N-am întrebat pe nici un om

din Meditaţii la Apostolul din Duminica a 20-a după Rusalii, Traian DORZ

„Dar când Dumnezeu – Care m-a pus deoparte din pântecele maicii mele şi m-a chemat prin harul Său – a găsit cu cale să descopere în mine pe Fiul Său, ca să-L vestesc între neamuri, îndată n-am întrebat pe nici un om, nici nu m-am suit la Ierusalim la cei care au fost apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia. Apoi m-am întors din nou la Damasc”. (Galateni 1, 15-17)

Când în viaţa unui om al lui Dumnezeu se petrece o minune, sau vine o chemare, sau se descoperă un adevăr, acest lucru se face în aşa fel încât omul cu care se petrece aceasta nu mai are nici o îndoială că Duhul lui Dumnezeu face aceasta cu el.
Tot ceea ce vine de la Dumnezeu, în viaţa cuiva, vine însoţit de o puternică încredinţare a adevărului acestei descoperiri. Revelaţia lui Dumnezeu este însoţită de mărturia unei mari puteri care încredinţează toată fiinţa alesului Său că descoperirea este dumnezeiască. Şi sufletul se umple de puterea nebiruită a siguranţei şi a încrederii neclintite…

Taina naşterii din nou este unică, după cum şi sufletul nostru este unic. Ea, chiar dacă se întâmplă în viaţa mai multora în acelaşi timp, este totuşi unică pentru fiecare suflet. Fiecare din cei cu care se petrece taina aceasta o simte altfel. Şi în fiecare ea lucrează în alt fel, potrivit cu starea fiecăruia, cu chemarea fiecăruia, cu ascultarea fiecăruia.
Cel cu care se petrece taina aceasta simte totdeauna o putere cerească lucrând asupra sa, fără să o poată respinge sau stăpâni, aşa cum nu poţi stăpâni sau împiedeca un vânt puternic, ci trebuie să te laşi dus de el. | Continuare »

A nouăsprezecea duminică după Cincizecime

predica-de-pe-munteSfântul Teofan Zăvorâtul

Porunca cea dintâi, porunca de temelie, este porunca dragostei. Mic cuvântul, atotcuprinzătoare lucrarea. E uşor să  vorbeşti de dragoste, dar nu este uşor să ajungi la măsura cuvenită a dragostei. Nu e cu totul limpede nici cum se poate ajunge la ea; tocmai de aceea Mântuitorul adaugă la această poruncă reguli lămuritoare: „Ca pe tine însuţi; şi precum voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi asemenea”.
Aici ni se arată măsura dragostei, care este, s-ar putea spune, lipsită de măsură; căci are oare dragostea, în sine, vreo măsură şi este vreun lucru bun pe care omul nu şi-ar dori să îl primească de la ceilalţi? Şi totuşi, porunca nu e cu neputinţă de îndeplinit. Totul e să ajungem la deplina unire de simţire cu ceilalţi, adică să primim în noi, deplin, simţirile lor, să simţim ceea ce simt şi ei. Când se va întâmpla asta, nu vei avea nevoie să ţi se arate ce şi când să faci pentru ceilalţi: inima însăşi o să îţi arate. Tu îngrijeşte-te să te păstrezi în această stare, altfel se va apropia îndată egoismul, te va întoarce în cochilia ta şi te va zăvorâ în ea. Atunci n-o să mai mişti un deget pentru altul, n-o să-i arunci nici o privire, de-ar şi muri acela. Arunci când Domnul a grăit: „Iubeşte-1 pe aproapele tău”, a vrut ca în locul nostru să intre în noi, adică în inima noastră, aproapele; iar dacă în inimă va rămâne, la fel ca mai înainte, „eul” nostru, să nu te aştepţi la nimic bun.

