E NOAPTEA ÎNVIERII!

Hristos-a-inviat-2Traian DORZ

E Noaptea Învierii!…
o, pân’ aici afund
chemările de clopot, căutându-mă, pătrund,
pe glasul lor de-afară vin gândurile, stol,
umplându-mi dintr-o dată întreg mormântul gol!

O Paştile din anii copilăriei, când
era atâta soare pe faţă şi pe gând,
când primul clopot, noaptea, trezindu-ne, venea,
lumina dintr-o dată pe toate strălucea!

O, cămăşuţa nouă… şi oul înroşit,
bisericuţa albă pe dealul înflorit,
lumina Învierii, fiorul neuitat
din clipa sărutării: Hristos a Înviat!…

– De amintirea sfântă a tuturor luat
aş vrea să spun spre-un suflet: Hristos a înviat! –
dar sunt atât de singur
şi gândurile, roi,
pe-acelaşi glas de clopot le retrimit napoi!

DACĂ NU MOARE, RĂMÂNE SINGUR

„Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur; dar dacă moare, aduce multă roadă.“ (Ioan 12, 24)

Domnul Iisus a spus: Adevărat, adevărat vă spun că dacă grăuntele de grâu ajuns în pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.
Arătând prin acestea mai întâi că, dacă El nu ar fi primit să moară pentru mântuirea noastră, ar fi rămas pe totdeauna în Slavă, dar pe totdeauna fără noi acolo. Ar fi rămas fără Cruce, dar şi fără Biserică. Ar fi rămas fără pătimire, dar şi fără urmaşi.

Ci numai dacă Domnul nostru Preaiubit Şi-a dat via­ţa ca preţ de răscumpărare pentru noi toţi, apoi a văzut o sămânţă de urmaşi… şi Lucrarea lui Dumnezeu apoi a văzut-o propăşind în mâinile Lui şi în urma Lui (Isaia 53, 10). Numai pentru că a murit ne-a dobândit pe noi; dacă n-ar fi primit să moară El, am fi rămas morţi noi. Numai dacă Scumpul nostru Mântuitor a plătit pre­ţul eliberării noastre ne-a câştigat ai Lui pe totdeauna, ajungând astfel Căpetenia şi Desăvârşirea noastră (Evr 12, 2). Altfel noi am fi rămas pe veci ai vrăjmaşului.

Astfel El este Împăratul Slăvit al unui norod răscumpărat ca să fie al Lui, plin de râvnă pentru fapte bune (Tit 2, 14) – fiindcă Şi-a dat viaţa Lui pentru acest norod.
El este acum Mirele iubit al unei Biserici ca o fecioară curată, slăvită, fără pată, fără zbârcitură, ci sfântă şi neprihănită (Ef 5, 25-27), fiindcă a primit să moară pentru ea.

O, dacă Hristos n-ar fi murit, mântuirea noastră ar fi fost cu neputinţă vreodată, pentru că preţul răscumpărării noastre era atât de scump, încât nici unii dintre noi – şi nimeni decât El nu l-ar fi putut plăti niciodată (Ps 49, 7-8).
Dacă Hristos Domnul nostru n-ar fi fost îngropat, nici noi n-am fi fost îngropaţi în botezul Lui cu învierea spre credinţa Sa (Col 2, 12). | Continuare »

Crucea hotar

Crucea de pe Dealul Căpăţânii este dovada măreţei iubiri a lui Hristos. Este uşa deschisă larg omului de către Dumnezeu. Omul, din Eden, a căzut prizonier de război în mâinile diavolului şi numai ea, Crucea de pe Golgota, poate fi preţul răscumpărării Lui.
Aici, în faţa revărsării şuvoiului de iubire, cu faţa scăldată în lumina Răstignitului de pe Cruce, simţămintele nu încap în cuvinte. Înţelegem, întrezărirn doar, dorinţa arzătoara a lui Hristos de a găsi iubire în inima noastră. Înţelegem de asemenea menirea noastră pe acest pământ: pătrunşi adânc de tainicul înţeles al Răstignirii, să facem cunoscut tuturora iubirea cea fără măsură a lui Hristos. Iubirea care S-a dat pe Sine însăşi, nădăjduind că, astfel, făptura mâinilor Sale Îi va răspunde tot aşa. Iubirea care S-a aşezat pe Sine însăşi dea curmezişul în calea păcatului. Iubirea care S-a împărţit pe Sine în cele patru părţi ale pământului, răstignindu-Se şi unindu-ne astfel, prin braţele Crucii, pe noi cu noi şi, prin capătul de sus, pe care a stat rezemat capul sfânt, pe noi cu Dumnezeu Tatăl. Iar prin capătul îngropat în pământ, unindu-ne pe noi cu înaintaşii noştri, până la Adam. | Continuare »

Cele şapte cuvinte ce le-a rostit Iisus pe Cruce

Cele şapte cuvinte ce le-a rostit Iisus pe Cruce

Preot IOSIF TRIFA, Pe urmele Mântuitorului

În acest răstimp, Mântuitorul a rostit şapte cuvinte de pe Cruce. Sunt aceste cuvinte un ultim şi minunat testament pe care Mântuitorul l-a lăsat lumii şi oamenilor. Cu ajutor de la Domnul vom tâlcui cândva pe larg aceste cuvinte. Acum vom spune numai pe scurt înţelesul lor.

