Rămâi cu noi

TRAIAN DORZ, din Cântarile Dintâi

Emaus_22Ni s-au dus cu vremi apuse
bucuriile şuvoi,
prietenii, frăţii de-o clipă
ce-am crezut
pe veci că se-nfiripă
ni s-au dus aşa de-n pripă
au trecut
şi-n al lacrimii şuvoi
ai rămas doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi!…

Fraţi de amintiri nespuse
din cerescul Tău război,
fraţi de care strâns ne leagă
dor şi gând,
din frăţia ce se-ncheagă
câte unul se dezleagă,
rând pe rând,
şi-n al Tău ceresc război
mai rămâi doar Tu, Iisuse,
Tu cu noi.

Şi-alte prietenii aduse
de s-ar duce iar ’napoi,
dacă fraţi de-ai noştri iară
ne-ar lăsa,
ca să scape de ocară
şi de ura lumii-amară
ar pleca,
orişicâţi vor da ’napoi,
Te rugăm, rămâi, Iisuse,
Tu cu noi!

rugaciune copilSocietatea nu suferă din lipsă de afacerişti abili, nu suferă din lipsă de oameni învăţaţi sau cultivaţi, ci suferă din lipsă de oameni virtuoşi. Suferă pentru că a fost năpădită de oameni necinstiţi, care pentru a-şi înmulţi bogăţiile şi pentru a-şi asigura bunul trai nu se dau înapoi de la nimic. Suferă pentru că cei însetaţi de putere, în încercarea lor de a urca pe scara socială, răvăşesc totul în cale. Suferă pentru că dobândirea de case luxoase şi de confort a devenit unicul ţel în viaţă. De aici vine nenorocirea societăţii, aceştia sunt cei ce distrug convieţuirea paşnică în societate, iar nu cei ce trăiesc în virtute şi sfinţenie.
Între cei mai mari pedagogi ai tuturor veacurilor se află Sf. Ioan Gură de Aur, fiul şi rodul cetăţii Antiohiei, cel prin care s-a slăvit tronul patriarhal al capitalei Bizanţului. Acest lucru este adeverit nu doar de recunoaşterea sa ca pedagog de către cercetătorii specialişti în viaţa şi opera lui, ci şi de faptul că, în spaţiul Ortodoxiei, numele lui este legat de cel al educaţiei. El este unul dintre cei Trei Ierarhi, pe care la 30 ianuarie îi sărbătorim în şcolile noastre ca ocrotitori ai învăţământului, ca modele de pedagogi şi de învăţători, ca purtători şi exponenţi ai aşa-numitului ideal creştin de educaţie.

Creşterea copiilor atunci şi acum. Cele trei iubiri

Ca să ne încredinţăm însă de actualitatea învăţăturilor pedagogice ale acestei opere hrisostomice, trebuie să ne oprim puţin asupra atmosferei duhovniceşti din acea perioadă, asupra atmosferei duhovniceşti din Antiohia, despre care vorbeşte Sf. Ioan Gură de Aur. Adică, să vedem cu ce idealuri îşi înzestra în acea vreme Antiohia tinerii. Dacă această înzestrare este asemănătoare cu cea pe care noi o dăm astăzi tinerilor, atunci judecata făcută de Sfântul Părinte se aplică şi vremii noastre, se aplică şi lucrării noastre pedagogice ca învăţători sau părinţi. Elementele necesare pentru cunoaşterea acestei atmosfere le vom lua atât din opera pe care o prezentăm, cât şi din alte opere ale sfântului. | Continuare »

Fiului meu

rugaciune-mama-si-copilCe să-ţi doresc, copile drag, în viaţă
când nici nu ştiu ce-i bine să-ţi doresc?
Ceas după ceas se schimbă-a lumii faţă,
cele de ieri azi, nu-ţi mai folosesc.

Prea iute lumea-şi pierde strălucirea,
prea grabnic cade frunza de pe ram,
nu-i timp aici să cauţi fericirea,
nici bucuriei nu-i poţi pune ham.

Dar sub această trecere grăbită,
ascuns, stă adevărul strălucind.
Aceasta ţi-e comoara moştenită
pe cele pieritoare-nveşnicind.

Ridică-te, copile drag, şi prinde
cu braţ întins al cerului îndemn,
ieşi din noroiul lumii şi-ţi aprinde,
pe-oriunde treci, curat şi veşnic semn.

Prin valea umbrei morţii de vei trece,
Cuvântul sfânt lumina să ţi-o dea,
Genunchii, rugăciunea să-ţi aplece
sub Crucea sfântă-n zbuciumarea grea.

