„Atunci femeia şi-a lăsat găleata, s-a dus în cetate şi a zis oamenilor…“ (Ioan 4, 28)

Iată marea schimbare pe care o face totdeauna cunoaşterea Domnului Iisus: înainte de a-L cunoaşte pe Hristos, femeia n-a voit să-I dea nici puţină apă de băut, iar după ce Îl cu-noaşte, Îi lasă găleata cu totul.
Înainte de a-L cunoaşte pe Domnul, femeia fugea de oameni, dar acum aleargă să-i caute.
Înainte de a-L afla pe Iisus, femeia discuta despre neînţelegeri confesionale, dar acum o interesa numai mântuirea sufletului ei şi al altora, nebăgând în seamă nimic altceva decât pe Hristos.

Chiar dacă fiecare Îl aflăm pe Hristos în chip deosebit, chiar dacă pe fiecare dintre noi Iisus ne găseşte în alt loc şi ne cheamă într-alt fel, urmările aflării Lui, dovada că L-am aflat şi întâlnit, că L-am cunoscut pe Domnul, se arată la fiecare în acelaşi fel! adică fiecare Îi predă Domnului îndată totul şi fiecare lasă totul şi pleacă la mărturisirea şi vestirea Lui. şi fiecare uită şi frica şi ruşinea, alergând în căutarea şi aducerea altora la Hristos!
După Maica Sfântă, care cea dintâi L-a cunoscut pe Domnul şi L-a vestit altora, iată acum începe şi între femei şirul fericit al mărturisitoarelor Sale binecuvântate, care, împreună cu ucenicii Săi iubiţi, Îl vor urma pe Mântuitorul oriunde şi Îi vor sluji.
Astfel vor trece, împreună cu Iisus, şi prin umbra şi prin lumina prin care trece calea Sa îngustă de pe pământ până la cer, şi ele, surorile noastre, sfintele femei.

O, surorile noastre alese şi scumpe,Dumnezeu să vă binecuvinteze! Ca şi fraţii voştri în Hristos, voi aţi lăsat totul şi aţi mers după El, când L-aţi cunoscut.
Deşi aţi fost mai slabe şi inima voastră mai adânc se ali-peşte de lucrurile iubite, voi v-aţi dezlipit de tot ce aveaţi din dragostea pentru Iisus Hristos! Aţi suferit pentru El chinuri mai mari decât noi şi aţi îndurat sfâşieri mai grele adesea ca fraţii voştri. | Continuare »

Iisus-si-Samariteanca-2

Iisus, Izvor de mângâiere,
la Tine vin încrezător
când copleşit sunt de durere
şi-s mistuit de câte-un dor.

Iisus, Iisus,
eu vin la Tine,
cu-adânci suspine
la Tine vin;
iubirea Ta
să mă lumine
şi să-mi aducă-al Tău alin.

Iisus, Izvor de bucurie,
când întristat sunt de vrăjmaşi,
eu vin şi cer să-mi dai tărie
şi doborât să nu mă laşi.

Iisuse-ascunde-mă în Tine,
atunci când lupte grele vin,
Tu singur poţi să faci din mine
un suflet credincios deplin.

Sfântul Ioan Gură de Aur, din „Comentar la Evanghelia de la Ioan” – OMILIA 34

„Iar femeia şi-a lăsat găleata şi s-a dus în cetate şi a zis oamenilor: Veniţi şi vedeţi un om care mi-a spus toate cîte am făcut: Nu cumva Acesta este Hristosul? ” (Cap.4, Vers.28,29 – Vers.39).

Ne trebuie multă rîvnă şi trebuie să ne însufleţească un zel destul de mare, fără de care nu vom putea dobîndî bunurile pe care ni le-a promis Iisus Hristos. Şi sigur, o spune el însuşi, pe atît zicînd: „Dacă cineva nu-şi ia crucea sa şi nu-Mi urmează Mie, nu este vrednic de Mine” (Mt. 10,38) şi pe atît: „Eu am venit să arunc foc pe pămînt şi cît aş dori Eu ca să se aprindă” (Lc. 12,49). Prin aceste cuvinte, Iisus Hristos ne învaţă că ucenicul Lui trebuie să fie rîvnitor, cu totul de foc şi totdeauna gata să se expună la tot felul de pericole.
Aşa era samarineanca; inima ei era aşa de aprinsă din cuvîntul lui Iisus Hristos pe pare l-a auzit încît lăsîndu-şi găleata şi apa pentru care a mers la fîntîna aceasta, ea aleargă în cetate ca să cheme tot poporul ca să vină să-L vadă pe Iisus.

