Traian DORZ
Te preamărim pe Tine, Doamne,
Ceresc şi Unic Dumnezeu,
Cel Căruia se-nchină toate
oştirile cereşti, mereu!
Te preamărim
şi ne-nchinăm,
şi-n veci dorim
să-Ţi înălţăm
mărire-n cer şi pe pământ
Numelui Tău Cel Sfânt, Sfânt, Sfânt!
Te preamărim, Sfântă Treime,
din care viaţa toţi ne-avem,
căci bunătatea Ta ne ţine:
cât Tu voieşti, atât suntem!
Te preamărim pe Tine, Tatăl
Atotputernic şi Slăvit,
Cel căruia Îi cântă coruri
de heruvimi necontenit!
Te preamărim pe Tine, Tatăl,
prin Fiul Tău, Iisus Hristos,
căci El e Chipul Tău prin Care
ni-e totul drag şi luminos!
Te preamărim pe Tine, Duhul,
chemând doritul Veac Divin
când cerul şi pământul, una,
Te vor slăvi la fel!
Amin.
![MĂREAŢA ADUNARE A OASTEI DOMNULUI, LA SIBIU [1932]](http://comorinemuritoare.ro/bLOGOS/wp-content/uploads/2017/06/Pogorarea-Sf-Duh_17_7.jpg)
Ziua a doua de Rusalii. Marea zi a Oastei Domnului
O zi de mare izbândă; o zi hotărâtoare pentru viitorul Oastei
Vorbirea Părintelui Iosif
După mişcătoarele cuvântări care s-au spus aici, eu cred că e de prisos să vorbesc mai pe larg. Eu, de altcum, vorbesc prin foaie, în fiecare săptămână, cu „ascultătorii” mei din ţară.
Predica mea de aici e scurtă. Eu însumi sunt o predică vie în faţa mulţimii de aici şi în faţa Oastei.
Într-o lucrare atât de mare cum e Oastea Domnului, iată ce vas mic şi slab Şi-a ales Domnul, pentru ca toţi să vadă şi să înţeleagă că Oastea Domnului este cu adevărat a Domnului şi nu a omului. Eu stau în faţa acestei mişcări mai mult ca o mărturie despre cuvintele Ap. Pavel că Domnul alege de multe ori vasele cele slabe (I Cor. 1, 27).
În mişcarea Oastei, eu sunt o predică vie, pentru ca toţi cei ce mă văd să dea slavă lui Dumnezeu. Când vă veţi întoarce, iubiţii mei fraţi ostaşi, pe la casele voastre şi lumea vă va întreba ce aţi văzut pe la Sibiu, voi să răspundeţi: „Slăvit să fie Domnul! Văzut-am cu adevărat că la Sibiu nu e lucrul omului, ci e lucrul Domnului. Văzut-am cu adevărat că omul cel mic şi slab pe care l-a pus Domnul să sufle din trâmbiţă la Sibiu nu poate să fie altceva, decât o unealtă de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa”.
În mişcarea Oastei, eu nu sunt altceva, decât un vas umil şi slab de care Domnul S-a folosit în lucrarea Sa.
Tot ce s-a făcut aici e darul lui Dumnezeu. | Continuare »
s-au arătat vădit şi la serbarea din Sibiu. În vreme ce Sibiul vuia de cântări religioase, pădurea oraşului vuia şi ea de o uriaşă petrecere. Acolo erau şi „parohiile din suburbiile Sibiului”, în frunte cu cine?…
Vuietul cel ceresc din ziua cea mare a Cincizecimii împărţise odinioară Ierusalimul în două tabere. Unii plângeau cu „inima străpunsă” şi căutau mântuirea, iar alţii râdeau de apostoli şi de mulţimea celor 3000.
O, binecuvântată Biblie! O, sfântă şi scumpă Carte a lui Dumnezeu! Cum se plinesc şi azi toate cuvintele tale!
Cele două tabere s-au arătat vădit cu prilejul serbării de la Sibiu. În timp ce Sibiul vuia de un fel de vuiet ceresc – afară, în pădurea oraşului, era o uriaşă petrecere la care plecase dis-de-dimineaţă, cu muzici şi drapele, aproape toată suflarea românească.
Nu facem din aceasta nici un reproş nimănui. Noi suntem o Oaste de voluntari şi nu prindem pe nimeni cu arcanul.
Notăm acest fapt numai pentru cine va scrie istoria Oastei şi cea dintâi a ei manifestaţie mai mare.