„Tată, iartă-le lor, căci nu ştiu ce fac” (Luca 23, 34)

Acesta a fost cel dintâi cuvânt pe care l-a rostit Mântuitorul de pe Cruce. N-a fost acest cuvânt numai o predică şi o măreaţă pildă despre iubirea şi iertarea vrăjmaşilor, ci în acest cuvânt e pusă şi marea Jertfă a Sângelui, ce cuprinde pe toţi păcătoşii de la începutul lumii, până la sfârşitul ei. De câte ori păcătuim, Mântuitorul sângerează din nou şi Îşi ridică din nou mâinile străpunse spre cer, rugându-Se şi zicând: „Tată, iartă-le lor!” Din clipa în care Mântuitorul a sângerat, El S-a făcut Marele Mijlocitor între noi şi Dumnezeu (I Timotei 2, 5) şi ne-a dat darul să ne „putem curăţi de orice păcat prin Sângele Lui” (I Ioan 1, 7). Vai însă de cei care nu primesc acest dar mare şi sfânt, ci îl resping şi îl batjocoresc mereu (prin fărădelegile şi nepăsarea lor), ca odinioară iudeii.

„Femeie, iată pe Fiul tău”… (Ioan 19, 26)

Acesta a fost al doilea cuvânt ce l-a rostit Iisus de pe Cruce. Învăţăceii Domnului fugiseră, văzând grozava primejdie a răstignirii. Însă Maica Sfântă şi încă două femei credincioase, Maria lui Cleopa şi Maria Magdalena, rămăseseră la picioarele Crucii, plângând cu hohot chinurile Domnului. Cu ele era şi Ioan, învăţăcelul cel iubit al Domnului, singurul dintre Apostoli care L-a însoţit pe Domnul până la moarte. Mântuitorul, uitându-Se jos, I se făcu milă de Maica Sfântă. | Continuare »

IISUSE BLÂND, ÎN FAŢA TA (Să cântăm Domnului, nr. 461)

IH_Crucea_2Iisuse Blând, în faţa Ta
Smerit mi-aplec inima mea;
Tu sui acum un greu calvar
Şi vei răbda un chin amar.

Vei suferi, Iisus iubit,
Lăsat de-ai Tăi şi chinuit,
Cununi de spini vei suferi
Şi vei tăcea când Te-or lovi.

Te vor lovi, Te vor scuipa
Tu vei iubi şi vei tăcea;
Pe cruce-apoi Te-or răstigni
Tu vei ierta şi vei iubi.

Vei suferi şi vei ierta
Păcatul meu, plătind aşa,
Păcatul meu şi-al lumii-ntregi
Prin moartea Ta să ni-l dezlegi…

În locul nostru vei răbda,
Să poţi pe toţi a ne scăpa…
…Iisuse Bun, Îţi mulţumesc!
O, cum să-Ţi spun cât Te iubesc?

Pe veci, Iubit Mântuitor,
Doresc să-Ţi fiu ascultător;
Şi să m-ajuţi Te voi ruga
Să fac mereu doar voia Ta!

CÂT DE MARE-A FOST IUBIREA

Rasignire_19Traian DORZ

Cât de mare-a fost iubirea
Tatălui Ceresc spre noi,
că Şi-a dat pe Fiul dulce
ca să moară-ntins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi,
să ne poată iarăşi duce
şi pe noi,
şi pe voi,
în Viaţa de Apoi.

Mulţumim Tatălui,
mulţumim numai Lui,
că viaţa ne-a adus
prin Iisus,
prin Iisus,
prin Iisus…

Cât de mare-a fost iubirea
Domnului Iisus spre noi,
c-a dat cerul Lui cel dulce
şi-a murit întins pe Cruce,
să ne scape din nevoi,
să ne scoată din noroi
şi pe voi,
şi pe noi,
la Viaţa de Apoi…

CUTEAZĂ ŞI PRIVEŞTE!

Rastignire_77Cutează şi priveşte de unde stai zdrobit
spre Golgota, la Preţul Iertării, Răstignit!
– în starea ta pierdută e singurul Mijloc,
e singura salvare din moarte şi din foc!

Cutează şi ascultă Cuvântul lui Hristos
şi-ntoarce-te din drumul pierdut şi mincinos,
zdrobit de pocăinţă sub Crucea Lui să cazi
– e singura salvare din starea ta de azi!

Cutează şi te smulge din mreaja ce te-a prins,
păcatul te târăşte spre iadul cel nestins,
cu grabă şi cu groază ascultă-L pe Hristos
– e singura salvare spre locul luminos!

Cutează şi te luptă să nu fii iar legat,
fereşte-te de locul în care-ai lunecat,
ucide pofta care te-ndeamnă iar plăcut
– e singura salvare de unde stai căzut!