„Veniţi, zice ea, şi vedeţi un om care mi-a spus mie toate cîte am făcut”. Vedeţi rîvna ei, vedeţi prudenţa ei; ea a venit să scoată apă, şi aflînd adevăratul izvor, ea părăseşte dispreţuieşte fîntîna pămîntească, pentru a ne învăţa, cu toate că printr-un exemplu destul de smerit, că dacă vrem să ne punem să studiem cereasca învătură, noi trebuie să dispreţuim toate lucrurile veacului.
Ceea ce au făcut apostolii, această femeie a fâcut-o la fel, şi chiar cu mai multă rîvnă în măsura puterilor ei. Aceia fiind chemaţi, şi-au lăsat plasele lor, dar aceasta, în mod voluntar, şi fâră să-i poruncească nimeni şi-a lăsat găleata şi a făcut slujbă de evanghelist; bucuria ei i-a dat aripi, şi ea nu aduce la Iisus Hristos o persoană sau două ca Andrei şi ca Filip, ci pune în mişcare toată cetatea şi atrage la el tot poporul. | Continuare »

Traian Dorz, HRISTOS – BINEFĂCĂTORUL NOSTRU

 „În Ierusalim, lângă Poarta Oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betezda, care are cinci pridvoare.“ (Ioan 5, 2)

 Pentru a intra în Ierusalim, Iisus avea şi ale porţi.
Dar Păstorul trebuie să intre mereu prin poarta oilor, trebuie să caute mereu căile oilor, locul pe unde umblă şi pe unde stau oile Sale…
Hristos venea să caute oile pierdute ale Casei lui Israel (Ezech. 34, 5-16; Mat. 10, 6). De aceea trebuia să umble mereu pe acolo pe unde era calea lor şi poarta lor.
Dacă tu eşti un păstor bun, dacă este în tine o inimă de păstor, atunci şi tu vei merge mereu pe la poarta oilor tale. Vei căuta mereu şi vei intra cât mai des prin poarta oilor tale…

Mulţi păstori caută cu totul altfel de porţi decât porţile oilor lor. Caută porţile cârciumilor, ale cinematografelor, ale balurilor, ale pierzării, dar nu caută niciodată – sau prea rar – cu dragoste şi cu mângâiere, poarta oilor lor.
Blândul Păstor caută poarta oilor Lui nu ca să le ceară. Ci ca să le dea. Chiar şi când se pare că El le cere, de fapt El le dă. Le dă prilejul de a ajuta, ca să fie răsplătiţi mult mai mult. Le dă prilejul să ierte, să fie buni, să arate dragoste sau ospitalitate sau credincioşie, spre a avea motive să le întoarcă înapoi însutit. Le dă bucurii, le dă surprize fericite, le dă daruri duhovniceşti, le dă fraţi iubitori şi apropiaţi, le dă mereu numai binecuvântări. El Însuşi este Răsplata lor cea foarte mare (Fac. 15, 1). | Continuare »

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica a IV-a după Paşti)

TDorz1Cuvântul Sfânt spune că, în vremea aceea, Biserica Domnului se bucura de pace în toată Iudeea, Galileea şi Samaria, se întărea duhovniceşte şi umbla în frica Domnului şi, cu ajutorul Duhului Sfânt, se înmulţea (Fapte 9, 31).
Când ucenicii Domnului trec biruitori prin încercare şi nu se lasă înfricaţi de potrivnici, aceştia, până la urmă, n-au ce să le mai facă şi îi lasă în pace, o vreme.
După o perioadă de închisori şi prigoniri, urmează totdeauna o perioadă de pace… După ce potrivnicul ameninţă, bate şi amendează un timp, apoi se linişteşte iarăşi un timp.
În acel timp, dacă ar şti fraţii să folosească bine libertatea şi pacea de care se bucură Lucrarea Domnului, spre a lucra cât mai harnici şi mai cu spor, ce bine ar fi!
– Acum ne vor lăsa în pace o vreme – spuneau nişte fraţi amendaţi a treia oară pentru adunare. În timpul acesta haideţi să lucrăm neobosiţi pentru Domnul! Ei socotesc acum că noi ne-am înfricat şi ne-am liniştit. Până când se vor ridica din nou împotriva noastră, noi să fim departe. Să fie folosit bine timpul de pace dintre cele două prigoniri. Ce-i făcut e făcut. Ce-i câştigat e câştigat. Ce-i semănat – nimeni nu mai poate strânge înapoi.
Aşa făceau mărturisitorii Domnului de la început.
Aşa să facem şi noi!

