce deznădăjduită e acea prăpastie din care nu mai poţi zări chiar nici o ieşire…
Starea care, ca o lespede de mormânt, te închide,
sau, ca un nemărginit pustiu, te învăluie şi te sugrumă, fără să poţi scăpa…
Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaştină sau ca un balaur,
starea din care nu mai vezi nici o scăpare!…

În astfel de stări, sufletul nenorocit de tot nu mai găseşte putere nici să se roage, nici să plângă, nici să mai îndrăznească o nădejde,
ci stă pierdut, copleşit, leşinat – aşteptând să fie înghiţit.
Nici măcar conştiinţa morţii n-o mai are clară, căci sufleteşte el este mort înainte de a muri trupeşte, fiindcă noaptea grozavă şi grea, noaptea desăvârşită a prăbuşirii, îl cuprinde, acoperindu-l şi îngropându-i tot mai adânc întreagă fiinţa sa, şi cea duhovnicească, şi cea trupească.
Rare sunt conştiinţele care se mai pot înălţa în aceste stări, care mai pot nădăjdui din aceste prăbuşiri, care îşi pot recunoaşte nenorocirea în care se află, ca să poată striga către Dumnezeu: „Din fundul adâncului Te chem, Doamne, ai milă de mine, căci sunt nenorocit de tot!…“ | Continuare »

Dumnezeule, moştenirea Ta…, Templul Tău

Traian Dorz, Hristos, Comoara Psalmilor
Meditația zilei, 15 iulie:

„Dumnezeule, au năvălit neamurile în moştenirea Ta, au pângărit Templul Tău cel sfânt şi au prefăcut Ierusalimul într-un morman de pietre“ (Psalmi 79, 1).

bibliaPăcatul, la fel cu satana din care s-a născut, este nu numai un vrăjmaş al lui Dumnezeu, prin cuvântul cel batjocoritor şi potrivnic,
ci este şi un mare tâlhar, care umblă mereu numai să fure şi să pângărească tot ce este al lui Dumnezeu sau este vrednic de închinare.
Pe cea mai scumpă moştenire a lui Hristos: Lucrarea Sa
şi pe cea mai sfântă Casă a lui Dumnezeu: Biserica Sa,
vrăjmaşul umblă neîncetat să le nimicească şi caută neîncetat să le dărâme.

Oriunde se iveşte o lucrare scumpă pentru Dumnezeu şi un altar curat pentru Hristos sau o părtăşie dulce pentru Duhul Sfânt, acolo, vrăjmaşul cel tâlhar îşi trimite îndată iscoadele sale, care, cu armele lui: prefăcătoria şi lăudăroşenia,
ori cu promisiunile mincinoase şi răstălmăcirile interesate,
ori cu dragostea amăgitoare şi batjocorirea lucrurilor sfinte,
cu toate aceste arme blestemate, el foloseşte viclenia şi mijloacele de amăgire.
Pe toate le foloseşte satan, numai să poată slăbi şi nimici credinţa adevărată şi dreapta învăţătură.
Numai ca să poată slăbi apărarea noastră, ca sufletele să cadă în mrejele întinse şi în groapa săpată de duhul său cel tâlhar şi răpitor.
Atunci paznicii sfintei moşteniri sunt legaţi, iar slujitorii Sfântului Templu, duşi în robie (Jud. 16, 21) –
unde, nenorociţi de tot, ajung în chinul celui rău.

O, ce mare binecuvântare de la Dumnezeu este, când în astfel de vremuri se mai găseşte o rămăşiţă care să păzească neîntinat legământul Domnului şi care să nu înceteze a-I aduce aminte Domnului, cu lacrimi, cu post şi cu rugăciuni fierbinţi, de moştenirea Lui ajunsă în mână la străin!…
Care să-I aducă mereu aminte Domnului de Templul Lui cel iubit, în care tâlharul dărâmă şi pângăreşte tot ce-i mai de preţ şi mai frumos.
Această rămăşiţă mai este singura nădejde, fiindcă mijlocirile ei către Dumnezeu pentru starea jalnică în care a ajuns tot ce era aşa de înfloritor cândva, vor fi, până la urmă, ascultate de către El.

O, dragi suflete credincioase, | Continuare »

SFATUL TATĂLUI

Sfatul tatălui, în viaţă,
totdeauna să-l asculţi,
n-ai ca el mai bun prieten,
oricâţi ai avea de mulţi.

N-ai ca el mai bun profesor,
cât sunt alţii de-nvăţaţi;
el te-nvaţă tot ce-i bine
şi spre ce să nu te-abaţi.

El ţi-arată ce e vrednic,
el te-ntoarce de la rău;
cât îl ai, înseamnă-ţi bine
pilda şi cuvântul său.

Căci nimic nu-nlocuieşte
în viaţa ta, îţi spun,
vrednicia şi-adevărul
ce te-nvaţă tatăl bun.

Traian Dorz, Osana, Cântarea îngerașilor