b'LOGOS — Comori Nemuritoare

1. Ceea ce ai cerut Tu din totdeauna, Dumnezeul meu, a fost şi va fi mereu nespus de greu pentru puterea firii mele omeneşti.

2. Înţelegerea tainei iubirii Tale cu hotare fără margini, cu adâncimi fără sfârşit, cu înălţimi fără limită, cu felurimi necuprinse de nici un număr – înţelegerea acestora, zic – cere stări de răpiri divine, urcuşuri dureroase şi îndelungi.

3. Sau adâncuri în a gândi, până la care se poate ajunge numai cu preţuri nespus de grele. Numai pe drumurile unor cumplite renunţări sau cerinţe. Numai prin usturătoare arderi şi mistuiri interioare.

4. Nevoiţi-vă să urcaţi pe calea cea strâmtă – ai zis Tu, Domnul meu, arătându-mi cu ce fel de moarte şi mortificare zilnică trebuie să-mi port eu paşii mei după lumina Ta, ca să pot lăsa urme luminoase.
5. Omorâţi mădularele voastre – este porunca Ta, care m-a înspăimântat nu pentru sfinţenia ei, ci pentru mulţimea şi puterea celor condamnate în mine.

6. Pentru marea greutate cu care trebuie să fiu zilnic un ucigaş al propriilor mele porniri. Al fiilor propriei mele însuşiri carnale.

7. Cât de cruntă este, Doamne, această luptă între duh şi fire, care totdeauna trebuie să sfârşească cu o ucidere. | Continuare »

Toate-averile din lume sunt un fum, sunt un fum,
tot ce ai poţi pierde astăzi, chiar acum, chiar acum.
Singura avere care n-are-apus, n-are-apus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Să-L câştigi, să-L câştigi pe El,
vinde casă, uită masă, totul lasă
numai să-L câştigi, numai să-L câştigi pe El!

Nu-i mărgăritar pe lume, aur nu-i, aur nu-i,
nu-i nimic, nimic să aibă preţul Lui, preţul Lui.
Lucrul care trebuieşte mai presus, mai presus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus.

Toată slava lumii piere cum e scris, cum e scris,
toate-s trudă şi durere, scrum şi vis, scrum şi vis.
Doar o slavă ţine veşnic jos şi sus, jos şi sus
e Iisus, e Iisus, e Iisus, e Iisus…

Traian Dorz, Cântarea Învierii

„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor! Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni, înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu!“ (Părintele Arsenie Boca)

Iată că nu întâmplător, chiar înainte de a se readânci an de an această rană a ortodoxiei (săptămâna de rugăciune ecumenistică), în Biserica noastră se sărbătoreste Sfântul Marcu Eugenicul (vezi aici viaţa şi lupta sfântului Marcu împotriva ecumenismului), cel care – singurul – nu a semnat unirea cu catolicii. Poate că ar trebui, cu cât mai mult se dezvoltă acest mod de rugăciune ecumenistă, cu atât mai mult şi noi să înteţim rugăciunea şi nevoinţa, pentru a contrabalansa, pentru a împiedica desfăşurarea acestei acţiuni de otrăvire şi îmbolnăvire a ortodoxiei. Chiar dacă acest microb se propagă de la însuşi vârful Bisericii, tocmai prin cei rânduiţi să apere Biserica de molima ecumenistică. Tema aceasta: „Oare s-a împărţit Hristos?“ este de-a dreptul naivă. Cum să Se împartă Hristos? Sau cum să se despartă? Numai păcatul desparte. Dar cine se vrea unit cu Hristos, se şi îmbracă în Hristos. Se înveşmântă cu învăţătura cea adevărată ca şi cu o haină (cum spune Psalmistul). Nu trebuie să-şi cârpească haina cu tot felul de petice (învăţături). Din învăţătura cea dată o dată pentru totdeauna sfinţilor se poate face în chip minunat haină pentru nunta veşnică. E veşmânt împărătesc, învăţătura cea curată. Haină de mireasă nu se poate face din petice. Însăşi haina Mântuitorului a fost fără nici o cusătură. Oare întâmplător Maica Sa I-a ţesut această haină dintr-o singură bucată? Se ştie că, în simbolistica biblică, femeia reprezintă învăţătura…

Pentru unitatea de credinţă, nu trebuie să fie oamenii uniţi, ci învăţătura. Să se păstreze unită – adică una – învăţătura primită. Nu adunate la un loc şi unite tot felul de învăţături, aşa ca într-o salată frumos garnisită, ci pe oamenii de tot felul (mai mult sau mai puţin trăitori), să-i unească una şi aceeaşi învăţătură, prin păstrarea ei în duhul curat şi prin urmarea ei, fiecare după putinţa lui… Dar nu schimbând-o sau amestecând-o. Prea mulţi ierarhi s-au molipsit de acest duh de amestecătură… Se întinde această boală precum lepra în întreaga Biserică Ortodoxă.

