NAŞTEREA DOMNULUI – EVANGHELIA ÎNTÂIULUI NĂSCUT

la Ajunul Crăciunului şi Utrenia Zilei de Crăciun (Matei 1:18-25)

Sfântul Nicolae Velimirovici

… Iar naşterea lui Iisus aşa a fost: Maria, mama Lui, fiind logodită cu Iosif, fără să fi fost ei înainte împreună, s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt. Înainte de aceasta, evanghelistul dăduse genealogia Domnului Iisus, sau mai precis, aceea a dreptului Iosif, de la tribul lui Iuda şi casa lui David. În această genealogie, evanghelistul a înşirat oameni, născuţi din bărbaţi în chip firesc, aşa cum se nasc pe pământ toţi oamenii muritori. Apoi el începe îndată să vorbească despre naşterea Domnului şi zice: Iar naşterea lui Iisus Hristos aşa a fost…, ca şi cum, cu acest “iar”, el vrea să arate chipul neobişnuit şi minunat al naşterii Lui, cu totul fără de asemănare cu chipul naşterii tuturor strămoşilor mărturisiţi ai lui Iosif.
Maria, mama Lui, era logodită cu Iosif. În ochii lumii, această logodnă era văzută ca o introducere în viaţa unui cuplu căsătorit; dar în ochii Mariei şi ai lui Iosif nu era acelaşi lucru. Cerută cu lacrimi de la Dumnezeu, Fecioara Maria a fost făgăduită lui Dumnezeu prin jurământul părinţilor săi. Cât despre ea, aceasta a primit cu voia ei jurământul făcut de către părinţii ei, după cum se vede în anii cei mulţi de slujire în Templul din Ierusalim. Dacă şi-ar fi urmat chemarea, fără îndoială că şi-ar fi petrecut tot restul zilelor vieţii ei în templu, întocmai ca Ana, fiica lui Fanuel (Luca 2: 36-37), dar legea a hotărât altceva şi aşa a trebuit să fie. Ea a fost logodită cu Iosif nu ca să vieţuiască în căsătorie cu el, ci pentru a scăpa de căsătorie. Toate amănuntele acestei logodne şi înţelesul ei se află în Predania Bisericii. Şi dacă oamenii ar aprecia tradiţia cu privire la Maica Domnului, la dreptul Iosif şi la toţi oamenii împreună lucrători cu aceştia, şi care sunt pomeniţi în Evanghelie, atât de mult cât apreciază ei tradiţiile – unele dintre ele dintre cele mai crunte – despre căpeteniile, conducătorii şi înţelepţii acestei lumi, sensul logodnei Preasfintei Fecioare Maria cu Iosif ar fi desluşit tuturor. (Sfântul Ignatie spune că Fecioara ar fi fost logodită “ca naşterea Lui să fie tăinuită în faţa diavolului; ca diavolul să creadă că El S-a născut dintr-o femeie căsătorită şi nu dintr-o fecioară.” Şi aceasta se află în Comentariu la Matei al lui Ieronim şi în A doua omilie la Bunavestire al Sfântului Grigorie al Neocezareei). | Continuare »

CÂND S-A NĂSCUT MÂNTUITORUL

CÂND S-A NĂSCUT MÂNTUITORUL

lumea era într-o mare aşteptare – într-o mare aşteptare e şi acum, când se apropie venirea Lui

Când S-a născut Mântuitorul, lumea era într-o mare aşteptare. Era ceva în aer care spunea că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Iar acel ceva cuprinsese toată lumea. Cei trei magi veniţi la Vifleem din depărtări erau şi ei o mărturie că toată lumea aştepta ceva deosebit. Steaua ce se ivise la răsărit întărea şi ea această aşteptare.
De altcum, această aşteptare o arată şi istoria. O lume întreagă dăduse, pe acel timp, faliment. Dăduse faliment filozofia, dăduse faliment religia păgână cu zeităţile ei, dăduse faliment şi fariseii cu „legea” lor. Lumea aştepta ceva deosebit, care să schimbe cu totul înfăţişarea lumii şi mersul lumii.
Şi schimbarea a venit. A adus-o Pruncul cel născut în peştera Vifleemului.
După 1935 de ani, istoria se repetă. Marea aşteptare de acum 1935 de ani o avem azi din nou. O simţim. Pluteşte în aer ceva ce spune că trebuie să se întâmple ceva deosebit. Se simte ceva în aer din ceea ce s-a simţit în preajma Naşterii Domnului. Lumea e iarăşi într-o mare aşteptare. | Continuare »

Într-o iesle îngheţată

Într-o iesle îngheţată

Lidia Hamza

Într-o iesle îngheţată
Înfăşat în scutecuţ,
Cu privirea-nrourată
Şi cu faţa-mbujorată,
Lângă Maica-ngândurată
Gângureşte-un Prunc micuţ.

Şi un fir de zâmbet pare
Că-I apare-n obrăjori
Când din luminata zare,
Pentru marea sărbătoare,
Îngeri albi aduc cântare
Pruncului închinători.

