Iată-L pe Mântuitorul
botezându-Se-n Iordan.
Ce dumnezeiască Taină
săvârşeşte-acum Ioan!…
Acum vede el Treimea,
Tatăl, Fiul, Duhul Sfânt,
cel mai mare Har ce-l poate
un om s-aibă pe pământ…
…Voi, câţi L-aţi aflat pe Domnul,
proclamaţi-L glorios,
spuneţi lumii că iertarea
este numai în HRISTOS.
de Traian Dorz
Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţie la Duminica după Naşterea Domnului)
Aţi auzit, în adevăr, care era purtarea mea de altădată în religiunea iudeilor. Cum, adică, prigoneam peste măsură de mult Biserica lui Dumnezeu şi făceam prăpăd în ea; şi cum eram mai înaintat în religiunea iudeilor decât mulţi din neamul meu de o vârstă cu mine. Eram însufleţit de o râvnă nespus de mare pentru datinile strămoşeşti. (Gal. 1, 13-14)
Frumoase sunt datinile noastre creştineşti şi bine este să ţinem la ele, dar când noi suntem însufleţiţi numai de râvna pentru ele, fără a-L cunoaşte şi avea pe Hristos viu în inima şi în umblarea noastră, atunci, oricât de creştineşti şi de frumoase ar fi aceste datini, ţinerea lor nu ne va folosi la nimic. Ba, dimpotrivă, ele ne vor fi spre pagubă şi pierzare.
Oricât de frumoase ar fi scutecele unui copil, ele nu pot înlocui copilul iubit şi viu în inima mamei lui. Pot fi oricât de creştineşti datinile noastre; dacă noi nu-L avem în sufletele noastre pe Hristos cel Viu şi Adevărat, ele nu numai că nu ne vor folosi la nimic, dar ţinerea lor ne va da un fel de mulţumire sufletească înşelătoare, care nu ne va lăsa să-L căutăm şi să-L aflăm cu adevărat pe Hristos şi naşterea din nou.
Taina mântuirii noastre stă în aflarea şi dobândirea lui Iisus Hristos cel Viu şi Adevărat.
Cunoaşterea lui Hristos Mântuitorul nostru Unic este viaţa, fericirea şi slava noastră veşnică.
Nimic altceva fără El nu poate avea un preţ mântuitor. Nimic altceva nu-L poate înlocui în viaţa noastră pe Hristos. Nimic nu poate da nici iertarea păcatelor noastre, nici mântuirea sufletului nostru, decât El, Iisus Hristos, singurul Care ne poate mântui… Tatăl Ceresc, Dumnezeul nostru, a pus în Hristos Iisus, Domnul nostru şi Fiul Său iubit, tot preţul iertării şi al mântuirii noastre.
Oricine doreşte cu adevărat mântuirea sa, acela trebuie să ajungă neapărat până la Hristos, la Crucea şi Jertfa lui Mântuitoare. | Continuare »
Preot Iosif TRIFA, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
O, ce minunată este evanghelia ce cuprinde istoria Naşterii Domnului! Crucea şi Peştera vor rămâne până la sfârşitul veacului cele mai înalte semne de dragoste cerească şi de învăţătură sufletească pentru noi, oamenii de pe pământ. Veniţi să alergăm şi noi cu păstorii la peştera Vifleemului… Veniţi să vedem şi să învăţăm că pentru noi şi mântuirea noastră Se naşte azi Fiul lui Dumnezeu în peştera Vifleemului!
Iată-L, zace în umilire drăgălaşul Prunc Iisus
Şi ne-aduce mântuire, coborându-Se de Sus.
El la iesle ne cheamă şi ne-nvaţă să-L urmăm.
Ale Sale mâinişoare le întinde către noi
Şi-ale Sale buzişoare astfel nouă ne grăiesc:
„Pace vouă, pace vouă! În iubire să trăiţi…
Voi de ce vă tot urâţi?
Pentru-a voastră mântuire Eu M-am pogorât aici…
Voi de ce nu Mă iubiţi? Voi de ce nu vă iubiţi?
Iată Eu cum M-am smerit, într-un grajd M-am pogorât…
Voi de ce vă tot trufiţi? Voi de ce nu vă smeriţi?“
Copilul Sfânt din peştera Vifleemului ne învaţă să ne iubim aşa cum şi El ne-a iubit, să ne smerim aşa cum El S-a smerit, pentru ca să ne mântuim sufletul, căci El pentru aceasta a venit în lume. Şi încă multe altele ne învaţă peştera Vifleemului.
Naşterea Domnului trebuie să ne fie mai departe un praznic al sufletului nostru, trebuie să fie o naştere şi renaştere pentru sufletul nostru. Mântuitorul nu S-a născut numai în peştera din Vifleem, ci El trebuie să Se nască şi în sufletul fiecărui creştin. Istoria şi minunea Naşterii Domnului din peştera Vifleemului n-ajung nimic şi nu preţuiesc nimic pentru mine şi pentru tine, dragă cititorule, dacă Mântuitorul nu Se naşte şi în peştera sufletului nostru. „Dacă Hristos în tine nu S-a născut – scrie un Sfânt Părinte – atunci să ştii că pe vecii vecilor tu eşti pierdut“. Această naştere se înţelege aşa: trebuie să-L laşi pe Domnul să intre în inima ta, în viaţa ta, în gândurile tale, în vorbele şi în purtările tale. | Continuare »
Dragul nostru frăţior Traian Dorz, care îşi face stagiul militar la Oradea, se află în plină creaţie spirituală. Puternicele şi mişcătoarele lui poezii sunt o mărturie despre darul şi talentul ce-l are de la Domnul darurilor. Cu acest dar, fr. Dorz creează mărgăritare duhovniceşti care vor rămâne în istoria Oastei şi în literatura noastră religioasă ca o mărturie despre cum Domnul a ales şi a folosit şi aici un vas umil de la ţară.
