NUMAI TU MĂ POŢI IUBI

Cop-Prieten-imgTraian DORZ, din «Eternele poeme»

Numai Tu mă poţi iubi,
numai Tu, Iisuse,
oricâte-aş putea greşi,
spuse ori nespuse,
căci Tu vezi ce-mi pare rău
de-orişicare dată
când nu strâng Cuvântul Tău
cu fiinţa-mi toată.

Numai Tu mă poţi ierta
când ştiu să fac bine,
dar nu văd iubirea Ta
cum stă-n prag la mine,
când cu inima gândesc
binele cel mare,
dar cu fapta săvârşesc
răul ce mă doare…

Numai Tu poţi să-mi ajuţi
să-nving slăbiciunea
şi cu cei în veci plăcuţi
să-Ţi trăiesc minunea,
iar în lupta cu cel rău
să-nving de-orice dată,
ca să-mi umple Harul Tău
inima mea toată.

FRUMOS AI FOST, IISUSE

Sfanta-familie-2Traian Dorz, din «Cântările din urmă»

Frumos ai fost, Iisuse, în Cerul cel ascuns,
Frumos în Slava-nchisă şi-n Timpul Ne-nceput,
Frumos în Gândul Veşnic, Frumos în Nepătruns,
dar ca-n Lumina Primă nicicând nu Te-ai văzut.

Preafrumos, preafrumos, preafrumos
e din veci, pe vecie Hristos,
preamărit, preamărit, preamărit
fie El, Cel Frumos şi Iubit!

Frumos ai fost, Iisuse, în staulul umil,
Frumos la Sânul Mamei, Frumos în Templu dus,
Frumos crescând în haruri, Frumos vorbind, Copil,
dar ca în ascultare, neîntrecut, Iisus.

Frumos ai fost, Iisuse, pe muntele Măslin,
Frumos ai fost pe mare, Frumos lucrând slăvit,
Frumos ai fost pe vârful Taborului divin,
dar ca pe Crucea Jertfei, nicicând mai strălucit.

Suntem copii ai lui Dumnezeu şi asemenea Domnului

IH_Crucea_2Sfântul Siluan Athonitul,
«Între iadul deznădejdii şi iadul smereniei» (Partea III)

Din pulberea pământului l-a zidit Domnul pe om, dar ne iubeşte ca pe propriii Săi copii şi ne aşteaptă cu dor la El. Domnul ne iubeşte până într-atât, încât de dragul nostru S-a întrupat, Şi-a vărsat Sângele pentru noi şi ni L-a dat băutură, şi Trupul Lui Preacurat ni l-a dat spre mâncare; şi aşa ne-a făcut copiii Lui, din Trupul şi Sângele Lui, şi asemenea Domnului în trup, aşa cum oricare ar fi vârsta lor, copiii sunt asemenea tatălui lor, iar Duhul lui Dumnezeu dă mărturie duhului nostru că vom fi veşnic împreună cu El.
Domnul ne cheamă neîncetat la El: „Veniţi la Mine şi Eu vă voi odihni pe voi”. Ne hrăneşte cu Preacuratul Lui Trup şi Sânge. Ne povăţuieşte cu milostivire prin Cuvântul Său şi prin Duhul Sfânt. Ne-a descoperit taine. Viază în noi şi în Tainele Bisericii şi ne duce acolo unde vom vedea slava Lui. Dar fiecare va vedea această slavă pe măsura iubirii lui. Cine iubeşte mai mult, acela năzuieşte cu putere să fie împreună cu Domnul Cel Iubit şi de aceea se va alipi mai mult de El; cine iubeşte puţin, acela doreşte puţin, iar cine nu iubeşte nu doreşte şi nu năzuieşte să vadă pe Domnul şi rămâne în întuneric.
Până la lacrimi mi-e milă de oamenii care nu cunosc pe Domnul, care nu cunosc milostivirea Lui. Dar nouă Domnul ni S-a arătat prin Duhul Sfânt, şi noi trăim în lumina sfintelor Sale porunci.
Lucru minunat: harul mi-a dat să înţeleg că toţi oamenii care iubesc pe Dumnezeu şi păzesc poruncile Lui sunt plini de lumină şi asemenea Domnului; dar cei ce se împotrivesc lui Dumnezeu sunt plini de întuneric şi asemenea vrăjmaşului.
Şi e firesc aceasta. Domnul e Lumină (1 In 1, 5) şi El luminează pe robii Săi, dar cei ce slujesc vrăjmaşului au primit de la el întunericul.
Am cunoscut odată un băieţel. Era ca un înger: ascultător, conştiincios şi blând, alb şi îmbujorat la faţă, cu ochi luminoşi, adânci, buni şi liniştiţi. Dar când a crescut, a început să trăiască în necurăţie şi a pierdut harul dumnezeiesc; iar când a ajuns de treizeci de ani semăna în acelaşi timp cu un om şi cu un demon, cu o fiară sălbatică şi un tâlhar, şi toată înfăţişarea lui era aspră şi înfricoşătoare. | Continuare »