Ne-a durut însă un lucru. Între cei duşi la pădure erau anunţate în public şi „parohiile noastre din suburbiile Sibiului”, care acolo au fost, în frunte cu preoţii lor. | Continuare »
Despre Duhul Sfânt se vorbeşte mult şi în multe feluri în Sfintele Scripturi. Dar poate cea mai nimerită icoană a Duhului Sfânt este cea de la Ezechil capitolul 37. „Şi m-a pus Domnul – zice prorocul Ezechil – în mijlocul unei văi plină de oase. Şi mi-a zis: «Profeţeşte, fiul omului, şi zi Duhului: Duhule, vino din cele 4 vânturi şi suflă acestor morţi ca să învie»… Şi Duh de viaţă a intrat într-înşii şi au înviat, şi au stătut pe picioarele lor, o oaste mare foarte, foarte”. Citiţi, pe larg, la Ezechil capitolul 37, versetele 1-11 (chipul de mai jos arată această minune).
Minunea aceasta a învierii oaselor şi morţilor se petrece şi azi; minunea aceasta o face şi azi Duhul Sfânt, în înţeles sufletesc. Duhul Sfânt trezeşte sufletele păcătoşilor şi le învie la o viată nouă. Însuşirea de căpetenie a Duhului Sfânt tocmai aceasta este: trezirea păcătoşilor, trezirea sufletelor la o viaţă nouă, învierea la o viaţă nouă.
Oriunde S-a arătat şi Se arată Duhul Sfânt, oriunde începe a sufla „vântul” Duhului Sfânt, el face şi azi minuni ca cea din ziua Cincizecimii şi ca cea de la Ezechil; el face un „vuiet” (răsunet) sufletesc, o „beţie” sufletească, o trezire din somnul păcatelor, o schimbare a vieţii, o înviere la o viată nouă.
Minunea de la Ezechil trebuie să se petreacă şi în viaţa noastră. Aceasta este minunea pe care i-a spus-o Iisus noaptea lui Nicodim, când îi zicea că trebuie „să se nască din nou” (In 3). | Continuare »
Rugăciune: Sfinţilor Mucenici şi martori ai lui Hristos, Zotic, Alat, Camasie şi Filip, vrednicilor urmaşi ai Sfântului Apostol Andrei, care pe aceste locuri ale Scythiei Evanghelia aţi vestit, voi din toată inima, cu tot cugetul şi din toată puterea voastră, pe Dumnezeu aţi iubit şi pana la cea din urma suflare pentru El aţi pătimit. Mulţumim cu umilinţă Sfintei Treimi pentru purtarea Sa de grijă, care, atâtea veacuri sub pământ, Sfintele Voastre Moaşte le-a păstrat şi după aceasta a binevoit a le dărui Bisericii noastre dreptmăritoare, spre mângâierea şi folosul de obşte al credincioşilor. Cu adevărat la voi s-au împlinit graiurile sfinte:”Pe cei care mă slăvesc pe Mine, îi slăvesc şi Eu pe ei” , şi „Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunate a făcut Domnul toate Voile Sale, întru dânşii”.
Voi cu sufletele înaintea Domnului staţi, iar prin Sfintele Voastre Moaşte, laturile ţarii noastre le împodobişi. Fericit este străbunul nostru pământ care s-a adăpat cu sângiuirile voastre şi în care se odihnesc Sfintele Voastre Moaşte. Drept aceea, cu credinţă, cu evlavie şi cu smerenie cădem către voi, adevăraţilor Mucenici şi prieteni ai lui Hristos, cerându-vă să ocrotiţi prin sfintele voastre rugăciuni ţara aceasta şi Biserica noastră cea dreptmăritoare şi pe toţi cei ce cu buna cucernicie aleargă la sprijinul vostru şi va pun mijlocitori către Preabunul Dumnezeu, de la care, prin solirile voastre, să dobândim şi noi milă, pace şi ajutor în veacul de acum şi în vremea morţii noastre şi la judecata cea de apoi. Amin.
Acatistul Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel: Zotic, Atal, Kamasie şi Filip
Condacul 1:
Veniţi toţi credincioşi să lăudăm pe Zotic, pe Atal, pe Camasie şi pe Filip, Mucenicii lui Hristos, care au propăvaduit adevărata credinţa şi au primit cununa cerească.