De-ţi iei Scriptura Sfântă far în viaţă,
Tu n-ai să rătăceşti pe drumul sfânt.
Copile drag, ascultă-a mea povaţă
Şi-ai să primeşti al cerului veşmânt.

Lidia Hamza

O, florile Lucrării sfinte,
ce-ncununaţi un chip slăvit,
spre cinstea Celui ce v-aşteaptă,
purtaţi-vă desăvârşit.

Dac-aţi primit chemarea sfântă
să fiţi podoabe la altar,
frumos în suflet ca lumina
păstraţi al curăţiei har.

Păziţi mai mult ca ochii voştri
al sufletului alb veşmânt,
mai bine renunţaţi la viaţă
decât cădeţi din legământ.

Dac-aţi ajuns cununa Celui
în veci Ales şi Preaiubit,
pentru cinstirea Lui eternă,
purtaţi-vă desăvârşit!

Traian Dorz, Cântări luptăroare

Predica-de-pe-munteSfântul Teofan Zăvorâtul
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

 Ieri, Apostolul l-a înarmat pe creştinul care păşeşte pe calea mântuirii cu toate armele duhovniceşti; iar acum arată care sunt călăuzitorii lui în această luptă şi care este ţelul ultim şi luminos al tuturor acestor nevoinţe, spre a-1 îmbărbăta în ostenelile sale. Aceşti călăuzitori sunt păstorii şi învăţătorii pe care Domnul i-a dat Bisericii şi prin ale căror guri El însuşi grăieşte povaţa trebuincioasă fiecăruia, atâta vreme cât oamenii vin la ei cu credinţă şi întorşi către Domnul în rugăciune.
Adevărul acesta este cunoscut de către cei care merg cu lepădare de sine pe calea Domnului şi duc lupta cu vrăjmaşii mântuirii fără a se cruţa pe sine. Aceştia află întotdeauna ajutor şi povaţa la păstorii lor, în vreme ce pentru privitorul din afară acest ajutor pare că n-are de unde veni. Aceştia nu la oameni vin, ci la Domnul, Care pururea este gata să călăuzească şi să povăţuiască prin aceşti păstori şi învăţători pe oricine caută ajutor la Dânsul cu credinţă şi fără făţărnicie. Ţelul cel luminos şi ultim este „măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos”, vârsta „bărbatului desăvârşit”. Ce înseamnă un bărbat desăvârşit în înţelesul obişnuit, ştim cu toţii; şi este cu neputinţă să găsim un om căruia nu i-ar plăcea să atingă această desăvârşire; dar ce înseamnă a fi bărbat desăvârşit în Domnul nu ştie nimeni, afară de cei care au ajuns la această vârstă. Acest lucru nu trebuie totuşi să răcească râvna nimănui de a atinge şi el această vârstă, ci trebuie, dimpotrivă, să o aprindă încă şi mai mult; căci această neştiinţă vine din înălţimea cea mare a acelei desăvârşiri duhovniceşti care se numeşte în viaţa cea după Dumnezeu „vârstă bărbătească”. Apostolul arată această „vârstă” ca fiind însuşirea de către om a plinătăţii darurilor pe care le-am văzut la Domnul şi Mântuitorul nostru. Oricine poate vedea că avem bună pricină ca să ne dăm, chemaţi fiind de sus, „toată sârguinţa”.

De nu poţi face-o bucurie
cât întristarea ce-ai făcut,
atât de-adâncă şi de-ntinsă
– păcatul tău e netrecut.

De nu despăgubeşti asemeni
pe-acel ce l-ai nedreptăţit,
cu preţ cât cel pierdut de mare
– păcatul tău e neplătit.

De nu-ţi mărturiseşti păcatul
atâta cât ai şi stricat
şi nu ţi-l laşi pe totdeauna
– păcatul tău e neiertat.

De nu poţi lepăda păcatul,
urându-i chipul lui hidos,
ci mai gândeşti la el vreodată
– păcatul tău e tot nescos.

De nu te lupţi s-alungi păcatul,
ţinându-i sufletul închis,
ci-l tot mai ţii ascuns în tine
– tot de păcat vei fi ucis.

Şi-i drept ca nici să nu se uite
ce nu-i lăsat şi nu-i plătit.
Hristos îţi iartă doar păcatul
lăsat şi îndreptat cinstit.

Traian Dorz, Cântări de sus

Traian DORZ

Numai Cuvântul Tău mă face
să-mi pot vedea păcatul meu,
ca să-mi ’nnoiesc mărturisirea
şi pocăinţa mea mereu.

Numai Cuvântul Tău mă poate
sub Cruce-ngenunchea plângând,
să-mi pot afla despovărarea
şi pacea inimii-ascultând.