Sau când, iată, la portiţă
Sub fereşti colindă lin
păstoraşi de veche viţă
Şi-n miros de cetiniţă
sub plăpândă luminiţă
Plini de daruri magii vin. | Continuare »

AL PATRULEA MAG

AL PATRULEA MAG

Ferice de cine îngrijeşte de cel sărac, a spus cândva omul acela care era după inima lui Dumnezeu. Căci omul cel milostiv va avea parte de milă.
Cel care se îndură de alţii va vedea veşnic Faţa plină de îndurare a lui Dumnezeu. Şi cine udă pe altul va fi udat şi el, fiindcă Dumnezeu Se poartă cu fiecare om după cum este inima lui. Cu cel bun, Tu eşti bun, Doamne. Cu cel drept Te porţi după dreptate. Iar cu cel nelegiuit Te porţi după nelegiuirea lui.
Cât vom trăi pe lume, să nu uităm aceste adevăruri!
La Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos au venit să-L vadă şi să I se închine, din Ţările îndepărtate ale Răsăritului, trei magi credincioşi. Tot drumul lor, cei trei magi credincioşi au fost călăuziţi de o stea strălucitoare şi minunată, care a mers pe cer înaintea lor, până când au ajuns la peştera ce era acolo şi la grajdul în ieslea căruia era Pruncul Iisus cu Măicuţa Lui cea sfântă.
Când au ajuns acolo, bunii şi credincioşii magi I s-au închinat ca unui Dumnezeu şi I-au adus daruri. Unul aur, ca unui Împărat. Altul smirnă, ca unui Stăpân. Altul tămâie, ca unui Arhiereu. Căci aşa era Domnul Iisus şi aşa le spunea lor Duhul Sfânt…
Toate acestea sunt scrise de mult; le ştie oricine. Dar mai este ceva care nu ştie oricine. Şi iată ce:
Se spune că atunci când au pornit din Ţările Răsăritului îndepărtat, ca să vină la Ierusalim şi la Betleem să-L caute şi să-L afle pe Domnul Iisus, magii nu erau trei, ci erau patru.
Cel de al patrulea mag, anume Artaban, era cel mai bogat şi mai credincios dintre ei. De aceea el venea cu mai multe cămile încărcate cu tot felul de daruri scumpe, ca să-I aducă Pruncului Iisus: hrană, îmbrăcăminte, smirnă, tămâie şi aur mai mult… Cu mult mai mult decât toţi ceilalţi trei soţi ai lui împreună. | Continuare »

„NU POT SĂ VĂD NELEGIUIREA UNITĂ CU SĂRBĂTOAREA” (Is 1, 13)

„NU POT SĂ VĂD NELEGIUIREA UNITĂ CU SĂRBĂTOAREA” (Is 1, 13)

Pr. Iosif TRIFA, «Isus Biruitorul» nr. 53 / 27 dec. 1936, p. 5

Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie are dumnezeiasca însuşire de a fi categoric, lămurit, necruţător cu păcatul; tăietor fără milă în păcat şi fărădelege. Aşa e şi locul de la Ieremia capitolul 1, versetele 10-15, unde Dumnezeu mustră praznicele iudeilor.
„Nu mai aduceţi daruri de mâncare nefolositoare – zice Domnul –, căci Mi-e scârbă de tămâie. Nu vreau luni noi, sabate şi adunări de sărbătoare, căci nu pot să văd nelegiuirea unită cu sărbătoarea. Urăsc praznicele voastre, Mi-au ajuns o povară, nu le mai pot suferi. Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult; căci mâinile voastre sunt pline de sânge” (Is 1, 13-15).
Ce osândă, ce judecată aspră era aceasta pentru praznicele de pe atunci! Dar această osândă stă în picioare şi azi. Cuvântul lui Dumnezeu strigă şi azi: „Urăsc praznicele voastre… pentru că nu pot să văd praznicul batjocorit de păcat…”.
O, cum a ştiut diavolul să sape mereu în creştinismul din lume, în lucrul lui Dumnezeu din lume! În toate orânduielile lui Dumnezeu se vede săpătura vicleanului diavol. | Continuare »

NU-I ALT IISUS

NU-I ALT IISUS

Traian DORZ

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus
decât Acel în Iesle pus,
pe Care îngerii, cântând,
ni L-au vestit Copil plăpând
şi păstoraşii L-au aflat,
şi magii I s-au închinat,
şi Maica Sfântă L-a-nfăşat,
şi toţi osana-n cor I-au spus.
– Nu-i alt Iisus…

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus,
decât Acel ce blând ne-a spus
Cuvântul Tatălui Ceresc
şi slava celor ce-L primesc,
şi calea sfintei mântuiri,
şi raza marii Lui iubiri,
şi veşnicele-I fericiri,
cum nimeni altul n-a adus.
– Nu-i alt Iisus.

Nu-i alt Iisus, nu-i alt Iisus,
decât Acel pe Cruce pus,
doar El, prin Sângele-I vărsat,
ne-a şters al tuturor păcat
şi ne-a-mpăcat cu Tatăl Sfânt,
şi ne-a-nfiat cu legământ,
şi ne va scoate din mormânt,
şi ne va duce-n Slavă Sus.
– Nu-i alt Iisus.