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN
Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Viaţa Sfintei Marii Muceniţe, întocmai cu apostolii, Tecla

Sursa: doxologia.ro

Când Sfinţii Apostoli Pavel şi Varnava propovăduiau bunăvestirea lumii, au mers şi în Iconia, şi petreceau la Onisifor, pe care Pavel îl pomeneşte în scrisoarea cea către Timotei, zicând: „Să dea Domnul milă casei lui Onisifor, că de multe ori m-a odihnit şi de lanţurile mele nu s-a ruşinat“ (2 Timotei 1,16). Atunci mulţi, ascultând învăţătura lor şi văzând semnele şi minunile care se făceau de dânşii, au crezut în Domnul nostru Iisus Hristos. În casa lui Onisifor găzduind, adeseori intrau în sinagogă, şi, precum în casă aşa şi în sinagogă, grăiau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu, aducând pe popoare la calea cea mântuitoare şi la credinţa în Iisus Hristos. De acest lucru se scrie în Faptele Apostolilor: „Şi în Iconia au intrat ei (adică Pavel şi Varnava), ca de obicei, în sinagoga iudeilor, şi astfel au vorbit, încât o mare mulţime de iudei şi de elini au crezut… Deci multă vreme au stat acolo, grăind cu îndrăzneală în Domnul, Care dă mărturie pentru cuvântul harului Său, făcând semne şi minuni prin mâinile lor“ (Fapte 14,1,3).

În acea vreme, era acolo o fecioară frumoasă, având optsprezece ani, anume Tecla, fiică a maicii anume Teoclia, de neam mare şi slăvit, fiind logodită cu un tânăr din cei mai dintâi ai cetăţii, anume Famir, bogat şi frumos. Acesta, văzând minunile ce se făceau de Apostoli, şedea cu alţii la vorba lor în casa lui Onisifor, la fereastră, şi, ascultând, lua aminte cele grăite de dânşii. Şi a căzut sămânţa cuvântului lui Dumnezeu pe pământ bun şi, cu lucrarea Sfântului Duh, s-a înrădăcinat adânc în inima ei şi a răsărit. Pentru că a crezut în Fiul lui Dumnezeu şi l-a iubit pe El şi s-a lipit de Dânsul cu tot sufletul. | Continuare »

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

Sfântul Teofan Zăvorâtul

pescuirea minunataO noapte întreagă s-au ostenit pescarii şi nu au prins nimic; însă când Domnul a intrat în luntrea lor şi, după ce a propovăduit, le-a poruncit să arunce mrejele, au prins atâta peşte, că nu puteau să-1 scoată şi li se rupeau mrejele. Aici avem o comparaţie între munca de orice fel lipsită de ajutorul lui Dumnezeu şi munca la care ajută Dumnezeu. Atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur şi vrea să dobândească ceva numai prin propriile-i puteri, totul îi scapă din mâini; atunci când se apropie de el Domnul, curg bunătăţi după bunătăţi. In privinţa moral-duhovnicească, faptul că reuşita nu este cu putinţă fără Domnul este limpede: „Fără de Mine nimic nu veţi putea face”, a grăit Domnul. Şi această lege lucrează în oricine. Precum ramura ruptă de trunchi nu numai că nu face roade, dar se usucă şi îşi pierde puterea de viaţă, aşa şi oamenii, dacă nu rămân în părtăşie vie cu Domnul, nu pot aduce roadele dreptăţii, atât de preţioase pentru viaţa veşnică. Vreun lucru bun tot mai poate să fie în ei, dar bun numai la arătare, însă de fapt lipsit de preţ, aşa cum mărul pădureţ poate fi frumos la înfăţişare, dar
dacă-1 iei şi-1 guşti, e acru. Şi în privinţa celor din afară, a celor lumeşti, legea asta se poate proba pe viu: se zbate câte unul, se zbate şi nimic nu-i iese; însă când se pogoară binecuvântarea lui Dumnezeu, roadele încep să apară. Cei ce iau aminte la sine şi la căile vieţii cunosc din experienţă acest adevăr.

