b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Părintele ARSENIE BOCA

Crucea lui Iisus începe deodată cu naşterea Sa. Intre ai Săi a venit, dar ai Săi Îl aşteptau cu mâna pe sabie.
Toţi copiii din Betleem şi împrejurimi: 14.000 de prunci până la doi ani, au fost condamnaţi la moarte. Aşa au trebuit să plătească cu viaţa, cei mai mari nevinovaţi, copiii, naşterea lui Iisus printre ei. Patrusprezece mii de mucenici.

Crima aceasta, unică în istoria lumii, a fost prevestită cu vreo şase veacuri în urmă: „plângerea şi tânguirea din Rama”.
Providenţa divină însă luase înainte răutăţii omeneşti.
Iosif a fost înştiinţat de „îngerul Domnului” în vis, despre planul ucigaş al lui Irod, motiv pentru care trebuie „să se scoale, să ia Pruncul şi pe mama Lui şi să fugă în Egipt şi să stea acolo până va fi vestit din nou” ce are să facă.
„Îngerul Domnului” era îngerul Pruncului, îngerul Omului.
Iisus, întrucât îşi ascunsese dumnezeirea, smerindu-se până la a lua marginile omului pământean, avea nevoie de un înger păzitor.
Îngerul fiind o făptură de gând, – şi mult mai subţire decât gândul omenesc -, în temeiul tocmirii sale şi a rosturilor superioare pe care are să le păzească, face deşartă ura ucigaşă şi planul protivnic.
Dacă în Vechiul Testament vedem intervenţia îngerilor, ca păzitori ai vieţii omeneşti, dar numai unde şi unde, în Creştinism îngerii păzitori fac parte din iconomia mântuirii fiecărui creştin în parte. | Continuare »

Sfântul Ioan Gură de Aur,
din “Predici la duminici şi sărbători”

„ Dacă s-a născut Iisus în Betleemul Iudeei, în zilele lui Irod împărat, iată Magii de la Răsărit au venit în Ierusalim, zicând: Unde este împăratul Iudeilor cel ce s-a născut? (Mat. 2, 1-2).

Trebuie multă osârdie şi rugăciune, spre a putea înţelege după cuviinţă această Evanghelie. Cum au putut oare Magii (înţelepţii de la Răsărit) să afle de la stea, că Hristos este împăratul Iudeilor? Căci el nu era împăratul vreunei împărăţii pământeşti, precum El a zis către Pilat: „împărăţia mea nu este din lumea aceasta” (Ioan. XVIII, 36).
Şi El nu avea nimic pe lângă Sine, care să arate o împărăţie, nici un lăncier şi scutier, nici cal şi asini, sau altceva de asemenea; mai vârtos El ducea o viaţă nevoiaşă si săracă şi avea pe lângă sine doisprezece oameni mici. Şi dacă acei înţelepţi ştiau, că El este împărat, pentru ce au venit la Dânsul?
Ce i-a hotărât la aceasta, şi ce bunătăţi puteau ei nădăjdui de la cinstirea unui împărat atât de depărtat de patria lor? Chiar dacă El vreodinioară s-ar fi făcut împăratul lor, totuşi ei n-ar fi avut temei să urmeze aşa. Dacă El s-ar fi născut într-un palat împărătesc şi în fiinţa de faţă a împăratului, tatăl său, ar putea cineva zice, că ei au cinstit pe fiul cel nou-născut, pentru ca să îndatorească pe tatăl şi prin aceea să-şi câştige o mare favoare la dânsul. Dar acum, când ei nu aşteptau, ca El să fie împărat al lor, ci al unui popor străin şi depărtat, şi acum când el încă era copil, – pentru ce au întreprins ei o aşa de mare călătorie, şi ii aduc daruri, mai ales când toate acestea trebuiau să le facă cu primejdie? | Continuare »

Părintele Arsenie Boca – Fiii învierii

Aceasta este proporţia cosmică a naşterii Domnului. De aceea azi se despică istoria omenirii în două şi se începe cu numărătoarea timpului în amândouă sensurile lui – spre începutul timpului şi spre sfârşitul lui.

Naşterea lui Iisus în istorie cumpăneşte istoria între începutul şi sfârşitul ei. De altfel, numai întruparea Mântuitorului şi e fapt absolut istoric, dătător de sens în istorie, iar începutul şi sfârşitul creaţiei numai Dumnezeu îl ştie.
Lumea şi veacurile sunt un interval al existenţei învăluit în eternitate. Limitele de atingere ale lumii cu Dumnezeu, începutul şi sfârşitul, nu sunt în ştiinţa omului. Naşterea lui Iisus ca Om e fapta iubirii nemărginite a lui Dumnezeu, Care transfigurează istoria cu sensul veşniciei. „Din Betleem”, spune profetul, are să vină Acela a Cărui obârşie e din început şi se suie până la zilele veşniciei.

Pentru acest fapt unic în creaţie, îngerii au propus oamenilor „mărire întru cei de sus lui Dumnezeu şi pe pământ pace, între oameni bunăvoire”. Cu Iisus începe era păcii. Cântecul început de îngeri trebuie continuat în istorie.
Pacea pe pământ e condiţionată de mărirea care se dă sau se refuză lui Dumnezeu. De asemeni, şi pacea din suflet are aceeaşi condiţie. Pacea de frică e o reală pierdere a păcii. Iisus aduce omului pacea care vine de la Dumnezeu. Acesta e un bun spiritual, care nu poate fi creat sau menţinut de arme. Dar nici nu S-a atins Dumnezeu bine de ţărâna făpturii omeneşti din lumea Lui şi aceşti a s-au cutremurat şi au pus mâna pe sabie ca să se apere de Împăratul păcii. Nu tot aşa s-au purtat şi păgânii. Cei trei magi şi înţelepţi I se închină şi depun aur la picioare, în semn de dajdie, ca unui Împărat peste ei. Iar în calitate de preot, Îi aduc smirnă şi tămâie, ca jertfă adevăratului Dumnezeu. Dacă pe iudei i-au cutremurat şi i-a înspăimântat numai naşterea Mântuitorului şi s-au arătat duşmani, reprezentanţii păgânismului, în schimb, I se închină ca unui Împărat şi Dumnezeu. | Continuare »