PENTRU EI MĂ ROG (Rugăciunea lui Iisus, Ioan 17, 9).

1 GethsimaniŞi pentru ca să arate tuturor sufletelor cât de grea şi de slăvită este slujba pe care o vor face trimişii Săi, Mântuitorul şi Mijlocitorul nostru Se roagă Tatălui:
„Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru cei pe care Mi i-ai dat, că ai Tăi sunt“.

De nimic nu au mai multă nevoie, în marea lor chemare
şi-n uriaşa lor răspundere pentru împlinirea ei,
trimişii lui Dumnezeu, decât de rugăciune.
Împinşi de Dumnezeu şi respinşi de oameni,
trimişi de har şi opriţi de legi,
chemaţi de dragoste şi alungaţi de ură, îndureraţi de priveliştea pierzării lumii,
aceşti trimişi ai lui Hristos sunt cei mai fericiţi şi cei mai chinuiţi dintre toţi oamenii.

Ei trebuie să plângă cu cei ce plâng, ca şi cum ar fi asemenea cu ei de nefericiţi,
pentru ca, împărtăşind simţit durerea acestora, să-i poată apropia de mângâierea pe care le-o pot da din partea lui Hristos.
Trebuie să se bucure cu cei care se bucură, chiar dacă inima lor sângeră de dureri,
pentru ca, astfel, să le poată spune, de lângă ei, că totuşi e mai folositor să plângi acum, decât să râzi (Luca 6, 21-25).
În mijlocul celor care odihnesc, aceşti trimişi ai lui Hristos, nu pot să se odihnească.
Între cei care se bucură de toate drepturile, lor nu li se îngăduie nimic din ceea ce altora le prisoseşte (I Cor. 9, 1-7).
Între cei care pot să se folosească de atâtea mijloace, lor nu le este îngăduit mai nimic (Fapte 20, 33).
Când unii n-au nici o grijă, deşi sunt aproape, ei trebuie să fie munciţi de îngrijorări, cu toate că sunt departe.
Când unii cad şi nimănui nu-i pasă, ei simt, pentru căderea oricui, o arsură mistuitoare în toată inima lor (II Cor. 11, 28-29).

Lor nu le este îngăduit să stea jos, până când mai este cineva care stă în picioare.
Ei nu pot să mănânce, până când mai este cineva flămând. | Continuare »

Rugăciunea Domnului Iisus Hristos

Partea I

2 GhetsimaniIată ceasul… proslăveşte-Ţi, Tată, Fiul Tău Divin,
ca şi Fiul Tău să poată a Te proslăvi deplin,
după cum I-ai dat putere peste tot ce Tu-ai creat,
să dea viaţă-n veci acelor ce din lume I i-ai dat.

Viaţa veşnică-i aceasta: ca Tu, Unic Dumnezeu,
să fii cunoscut de dânşii şi Hristos, Trimisul Tău.
Eu Te-am proslăvit în lume, sfârşind ce Mi-ai dat să fac,
şi-acum, Tată, dă-Mi iar slava ce la Tine-aveam din veac.

Am vestit al Tău Sfânt Nume celor care Mi i-ai dat,
ei erau ai Tăi din lume şi Cuvântul Ţi-au urmat
şi cunosc că-a’ Mele toate de la Tine, Tată, vin,
că al Tău era Cuvântul şi ei L-au primit deplin.

Ei cu-adevărat crezut-au că din Tine, Tată, ies,
cu deplina-ncredinţare că Tu singur M-ai trimes.
Pentru ei Mă rog Eu, Tată, nu mă rog pentru cei răi,
ci Mă rog pentru acei ce Mi i-ai dat, căci sunt ai Tăi.

Partea a II-a

O, pentru ei, nu pentru lume
Mă rog acum, căci sunt ai Tăi
şi ce-i al Tău, al Meu e, Tată,
şi Eu sunt proslăvit în ei.
Eu vin, dar ei rămân în lume,
păzeşte-i cu-al Tău Nume Sfânt,
pentru ca ei să fie una
aşa cum Eu cu Tine sînt.

Când Eu eram cu ei în lume,
Eu i-am păzit pe câţi Mi-ai dat | Continuare »

Coasta lui Adam, Coasta lui Hristos

„Iar coasta luată din Adam a făcut-o Domnul Dumnezeu femeie şi a adus-o la Adam“ (Gen. 2, 22).
„Ci unul din ostaşi cu suliţa a împuns coasta Lui şi îndată a ieşit sânge şi apă“ (In. 19, 34).

