b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Lidia Hamza

Ce splendori ne înconjoară!
E atât de umbros şi strălucit tot drumul meu cu Tine!
Deşi este stâncos şi abrupt, deşi soarele arde atât de puternic, deşi nu-i nici un izvor care să-i potolească arşiţa, deşi nu-i nici o floare, nici o umbră, nici un luminiş, nici o pasăre pe aici. Totul este arid şi uscat. Piatră ascuţită şi pământ fierbinte…
Pe unde sunt pietrele prea ascuţite şi spinii prea în cale, simt semnul răstignirii din Palmele aşezate sub tălpile mele şi ascuţişul pietros nu lasă nici o rană.
Pe unde soarele arde prea necruţător, umbra Crucii potoleşte fierbinţeala şi izvorul ei astâmpără setea.
Iar cuvintele tale, şoaptele tăinuite ale iubirii Tale sunt armonii nemaiauzite de mine, bucuriile pe care mi le faci sunt nemaicunoscute inimii mele.
Dar iată că pe marginea drumului nostru încep să apară ba o floare sălbatică, ba o sălcioară, semn că undeva, aproape chiar, este vreun izvor. Nici pietrele nu mai sunt aşa ascuţite. O iarbă moale şi fragedă simt acum sub tălpile mele. Deşi, de o parte şi de alta a drumului nostru prăpăstiile sunt la fel de mari, cărăruia noastră pare că nu mai urcă, ci şi-a croit făgaş lin printre stânci.
Ce minunat de bun eşti Tu! Nu mă porţi mult timp prin arşiţe, prin spini, prin pietre. Tu ştii cât de puţin rezist eu şi mă scoţi repede la şes. Urcuşul meu tu-l faci uşor, pentru că ştii toate drumurile care duc acolo sus şi mă duci numai pe cele pe care ştii că pot urca eu.
Şi inima mea, de fericire, susură cântări de mulţumire şi de slavă numai pentru Tine.
Iată acum în ce strălucit luminiş m-ai scos! Atâtea flori, atâta umbră, atâta iarbă şi atâta pace! Ce minunate cântece se aud printre ramuri! Până şi Tu ai tăcut ca să mă laşi să ascult şi să mă bucur de aceste frumuseţi. | Continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur

Când vezi un sărac, fie-ţi milă de dânsul; când vezi un vrăjmaş, împacă-te cu dânsul. De vezi pe aproapele tău norocit, nu-l pizmui. Ţine ochii tăi în frâu, ca să nu arunce priviri poftitoare şi necurate. Nu numai gura ta trebuie să postească, ci încă şi ochii şi urechile, picioarele şi mâinile şi toate membrele trupului tău.
„Iară fariseii grăiau: cu domnul dracilor scoate pe draci” (Mt. 9. 34; Lc. 11, 15).
Precum după sfârşitul iernii, când începe vara corăbierul duce în mare vasul său, ostaşul curăţă armele sale şi îşi pregăteşte calul său de război, lucrătorul de pământ îşi ascute secera, călătorul începe cu curaj călătoria sa cea îndelungată şi luptătorul se găteşte pentru arena, aşa şi noi, când a sosit timpul postului, ca o vară a sufletului, precum ostaşii să curăţim armele noastre, precum lucrătorii de pământ să ascuţim secerile noastre, precum corăbierii împotriva valurilor, poftelor celor fără de rânduială să opunem cugetările cele sfinte, precum călătorii să începem călătoria la cer şi precum luptătorii să ne gătim pentru luptă. Căci creştinul este un lucrător de pământ, un corăbier; un ostaş, un luptător şi un călător. De aceea zice şi Apostolul Pavel: „îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu” (Efes. 6, 11-l3).
Dacă eşti tu luptător, trebuie sa paşeşti pe locul luptei dezbrăcat; dacă eşti ostaş, trebuie să te arăţi la bătălie înarmat. Cum însă sunt cu putinţă amândouă aceste deodată ? Totodată a fi dezbrăcat şi înarmat? Ascultă! Dezbracă-te de treburile lumeşti şi vei fi gol ca un luptător, armează-te cu armele duhului şi vei fi înarmat ca un ostas; dezbracă grijile cele vremelnice, căci timpul postului este un timp de luptă, armează-te cu armele duhului, căci nouă ne stă înainte un greu război împotriva Satanei şi a puterii lui. De aceea noi trebuie să ne dezbrăcăm, pentru ca diavolul să nu se poată apuca de nimic, şi să fim înarmaţi din toate părţile, pentru ca să nu putem fi răniţi de nicăieri. Lucrează acum ogorul sufletului tău, smulge spinii şi pălămida, seamănă în locul lor cuvântul lui Dumnezeu, pune şi sădeşte plantele cele frumoase ale înţelepciunii, şi atunci tu vei fi un duhovnicesc lucrător de pământ. Secera duhului tău, care se tocise prin necumpătare, prin post iarăşi se va ascuţi; pregăteşte-te de călătorie la cer, păşeşte pe calea cea aspră şi îngustă, căci cel subţiat prin post poate mai uşor să treacă prin uşa cea strâmtă. Furtuna patimilor trebuie acum să o linişteşti, valurile poftelor celor fără rânduială să le domoleşti, corăbioara sufletului tău să o scapi, să întrebuinţezi toată prevederea şi vei fi un cârmaci duhovnicesc. La toate acestea postul ne dă prilej şi învăţătură. Eu însă înţeleg nu postul cel obişnuit, ci postul cel adevărat, adică nu numai înfrânarea de la mâncare, ci încă şi înfrânarea de la păcate; căci nu, singur postul bucatelor în sine, ci numai postul cel adevărat poate mântui pe om. | Continuare »

