IZVORUL FAPTELOR BUNE

IZVORUL FAPTELOR BUNE

În vremea aceea, luând Iisus pe cei doisprezece învăţăcei, a început a le spune lor cele ce erau să I se întâmple Lui: „Iată, ne suim în Ierusalim şi Fiul Omului se va da arhiereilor şi cărturarilor şi-L vor judeca pe El spre moarte, şi-L vor da pe El neamurilor. Şi-L vor batjocori pe El, şi-L vor bate pe El, şi-L vor scuipa pe El, şi-L vor omorî pe El, şi a treia zi va învia”. Şi au venit la El Iacov şi Ioan, fiii lui Zevedei, zicând: „Dă-ne nouă ca să şedem unul de-a dreapta Ta şi altul de-a stânga Ta, întru slava Ta”. Iar Iisus le-a zis lor: „Nu ştiţi ce cereţi. Puteţi să beţi paharul care Eu beau? Şi cu botezul cu care Eu Mă botez să vă botezaţi?”. Iar ei au zis Lui: „Putem”. Iar Iisus a zis lor: „Paharul pe care Eu voi bea, cu adevărat veţi bea şi cu botezul cu care Eu Mă botez vă veţi boteza. Iar a şedea de-a dreapta Mea şi de-a stânga Mea nu este al Meu a da, ci celor pentru care s-a gătit”. Şi auzind cei zece, au început a se mânia pe Iacov şi pe Ioan. Iar Iisus, chemându-i pe dânşii la Sine, le-a zis lor: „Ştiţi că celor ce li se pare că sunt începători ai neamurilor le stăpânesc pe ele şi cei mai mari ai lor le domnesc pe dânsele. Iar între voi nu va fi aşa, ci care va vrea să fie mai mare între voi, să fie vouă slugă. Şi care va vrea să fie între voi întâi, să fie tuturor slugă. Pentru că şi Fiul Omului n-a venit ca să slujească Lui, ci ca să slujească El şi să-Şi dea sufletul Său răscumpărare pentru mulţi” (Mc 10, 33-45).
Precum vedeţi, evanghelia de duminică cuprinde o vorbire a lui Iisus cu apostolii Săi. Această vorbire este plină de învăţături şi pentru noi. Iisus vorbea apostolilor Săi despre patimile şi moartea Sa, dar unii dintre apostoli nu se puteau dezbăra de credinţa (pe care o avea întreg poporul iudeu) că Iisus va înfăptui o împărăţie lumească. | Continuare »

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu

Evanghelia despre slujirea şi patimile Fiului lui Dumnezeu

Sfântul Nicolae Velimirovici, Predică la Duminica a V-a din Post – a Sfintei Maria Egipteanca

Smerenia Domnului nostru Iisus Hristos este un lucru de mare măreţie, fiindcă minunile Sale sunt o mare uimire, dimpreună cu Învierea Sa – acea minune a minunilor. Luând trup împuţinat şi strâmt, de rob, El a ajuns slujitorul robilor Săi.
De ce încearcă oamenii să pară mai mari şi mai buni decât sunt? Iarba de pe câmp nu încearcă aceasta, şi nici peştii din apă sau păsările din văzduh. Atunci, de ce oamenii fac aceasta? Pentru că, odinioară, ei au fost cu adevărat mai mari şi mai buni decât sunt acum, şi umbra acestei amintiri îi îndeamnă la exagerarea măreţiei şi bunătăţii lor – pe o coardă întinsă prea tare şi să fie mânuiţi de demoni.
Dintre toate lucrurile pe care trebuie să le înveţe omul, smerenia este lucrul cel mai greu. De aceea, Domnul Iisus Şi-a făcut cunoscută învăţătura Lui despre smerenie în termenii cei mai limpezi cu putinţă, atât în cuvânt, cât şi în faptă, aşa încât nimeni să nu poată pune la îndoială însemnătatea de nemăsurat şi de neînlăturat a smereniei, în lucrarea de mântuire a omului. De aceea a venit El îmbrăcat în trup omenesc stricăcios, întocmai aşa cum se făcuse cel al lui Adam, ca pedeapsă pentru căderea lui în păcat. El, Domnul Cel fără de păcat şi Făcătorul heruvimilor minunaţi şi strălucitori, S-a îmbrăcat în veşmânt gros, stricăcios, de întemniţat vinovat. Nu este aceasta, în sine, o lecţie destul de limpede, despre smerenia pe care trebuie să o înveţe oamenii cei păcătoşi? Domnul a repetat această lecţie prin naşterea Lui în peştera păstorilor, în locul unei curţi împărăteşti, aflându-Se în preajma păcătoşilor şi săracilor care erau batjocoriţi, prin spălarea picioarelor ucenicilor Lui, luând de bunăvoie Patima Lui asupra Lui şi, în cele din urmă, răstignindu-Se pe Cruce, prin înghiţirea până la fund a paharului suferinţei celei mai amare. Cu toate acestea, oamenii au socotit că învăţătura despre smerenie este cea mai grea de priceput, şi la fel este să o pună în lucrare. | Continuare »