Din dorinţa de a nu face reclamă lucrurilor greşite, nu vom nominaliza pe nimeni dintre cei care şi anul acesta au slujit şi s-au rugat împreună cu eterodocşii, nici nu vom afişa vreo fotografie. Ci vom pune cu toţii genunchii la rugăciune sinceră şi smerită, ca să nu cadă nenorocirea pedepsei lui Dumnezeu peste tot poporul binecredincios, deşi ştim cu toţii că însuşi Cuvântul lui Dumnezeu vorbeşte despre plăgile apocaliptice care se pregătesc sfârşitului acestui veac. Cu toţii ştim că acestea vor veni… Şi nu foarte târziu… Dar să nu încetăm rugăciunea cea curată, nu aceea ecumenistică, pentru ca Dumnezeu să se mai îndure încă…

Lidia Hamza

Sculaţi, voi toţii fiii Credinţei
de Adevărul Sfânt aprinşi,
şi datoria conştiinţei
să vă-ntărească neînvinşi.

Vă lepădaţi de necredinţă,
descătuşaţi către Hristos,
urâţi cu-ntreaga-vă fiinţă
tot ce-i nedemn şi ruşinos.

Deplin crezând, nălţaţi privirea
şi inima spre Dumnezeu,
îndepărtând din voi pornirea
de robi ce trag păcatul greu.

Deschideţi ochii viu, să vază
şi să urmeze ce-i frumos –
şi până viaţa nu-ncetează,
nu staţi din lupta lui Hristos!

Ne-nvinşi în Numele luminii,
luptaţi în sfântul Crucii Semn,
nu staţi cât încă-n marea vinii
mai piere-un singur om, nedemn.

Traian Dorz, Cântări luptătoare

Lidia Hamza

Mulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru-a Ta lumină
ce mi-o dai deplină;
dorul mi se-alină,
inima se-nchină,
pentru-a Ta lumină,
mulţumesc, Iisus.

Mulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru Jertfa mare
ce mi-a dat iertare:
plânsul mi-e cântare,
binecuvântare,
pentru Jertfa mare,
mulţumesc, Iisus.

Mulţumesc nespus,
dragul meu Iisus,
pentru pacea lină
ce mi-o laşi să vină:
sufletu-mi se-anină
de vocea-Ţi divină, | Continuare »

Curăţeşte-ne, Doamne, de lepra nemulţumirii
Sf. Ignatie Briancianinov

Recunoştinţa este o faptă bună rară la oameni. Din nefericire, se tot aude între noi, însotit de un hohot triumfător, următorul strigăt de biruinţă: „Am smuls cutare lucru de la cutare!“ Printr-un asemenea strigăt se dă în vileag un suflet înfricoşător de stricat. Ce să însemne acest strigăt? El înseamnă că o binefacere a fost dobândită prin linguşire, prefăcătorie şi alte mijloace de acest soi, înseamnă că cel care a fost amăgit şi a făcut un bine este supus batjocurii chiar pentru binefacerea arătată.
În unele boli trupeşti se bagă de seamă o dispoziţie capricioasă inexplicabilă. La fel se întamplă şi în bolile sufleteşti. Adeseori, binefacerile seamană în cel ce le-a primit un simţământ de ură neîmpăcată, înverşunată, faţă de cel ce le-a săvârşit. Atât de des se întâlneşte această ciudăţenie potrivnică firii, încât de aici a luat naştere în popor o zicătoare: „N-ai hrănit, n-ai adăpat, vrăjmaş nu ţi-ai căpătat“. Puternică este otrava păcatului cu care suntem otrăviţi: cei atinşi de ea sunt în stare să urască nu doar pe oamenii care le-au făcut bine, ci şi pe Dumnezeu, precum au şi dovedit prin nenumărate fapte.