1Inger_cu_potir-1Întemeierea Bisericii se promite încă de când Mântuitorul îi întreabă pe ucenici: „Dar voi cine ziceţi că sunt?“ şi Petru răspunde în numele tuturor apostolilor: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu Celui viu“ Şi apoi, în acel moment, Mântuitorul pune temelia Bisericii Sale: „Tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui“ (Mt. 16, 13-18).
Însă întemeierea ei îşi are izvor în Jertfa de pe Cruce a Mântuitorului şi se realizează când plinătatea Duhului Sfânt şi a harului sfinţitor Se pogoară peste ucenici la Cincizecime.
Prefigurarea Bisericii îşi are temeiul în Jertfă. Patimile Mântuitorului se sfârşesc prin străpungerea cu suliţa în Coasta Sa sfântă.
Istoria ni-l prezintă pe sutaşul Longhin care nu mai zdrobeşte fluierele picioarelor lui Iisus (împlinindu-se profeţia, conform căreia nici un os nu I se va zdrbi – Ps. 33, 19), ci împunge coasta Osânditului cu suliţa şi „îndată a ieşit sânge şi apă“ (In. 19, 43). Acesta este momentul considerat ca final al patimilor lui Iisus.

Iconografia ortodoxă reprezintă acest moment într-o icoană în care sângele scurs din coasta Mântuitorului este adunat într-un Potir. Este reprezentarea grafică cea mai autentică a ideii de întemeiere a Bisericii pe Jertfa Mântuitorului, pe Trupul şi Sângele lui Hristos jertfit pentru păcatele noastre.
Sfântul Apostol Pavel îndeamnă: „Să păstraţi Biserica lui Dumnezeu, pe care a câştigat-o cu însuşi sângele Său“ (Fapte 20, 28). În chip tainic, Biserica se naşte pe Golgota, prin Jertfa lui Hristos. Îndemnul Său: „Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea“ este de asemeni temeiul hristic al întemeierii Bisericii, a cărei cea mai importantă slujbă este Sfânta Liturghie, care în esenţă este săvârşirea Euharistiei: Trupul şi Sângele Mântuitorului întru iertarea păcatelor şi viaţa de veci.

Dar care va fi fiind izvorul dintâi al Bisericii? | Continuare »

ÎN STAREA DE ODIHNĂ DULCE

prietenul tineretii mele1. Sunt felurite limbile, dar Cuvântul este acelaşi.

2. Sunt felurite inimile, dar iubirea este la fel.

3. Sunt felurite stările, dar harul este unic.

4. Sunt felurite vasele, dar izvorul este neschimbat. Şi din Tine se umplu toate, după cât pot cuprinde ele.

5. Acelaşi Cuvânt – dar este auzit de fiecare minte după limba sa. Şi după măsura ascultării de el.

6. Aceeaşi Iubire – dar se cuprinde în fiecare inimă după capacitatea ei. Şi după dorinţa de care ea este înflăcărată.

7. Acelaşi Har – dar îl simţim, fiecare din noi, după curăţia stării noastre sufleteşti, la ceasul revărsării lui.

8. Ori de câte ori eram adormit când îmi vorbeai, nu-Ţi auzeam Cuvântul Tău în graiul meu.
9. Starea de nici treaz, nici dormind, este cea mai rea stare. Nici nu aud bine ca să înţeleg bine, nici nu aud deloc ca să nu înţeleg rău.

10. Ci, dormitând, aud doar atâta cât mă face să înţeleg chiar cum nu zisese Cuvântul Tău.

11. Atunci mi se zdrobeşte inima în cel mai dureros fel. Tocmai când ea ar trebui să-mi fie cea mai fericită.

12. Atunci duhul meu, abia ajutat, mi se prăbuşeşte şi mai adânc. Iar mâna Ta ajutătoare trebuie să se arunce şi mai grăbită după el, spre a-l ridica iarăşi.

13. O, ce luptă minunată este iubirea! Ce prăbuşiri şi ce înălţări împreunate, până când ajung să rămână îmbrăţişate, în dreptul unei raze eterne. | Continuare »

SLUJBA ŞI INIMA

1. Hristos ne cere întâi inima şi numai după aceea ne cere slujba noastră. Cine face o slujbă fără inimă, acela este un slujbaş netrebnic şi va face o slujbă netrebnică, atât pentru Dumnezeu, cât şi pentru semenii săi.