O scrisoare la care nu am primit raspuns

O scrisoare la care nu am primit raspuns

Înalt Prea Sfinţite Părinte Mitropolit,

Mă numesc Mihăilă Neculai, în vârstă de 70 de ani, cântăreţ voluntar la strana bisericii din localitatea Piatra Şoimului. Mi-am iubit şi imi iubesc biserica mea în care m-am născut şi pe care vreau să o slujesc până la mormânt.

Cu durere în suflet şi cu tot respectul, doresc să vă relatez o situaţie aparte: M-am născut şi am copilărit în sânul Asociaţiei Oastea Domnului din cadrul Bisericii Ortodoxe Române.
În decursul anilor, ne-am confruntat alături de înaintaşii acestei miscări, printre care la loc de frunte a fost regretatul poet creştin Traian Dorz, cu invazia prozelitismului sectar care a ros mereu în trupul asociaţiei. În repetate rânduri, ierarhii bisericii noastre ne-au atenţionat cu privire la amestecul acestor duhuri străine de învăţătura bisericii noastre în cadrul Oastei Domnului. Desigur, fraţii de răspundere din cadrul Asociaţiei s-au delimitat de aceste grupuri dizidente care făceau rău Oastei Domnului.
După anul 2000, conducerea juridică a Asociaţiei Oastea Domnului a făcut presiuni pentru participarea Oastei Domnului la întâlnirile ecumeniste (la Praga, la Sâmbăta de Sus cu evreii mesianici, etc…)

Acum, în situaţia nou-creată, prin întâlnirea din Creta, la care biserica noastră este ataşată la C.M.B. s-a acceptat dialogul cu celelalte denominaţiuni religioase numite acum biserici. Aici, în cadrul Asociaţiei Oastea Domnului, grupurile dizidente amintite mai sus jubilează fericite datorită întorsăturii care s-a luat pe plan bisericesc.
Îndrăznesc, să vă întreb: În această situaţie nou-creată, mai are rost să ne manifestăm oponenţa noastră faţă de acest prozelitism sprijinit acum chiar de către conducerea bisericii noastre?
Sărut dreapta.

Cu respect, Mihăilă Neculai -5.12.2016, Piatra Şoimului- Judeţul Neamţ

P.S. Această scrisoare a fost înmânată Părintelui Protopop Vasile Toc de la Protopopiatul Roznov în data de 07.11.2016 cu ocazia conferinţei care s-a ţinut la Săvineşti Neamţ, spre a fi transmisă mai departe ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei.

DIN VIAŢA SFÂNTULUI NICOLAE

DIN VIAŢA SFÂNTULUI NICOLAE

Acum miercuri avem prăznuirea Sfântului Ierarh Nicolae. Biserica a pus prăznuirea sfinţilor ca să luăm pildă şi învăţătură din viaţa şi faptele lor. Şi viaţa Sfântului Nicolae este bogată în astfel de pilde şi învăţături.
Cărţile bisericeşti ne spun că Sf. Nicolae plecase odată cu corabia să cerceteze locurile sfinte din Ierusalim. Pe drum s-a făcut furtună şi corabia ameninţa să se cufunde. Atunci Sf. Nicolae a căzut în genunchi şi, rugându-se cu credinţă şi căldură, furtuna s-a liniştit şi călătorii au scăpat. Plecând înapoi de la Ierusalim, nişte corăbieri răi îndreptară corabia spre alte ţări, ca să-l despartă pe Sf. Nicolae de ţara lui. Dar Sf. Nicolae s-a rugat iarăşi cu credinţă şi un vânt potrivnic întoarse corabia şi o duse spre Mira Lichiei, ţara sfântului.
Învăţătura acestor întâmplări este că şi noi suntem călători pe marea vieţii, spre Ierusalimul nostru ceresc. Viforul ispitelor şi patimilor tulbură şl marea vieţii noastre şi corăbieri răi încearcă să ne departe de ţara noastră cea cerească. Numai credinţa, rugăciunea, privegherea, neîncetată şi purtările cele bune ne pot scăpa şi trece şi pe noi peste furtunile din marea vieţii.
O altă istorie ne spune că, pe vremea Sf. Nicolae era un om sărac ce avea 3 fete şi ajunsese într-o lipsă atât de mare, încât se muncea cu gândul să-şi dea fetele la desfrânare, ca să scape de lipsuri. Dumnezeu descoperi Sfântului Nicolae gândul cel rău al omului şi Nicolae aruncă noaptea, în taină, omului 3 pungi cu galbeni; şi, cu acest ajutor neaşteptat, omul cel sărac îşi mărită fetele, scăpându-le de la moartea cea sufletească.
O învăţătură şi o pildă [e] aceasta, să pândim şi noi cu prisosul nostru de avere şi de bani lipsurile celor săraci şi lipsiţi. Pândeşte şi tu, cititorule, să scapi pe cineva de la pieire sufletească cu prisosul tău de bani.

Pr. Iosif TRIFA, «Lumina Satelor» nr. 49 / 16 dec. 1923, p. 3