Vestim fraţilor de la fronturi bucuria că s-a pus sub tipar o carte nouă de poezii a fratelui Dorz (când va fi gata o vom vesti la foaie).
Slăvit să fie Domnul şi pentru această biruinţă.
«Isus Biruitorul» nr. 11 / 14 martie 1937, p. 7
CÂNTĂRI LUPTĂTOARE
Eu n-am vrut să scriu versuri, poeme şi cântări
ce gâdilă urechea şi inima o-nmoaie,
ci-am vrut să rup zăvoare, am vrut să sparg cărări
spre cer şi libertate din iad şi din noroaie.
Am vrut să-mbrac oştire cu număr nesfârşit,
din fiecare carte să-mi plece o coloană
de luptători cu suflet şi braţ nebiruit,
pornind să spargă încă o linie duşmană.
Din orice gând să-mi iasă o sabie ţintind
în cuib viclean de şarpe, în inimă de iudă
şi-n mână de satană ce umblă uneltind
să fure munca celui ce plânge şi asudă.
N-am vrut să strig cuvinte, ci-am vrut să trag săgeţi
puternice şi multe, cu negreşită ţintă,
am vrut să sun alarme, am vrut să rup peceţi,
am vrut să-mpiedic răul să fure şi să mintă. | Continuare »
Traian DORZ, din «Cântarea, ca meditaţie»
Clinchet bun de clopoţei,
treci peste pustiu,
să vesteşti la toţi ai tăi
Naşterea târziu.
La Moş Crăciun
în gazdă, e Maria
şi naşte acum
pe Scumpul Mesia;
pe-acest Domn bun,
pe nume Mesia.
Toate florile sunt frumoase. Nu există nici o floare care să nu fie frumoasă, într-un anumit fel al ei, fiindcă fiecăruia dintre cei care privesc aceste flori îi place un anumit fel, o anumită formă, o anumită culoare, o anumită mireasmă.
Cu cântările este tot aşa. Fiecăruia dintre cei care le aud îi place o anumită dulceaţă dintr-o anumită cântare. Sunt unele flori care le plac tuturor. Sunt unele cântări care tuturor le plac. De aceea, dacă vrem ca toate sufletele să se bucure când suntem mai mulţi împreună, este bine să alegem cântările gândindu-ne la gustul tuturor. | Continuare »
Traian DORZ
Noi suntem martori că Hristos
e Dumnezeu, cu Tatăl Una,
Atotputernic, Credincios
şi-Adevărat pe totdeauna!
Cei ce-au trăit, cei ce-au văzut
sunt martori vrednici de crezut
c-Adevărat şi Credincios
Mântuitor e-n veci Hristos!
Noi suntem martori, c-am trecut
prin greutăţi nemaitrăite
şi L-am chemat, şi I-am văzut
puterea Mâinii Lui slăvite!
Noi suntem martori, căci am fost
în loc de moarte şi pierzare
şi L-am căutat de adăpost,
iar braţul Lui ne-a dat scăpare!
Noi suntem martori pentru voi
şi pentru Domnul, pe vecie,
o, fie-n Ziua de Apoi
slăvită-această mărturie!
Traian DORZ, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditaţie la Duminica dinaintea Naşterii Domnului)
Toţi aceştia, măcar că au fost lăudaţi pentru credinţa lor, totuşi n-au primit ceea ce le fusese făgăduit, pentru că Dumnezeu avea în vedere ceva mai bun pentru noi, ca să n-ajungă ei la desăvârşire fără noi. (Evrei 11, 39-40)
Cât de minunată este dragostea lui Dumnezeu pentru toţi oamenii, dar mai ales pentru cei mai păcătoşi, cum a zis Sfântul Pavel, dintre care cel dintâi… suntem oricare (I Tim. 1, 15)! Cât de mare este dragostea Păstorului nostru pentru toate oile Sale, dar mai ales pentru cea mai rătăcită, care am fost noi, fiecare (Luca 14, 4–7)! Cât de mare este dragostea unui părinte pentru toţi copiii săi, dar mai ales pentru cel din urmă!
O mamă a fost întrebată odată: – Pe care dintre cei şapte copii ai tăi îl iubeşti tu cel mai mult? Mama a răspuns: – Pe cel mai mic, până ce creşte şi el mare. Pe cel mai slab, până ce se întăreşte şi el. Pe cel mai depărtat, până ce vine şi el, iarăşi, aproape. Pe cel bolnav, până ce se face şi el sănătos. Pe cel lipsit, până când ajunge să aibă şi el. Pe cel mai nepriceput, până ce capătă şi el pricepere. Pe cel care nu-L cunoaşte pe Domnul, până ce ajunge să-L cunoască şi el. Pe cel mai din urmă, până când ajunge să fie şi el întâi.
Cât de mult ne-a iubit pe noi Dumnezeu, că a oprit toată coloana mântuiţilor lui în drum, ca să nu intre în Sărbătoarea Slavei, până ce vom ajunge şi noi, cei atât de întârziaţi, noi, cei care ne-am pierdut atâta vreme, în drumul sfânt, cu nimicurile, cu gunoaiele, cu deşertăciunile lumii acesteia, deşi ni s-a spus de la început să nu ne legăm inima de ele, fiindcă toate sunt numai nişte amăgiri şi visuri; ori ele putând fi luate de la noi în orice clipă, ori noi de la ele. | Continuare »
Site Creștin Ortodox cu specific al Oastei Domnului