Iar Voi, fericiţilor, cei ce aveţi îndrăzneală către Dumnezeu, din toate nevoile sloboziţi-ne pe noi, care strigăm:
Bucuraţi-vă, Sfinţilor Mucenici, rugători fierbinţi pentru sufletele noastre! | Continuare »
O, lacrimile-acestea vărsate pentru voi,
ce ard şi azi scăldându-mi obrajii trişti şi goi,
Ce ard în rugăciunea gemută în ascuns
ca-n voi să se trezească a-ntoarcerii răspuns
Şi ard în blânde-ndemnuri, mai dese şi fierbinţi
să nu călcaţi solia rămasă din părinţi,
Şi ard purtând mustrarea cu-ndurerat cuvânt
că v-aţi călcat iubirea şi primul legământ,
Şi ard în stăruinţa să nu vă dezbinaţi,
să nu-nlesniţi credinţe străine printre fraţi,
Să nu slăbiţi din râvnă, din post şi rugăciuni,
nici lumea să v-atragă spre vechile-i minciuni,
Nici să nu fiţi ocară Lucrării lui Hristos,
nici Sfintei Lui Biserici, povară şi ponos,
Nici fraţilor iscoade, nici nimănui vrăjmaşi,
ci sinceri şi statornici, şi-adevăraţi ostaşi… | Continuare »
Fericită-i ziua-aceea
când cei surzi pot auzi
graiul Cărţii Tale Sfinte
şi de el s-or veseli.
Fericită zi când ochii
orbilor sunt izbăviţi
de-ntuneric şi pe Tine,
Doamne, ei Te văd uimiţi.
Ziua când nenorociţii
pot să cânte bucuraţi,
când mereu mai mult în Domnul
simt că sunt învioraţi,
când săracii pot să cânte,
inimi vesele având,
şi în Sfântul lui Israel
să se bucure cântând.
Ziua când asupritorul
nu mai este de temut
şi cel rău primeşte plata
pentru răul ce-a făcut.
Când cei ce-au pârât pe alţii
sunt ei înşişi judecaţi, –
nu rămân atunci de-ocară
cei ce-au fost nevinovaţi. | Continuare »
Cât de minunată
este apa dulce,
câtă stâmpărare
setei ea ne-aduce,
– dar mai dulce, Doamne,
este Apa Vie,
care ne adapă
viaţa-n veşnicie.
Dă-ne, Scump Iisus ,
Apa cea de Sus,
s-o primim,
ca să trăim,
să Te preamărim!
Orişice făptură
caută Apa Ta,
nimeni nu trăieşte,
Doamne, fără ea;
Tu le-adapi pe toate
plin de dărnicie
– Doamne, Apa Vieţii
dă-mi-o pururi mie. | Continuare »
„«Voi vă închinaţi la ce nu cunoaşteţi; noi ne închinăm la ce cunoaştem, căci Mântuirea vine de la iudei.»“ (Ioan 4, 22)
O, mulţime evlavioasă, popor neştiutor, suflete dornice! voi, care alergaţi la biserici, la temple, la sinagogi şi moschei, voi, care Îl adoraţi pe Dumnezeu sub diferite forme şi nume, bieţi oameni care Îl căutaţi pe Dumnezeu cu ochii de lut şi cu mâinile de pământ, ca să-L atingeţi şi să-L pipăiţi, cât de adânc dureroase sunt constatările Domnului: voi, sărmanii, vă închinaţi unui Dumnezeu Care vă este atât de necunoscut multora! (Fapte 17, 23).
Vă închinaţi unui Dumnezeu pe Care nu căutaţi să-L cunoaşteţi, pe Care nici nu însetaţi să-L cunoaşteţi.
Pe Care nu-L iubiţi şi nu-L doriţi. Chiar vă temeţi de apropierea şi cunoaşterea Lui, atât de mulţi dintre voi!
Îi daţi jertfe, Îi înălţaţi case falnice, Îi strigaţi slujbe şi rugăciuni lungi, Îi aduceţi închinarea voastră îndepărtată şi plină de teamă, dar nu vă apropiaţi de El. Căci cei mai mulţi nici nu doriţi să-L cunoaşteţi. Ca nu cumva, cunoscându-L, să-L ascultaţi!
Voi tocmiţi păstori, rabini, hogi, predicatori… plătiţi orice şi oricui, numai să nu vă apropiaţi voi de El, ci să meargă alţii înaintea Lui pentru voi, care nu-L cunoaşteţi şi care nu doriţi să-L cunoaşteţi! | Continuare »