PILDELE LUI SOLOMON, capitolul 5

Traian Dorz, versificarea

Mahrama_5Fereşte-te de desfrânare.

1. Fiul meu, să iei aminte la înţelepciunea mea,
la a mea învăţătură să-ţi apleci urechea ta!

2. Ca să fii întotdeauna cu alese chibzuinţi,
tinerele tale buze să câştige cunoştinţi.

3. Buzele străinei, miere, parcă, strecură-n îndemn,
cerul gurii ei aşa-i ca lunecosul untdelemn.

4. Dar, la urmă, mai amară-i ca pelinul cel amar,
ca o sabie-ascuţită cu tăişul ca de jar.

5. Vinovatele-i picioare către moarte te cobor’,
paşii ei duc la pierzare pe câţi merg în urma lor.

6. Astfel, ea nicicând nu află calea vieţii pe pământ,
drumurile-i rătăcite nici nu ştie unde sunt.

7. Şi-acum, fiii mei, pe mine ascultaţi-mă, pe rând,
nu v-abateţi de la sfatul şi cuvântul meu nicicând:

8. Depărtează-te de drumul care duce către ea
şi de-a casei sale uşă nicicând nu te-apropia! | Continuare »

Înaintea ochilor Domnului

Traian Dorz, HRISTOS– TEZAURUL ÎMPĂRATULUI SOLOMON

Saul-DamascProverbe 5, 21:

«Căile omului sunt lămurite înaintea ochilor Domnului, El vede toate cărările lui»…

Noi nu suntem singuri niciodată!
Când nu suntem înaintea părinţilor sau a învăţătorilor, sau a maiştrilor – suntem totuşi înaintea altora. Nişte ochi atenţi se uită totdeauna după noi. Când suntem pe stradă, se uită după noi ochii străzii. Nici nu ne dăm seama de unde şi cum se uită după noi nişte ochi cercetători. Când suntem acasă – la fel.
Chiar când nu suntem între oameni, suntem totdeauna printre lucruri. Dar şi lucrurile au ochi!
Pomii, gardurile, ferestrele, pământul – toate au ochi şi toate ne văd. Pe toate se imprimă imaginea faptelor noastre şi undele cuvintelor noastre, din trecerea noastră printre ele. Noi nu ne dăm seama totdeauna de acest adevăr, dar aceasta totdeauna se petrece.

Chiar acum, gazetele au adus ştirea unei noi şi uimitoare descoperiri: un învăţat din străinătate a descoperit o mică maşinărie, denumită cap simţitor. Acest cap, când este plimbat pe deasupra unui tablou, pictat cine ştie când, poate să redea zgomotele făcute în faţa tabloului când s-au întins culorile peste pânza sa…
Dacă pictorul a cântat în timpul lucrului la tablou, atunci cântarea lui se culege de pe suprafaţa tabloului şi se redă, ca şi cum ar fi fost înregistrată pe o bandă de magnetofon.
Şi descoperirea este încă numai la început! | Continuare »

Frumos va fi Edenul…

Traian DORZ, din «Scumpele noastre surori»

cuv-Pelaghia-diveevo-1884-1Frumos va fi Edenul, acel DUPĂ sfârşit,
Edenul ce va-ncepe cu-al Slavei Răsărit,
Edenu-n care Domnul va duce pe acei
care-au trăit pe lume în felul Lui – şi ei.

