„DE NU VEŢI IERTA OAMENILOR GREŞELILE LOR…” (Mt 6, 15)

„DE NU VEŢI IERTA OAMENILOR GREŞELILE LOR…” (Mt 6, 15)

Duminică avem intrarea în postul cel mare. La rând, este evanghelia care începe cu iertarea celor ce ne greşesc; şi [care] ne învaţă cum să postim. „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc va ierta greşelile voastre. Dar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu va ierta greşelile voastre. Iar când postiţi să nu fiţi ca făţarnicii” (Mt 6, 14-18).
Am tâlcuit această evanghelie, pe larg, în cartea I-a cu tâlcuirea evangheliilor, arătând cum trebuie să postim cu adevărat.
Acum ne vom opri puţin asupra înştiinţării cereşti: „De nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl cel ceresc nu va ierta greşelile voastre”. Această înştiinţare ne aduce din nou aminte de pilda cu datornicul neiertător, căruia stăpânul său îi iertase toată datoria, o datorie foarte mare, iar el, după această iertare, îl strângea de gât fără milă pe un datornic al lui, pentru o datorie de câţiva lei, cum se vede din chipul de alături (Mt 18, 23-35).
Această pildă am tâlcuit-o pe larg şi frumos în foaia «Isus Biruitorul» numărul 36 din anul trecut, arătând cum neiertarea dintre creştini este dovada cea mai grăitoare că nu cunosc cu adevărat jertfa cea mare a iertării de pe vârful Golgotei. Mântuitorul ne înştiinţează şi ne spune lămurit că iertarea noastră din partea Tatălui ceresc e condiţionată de iertarea pe care trebuie să o dăm şi noi de-aproapelui nostru.
Şi totuşi, cât de puţin e băgată în seamă această condiţie de căpetenie a mântuirii noastre. | Continuare »

„Aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit“

„Aflarea, trăirea şi vestirea lui Iisus cel Răstignit“

În gândul lui Dumnezeu, profetul şi preotul au fost fraţi şi au rămas fraţi. Slujbele lor sunt surori şi trebuie să rămână surori, pentru că ele se întregesc fericit una pe alta, aşa cum cei doi soţi binecuvântaţi de Dumnezeu devin unul, întregindu-se reciproc.
Şi profetul şi preotul sunt mari. Totuşi, dintre acestea două, slujba profetului este cea mai mare. Însuşi Mântuitorul S-a arătat mai întâi ca Profet, apoi ca Preot.
Profet a fost totdeauna, Preot a fost doar o singură dată, când S-a adus ca Jertfă pe Sine Însuşi pe altarul Crucii de pe Golgota, pentru ispăşirea tuturor păcatelor întregii lumi (Evrei 9, 24-26).

Un adevărat preot al lui Hristos, având cele două însărcinări, va şti, la fel, întotdeauna, să dea prima însemnătate slujbei de profet… Să o facă pe cea de a doua ascultătoare de cea dintâi.
Pe cea mai mică, ascultătoare de cea mai mare… Pe cea a celor văzute, ascultătoare de cea a celor nevăzute.
Aşa a făcut Părintele Iosif Trifa. El a înţeles bine voia lui Dumnezeu şi a urmat cu o deplină ascultare pilda şi porunca lui Hristos în privinţa aceasta.
Prin tot cuvântul său, acest trimis al lui Hristos a ţinut să arate acest mare adevăr pe care el l-a înţeles prin descoperire dumnezeiască. El s-a adresat mai ales fraţilor săi, preoţilor, pentru a-i trezi la această cerească datorie… În mărturisirile sale despre cum şi-a înţeles el datoria de preot, sunt arătate în chip zguduitor aceste adevăruri. Toată slujba lui preoţească a fost, în cea mai mare parte a ei, o slujbă de profet. Adică el a ştiut să-i dea acestei slujbe întâietatea voită de Dumnezeu.
Prin aceasta n-a dispreţuit-o pe cealaltă, ci abia atunci şi-a împlinit-o cu adevărat. | Continuare »

LUMINA MEA SE LUPTĂ

LUMINA MEA SE LUPTĂ

Traian DORZ, din CÂNTAREA VEŞNICIEI

Lumina mea se luptă cu cel mai negru nor
ce vine să alunge din fraţii mei sărutul
şi lupt cu preţul vieţii să-ntorc privirea lor
să desluşească Stâlpul-de-Flăcări: Începutul.

Durerea mea se luptă cu ochii lor vrăjiţi,
căci singuri merg la fiara ce-i sfâşie şi-i pradă
şi-aşa-s de orbi, sărmanii, că nu pot fi opriţi
şi nici nu pot s-asculte, şi nici nu pot să vadă!

Şi rugăciunea-mi luptă cu duhul cel mai rău,
pătruns cu viclenie în casa maicii sfinte,
şi inima-mi se rupe când văd veninul său
cum arde şi-ntinează altare şi morminte.