Pr. Iosif TRIFA, DIN PILDELE MÂNTUITORULUI

Citește Ștefan Postică

Vindecarea lunaticului

Părintele Constantin Galeriu

Iisus-vindeca-copilul-lunatic-3Evocăm momentul în care Petru mărturisise „Tu eşti Hristosul“, iar Mântuitorul, coborând de acolo pe malul Iordanului, îi vestise pe ucenici că: „Iată, ne suim la Ierusalim şi Fiul Omului va fi dat în mâinile oamenilor păcătoşi, care-L vor prinde, batjocori, judeca, osândi, omorî, dar a treia zi va învia“. Când au auzit ucenicii aceasta, s-au cutremurat; s-au cutremurat ei, care părăsiseră tot şi mergeau după Iisus, cu gândul că El avea să fie Mesia în chip pământesc; un împărat care să scuture jugul împărăţiei romane şi să instaureze regatul iudaic de odinioară.
Atunci, tot Petru spune: „Doamne, să nu se întâmple una ca asta!“. Cu alte cuvinte: ce sunt gândurile astea? Noi ştim de Mesia în felul nostru, iar Tu ne vorbeşti de Cruce şi moarte? Şi Mântuitorul îi răspunde lui Simon Petru: „Mergi înapoia Mea, satano!“. Aşadar: tu eşti vrăjmaş acestei rânduieli dumnezeieşti; tu nu o înţelegi, ba, mai mult, te opui.
Şi atunci, în această situaţie, a luat pe cei trei apostoli şi i-a urcat pe muntele Taborului. Vrei să înţelegi Crucea şi Învierea? Iată, avem o pregustare a lor. Nu ne închipuim noi ce taină este aceasta. Cât aş vrea s-o trăim fiecare dintre noi!… | Continuare »

AŞA, AŞA, FIUL MEU… DUPĂ CRUCEA MEA CU CRUCEA TA

AŞA, AŞA, FIUL MEU… DUPĂ CRUCEA MEA CU CRUCEA TA

„Tot cel ce vrea să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vină după Mine” (Lc 9, 23)

Fiul Meu! Nu uita nici o clipă: mântuirea este calea cea îngustă. Mântuirea este calea crucii. Mântuirea este purtarea crucii. „Tot cel ce vrea să vină după Mine trebuie să se lepede de sine, să-şi ia crucea sa în fiecare zi şi să vină după Mine”.
Fiul Meu! Orice suflet care vrea să se mântuiască trebuie să apuce calea aceasta şi să poarte crucea aceasta. Şi orice ostaş care vrea biruinţa şi cununa, aşijderea trebuie să apuce pe calea aceasta şi să poarte crucea aceasta.
Fiul Meu! Ţi-ai luat şi tu pe umeri crucea Oastei? Şi ai plecat cu ea după Mine? Aşa, aşa, fiul Meu! După Mine cu crucea ta. După crucea Mea cu crucea ta. Cu ochii ţintă la drumul Meu, la harul Meu şi ajutorul Meu. Priveşte-Mă neîncetat pe Mine, căci Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa ta. Eu sunt calea ta. Dacă nu aş merge Eu înaintea ta, tu îndată ai cădea.
Fiul Meu, priveşte-Mă neîncetat, căci privindu-Mă neîncetat, vei afla cât de mult te-am iubit şi vei începe şi tu să Mă iubeşti. Privindu-Mă neîncetat, vei începe să vezi ce pildă de viaţă ţi-am lăsat Eu şi vei începe şi tu să urmezi această pildă. Dragostea Mea va fi dragostea ta. Răbdarea Mea va fi şi răbdarea ta. Smerenia Mea va fi şi smerenia ta. Suferinţele Mele vor fi şi ale tale. Moartea Mea de pe cruce va fi şi moartea ta faţă de lume. Învierea Mea va fi şi învierea ta. Şi biruinţa Mea va fi şi biruinţa ta.
Şi astfel, iubitul Meu, vei începe şi tu să păşeşti după Mine, pe urmele crucii Mele, alături de milioanele şi milioanele de suflete care au păşit pe calea aceasta şi au ajuns aici în cer. | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII A III-A DIN POSTUL MARE (a Sfintei Cruci)

Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Despre ce înseamnă a purta crucea

1 purtarea_sfintei_cruci._cruce._hristosZis-a Domnul: „Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia Crucea sa şi să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va pe el; iar cine-şi va pierde sufletul său, pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată şi şi va pierde sufletul său? Sau ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Că de cine se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului Se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri.“
Şi le zicea lor: „Amin grăiesc vouă că sunt unii din cei care sunt aici, care nu vor gusta moartea până când vor vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere“. (Marcu 8, 34-38 şi 9, 1)

Ce mult spune această evanghelie! Ea cuprinde toată taina mântuirii noastre sufleteşti. | Continuare »

Iubeşte-ţi crucea ta

purtarea-crucii-3Iubeşte-ţi crucea ta şi-o poartă,
oricât de aspră ţi-ar părea,
căci şi cea mai amară soartă
cândva ţi-o îndulceşti cu ea.

Când va veni singurătatea
şi prea din greu ţi-o vei purta,
ca de-al soţiei sân preadulce,
lipeşte-te de crucea ta.

Când, cu puterile sleite,
nici s-o târăşti n-ai mai putea,
prin cele mai fierbinţi ispite,
mergi apărat de crucea ta.

Când se va năpusti furtuna
şi nici un scut nu vei avea,
cu-ncredere întotdeauna,
te-adăposteşti sub crucea ta.

Prăpăstii când o să te-nfrunte
şi nici un pod nu vei avea,
ea peste ele-ţi va fi punte
şi-ai să le treci pe crucea ta.

Iar când vei merge spre cunună,
Hristos ieşi-va-n calea ta,
spunându-ţi: „Bine, slugă bună“,
şi-n schimbul crucii ţi-o va da.

Traian Dorz, Cântările căinței

Nimeni nu-şi ia singur…

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI, Meditaţii la Apostolul din Duminica a III-a din Postul Mare

TDorz1Cinstea de a fi un slujitor, un profet sau un preot al lui Dumnezeu, fiind o cinste deosebită de toate celelalte, nimeni nu şi-o poate lua singur… sau n-ar trebui să şi-o ia. De la chemarea şi până la alegerea cuiva pentru aceasta este totuşi un drum mai lung, ori mai scurt. Este totuşi un timp mai apropiat, ori mai îndepărtat în care nu numai el, cel chemat, dar şi cei care îl aleg trebuie să fie cu toată grija asupra alegerii sale.
Căci dacă nu totdeauna cel chemat îşi dă seama că are şi însuşirile necesare slujbei către care merge, cei care îl cheamă ori îl împing spre această slujbă trebuie neapărat să fie cu grijă la el, dacă le are sau nu le are. Fiindcă cine îşi pune cu grabă mâinile peste un nevrednic, învestindu-l cu o slujbă sfântă în Casa lui Dumnezeu, pe când se vede bine că el nu corespunde pentru slujba aceasta deloc, acela va băga în Casa lui Dumnezeu pe un tâlhar. Şi de toată prada şi dezastrul pe care acesta le va săvârşi acolo va răspunde solidar cu el.
O, cât de vinovat va fi în veci Alexandru Căldărarul, ori Imeneu şi Filet, ori Diotref şi toţi dezbinătorii lucrării lui Hristos din cele dintâi zile şi până în cele din urmă! Dar oare acei care i-au băgat pe aceştia în Lucrarea lui Dumnezeu vor fi ei scoşi total nevinovaţi de faptele acestor lucrători ai lui satan, pe care tocmai ei i-au ajutat cândva să intre în ea?
Nu ştim cum va privi Marele şi Dreptul Judecător în Ziua Marii Sale Judecăţi Drepte, această delicată şi dureroasă parte întunecată şi îndurerată a multora dintre noi. Va găsi el oare îndeajuns de îndreptăţită apărarea noastră că am avut prea puţină prevedere din cauza prea marii iubiri? Că am avut o prea mare încredere în partea cea bună din om şi prea puţină teamă de partea cea rea din el? Că îndemnul milei de a-l ajuta pe un neputincios să ajungă şi el la un rost înalt a fost mai puternic decât teama că încălzim un şarpe şi învestim pe un blestemat? Binele părea sigur, răul nici nu părea a fi. | Continuare »