Frumos va fi în clipa când Însuşi Dumnezeu
le va grăi: „– Săracii din lume eram Eu!
Toţi ce-aţi făcut, odată, la cei ce v-au cerut,
la cei din suferinţă, voi Mie Mi-aţi făcut…“

Frumos va fi veşmântul din in imaculat
al celor ce pe Domnul aici L-au îmbrăcat,
frumoasă va fi casa din aur strălucit
a celor ce pe Domnul în case L-au primit.

Frumos va fi căminul oricăror şi-au lăsat
căminul, pentru Domnul, şi Lui s-au devotat;
frumoasă va fi plata din ceruri a oricui
L-a mângâiat pe Domnul, când mângâia pe-ai Lui!

Frumos va fi-aşternutul al celor ce-au primit
la ei să odihnească Iisus cel ostenit;
frumoasă va fi viaţa ce-aşteaptă-n Viitor
pe-acei ce pentru Domnul şi-au dat viaţa lor!…

* * *
…O, dragi surori de astăzi şi până-n veci, veniţi,
primiţi aceste-ndemnuri şi Domnului slujiţi!
Că-n orice osteneală va fi-un etern folos,
Iisus vă va deschide Edenul Lui frumos…

Alte materiale la Evanghelia lui Zacheu

Iisus-si-Zacheu-5

[„Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân”],
Sfântul Ioan Maximovici

Darea înainte sau înapoi,
Traian DORZ

Zacheu,
Preot Iosif TRIFA

E CERU-N SĂRBĂTOARE,
Traian DORZ

Cântări potrivite cu evanghelia duminicii:

56. Toate-averile din lume; 79. Ce fericire de-a-L cunoaşte!; 85. La ce-mi foloseşte, oare?; 83. Afla-vei tu vreodată; 88. Omule ce-n astă lume; 89. O, scumpă zi; 90. Ce bucurie este-n cer!; 91. Când Te-am aflat; 92. Mântuire am primit; 98. Iisuse Doamne, pentru mine; 280. În Iisus eu aflu totul;  352. Te caut; 611. Am aflat pe Domnul; 659. Când eu Te căutam

ÎNTOARCEŢI PÂN’ LA DOMNUL

Traian DORZ, din Cântările Eterne

Intampinarea-Domnului_6Întoarceţi pân’ la Domnul,
nu numai pân’ la fraţi,
căci doar atuncea sunteţi
întorşi adevăraţi.

Suiţi până la Domnul,
nu numa-n Casa Lui,
numai suirea-ntreagă
ajută orişicui.

Veniţi până la Domnul,
nu doar pân’ la Cuvânt,
acolo vă sfinţeşte
al Crucii Legământ.

Aflaţi pe Domnul Însuşi,
nu numai Cartea Sa,
căci scumpa-I mântuire
se-ajunge doar aşa.

Trăiţi deplin în Domnul
a Voii Lui porunci,
cununa răsplătirii
se-ajunge doar atunci.

Răsplata mântuirii
o au doar la Sfârşit
acei ce pân’ la moarte
cu Domnul au trăit.

„Unde este Dumnezeu?”- „Acolo unde este lăsat să intre”