Editura Sophia, Bucureşti, 2006

Mână la adânc şi lăsaţi în jos mrejele voastre

Părintele Constantin Galeriu, predică la Pescuirea minunată

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.

constantin galeriuBinecuvântaţi şi dreptmăritori creştini ai Sfintei Biserici a Domnului nostru Iisus Hristos,
Vom asculta mai întâi cuvântul (dumnezeiasca Evanghelie de astăzi) şi apoi taina, deoarece cuvântul tâlcuieşte, explică taina. De aceea în dumnezeiasca Liturghie, în partea întâi este Evanghelia, deci cuvântul, şi în partea a doua, taina Euharistiei; atunci, după ce preotul rosteşte cuvintele Mântuitorului: „Luaţi, mâncaţi, acesta este trupul Meu! Beţi dintru acesta toţi, acesta este sângele Meu, al legii celei noi, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă spre iertarea păcatelor“ (şi adăugă Mântuitorul: „Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea“) şi se cântă: „Pre Tine Te lăudăm, pre Tine Te binecuvântăm“, preotul, în numele lui Hristos, cu Hristos în Duhul Sfânt, se roagă: „Încă aducem Ţie această jertfă duhovnicească şi fără de sânge. Te chemăm, Te rugăm, cu umilinţă la Tine cădem. Trimite Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste daruri ce sunt puse înainte!“ Peste noi – adică peste toţi; şi peste daruri, adică cele pe care le-au adus credincioşii creştini: pâinea şi vinul, ce sunt puse înainte.
„Şi fă, adică, pâinea aceasta, cinstit Trupul Hristosului Tău, iar ce este în potirul acesta, cinstit Sângele Hristosului Tău, prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt“.
Şi pâinea şi vinul – se dezvăluie din adânc – devin, se prefac tainic în Mielul jertfit de la întemeierea lumii, în Trup şi Sânge dumnezeiesc, în Acela prin Care toate s-au făcut.

Aceasta este taina: Trimite Duhul Tău cel Sfânt, nu numai peste daruri, ci şi peste noi.
Cugetam cândva la cuvintele psalmistului: „Cerurile spun slava lui Dumnezeu, facerea mâinilor Lui – adică omul (căci «Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit») – o vesteşte tăria“. Vesteşte omul tăria şi slava lui Dumnezeu?
Trimite peste noi şi peste aceste daruri Duhul Tău cel Sfânt, ca să înţelegem taina aceasta, şi anume: că noi suntem chip al lui Dumnezeu şi că noi vestim cel puţin cum Îl vestesc cerurile! Dacă nu e aşa, aşa trebuie să fie.
Cuvântul vesteşte, tâlcuieşte taina.
Acum să auzim cuvântul, care ne va dezvălui şi astăzi, ca totdeauna, taina Evangheliei. Iată cuvântul rânduit de dumnezeieştii Părinţi pentru această duminică: | Continuare »

NOI AM AFLAT COMOARA

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Traian Dorz –

TÂLCUIRI DIN SFÂNTA SCRIPTURĂ PENTRU FIECARE ZI DIN AN

fiul lunaticSfântul Teofan Zăvorâtul, Ed. «Sophia», Bucureşti, 2006

„Acest neam (de demoni) nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post.“ Dacă acest neam e izgonit de rugăciunea şi postirea altuia, cu cât mai mult el nu poate să intre în cel ce însuşi e postitor şi rugător. Iată ce îngrădire! Deşi demonii sunt mulţime nenumărată şi văzduhul e plin de ei, nu pot face nimic celui care se îngrădeşte prin rugăciune şi prin post. Postul este înfrânarea desăvârşită, rugăciunea este desăvârşita părtăşie (comuniune) cu Dumnezeu; postul apără de bântuirile din afară, iar rugăciunea aţinteşte dinlăuntru asupra vrăjmaşilor o panoplie de foc. Pe postitor şi rugător, demonii îl simt de departe şi fug de el, ca să nu primească lovituri dureroase. Ne e îngăduit să gândim că acolo unde nu este post şi rugăciune s-a şi înfiinţat demonul? Da. Demonii, sălăşluindu-se în om, nu întotdeauna îşi fac simţită adăstarea, ci se ascund, învăţându-şi gazda la tot răul şi abătând-o de la tot binele în chip hoţesc, aşa încât acesta este încredinţat că singur face tot, împlinind de fapt voia vrăjmaşului său. Tu doar apucă-te de rugăciune si de post, si vrăjmaşul va fugi îndată, aşteptând prilejul de a se întoarce; într-adevăr se întoarce, îndată ce omul părăseşte rugăciunea şi postul.