2. Unii au arătat, dar alţii n-au arătat încă ce poate face harul lui Dumnezeu prin cei ce-şi predau Lui toată inima lor. În fiecare loc unde citim în Cuvântul Sfânt ori suntem într-un loc sfânt, ori într-o adunare sfântă, aceasta este totdeauna cea mai dintâi şi cea mai puternică dorinţă şi cerere a lui Dumnezeu:
– „Fiule, dă-Mi inima ta!” Dă-Mi toată inima ta!

3. Inima omului are cel puţin trei compartimente – nu numai unul.
Primul compartiment este cel al cuvintelor, este conştientul omului. Partea aceasta mulţi o aduc la Dumnezeu şi în acest compartiment mulţi Îl primesc pe Domnul. Vorbesc despre El şi Îi promit multe, cu vorba.
4. Partea a doua a inimii, compartimentul din mijloc, este cel al gândurilor, este subconştientul omului. Partea aceasta la mulţi oameni este mereu închisă şi ascunsă, spre a nu se vedea ce se face acolo şi ce zace. Mulţi oameni îşi aduc la lumina Domnului vorbele lor, dar nu-şi aduc în faţa şi sub stăpânirea Lui cele mai multe din gândurile lor. În subconştientul multor oameni zac atâtea gânduri pe care omul nu le supune niciodată deplin lui Dumnezeu. | Continuare »

Te realeg pe Tine

Dsc00213Te realeg pe Tine,
Iisuse, de-orice dată,
din câtă frumuseţe
e-n lumea asta toată,
că nu mai am, Iisuse,
sub soare ori sub stele,
nimic frumos ca Tine,
Alesul vieţii mele!

Te realeg pe Tine,
Comoara mea divină,
oricâte-ar fi pe lume
în faţa mea să vină,
că nici o avuţie
nu poate fi în stare
să aibă pentru mine
un preţ atât de mare.

Şi-n veci voi realege,
din toate, totdeauna,
iubirea Ta – căci ea e,
Iisuse, numai una;
cu Tine-aleg durerea,
cu Tine-nfrunt surghiunul,
cu Tine-n veci, căci Tu-mi eşti,
Iisuse, numai Unul!

Traian Dorz, Eternele poeme

Cinstirea Sfintei Icoane Prodromița de la Muntele Athos – 12 iulie

1 icoana-maicii-domnului-prodromitaIcoana Maicii Domnului numită „Prodromiţa“ este una dintre icoanele făcătoare de minuni, păstrate în Schitul românesc Prodromu în Sfântul Munte Athos. Prăznuirea acestei icoane are loc în fiecare an, pe data de 12 iulie, cu priveghere de întreaga noapte. Schitul Prodromu mai păstrează şi alte icoane făcătoare de minuni, printre care: icoana Sfântului Ioan Botezatorul şi icoana Maicii Domnului Apărătoarea de Foc.
Numeroase icoane, copii după această icoană, se găsesc în multe locaşuri de cult din ţară. În Transilvania, mănăstirea închinată Maicii Domnului de la Măgura-Jina, judeţul Sibiu, îşi sărbătoreşte pe 12 iulie cel de-al doilea hram, al icoanei nefăcute de mână „Prodromiţa“.

Chipul Maicii Domnului şi cel al Pruncului Iisus au nuanţa grâului, asemănându-se foarte mult cu descrierea rămasă de la Sfinţii Epifanie şi Nichifor, care au lăsat posterităţii un portret al Fecioarei. Conform celor spuse de Cleopa Paraschiv („Icoana nefăcută de mână omenească Prodromiţa“, Editura Panaghia), există mărturii care atestă că Sfintele Feţe se schimbă miraculos, uneori întunecându-se, alteori luminându-se. Se mai afirmă că icoana a fost analizată ştiinţific prin cercetare la microscop, fără să fie găsite urme de pensulă.
Schitul Prodromu a fost întemeiat în anul 1820, sub arhipăstorirea Mitropolitului Veniamin Costachi al Moldovei. Ctitoria schitului a fost recunoscută prin hrisoavele domneşti semnate de Grigorie Alexandru Ghica al Moldovei, în data de 7 iulie 1853, şi de Carol I al Romaniei, în data de 19 iulie 1871.
Zidirea ansamblului monahal de la Prodromu a avut loc între anii 1852-1866, drept ctitor al vremii fiind ieroschimonahul Nifon Ionescu, ajutat de ucenicul sau, ieroschimonahul Nectarie. Schitul ţine de Mănăstirea Marea Lavră.
„Istoria Mănăstirilor Athonite“, carte în zece volume, scrisă de schimonahul Irinarh, menţionează: „Pe la anul 1337, cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul, avandu-şi locuinţa deasupra Mănăstirii Lavra, pe dealul ce se numeşte Palama, iată că într-o noapte, ieşind din chilie şi stând la rugăciune, văzu în partea dinspre răsărit, la locul ce se numeste Vigla, o doamnă şezând pe un tron precum cele împărăteşti, înconjurată de îngeri şi sfinţi, care tămâiau împrejur, cântând şi închinându-se Împărătesei a toate. Şi întrebând cuviosul Marcu pe Sfântul Grigorie, stareţul său, ce va fi însemnând oare aceasta, i s-a tâlcuit că Maica Domnului voieşte ca în timpurile mai de pe urmă să se ridice în acele părţi un locaş dumnezeiesc, spre slava Sfinţiei sale“. Pe locul amintit va fi ridicat Schitul Prodromu. | Continuare »