Timpul de pace nu ţine mult. Prigonitorul nu poate odihni ştiind că Domnul lucrează. Dar, cât ţine pacea, noi să o ştim folosi bine. | Continuare »

Adunare BeiusO, bucuraţi-vă de ziua de-astăzi,
cântaţi şi veseliţi-vă în ea,
puterea dragostei ce vă-nconjoară
lăsaţi să vă cuprindă inima!
Cântaţi, cântaţi cu toată bucuria,
trăind al fericirii har deplin,
şi v-adunaţi în suflete comoară
cât cerul vostru încă e senin!

Vă umpleţi inimile cu lumină
ca să aveţi belşug în noaptea grea,
mai strâns uniţi să v-alipiţi de Domnul,
când vine greul, să-l puteţi răbda!
Trăiţi, trăiţi puternic orice clipă
din fericita, dulce zi de az’,
zidiţi în voi credinţă şi răbdare,
să biruiţi în vreme de necaz!

Căci zile ca acestea nu sunt multe
şi ne sunt date doar ca mângâieri, | Continuare »

De la începutul vieţii noastre, în orice lucru şi în orice năzuinţă a noastră, avem mereu nevoie de o pildă, de un exemplu bun, de cineva asemenea nouă, care însă este de mai ‘nainte decât noi. Şi este mai mult decât noi.
Pentru ca – privind mereu la această fiinţă, ca la un model superior – să tindem şi noi spre tot mai înalt, spre tot mai bine, spre tot mai frumos.

Când vedem că aceste trepte dumnezeieşti unii le-au putut atinge, le credem şi noi cu putinţă de atins. Şi ne dăm silinţele să unim cu dorinţa noastră şi înfăptuirea.
La orice fiinţă de pe lume, pornirea de a se lua după alţii, de a privi la exemplul altora, această aplecare de a se lua după un model şi de a se uita la o pildă este un lucru înnăscut.

Nenorocirea celor care se pierd însă este că se iau după o pildă rea, după un model nefericit.
Dragostea Dumnezeului nostru Ceresc ne-a trimis nouă pe pământ Întruparea Sa în Fiul Său, Iisus Hristos.
Întruparea şi întruchiparea Dumnezeirii ni s-a arătat nouă prin Fiul-Dumnezeu, Omul Iisus Hristos.
Prin El ne-a fost dăruită nouă Răscumpărarea din păcat.
Evanghelia sfinţeniei şi Modelul acestei sfinţenii.
Răscumpărarea Domnului Iisus Hristos ne-a dăruit puterea şi dreptul de a ne face fii ai lui Dumnezeu prin credinţă.
Evanghelia Mântuitorului Hristos ne arată felul în care trebuie să lucrăm cu fapta, la condiţiile cerute de înfierea noastră (Ioan 1, 12-13). | Continuare »

mironosite5Purtătoarele Luminii sfinte şi curate,
răbdătoarele poverii pentru toţi purtate,
rare suflete de jertfă şi de rugăciune,
– cât vă datorăm noi vouă, cine poate spune!

Mame şi surori de lacrimi şi de priveghere,
păstrătoarele Comorii Tainei în tăcere,
ochi în care totdeauna bunătatea-i nouă,
– câtă roadă-şi datorează Sfânta Muncă, vouă!

Inimi mari,
senine gânduri,
minţi pătrunzătoare,
luminos v-a fost întruna Adevărul soare
scut şi-ncurajare sfântă frunţii-nsângerate
– câte-ascunse binefaceri vouă-s datorate!