CINE OARE?

SF._SERAFIM_de_SAROVCine oare poate-a şti
cât Te-aş mai putea privi
până ochii mi-aş sfârşi,
– când în ceasul fericit
stau naintea Ta uimit,
rugăciunii dăruit?

Cine oare-ar şti cândva
cât mai poate inima
tăinui iubirea Ta,
– când în locul preasfinţit
stau sub Crucea Ta smerit,
rugăciunii dăruit?

Cine oare poate şti,
Doamne, cât de bine mi-i
duhului şi inimii,
– când în stări de negrăit
stau sub har nebănuit,
rugăciunii dăruit?

Cine oare-ar şti cândva
ce-ai voi – şi n-aş urma,
ce-ai dori – şi nu Ţi-aş da,
– când în ceasul fericit
stau sub Cerul Dobândit,
rugăciunii dăruit?

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele

Să crezi adânc

Să crezi adânc în Dumnezeu Cel Veşnic
şi lui Hristos adânc să I te-apleci,
că nu-s mai mulţi mântuitori pe lume,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci!

Să crezi adânc, din inimă, Cuvântul
şi să-L asculţi prin orice-ar fi să treci,
că-n lume nu-s mai multe adevăruri,
ci-i numai El – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc Iubirii Răstignite,
păcatul tău în lacrimi să-l îneci,
că-n lume nu-s răscumpărări mai multe,
ci-i una doar – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc acestor adevăruri
şi-n ele stând viaţa să-ţi petreci,
că-n lume nu-i decât o mântuire,
o ai sau nu – acum şi-n veci de veci.

Să crezi adânc! – Credinţa să-ţi învie
spre-un veşnic rod a tale-ntinderi seci,
c-o viaţă doar şi-un suflet ai pe lume,
le scapi sau nu, – acum şi-n veci de veci!

TRaian Dorz, Cântări de drum

MAI VIN ŞI-NDOIELI

Traian Dorz din Cântarea Viitoare

Mai vin şi-ndoieli adesea, nu pot să nu vină,
dar credinţa să ne fie vie şi deplină,
iar iubirea să ne ardă ’naltă şi frumoasă,
căci Credinţa şi Iubirea duhul nu ni-l lasă.

Mai vin şi ispite-adesea, nu pot să nu vie,
dar prin post şi rugăciune scapi de-a lor robie;
rugăciunea cea fierbinte şi-nfrânarea sfântă
cu lumină şi putere sufletu-nveşmântă.

Mai vin şi vrăjmaşi adesea – şi ei au o vreme,
dar când eşti deplin în Domnul n-ai de ce te teme;
bizuindu-te puternic pe-al Lui Nume Mare,
Harul Lui va fi cu tine şi-ţi va da scăpare.

Mai sunt şi-ncercări adesea – trebuie să fie,
căci prin ele ni se ţine viaţa-n curăţie
şi prin ele ni se face dragostea frumoasă;
fericit cel care-n ele calea nu şi-o lasă.

Vin şi lupte, – au şi ele sfânta lor menire,
ca-nvingându-le, s-ajungem dulcea mântuire;
astfel toate ni-s spre bine şi spre-ncununare
numai dacă-avem în Domnul temelia tare.