Acatistul Icoanei Maicii Domnului Prodromita de la Muntele Athos

2 icoana-prodromita-muntele-athosTroparul Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa, glasul 1:
Născătoare de Dumnezeu, pururi Fecioară, sfintei şi dumnezeieştii tale icoane cu dragoste şi cu credinţă închinându-ne, o sărutăm, mulţumind. Căci printr-însa dăruieşti celor credincioşi cu adevărat tămăduiri sufletelor şi trupurilor. Pentru aceasta, grăim către tine: Slavă fecioriei tale, slavă milostivirii tale, slavă purtării tale de grijă, ceea ce eşti una binecuvântată.

Condacul 1
Apărătoare Doamnă, pentru biruinţă mulţumiri, izbăvindu-ne din nevoi, aducem ţie, Născătoare de Dumnezeu, noi, robii tăi. Ci, ca ceea ce ne-ai dăruit nouă icoana în care chipul tău şi al Pruncului tău s-au zugrăvit prin minune dumnezeiască, slobozeşte-ne din toate nevoile, ca să-ţi cântăm ţie: Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu!

Icosul 1
Îngerii şi arhanghelii şi soborul cuvioşilor athoniţi cu mare cinste te-au lăudat, Născătoare de Dumnezeu, şi prooroceşte i-a văzut Cuviosul Marcu, ucenicul Sfântului Grigorie Sinaitul. Căci palatele tale de aur, pe care le văzuse în părţile Viglei, au închipuit Schitul Prodromului, care mai apoi în acel loc s-a ridicat. Şi prin venirea icoanei tale făcătoare de minuni Prodromiţa, adică Înaintemergătoarea, ni l-ai arătat grădină a binecuvântărilor tale, pentru care îţi zicem cu mare glas:
Bucură-te, că Prodromiţă eşti cu dreptate numită;
Bucură-te, a schitului înaintemergătoare smerită;
Bucură-te, roadă pe care Sfântul Munte o a cules;
Bucură-te, al Schitului Prodromu chivot ales;
Bucură-te, egumenă care sufletele în obştea ta cu grijă le aduni;
Bucură-te, trâmbiţă care spre trezirea din patimi suni;
Bucură-te, că în icoană te schimbi la faţă, pe privitori uimind;
Bucură-te, că uneori chipul ţi se întunecă, mustrător devenind;
Bucură-te, că icoana strălucitoare la praznicele tale devine;
Bucură-te, că închinătorii credincioşi vie în icoană te văd pe tine;
Bucură-te, că faţa ta cea preafrumoasă ni s-a descoperit;
Bucură-te, că şi chipul Pruncului tău prin minune a fost zugrăvit;
Bucură-te, slăvită Prodromiţă a Schitului Prodromu! | Continuare »

O, nu-ti fie teamă

duminica a 3-a dupa rusaliiO, nu-ţi fie teamă de ziua de mâine,
că ziua, ea însăşi, de ea va-ngriji;
primeşte-ţi merindea de apă şi pâine
din Mâna Aceea ce-ţi dă înc-o zi.

O, nu-ţi fie teamă de iarna geroasă,
ci fie-ţi credinţa cu mult mai de preţ.
Acel ce-are grijă ca iarba să iasă
purta-va de grijă nici tu să nu-ngheţi.

O, nu-ţi fie teamă de sfânta Lucrare
că ea va fi-nfrântă de cruci şi de spini;
Acel ce-a făcut-o, Acel care-o are,
va şti s-o păzească de colţii haini.

O, nu-ţi fie teamă de moarte vreodată,
tu, cel care-n slujba Vieţii te-ai pus,
Minunea va face lumină de-odată –
e viu, şi puternic, şi veşnic Iisus!…

Traian Dorz, Cântări noi