Miluita voastră mână,
inima duioasă,
grija voastră iubitoare,
calda voastră casă,
toate-s partea fără care n-ar mai fi cântarea,
– ce-ar fi fără voi pustiul, calea şi lucrarea?

Purtătoarele Comorii sfinte şi curate,
mame şi surori, şi fiice binecuvântate,
Domnul ne va da-mpreună slava totdeauna
– ce-ar fi fără voi răsplata, raiul şi cununa?

Traian Dorz, Cântarea anilor

Traian Dorz, Hristos – Puterea Apostoliei (Meditaţii la Apostolul din duminica Mironosiţelor)

TDorz1În adunarea lui Dumnezeu trebuie totdeauna să fie o bună rânduială, iar unde este o bună rânduială, fiecare lucru este la locul lui, fiecare treabă se face la vremea ei şi fiecare slujitor este la postul său.
Cel mai bun lucru pe care l-a făcut Domnul Dumnezeu la Începutul Creaţiei a fost Ordinea, buna rânduială pe care a statornicit-o prin legi veşnice, când a aşezat vremile, locurile şi mişcările tuturor lucrurilor şi lucrărilor Lui.
Şi, pentru că această ordine este desăvârşită şi neschimbată, toate lucrurile merg bine şi toate lucrările se fac frumos.
Aşa este oriunde-i ordine, rânduială şi ascultare.
Şi, după cum aceasta se vede atât de minunat în toate lucrările lui Dumnezeu din afara noastră, tot aşa trebuie să fie şi în cele din lăuntrul nostru.
Şi, dacă în lumea firească şi văzută este rânduială, cu cât mai mult trebuie să fie ea şi în lumea duhovnicească şi nevăzută.
Dacă în familia ta nu poţi trăi, dacă eşti dezordonat şi nesupus, cum să poţi trăi în Familia lui Hristos în felul acesta?
Ci oricine nesocoteşte buna rânduială şi ascultarea frăţească va fi osândit şi de Cuvântul lui Dumnezeu, şi de cuvântul fraţilor.
Orice însărcinare primită de la Dumnezeu este neapărat nevoie să fie recunoscută şi de către fraţi, fiindcă Dumnezeu nu lucrează fără ai Lui. Duhul Sfânt încredinţează totdeauna Biserica Sa vie de harul pe care i-l dă El unuia pe care Şi-l alege pentru o slujbă a Lui în ea şi, încă de la început, duhul fraţilor adevăraţi este în acelaşi gând cu Duhul Sfânt în recunoaşterea acestei alegeri.
Oricine merge în vestirea Cuvântului fără un deplin asentiment frăţesc, acela este un om dubios.
Oricine îşi ia singur o însărcinare, fără învoirea fraţilor şi împotriva lor, este un om primejdios pentru Lucrarea lui Dumnezeu.
Porunca Domnului prin Apostolii Săi este că oricine are să împlinească o însărcinare în Lucrarea Domnului trebuie să fie mai întâi vorbit de bine de toţi fraţii, apoi să fie plin de Duhul Sfânt şi, în urmă, să fie plin de înţelepciune.
Iată cât de însemnată este înaintea Domnului părerea fraţilor… ea este pusă chiar înaintea plinătăţii Duhului şi a înţelepciunii, când este vorba de alegerea slujitorilor care angajează Numele Domnului, cinstea Evangheliei şi curăţia Lucrării lui Dumnezeu.

Fraţilor, alegeţi dintre voi numai astfel de bărbaţi pentru însărcinările Lucrării Domnului.
Fraţilor, încredeţi-vă numai în astfel de aleşi şi primiţi numai pe cei care au astfel de alegere.
Fraţilor şi surorilor, rugaţi-vă neîncetat Domnului ca să ridice în Lucrarea Lui şi să păstreze în ea numai pe astfel de oameni vorbiţi de bine de către toţi, plini de Duhul Sfânt şi de înţelepciune, fiindcă numai astfel de aleşi doreşte şi Dumnezeu.
Ei sunt nu numai cinstea lui Dumnezeu, ci şi cinstea voastră.