Nicolae Steinhardt –  Cuvânt la Întâmpinarea Domnului

Intampinarea-Domnului_5„N-am venit să stric Legea, ci să împlinesc”, zice Domnul Hristos (Matei 5,17). Numai că pentru a înţelege temeinic aceste cuvinte se cade a ţine seama de cele două înţelesuri pe care le poate adopta verbul a împlini în limba română. Mi se spune: adu-mi o cană de apă. Aduc cana: împlinesc porunca. Sau: adu sapa din curtea biserici. O aduc, am împlinit porunca. Dar a împlini mai poate avea şi sensul de a desăvârşi, a perfecţiona, a ridica la un nivel mai înalt, la un grad superior
Domnul a împlinit Legea în amândouă înţelesurile verbului. Mai întâi i-a dat ascultare, i s-a supus: primind a fi tăiat împrejur, potrivit Legii, la opt zile după naştere. In al doilea rând fiind adus spre închinare la Templu, tot potrivit Legii vechi care prevede că orice întâi născut parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în ziua a 40-a de la naştere. (Când se face şi curăţirea mamei). Astfel s-a procedat şi cu Pruncul Iisus, purtat de Iosif şi Măria la Templu în a 40-a zi de la naştere – adică în ziua de 2 februarie, adică astăzi – şi întâmpinat acolo de dreptul Simeon şi de proorocită Ana a lui Fanuel. Când ajunge la vârsta de 12 ani, Iisus, ca orice tânăr iudeu, merge la Templul din Ierusalim, unde Se va rătăci de părinţii Lui şi-i va uimi pe cărturari cu întrebările şi răspunsurile Sale. In sfârşit, Domnul nu începe a predica decât atunci când atinge vârsta de 30 de ani, dând şi în felul acesta ascultare Legii: ea dispunea ca nici un bărbat să nu predice ori proorocească mai înainte de a fi împlinit 30 de ani. S-au întrebat unii ce a făcut Domnul între 12 şi 30 de ani, perioadă asupra căreia referatele evanghelice nu ne dau nici o informaţie. Nu cumva a fost plecat în India, unde a deprins învăţătura yoghinilor şi practicile de magie ale fakirilor? Dar nu este nevoie să recurgem la asemenea ipoteze hazardate şi presupuneri fanteziste deoarece tăcerea evangheliştilor se explică foarte uşor: Iisus n-a început să predice şi să propovăduiască înainte de a fi atins vârsta de 30 de ani pentru că S-a supus imperativului Legii. Iar evangheliile trec sub tăcere această lungă perioadă din pricină că, în conformitate cu obiceiul istoricilor din vechime, nu se realizează decât faptele importante şi momentele semnificative şi nu se dau amănunte asupra perioadelor de pregătire. | Continuare »

Să creştem în Domnul (Efeseni 4, 15)

ScripturaIoan MARINI

Nimeni nu s-a născut să rămână copil mic. Şi, desigur, nimeni nu doreşte să rămână copil, să nu mai crească. Căci tot ceea ce are viaţă doreşte şi tinde să ajungă la desăvârşire.
Aşa e şi cu cel născut din nou. El nu poate şi nu trebuie să rămână la începuturile slabe, „la starea de copil“. Starea pe loc înseamnă dare înapoi. Ci trebuie să crească, pentru ca să ajungă la starea desăvârşită, „la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“.
Starea de nedesăvârşire în credinţă ne este arătată de Duhul Sfânt ca o stare primejdioasă. El ne spune că trebuie să ajungem „la înălţimea staturii plinătăţii lui Hristos“ – „ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“ (Efes 4, 13-16).
Pe un copil, oricine îl poate înşela. Pe cel ce este necrescut în credinţă, orice vânt de învăţături şi viclenie a oamenilor, îl pot abate şi-l poate purta „încoace şi încolo“, cum e purtat şi valul apei sau un fulg de vânt.
Ce stare tristă este aceasta! Dacă te-ai născut la o viaţă nouă, trebuie să creşti. Te-ai născut prin cuvântul lui Dumnezeu, prin Evanghelie (In 1, 13; I Cor 4, 15; Iacov 1, 18; I Ptr 1, 23), tot prin acest cuvânt şi din acest cuvânt trebuie să te hrăneşti, ca să creşti spre mântuire! „Credincioşi adevărului, (în care ne-am născut din nou) în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Hristos“.
Ţinta creşterii noastre sufleteşti e Hristos. El, şi nu altul. El este „măsura“ ce ni s-a dat, s-o râvnim şi s-o ajungem (In 2, 6; 13, 15-16; I Ptr 2, 21; Filip 2, 5; Mt 11, 29). | Continuare »