Omilie la parabola evanghelică a vameşului şi a fariseului

Vamesul-si-fariseul-13Sfântul Grigorie Palama

1. Izvoditorul a toată răutatea, cel ce lesne născoceşte răul, este în stare să zdruncine dintru început, prin deznădejde şi necredinţă, chiar temeliile virtuţii aşezate în suflet; de asemenea, este în stare să atace zidurile înălţate ale casei virtuţii, prin delăsare şi nepăsare. Ba mai mult, el poate dărâma, prin mândrie şi nechibzuinţă, acoperişul deja clădit al faptelor celor bune. Dar opriţi-vă, nu vă înfricoşaţi! Căci este mai născocitor în fapte bune cel cucernic şi virtutea are îndestul de multă tărie pentru a se împotrivi răului, ca una ce se îmbogăţeşte de Sus cu darurile şi cu legământul Aceluia Care are putere peste toate şi Care dăruieşte tărie, prin bunătatea Sa, tuturor celor ce îndrăgesc virtutea, astfel încât să rămână nu numai nezdruncinată virtutea de relele uneltiri de multe feluri pregătite de către cel potrivnic, dar să şi poată scula şi întoarce pe cei ce au căzut în prăpastia relelor, ca apoi să-i aducă în chip lesnicios la Dumnezeu, prin pocăinţă şi smerenie.

2. Pildă şi înfăţişare îndestulătoare a acestora este că vameşul [din parabola evanghelică] fiind strângător de dăjdii şi petrecându-şi viaţa oarecum în străfundul păcatului, s-a făcut părtaş numai prin cuvânt celor ce vieţuiau în virtute, şi aceasta în scurt timp. El este astfel uşurat şi se înalţă şi calcă peste toată răutatea, fiind trecut în ceata celor drepţi, îndreptăţit de către însuşi Judecătorul cel nemitarnic. Şi chiar dacă fariseul s-a fost osândit prin cuvânt, totuşi el fiind fariseu, şi socotindu-se pe sine că este cineva, dar nefiind drept cu adevărat, grăieşte cu îndrăzneală puzderie de vorbe, dintre care nu puţine au stârnit mânia lui Dumnezeu.

3. De ce oare smerenia înalţă spre culmea dreptăţii, iar buna părere despre sine îl coboară pe om spre adâncul păcatului? Pentru că cel ce socoate că el este cineva mare, şi aceasta chiar înaintea lui Dumnezeu, este părăsit pe bună dreptate de către Dumnezeu, ca unul ce crede că nu are nevoie de ajutorul Lui. Iar cel ce se socoate pe sine că este un nimic, şi de aceea caută la îndurările cele de Sus, are parte şi dobândeşte pe drept îndurarea şi ajutorul şi harul de la Dumnezeu. Căci stă scris: „Domnul stă împotriva celor mândri, dă harul Său celor smeriţi”. | Continuare »

Acatistul Întâmpinării Domnului

Intampinarea-Domnului_47Condacul 1

Astăzi aleasa Maică merge de la Betleem la Ierusalim, iar dumnezeiescul Prunc Iisus în brațele ei ca un nor ușor este purtat. Iar noi, nevrednicii, întâmpinând pe Împăratul Slavei și pe Maica Fecioară Preasfântă, împreună cu bătrânul Simeon cântăm celei binecuvântate: Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi!

Icosul 1

Cetele cerești, plecate spre pământ, văd pe Cel Unul Născut, pe Făcătorul lor și Stăpânul a toată făptura, în brațele feciorești ale Maicii celei neispitite de bărbat, mergând la Ierusalim, purtat ca un Prunc, și bucurându-se, cântă Lui și Împărătesei Fecioare laudă de sărbătoare:
Vino, Împăratul cerului și al pământului, în cetatea Marelui Împărat, Sionul cel sfânt;
Vino, Dumnezeule Preaînalt, din înălțimile cerești în biserica pământească și făcută de mâini;
Vino, Fiule Unule Născut, și Te sălășluiește cu oamenii pe pământ;
Vino, Mielul Cel nevinovat și dumnezeiesc, să Te aduci Domnului, Cel din ceruri;
Vino, Preacurată Porumbiță, Mireasă fără de bărbat, a Sfântului Duh;
Vino, Mielușea neîntinată, Maica neprihănită a Mielului Hristos;
Vino, Pruncă de Dumnezeu aleasă, Fiica cea preadorită a lui Dumnezeu Tatăl;
Vino, Împărăteasa Cerului, Stăpâna cea bună a întregii lumi;
Vino, Preacurată, Domnul este cu Tine și prin Tine împreună cu noi! | Continuare »

Întâmpinarea Domnului

Sinaxar – 2 februarie

În această zi Biserica sărbătoreşte un eveniment important din viaţa pământească a Domnului Nostru Iisus Hristos (Luca 2:22-40). După patruzeci de zile de la naşterea Sa, Pruncul Sfânt a fost dus la Templul Ierusalimului, centrul vieţii religioase a naţiunii. După Legea lui Moise (Lev. 12:2-8), femeia care a născut un prunc de parte bărbătească nu avea voie să intre în Templul Domnului timp de patruzeci de zile. La împlinirea acestora, mama venea cu fiul la Templu şi aducea jertfă Domnului un miel sau un porumbel pentru sacrificiul purificării. Preasfânta Fecioară, Maica Domnului, nu avea nevoie de purificare deoarece ea a născut fără stricăciune pe Izvorul Curăţiei şi Sfinţeniei. Cu toate acestea, ea s-a supus cu smerenie Legii timpului.