Şi deznădejdea-mi luptă cu cel din urmă crez
că-n ultima clipită se vor trezi-nşelaţii…

– Ajută-mă, o Doamne, să nu descurajez
pân’ au să se trezească şi-au să-nţeleagă fraţii!

ÎN ZADAR SE MAI GRĂBEŞTE

Traian DORZ

În zadar se mai grăbeşte
cel ce pleacă prea târziu,
alergarea lui sfârşeşte
cu un strigăt în pustiu.

Pentru mântuirea ta,
nu mai sta, nu mai sta,
pentru cerul tău frumos,
vin-acuma la Hristos!

În zadar se mai frământă
cel ce n-a vrut când putea,
mila şi chemarea sfântă
şi-are vremea ei şi ea.

În zadar se mai căieşte
cel ce-a ars ce n-are preţ,
râsul clipei îl plăteşte
plânsul veşnicei vieţi.

În zadar va plânge-odată
vremea harului de-acum
cel chemat cu-atâtea lacrimi,
dar nu-i pasă nicidecum.

Câtă vreme încă este
cale şi prilej, şi har,
nu uita de toate-aceste,
căci curând va fi-n zadar!

TEME-TE DE OCHIUL VEŞNIC

Traian DORZ

Teme-te de Ochiul Veşnic
Care-ţi vede orice-ascuns
şi de clipa când, de toate,
ai să mergi să dai răspuns.

Teme-te şi vino astăzi
la Hristos, încrezător,
numai El îţi poate-aduce
un sfârşit mântuitor.

Teme-te de focul veşnic
care arde fără scrum
şi de care nu-i scăpare
numai pe-al Golgotei drum.

Teme-te de plânsul veşnic
care-l vor vărsa-n pustiu
cei ce nu privesc spre Domnul
decât când e prea târziu.

Teme-te de chinul veşnic
ce va arde nemilos
conştiinţa celor care
lepădat-au pe Hristos. | Continuare »

Împotriva fraţilor, împotriva lui Hristos

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI
(din meditaţii la Apostolul din Duminica Lăsatului sec de carne – a Înfricoşatei Judecăţi)

Dacă păcătuiţi astfel împotriva fraţilor şi le răniţi cugetul lor slab, păcătuiţi împotriva lui Hristos. (I Cor. 8, 12)

Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos a iubit şi iubeşte atât de mult pe copiii Săi, pe orice suflet care cu lacrimi şi cu pocăinţă adevărată a venit la El, a pus legământ de ascultare şi credincioşie cu El şi caută să rămână statornic şi smerit în ascultarea de El, încât S-a făcut una cu ei, după cum a spus El: Oricine primeşte pe trimişii Mei pe Mine Mă primeşte. Şi cine Mă primeşte pe Mine Îl primeşte pe Tatăl Care M-a trimis pe Mine… Dar oricine se atinge de ei, se atinge de lumina Ochilor Mei – zice Domnul (Mt 10, 40; Zah 2, 8).

Dar vrăjmaşii şi răufăcătorii cei mai mari împotriva fraţilor şi aleşilor Domnului nu sunt cei din afară, ci sunt cei dinlăuntru. Vrăjmaşii şi prigonitorii cei din afară nu pot face niciodată răul cel mai mare Lucrării Domnului şi slujitorilor ei cei buni. Ci răul cel mai mare li-l fac cei care au venit în Lucrarea Domnului, dar nu sunt născuţi din nou, nu sunt schimbaţi cu adevărat în făpturi noi, ci ei, primind pe diavolul în inima lor, au devenit trădători de fraţi, pârâtori şi vânzători, dezbinători şi potrivnici duhului frăţietăţii şi lucrătorilor adevăraţi. Aceştia se pun în slujba prigonitorului, în slujba faraonului asupritor, şi, pentru un câştig mârşav, ori pentru o ambiţie satanică, ori pentru nişte locuri de întâietate nemeritate, se duc printre fraţi, urmăresc pe fraţi, vând pe fraţi, dezbină pe fraţi şi se împotrivesc totdeauna unităţii fraţilor. Aşa a fost totdeauna, dar nu va fi pe totdeauna. Vine o zi când răzbunarea lui Dumnezeu îi va arunca pe totdeauna în focul gheenei, împreună cu diavolul pe care l-au ascultat. | Continuare »

TINERETUL DOMNULUI

TINERETUL DOMNULUI

Tineri ai Domnului din Biblie, din primele veacuri creştine şi de azi. Există un tineret al Domnului şi azi?