Cutează şi zdrobeşte-l pe şarpele mişel
căci altfel te zdrobeşte, pe veşnicie, el,
lipeşte-te puternic şi strâns lângă Hristos
– e singura salvare din moartea cea de jos!

Cutează şi priveşte tu, care vrei să mori,
prăpastia şi focul spre care te cobori!
Iar dacă te-ngrozeşte abisul fioros,
cât poate fi salvare, aleargă la Hristos! (Traian DORZ)

CE ESTE ADEVĂRUL?

Traian Dorz, din «Hristos – Răscumpărătorul nostru»

Pilat I-a zis: „Ce este Adevărul?“ După ce a spus aceste vorbe, a ieşit iarăşi afară, la iudei, şi le-a zis: „Eu nu găsesc nici o vină în El“. (Ioan 18, 38)

Ce întrebare cutremurătoare şi înaltă I-a pus Pilat acum Domnului Iisus!
O, câţi oameni mai puseseră, înaintea lui Pilat, această uriaşă întrebare tuturor înţelepţilor lumii! Şi cât de mult aşteptaseră toţi aceştia răspunsul desăvârşit, competent şi sigur, mii de ani, fără a dobândi încredinţarea că l-au primit pe cel convingător. Ce simple sunt cele trei cuvinte ale acestei întrebări, dar ce dureroase sunt ele când rămân fără încredinţarea unui răspuns liniştitor!

Pilat era un roman. Limba lui maternă era latina. Poate că această întrebare: „Ce este adevărul?“ Pilat o va fi rostit în limba lui, în care şi-o va fi pus el şi lui însuşi de atâtea ori.
Care om nu-şi pune măcar o dată în viaţă, cu toată răscolirea fiinţei sale, această întrebare? Ce este Adevărul? Şi Cine este Adevărul?

Dar, în limba latină, întrebarea „Ce este Adevărul?“, citită invers, era chiar răspunsul ei. Citite invers, ca şi cum ar fi răspunsul lui Iisus, cuvintele întrebării, în limba latină, înseamnă: „Adevărul este bărbatul din faţa ta“.
Nu-l va fi izbit oare pe Pilat nimic deosebit în clipa aceea?
Nu-i va fi sclipit nimic în întrebarea lui, pusă de data aceasta unui Om neobişnuit?
Nu-l va fi cutremurat privirea Celui din faţa sa? Ca să‑şi înţeleagă răspunsul din propria sa întrebare?
Ce dureros şi ce amar! Se vede că nu.

Mai opreşte-te puţin, suflete dragă, şi tu aici! Priveşte-ţi şi tu acum, cutremurător, starea ta! Şi tu ai acum, poate, unicul şi ultimul prilej de a avea pe Împăratul Iisus în faţa ta. Şi tu, poate, ţi-ai pus de multe ori în viaţă – dar niciodată mai arzător ca acum – întrebarea aceasta neliniştitoare şi vitală: Ce este Adevărul? Cine este El?

Şi ţie, Prezenţa uriaşă a lui Iisus din faţa ta îţi dă acum acel înfricoşat şi dumnezeiesc răspuns, ca lui Pilat, atunci.
Măreţ prin simplitatea şi demnitatea lui, monumental prin frumuseţea şi măreţia lui, etern prin valoarea şi sensul lui: Adevărul sunt Eu, Cel din faţa ta. | Continuare »

ÎMPĂRĂŢIA MEA NU ESTE DE AICI…

„Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta“, a răspuns Iisus. „Dacă ar fi Împărăţia Mea din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu dat în mâinile iudeilor; dar acum împărăţia Mea nu este de aici“.

Una dintre cele mai nedrepte şi mai răuvoitoare învinuiri ce s-a adus împotriva lui Iisus a fost învinuirea politică.
Spre a avea toată siguranţa că Hristos va fi osândit, învinuitorii Săi au căutat să-L încadreze ca pe un infractor politic.
Ca pe un vrăjmaş al orânduirii de Stat.
Ca pe unul care se ridică împotriva ordinii sociale şi politice.
Ca şi cum Hristos ar avea scopuri lumeşti, ambiţii politice, dorinţe de dominaţie şi de slavă pământească.
Nimic nu era mai neadevărat şi mai criminal decât această acuză şi decât această încadrare.
De nimic nu este mai departe caracterul lui Hristos decât de aceasta.
Împotriva nici unui păcat şi a nici unei nebunii nu s-a ridicat toată Evanghelia lui Hristos cu mai multă hotărâre, ca împotriva mândriei şi a setei de a domina lumea; acestea sunt trăsăturile oricărui împărat lumesc, ale oricărui împărat tiran.
Învinuitorii lui Iisus, pentru a fi siguri de uciderea Lui, Îl înfăţişează pe El înaintea oricărui împărat lumesc ca şi cum ar fi un rival al acestuia.
Ca şi cum scopul lui Hristos ar fi să-i ia locul acestui împărat. | Continuare »