În acea vreme, Părintele şi dreptul Simeon (prăznuit pe 3 februarie) trăia în Ierusalim. Lui i s-a proorocit că nu va muri până nu va vedea pe Mesia cel promis. Prin har de sus, Sf. Simeon s-a dus la Templu chiar când Sfânta Fecioară Maria şi Sf. Iosif veneau cu Pruncul Iisus să împlinească Legea.

Simeon Iubitorul de Dumnezeu l-a luat pe prunc în braţe şi mulţumind Domnului, a rostit cuvintele pe care le auzim repetate la fiecare slujbă a vecerniei: „Acum slobozeşte pe robul Tău, după cuvântul Tău, în pace, Că ochii mei văzură mântuirea Ta, pe care ai gătit-o înaintea feţei tuturor popoarelor, lumină spre descoperirea neamurilor şi slavă poporului Tău Israel.” (Luca 2:29-32). Sf. Simeon i-a spus Sfintei Fecioare: „Iată, Acesta este pus spre căderea şi spre ridicarea multora din Israel şi ca un semn care va stârni împotriviri. Şi prin sufletul tău va trece sabie, ca să se descopere gândurile din multe inimi.” (Luca 2:34-35). | Continuare »

„RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT” (I Tes 5, 17)

„RUGAŢI-VĂ NEÎNCETAT” (I Tes 5, 17)

Ioan Marini

În Sf. Evanghelie (Luca 18) ne este dată pilda judecătorului nedrept, pentru a ne lămuri cuvântul: a te ruga şi a nu te lăsa. Fiindcă biruinţa nu poate veni decât dacă te rogi „necurmat”, când cunoşti că ceea ce doreşti este voia lui Dumnezeu.
Un lucru înseamnă-ţi-l bine. Nici o rugăciune adevărată, făcută cu credinţă şi smerenie înaintea Domnului, nu rămâne neascultată şi răspunsul va veni. Poate nu primeşti ceea ce ai cerut, dar, în orice caz, Dumnezeu va răspunde şi vei vedea mai târziu că El ţi-a dat ceea ce trebuia şi-ţi era spre folos.
Pruncul tău e bolnav, ţi-e drag şi ţii atât de mult la el, inima ta. În fiecare zi te rogi pentru sănătatea lui, dar el pleacă. Este mântuit, fiindcă s-a întors la Dumnezeu din bună vreme. E prilej să te plângi? Deloc. Dacă el ar fi trăit şi ar fi devenit necredincios, îţi amăra şi zilele tale şi era şi potrivnic lui Dumnezeu. Acum e fericit. Tu ai cerut un bine trupesc şi ţi s-a răspuns cu unul veşnic.
Tu, femeie credincioasă, trăieşti liniştită acasă şi iată că într-o bună zi cineva vine şi-ţi spune că nişte femei au scornit fel de fel de lucruri slabe pe socoteala ta. Mai apoi ai fost înfruntată pentru fapte la care nici nu te-ai gândit. Te necăjeşti, plângi şi te rogi, ca Dumnezeu să astupe gurile rele care vorbesc despre tine. Dar ele nu încetează. | Continuare »

CÂND CĂLĂTOREAI, IISUSE

Când călătoreai, Iisuse, din cetate în cetate,
în Tir şi Sidon ajuns-ai să le ierţi şi-a lor păcate.

Tu ştiai că şi acolo-s oameni care au nevoie
Izbăvindu-i de Satana, să-Ţi cunoască a Ta voie.

Astfel vine o femeie având fiica îndrăcită
stăruind la Tine, Doamne, cu credinţă neclintită.

Ca şi câinilor, cerşeşte, din noianul Tău de slavă,
O fărâmă să-i dai fiicei, că-i sărmană şi bolnavă.

Şi văzând credinţa-i mare, deşi-i din alt neam venită,
îi faci fiica sănătoasă şi de rele mântuită.

Te rugăm să vii, Iisuse, şi la noi, şi-n sat, şi-n casă.
Sunt atâtea suferinţe care-atât de greu ne-apasă.

Cel rău chinuie în patimi, în dureri şi-n suferinţe
pe copiii noştri, Doamne, doborâţi de neputinţe.

Tu şi sufletul, şi trupul cu iubire-l izbăveşte
dă-ne Tu credinţă mare şi pe toţi ne mântuieşte.

Viorel Bar

Cum se împacă?