Numai Cuvântul Tău mă creşte
senin, puternic şi smerit,
de-orice păcat şi neascultare
şi de-orice rătăciri ferit.

Numai Cuvântul Tău mă poartă
curat prin orişice noroi,
dând luptei mele spre sfinţire
mereu puteri şi trepte noi. | Continuare »

Crucea-002Am cu Hristos un legământ
şi nimeni nu mi-l poate frânge;
născut în plâns, crescut în cânt,
pecetluit în foc şi-n Sânge.

Am cu Hristos un legământ
chiar decât sufletul mai sfânt,
un legământ am cu Iisus
chiar decât viaţa mai presus.

Pe nume-l port, pe chip mi-e scris,
în trup îl ard şi-n duh m-apasă,
el mi-e cuvânt, şi gând, şi vis,
şi-avut, şi dragoste frumoasă.

Nu-i prieten pe pământ să-mi ia
povara Lui de peste mine,
cât m-ar iubi şi cât m-ar vrea
ea-ncătuşat şi rob mă ţine.

Şi nu-i vrăjmaş atât de-avar
să-mi ia lumina lui din zare;
ea-mi este-avut, şi cer, şi har,
şi cinstea mea nemuritoare.

Nimic nu-l poate înnopta,
nimic nu-i poate da lumină,
nici chinui, nici mângâia,
decât o vină sau ne-vină.

Am cu Hristos un legământ
mai lung decât o veşnicie;
nu-i chin ori har, nu-i plâns ori cânt
mai greu sau mai uşor să-mi fie!

Traian Dorz, Cântări nemuritoare

Maica_Dpmnului_78– o binecuvântare a Maicii Domnului –

Pacea fie peste voi,
copilaşi voioşi,
Domnul să vă facă-ai Lui
mieluşei frumoşi.

Paza somnului,
Raza Domnului
Darul zilelor,
Harul milelor,
Calea traiului,
Valea Raiului.

Pacea fie peste voi,
fii ai lui Iisus,
credincioşi pe vânt şi ploi
să ajungeţi Sus.

Pacea fie peste voi,
faceţi bine-oricui
şi Iisus vă face-apoi
ucenicii Lui.

Pacea fi-va peste voi
când veţi fi aşa
şi veţi fi în cer cu noi,
Sus, la Dreapta Sa. (Traian Dorz)

Anul 1942 a fost pentru noi un an în care au început examene şi mai grele decât până atunci. A fost anul primelor noastre închisori pentru Domnul. Întâi a început fratele Marini. Iată cum i s-a întâmplat lui:

… Era, prin ianuarie 1942, o iarnă grea, cu ger mare.
Dar abia a plecat şi, la două zile, am şi primit vestea că a fost arestat şi ţinut închis la un post de jandarmi, chiar la Sâmbăteni, lângă Arad, unde abia coborâse din tren. Plecase pentru un rând de adunări cu fraţii de prin părţile Aradului şi Timişoarei şi voia să înceapă de acolo.
Mai târziu, sora Mărioara ne scria pe larg cum se întâmplase. Iată cum ne scria ea:
„…Venind de la tramvaiul de 8 dimineaţa, fratele Marini, cu un colet mare de cărţi, s-a îndreptat spre noi, când şeful postului de jadarmi, Bobu, i-a ieşit în cale şi l-a întrebat unde merge. El a spus: „La familia… cutare“. L-a luat şi l-a dus la post cu coletul de cărţi cu tot.
Nu ştiu cine din sat l-a văzut şi l-a cunoscut că este „ostaş“ de al nostru. A venit şi i-a spus mamei:
– Ostaşul acela care vine pe aici pe la voi şi vorbeşte frumos a fost dus de Bobu la post. Avea un pachet mare şi greu. De abia mergea cu el.
– Du-te până la post, mi-a zis mama, să vezi dacă este adevărat şi cine este.
Dar şeful acesta, Bobu, era o groază pentru toţi oamenii, era ca o fiară, aşa de rău se purta. Nu ştiam cum să mă apropii acolo şi ce să zic… Dânsul îşi avea familia în sat, iar mama mă trimisese la ei de multe ori în trecut, să le duc lapte. Aşa am îndrăznit să mă duc.
– Ce cauţi aici? – m-a întrebat el aspru…
– Am auzit că aţi adus aici pe un om cu un colet la el. E un frate al nostru. Vreau să ştiu ce a făcut şi de ce l-aţi adus aici!
– Da? E fratele tău?
– Da, e fratele meu în Domnul!
– Atunci vino de vezi de el! | Continuare »