S-a mântuit, mântuind pe altul

Preot IOSIF TRIFA, din 600 ISTORIOARE RELIGIOASE
– o istorioară din viaţa lui Shundar Singh –

Treceam într-o iarnă – spune Shundar Singh – prin munţii Tibetu¬lui. Era un viscol puternic şi un ger grozav. Calea era tot mai grea. Simţeam că puterile îmi scad. Mă biruia frigul şi îngheţul.
La o răspântie, văd un om căzut în zăpadă. E aproape îngheţat şi mort. Mă aplec spre el. E un tibetan. Îmi dă să înţeleg că orice încercare pentru salvarea lui e zadarnică. Dar eu nu pot să-l las aici. Îl ridic în spate şi plec cu el la drum. Povara e grea, dar, sub greutatea ei, simt că mă încălzesc. Eram aproape îngheţat de frig şi acum, iată, mă năpădesc sudorile. M-am încălzit, iar căldura mea o simte cel din spatele meu. Am devenit un fel de cuptor pentru el. Era aproape mort, iar acum îl simt că se mişcă şi dă semne de viaţă. Nu mai pot de bucuria mântuirii unui pierdut. Această bucurie îmi dă puteri noi. Păşesc cu bărbăţie prin zăpadă şi viscol. În zare se iveşte un sat. Suntem mântuiţi! Suntem mântuiţi amândoi, unul prin altul. Tibetanul ar fi pierit fără ajutorul meu, dar şi eu aş fi pierit fără el. Purtându-l în spate, m-am încălzit şi l-am încălzit şi pe el. M-am mântuit mântuind pe altul.“
Ce mult-grăitoare este această întâmplare! Să o luăm şi noi pe sufletul nostru! O taină a mântuirii sufleteşti aceasta este: să te mântui mântuind pe altul.
Creştinii de azi sunt atât de „reci“, tocmai pentru că nu se încălzesc încălzind pe alţii. Creştinii noştri sunt atât de „slabi“, tocmai pentru că nu se întăresc întărind pe alţii.
Şi sunt atât de „săraci“ creştinii de azi, tocmai fiindcă nu se îmbogăţesc îmbogăţind pe alţii.
Să nu uităm nici noi, ostaşii Domnului, porunca: Să ne mântuim, mântuind pe alţii!… Să ne încălzim, în-călzind pe alţii!…

Ce frumoase-s toate

Ce frumoase-s toate-toate
pentru cel al lui Hristos,
şi Trecutul, şi Prezentul
duc spre-un viitor frumos,
şi durerea, şi iubirea
sunt de-acelaşi preţ divin,
izvorând din cele duse
către cele care vin.

Hristos, Mirele iubirii
îi e cel mai îndrăgit,
prin el, Duhul Lui trăieşte
ne-nfricat şi strălucit.
El, viteazul sol al Crucii,
biruieşte timpul frânt,
cu cât moare mai de tânăr
are-un nume şi mai sfânt.

Ştiu trăi numai cei vrednici,
ştiu muri numai cei sfinţi,
anii duşi spre nemurire
sunt cei rodnici şi fierbinţi.
Fii lumină, fii cântare,
fii viteaz şi mori frumos,
numai astfel vei fi vrednic
de părinţi
şi de Hristos!… (Traian DORZ)

SĂ LAŞI AICI!

Să laşi aici la Cruce,
plângând îngenuncheat,
întreaga ta viaţă
trăită în păcat
şi pune legământul
de sfânt şi veşnic preţ,
să iei cărarea nouă
a unei noi vieţi.

Pune legământ, pune legământ
cu Hristos cel Sfânt
până poţi afla, până poţi afla
mântuirea Sa…

Ia chiar acuma jugul
şi Crucea lui Hristos
şi-n Oastea Lui te-nscrie
viteaz şi credincios;
Cuvântul Lui să-ţi fie
o sabie şi-un scut
– şi vei avea-n vecie
un nume cunoscut.

Întreaga ta fiinţă
predă-ţi-o lui Hristos;
ai numai o viaţă,
jertfeşte-I-o frumos;
e-o mântuire numai
şi numa-n El o ai,
primeşte-I-o acuma,
ca să ţi-o afli-n rai… (Traian DORZ)

DREPTUL ÎNTRE IUBIRE ŞI SABIE

Ieromonah ARSENIE BOCA, CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI

Dezechilibrul, haosul şi anarhia sunt cam acelaşi lucru; o schimonosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii, o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură, însă, respectând libertatea omului, nu poate, decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. Pe nedrepţi, pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-I mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru aceştia nu-I mai rămâne decât sabia. Prin sabie se înţelege aci: asprimea dreptăţii, legea, autoritatea, stăpânirea, pedeapsa, până chiar şi pedeapsa cu sabia.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade tară de veste urmărit de dreptate.
O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpânului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oameni pocăinţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea. | Continuare »

Veniţi voi, ceruri largi

Traian DORZ,
din «Cântarea, ca meditaţie»