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

Meditaţii la Apostolul din duminica Canaanencii

TDorz1Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi.
Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Cum de se poate împăca Templul lui Dumnezeu cu idolii? – se întreabă cu durere omul lui Dumnezeu, privind la viaţa creştinilor adunării lui Hristos, când, în fiecare cuvânt sfânt, se spune atât de limpede că Hristos nu poate avea nici o legătură cu Satan. Că Duhul Sfânt nu poate locui nicidecum la un loc cu păcatul. Şi că sfinţenia trebuie să fie podoaba Casei lui Dumnezeu, cât vor ţine veacurile. Iar sfinţenia nu poate locui într-o viaţă amestecată cu tot felul de necurăţii.
Şi totuşi ţi se rupe inima de durere, ţi se umple faţa de ruşine şi ţi se zdrobeşte sufletul de apăsare când vezi şi când auzi cum în multe suflete şi în multe familii, ba chiar şi în multe biserici şi adunări, Templul lui Dumnezeu a început să se împace de-a binelea cu idolii… Evanghelia cu păcatul şi credinţa cu lumea şi cu felul ei nelegiuit.
Îţi vine să nici nu crezi despre câte un frate pe care l-ai crezut un sfânt în viaţa lui şi un om predat total lui Dumnezeu… că, la anumite ocazii, el bea ca lumea… Ba că face el însuşi băuturi îmbătătoare şi dă sau chiar vinde altora să bea, când el ştie bine porunca lui Dumnezeu, care zice: „Nu vă înşelaţi: nu puteţi bea paharul Domnului şi apoi şi paharul dracilor. Nu puteţi lua parte la Masa Domnului şi apoi şi la masa dracilor“ (unde se vorbeşte urât, se fac gesturi scârboase, se petrec lucruri nelegiuite)…
Şi, de asemenea, este scris: „Vai celui care dă aproapelui său să bea… Vai ţie care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti, ca să-i vezi goliciunea. Te vei sătura şi tu de ruşine, în loc de slavă. Bea şi tu şi dezveleşte-te. Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul mâniei din dreapta lui Dumnezeu şi va veni ruşinea şi peste slava ta“ (Habacuc 2, 15-16).
Şi apoi ce să mai zici şi de alte şi alte asemenea idolatrii!… | Continuare »

[“Doamne, sunt om păcătos”]

Sfântul Nicolae Velimirovici, predică la duminica a 32-a după Rusalii – a lui Zaheu vameșul (fragmente)
Zaheu_16_01Cine vrea să-L vadă pe Hristos trebuie să se ridice în duh deasupra naturii, pentru că Hristos este mai mare decât natura. Mai uşor este să vezi un munte înalt de pe o colină decât din vale. Zaheu era mic de statură şi, vrând să-L vadă pe Hristos, s-a suit într-un copac înalt.
Cine vrea să-L întâlnească pe Hristos trebuie să se curăţească, pentru că-L întâlneşte pe Sfântul Sfinţilor. Zaheu era întinat de iubirea de argint şi nemilostivire şi, când s-a întâlnit cu Hristos, s-a grăbit să se cureţe prin pocăinţă şi facere de bine.
Căinţa este părăsirea cărărilor rele bătătorite de picioarele oamenilor, precum şi de gândurile şi dorinţele lor, şi întoarcerea pe o cale nouă: calea lui Hristos. Dar cum să se pocăiască păcătosul până ce nu-L întâlneşte pe Domnul în inima sa şi nu îşi cunoaşte ruşinea? Mai înainte de a-L vedea pe Hristos cu ochii, micuţul Zaheu L-a întâlnit în inima sa şi s-a ruşinat de căile sale. | Continuare »

Preot Iosif TRIFA – Focul cel ceresc

Iată şi a treia carte ce iese de sub tipar dintr-un rând de patru cărticele despre Duhul Sfânt.
În cartea întâi am dat câteva învăţături generale despre Dumnezeu-Duhul Sfânt.
În cartea a doua, am dat învăţăturile despre Vântul cel Ceresc, despre asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu vântul. Iar în cartea aceasta, a treia, dăm învăţăturile cu Focul cel Ceresc; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu focul. După care va urma cartea a patra, cu Apa cea Vie; asemănarea lucrării Duhului Sfânt cu apa .
În Ziua Cincizecimii – după ce Mântuitorul Îşi isprăvise lucrarea Lui – S-a pogorât Duhul Sfânt peste Apostoli, în chipul limbilor de foc. În ziua Cincizecimii s-a pogorât şi a rămas în lume Focul cel Ceresc, pentru ca fiecare om să fie sărat cu acest Foc Ceresc (Mc 9, 49).
Despre acest Foc vorbim pe larg în cărticica aceasta.
Duhule Sfinte, aprinde şi încălzeşte cu Focul Tău cel Sfânt pe toţi cei care vor citi aceste învăţături şi le vor răspândi.

Sibiu, la Praznicul Pogorârii Duhului Sfânt, 1936.

Preotul Iosif TRIFA, Redactorul foii «Isus Biruitorul»