Am rămas dator cu o lămurire. În numărul trecut al acestei gazete am scris despre tineretul cel lumesc şi cel duhovnicesc, despre tineretul lumii şi tineretul Domnului, cu semnele ce-i deosebesc pe aceşti „fraţi” care sunt fraţi prin naştere (botez), dar pe care viaţa îi desparte, unii rămânând sau întorcându-se la Dumnezeu, iar alţii plecând pe povârnişul păcatului, pentru a ajunge în iadul tuturor fărădelegilor şi despărţirii de Dumnezeu pe totdeauna.
Desigur, dacă cineva a greşit şi s-a rupt – cu voie sau fără voie – din „turma Domnului”, se poate întoarce; calea pe care s-a întors fiul cel pierdut din Evanghelie şi braţele părinteşti ale Tatălui ceresc sunt deschise pentru orice fiu pierdut care se căieşte şi se întoarce „acasă”.
El te aşteaptă şi pe tine, iubitule cititorule neîntors încă la Dumnezeu; glasul Lui te cheamă; iubirea Lui te îndeamnă. Vino, vino la El!
Dar ce este acel „tineret al Domnului” despre care s-a amintit în foaia trecută?
Vom spune de la început că tineretul Domnului este familia cea mare a tinerilor copilaşi ai Domnului dintotdeauna, care, din dragoste pentru Dumnezeu, au părăsit lumea şi patimile ei, trăind în ascultare de Cuvântul lui Dumnezeu şi păzind poruncile Lui.
Lanţul acestui şir de tineri ai Domnului începe cu neprihănitul Abel şi sfârşeşte cu ultimul tânăr martir al credinţei căruia i se va tăia capul din pricina mărturiei lui Iisus. | Continuare »

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI

AJUTORAREA LUCRĂRII DOMNULUI

1. Câte drumuri sfinte s-ar fi putut face în răspândirea Cuvântului lui Dumnezeu!
La câte suflete s-ar fi putut duce lumina Lui!
Câte suflete unice s-ar fi putut salva numai cu o parte din banii celor nepăsători,
numai cu un strop din bunăvoinţa celor mari,
numai cu o fărâmă din cunoştinţa celor care erau datori să facă şi puteau face,
dar n-au vrut să facă nimic.
Iar când a trecut vremea păcii, cum a venit furtuna şi i-a luat pe toţi aceştia potopul şi i-a prăpădit! Focul trecător le-a ars avuţiile şi vremea lor, – iar focul veşnic îi arde pe ei, fiindcă n-au vrut să asculte şi să facă, atunci când puteau, voia lui Dumnezeu, cu nimic din avuţiile care nu erau ale lor, dar cu care puteau face mult bine în clipa când le aveau…

2. Să nu aşteptăm, fraţilor şi surorilor, vremi mai bune pentru lucru. Să lucrăm acum, cu toată graba şi cu toată puterea, ceea ce încă mai putem,
fiindcă va veni în curând vremea când nu se va mai putea face nimic.
Şi atunci vor plânge veşnic toţi acei ce nu au înţeles acest mare adevăr. | Continuare »

O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

O predică a părintelui Vasile Ouatu trimisă pentru a se citi în adunarea de la Buzău – iunie 1936

„Iisus a murit pentru toţi, pentru ca cei ce trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înşişi, ci pentru Cel ce a murit şi a înviat pentru ei” (II Cor 5, 15).

Prea cucernici părinţi şi preaiubiţi fraţi şi surori în ostăşia Domnului Iisus Biruitorul,
Cu toţii poate v-aţi aşteptat ca şi astăzi să fiu în mijlocul frăţiilor voastre şi cu trupul, aşa precum sunt întotdeauna cu duhul. Dar, iubiţilor, dacă voi veţi fi aşteptat aceasta, apoi eu am dorit-o fierbinte. Dragostea lui Iisus (II Cor 5, 14) care ne strânge şi ne face un singur trup mă îndeamnă să fiu lângă frăţiorii mei în Domnul. O boală grea însă m-a rănit puternic şi mă ţine în patul suferinţei. Ca şi scumpul nostru gornist, Părintele Iosif Trifa, şi eu trec, pentru a patra oară, printr-o grea suferinţă. Grija fronturilor şi lupta dârză ce o ducem cu împărăţia întunericului mi-a slăbănogit mult de tot smeritul meu trup. Pentru aceea, duhul plin de râvnă mă mână să fiu alături de frăţiorii mei, pe când carnea slabă şi neputincioasă mă reţine în patul grelei suferinţe. Carnea mi s-a topit, iar graiul mi s-a stins, din care cauză nu sunt astăzi între voi cu trupul. Duhul însă îmi stă lângă voi aşa cum stă şi al preaiubitului nostru gornist, Păr. Iosif Trifa. Prin cei aproape 50 de fraţi din ostăşia Domnului Iisus Biruitorul de la Bucureşti, vă trimit, P. C. părinţi şi iubiţi fraţi şi surioare, atât din partea mea, cât şi din partea scumpului nostru Păr. Iosif, dragostea noastră şi salutul ostăşesc de Slăvit să fie Domnul Iisus Biruitorul.
Iar în al doilea rând, îndrept către toţi cei de faţă o caldă şi stăruitoare rugăminte de a lupta până la capăt pentru Iisus şi mântuirea cea sufletească.
Trăim cu adevărat vremurile Scripturii. Întunericul se ridică întocmai unui val uriaş care încearcă să nimicească totul. Sufletele, parcă hipnotizate, aleargă în grabă în calea acestui val nimicitor. | Continuare »