Ce puternic strigă tăcerea tuturor măreţelor lucrări ale lui Dumnezeu şi ce cutremurător mărturisesc ele toate despre existenţa şi slava Sa, toate lucrările Sale minunate! „Când privesc spre ceruri, spune psalmistul sfânt, cerurile spun slava Lui şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Sale. O zi spune alteia acest lucru şi o noapte dă de ştire alteia despre El. Toate acestea, fără vorbe al căror sunet să fie auzit. Dar răsunetul lor străbate tot pământul şi glasul lor merge până la marginile lumii” (Ps 19).
O, cât de limpede văd acest lucru cei curaţi cu inima, care au ochii deschişi de harul lui Dumnezeu! Cât de uimiţi îl aud cei cărora smerenia şi ascultarea de Dumnezeu le-a deschis urechile să audă! Cât de fericiţi îl înţeleg acei cărora lumina adevărului le-a deschis mintea, ca să-L cunoască pe Dumnezeu! Şi cât de puternic îl mărturisesc toţi aceştia cărora El le-a deschis graiul şi le-a aprins inima cu încredinţarea neclintită şi cu datoria vestirii acestor minuni!
Cerurile spun, pământurile vestesc, vânturile, apele, tunetele, norii, roua stelelor, tăcerea lunii, cântecul soarelui, mireasma holdelor, zumzetul câmpiilor, măreţia munţilor, înţelepciunea ciclurilor, armonia echilibrului, dreptatea neprevăzutului, mersul istoriei, necunoscutul viitorului, încredinţarea aşteptării, toate, toate, toate, toate-acestea ne şoptesc, ne strigă, vuiesc de pretutindeni asurzitor şi tăcut, orbitor şi acoperit, de pretutindeni (…) [despre] măreţul, veşnicul, prezentul, dreptul, minunatul şi iubitorul nostru Dumnezeu şi Tată, Făcătorul şi Binefăcătorul nostru, al tuturor celor văzuţi şi nevăzuţi, din orice timp, din orice loc şi de orice fel. | Continuare »

Ce să facem pentru a ne învrednici de har sau cu ce poate fi asemuită Împărăţia lui Dumnezeu?

Sfântul Teofan Zăvorâtul,
despre NECRUŢAREA DE SINE SI VENIREA HARULUI. Ce aşteaptă Dumnezeu de la noi? Unde si cum sa căutam ajutorul lui Dumnezeu?

Vă voi aminti o istorisire evanghelică aducătoare de mângâiere. Domnul Se apropie de Ierihon. Acolo, lângă drum, şedea un orb. Auzind ca Domnul este aproape, el a început să strige: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! (Lc. 18, 38). Ceilalţi voiau să îl oprească, însă el, de neoprit datorită credinţei sale puternice, striga: Iisuse, Fiul lui David, miluieşte-mă! Domnul a luat aminte la strigarea lui şi l-a vindecat.

Bine să-L cuvântăm pe Domnul, Care a luat aminte la strigarea orbului, dar să-l fericim şi pe orb, care n-a încetat să strige către El după ajutor. Şi iată, fraţilor, o pildă de mântuire pentru noi, o pildă a felului în care sufletul se izbăveşte de orbirea duhovnicească, de întunericul păcatului şi de toate lanţurile iubirii de lume şi iubirii de patimi care îl leagă. Sufletul caută şi striga, dar până ce nu-i vine Domnul în ajutor nu i se deschid ochii şi lanţurile lui nu cad. Fără Mine, zice Domnul, nimic nu veţi putea face (In 15, 5). Creştinul poate totul, însă numai în Domnul, Care îl întăreşte (Filip. 4,13), pentru că harul venind, lucrează în el şi a voi, şi a săvârşi, după a lui bunăvoinţă (Filip. 2,13).

Să nu vă speriaţi când auziţi că recăpătarea vederii duhovniceşti şi eliberarea de lanţurile lumii şi păcatului sau, totuna, întoarcerea deplina a inimii către Domnul, este lucrul harului, în ideea că asta ar fi departe de noi… Dimpotrivă, bucuraţi-vă de asta, pentru că este de la Domnul, este aproape, precum şi Domnul însuşi e Dumnezeu apropiat de toţi, iar nu depărtat. De la Domnul totul ne este pururea pregătit – trebuie doar sa adăugăm ceea ce ţine de noi. | Continuare »

Apostoli binecuvântaţi

Traian DORZ

Ce sfântă e chemarea voastră,
apostoli binecuvântaţi,
ce-n lutul slăbiciunii voastre
comoara Harului purtaţi!

Ce sfânt e rostul zbuciumatei
şi răbdătoarei voastre vieţi –
dispreţuirea voastră-ascunde
comori de-atât de mare preţ.

Ce-adâncă, ce sublimă-i taina
ce-n sufletele voastre-a pus
lumina cerului şi slujba
mărturisirii lui Iisus!

Sunteţi puţini şi slabi, şi umili,
şi-n lumea-ntreagă risipiţi,
dar adevărul şi iubirea
vă dau puteri să biruiţi.