Sfântul Luca al Crimeei
Cuvânt în Duminica Lăsatului sec de carne

A mai rămas o singură duminică până la Postul Mare. În duminica următoare, Duminica Iertării, Sfânta Biserică ne va chema să ne împăcăm, să ne iertăm unii altora greşelile, amintind că Dumnezeu ne iartă numai atunci când ne iertăm şi noi unii pe alţii. Pregătindu-ne pentru nevoinţa Patruzecimii şi pentru această împăcare, sfânta Biserică, prin pericopa evanghelică de astăzi, ne zugrăveşte spre învăţătură Judecata care va fi la a Doua Venire a Fiului lui Dumnezeu.
Hristos va veni în toată slava Sa cerească, şi înaintea Lui se vor aduna toate popoarele, toţi drepţii şi toţi păcătoşii; nimeni nu va putea da dosul, nimeni nu va putea rămâne deoparte, nu se va putea piti în spatele altcuiva.
Domnul îi va despărţi pe drepţi de păcătoşi: drepţii vor merge de-a dreapta Lui, păcătoşii de-a stânga. Domnul va spune: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi împărăţia gătită vouă de la întemeierea lumii (Mt. 25, 34).
De la zidirea lumii a fost deja prevăzută, a fost deja hotărâtă această înfricoşată Judecată, a fost deja pregătită împărăţia Cerurilor. „Cu ce bunătăţi se poate asemui această binecuvântare?” – se întreabă Sfântul Ioan Gură de Aur. „Câtă cinste, câtă fericire este în el!
Hristos n-a zis: primiţi, ci: moşteniţi – ca pe propriul nostru avut, ca pe avutul nostru părintesc, pe care îl avem de veacuri”. Pentru ce virtuţi se va pogorî asemenea milostivire asupra drepţilor la Judecata lui Dumnezeu? Ni le arată însuşi Judecătorul – Hristos.
Flămând am fost, va spune El, şi M-aţi hrănit; însetat am fost, şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost, şi M-aţi primit; gol am fost, şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost, şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine (Mt. 25, 36). Precum vedem, fraţi şi surori, la Judecata lui Dumnezeu se vor descoperi faptele dragostei şi milostivirii, săvârşite de către drepţi în viaţa lor pe acest pământ. | Continuare »