Chemaţi popoarele la viaţă
şi pe Hristos li-L arătaţi,
jertfiţi-vă, se cere jertfă,
apostoli binecuvântaţi!

[Bucuria aflării Domnului]

Traian DORZ, din «Piatra scumpă» (fragment)

Bucuria pe care o ai de un lucru pe care îl afli este totdeauna mai mare decât valoarea lui. Uneori poate te ruşinezi cât de mult te-ai bucurat că ai găsit ceva – deşi ceea ce ai găsit este un lucru aproape de nimic. Numai bucuria aflării Domnului Iisus nu poate fi niciodată atât de mare cât valoarea harului pe care l-ai aflat.
Faţă de toţi oamenii ai datoria să-i chemi la Dumnezeu, dar, în primul rând, ai cea mai mare datorie faţă de ai tăi… Ce bucurie, când Simon îl urmează pe Andrei, fratele lui, la Hristos!
Niciodată nu trebuie să fi uitat Petru cât bine i-a făcut fratele lui, Andrei, aducându-l la Domnul…
Ce om mare a făcut Hristos din Petru şi cât bine a făcut acesta prin credinţa lui cea mare!
În toate faptele mari ale lui Petru, un merit va avea şi Andrei, care l-a adus la Hristos.
Fă şi tu aşa cu alţii!
Până când nu-L aflasem încă pe Domnul Iisus, ne târam şi noi pe pământ ca viţele cele fără araci, întinate şi strâmbe, cu roade putrede şi acre.
Dar, după ce ne-am legat viaţa de Iisus, îndreptându-ne şi ridicându-ne spre cer, o, ce schimbare fericită am trăit şi trăim! Ridică-te şi tu şi leagă-te de Hristos, ca să aduni roade sfinte!

“Cât de greu vor intra bogaţii în împarăţia cerurilor!”

Sf. Ioan Gura de Aur, din «Omilii la Matei»

„Si iata, venind un tinar la El, I-a zis: „Invatatorule bune, ce sa fac pentru ca sa mostenesc viata de veci?” (Matei 19, 16)

„Unii îl defaimă pe tânărul acesta, spunînd că era viclean şi rău, că a venit la Iisus spre a-L ispiti; eu însă nu voi sta la îndoială să spun că era un iubitor de argint, un om biruit de averi, pentru că şi Hristos tot această mustrare i-a făcut. Nu-l socotesc deloc viclean. Şi e primejdios să îndrăzneşti să te pronunţi asupra unor lucruri pe care nu le cunoşti, mai cu seamă atunci cînd ai de gînd să învinuieşti. De altfel şi evanghelistul Marcu înlătură bănuiala că tînărul acesta ar fi un ispititor. El spune: alergat la El şi îngenunchind înaintea Lui, îl ruga”; Şi: „Căutînd la el Iisus, l-a iubit”. Tirania banilor este mare; dovadă, tînărul acesta. De-am săvîrşi toate virtuiile, dragostea de bani le prihăneşte pe toate. Pe bună dreptate a spus Pavel că este rădăcina tuturor relelor: „Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor”.

– Dar pentru ce Hristos i-a răspuns, zicînd: „Nimeni nu este bun”.
– Pentru că tînărul a venit la El ca la un simplu om, ca la unul din cei mulţi, ca la un învăţător iudeu. De aceea şi Hristos îi vorbeşte ca om. Totdeauna Hristos vorbeşte cu cei care vin la El potrivit socotinţei ce o au ei despre El. De pildă: „Noi ne închinăm la ceea ce ştim”; şi: „Dacă mărturisesc Eu de Mine însumi, mărturia Mea nu este adevărată”. Acum cînd zice: „Nimeni nu este bun”, nu grăieşte aşa pentru a arăta că nu este bun – Doamne fereşte! -, că n-a spus: „Nu sînt bun”, ci: „Nimeni nu este bun”, adică nici un om. Şi iarăşi, cînd spune aceasta nu o spune pentru a lipsi pe oameni de bunătate, ci pentru a pune bunătatea oamenilor în comparaţie cu bunătatea lui Dumnezeu. De aceea a şi adăugat: „Decît unul Dumnezeu”. | Continuare »

PENTRU CĂ-AI AVUT CHEMAREA

Traian DORZ

Pentru că-ai avut chemarea cea mai sfântă pe pământ,
binecuvântare ţie, Maica Sfântului Cuvânt!

Pentru că-ai crezut când încă nimeni nu credea-n Hristos,
binecuvântare ţie, cu un imn în veci frumos.

Pentru că-ai iubit pe Domnul cât nu-i om să-L fi iubit,
binecuvântare ţie într-un fel desăvârşit.

Pentru că-ai urmat pe Domnul, suferind tot chinul Lui,
binecuvântare ţie ca pe lume nimănui.

Pentru că-ai slujit pe Domnul cu un preţ nemăsurat,
binecuvântare ţie, crinul cel mai preacurat.

Pentru că-ai slăvit pe Fiul ca pe-un Dumnezeu deplin,
binecuvântare ţie, Maica Lui, în veci! Amin.