b'LOGOS — Comori Nemuritoare

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea din „Luncă”, Beiuş – iunie 1982

… Am fost înştiinţaţi limpede că în vremile din urmă vor veni tot felul de duhuri înşelătoare care vor răstălmăci Cuvântul lui Dumnezeu şi vor învăţa pe ucenicii Domnului lucruri stricăcioase, ca să urmărească anumite foloase ale lor. Sunt unii care, chiar dacă se pare că nu urmăresc foloasele lor materiale – cum sunt mulţi care le urmăresc – însă, din cauza păcatelor ascunse, a neascultării, a îngâmfării, a lipsei înfrânării lăuntrice, au căzut în robia unor duhuri înşelătoare. Şi chiar dacă n-au nici un interes material, ei sunt folosiţi de duhul cel înşelător pentru a face rău Lucrării lui Dumnezeu. Oricine nu ascultă de fraţi, de Lucrarea smerită a lui Dumnezeu, de umblarea sinceră cerută de Cuvântul lui Dumnezeu, şi nu rămâne în învăţătura pe care a primit-o de la început şi în învăţătura care ne-a fost dată prin înaintaşii noştri – fie că este interesat material, fie că nu – este dintre aceia care sunt ducătorii învăţăturii străine şi stricate şi merg sigur la osândă; iar cei care-i urmează vor avea aceeaşi soartă ca şi ei.
În vremile din urmă, Domnul Iisus ne-a înştiinţat că vor fi hristoşi mincinoşi, venind în Numele Lui, care vor înşela. În Numele Domnului înşeală!… Când înşeli în numele păcatului, în numele lui satan, în numele interesului – mai înţelegi pe om. Dar când vine în Numele Domnului să înşele, cu Cuvântul lui Dumnezeu, aceasta este osânda cea mai cumplită şi blestemul cel mai greu.
Domnul Iisus i-a înştiinţat pe Apostolii Săi şi le-a zis: „Băgaţi de seamă să nu vă înşele şi pe voi, că vor înşela pe mulţi”… Nu există decât un Singur Hristos: Cel adevărat, pe Care ni L-au mărturisit nouă înaintaşii noştri şi a Cărui învăţătură ne-au lăsat-o părinţii noştri care-au murit credincioşi. Şi Cuvântul Domnului ne aduce aminte zicând: „Aduceţi-vă aminte de mai marii voştri care v-au vestit vouă Cuvântul lui Dumnezeu. Uitaţi-vă cu băgare de seamă la sfârşitul felului lor de vieţuire şi urmaţi-le credinţa”. | Continuare »

N-a fost tocmai Crucea, oare, chiar de la începutul Oastei, semnul ei cel scump? N-a fost ea semnul steagurilor noastre? Semnul legământului nostru pus pe pieptul nostru, deasupra inimii noastre, când ne-am predat şi ne-am hotărât pentru Domnul? Cine ne-a fermecat acum pe unii din noi tocmai în felul acesta, să vadă altfel? Şi cui folosesc astfel de învăţături? Pe cine fac ele mai bun, mai evlavios, mai smerit? Nu vedeţi că cine învaţă în felul acesta este un lucrător rău? Un trimis al dezbinării, un stricător al templului sfânt?

[…] Mărturisesc că am avut o mare dorinţă să fiu astăzi aici, în mijlocul acestor suflete scumpe, nu numai cu duhul meu, ci şi cu trupul meu. Fiindcă de multe zeci de ani am petrecut nenumărate zile şi prilejuri între pereţii acestor case binecuvântate, încă de pe când primii părinţi ai acestor miri erau şi ei tineri, aproape copii. Taina şi puterea dragostei lui Hristos a făcut ca aici multe suflete să afle viaţa veşnică şi aici multe binecuvântări să guste alţii în jurul Domnului şi al Cuvântului Său; şi, prin aceste simple, dar curate inimi, mulţi să fie aduşi la mântuirea lui Dumnezeu. Duhul sfânt şi statornic al Oastei a avut aici totdeauna putere şi căldură, căci cei care au început bine au dorit să şi sfârşească bine. Şi, dacă au început în duhul Frăţietăţii şi al învăţăturii Părintelui nostru Iosif, n-au vrut să sfârşească într-un alt duh şi-ntr-o altă învăţătură, venite nu ştiu de unde şi nu ştiu prin cine. Căci dacă n-ar fi avut grija asta părinţii iubiţi până la sfârşit, dacă n-ar fi avut această grijă şi stăruinţă curată, în zadar ar fi fost tot frumosul lor început. În zadar ar fi fost toate frumoasele lor osteneli. În zadar, toate lacrimile şi jertfele lor. Numai sfârşitul cel bun adevereşte că şi începutul cel frumos, că şi ostenelile cele multe n-au fost în zadar. Căci vai, noi i‑am văzut pe mulţi, mulţi care au început frumos şi au ostenit mult; dar, dacă n‑au sfârşit bine, în zadar au fost toate. Şi-atunci ce folos?… N-ar fi fost oare mai bine ca aceştia nici să nu se fi născut? – cum drept şi cutremurător spune Sfântul Cuvânt al lui Dumnezeu la Marcu 14, 21. | Continuare »

Fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz la nunta de la Vălani – 4 iulie 1976

… Este vorba despre naşterea noastră din nou. Căci, dacă pentru a deveni cetăţenii acestei patrii trebuie să fim neapărat născuţi, ca să căpătăm un nume, să căpătăm o legitimaţie prin care să ne adeverim dreptul de cetăţeni, aşa este vorba şi despre cetăţenia cerească, în Împărăţia lui Dumnezeu, pentru care noi trebuie să ne naştem, să ne naştem din nou!

Să ne naştem aşa cu a spus Mântuitorul în Evanghelia care se citeşte în bisericile noastre în ziua de Paşti. Acolo, Mântuitorul spune că tuturor celor ce cred în El „le-a dat dreptul să se facă copiii ai lui Dumnezeu, născuţi nu din sânge, nici din voia firii pământeşti, nici din voia vreunui om, ci din Dumnezeu”.
„Le-a dar dreptul să se facă”. Dreptul să ne facem îl avem toţi prin actul botezului, pe care îl primim în Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh când ne naştem, după ce ne-am născut.
Acesta este dreptul pe care îl primim de a deveni membri ai Bisericii noastre. Membri de drept ai poporului şi Lucrării lui Dumnezeu. Dar pe acest drept – pe care, dacă nu-l folosim, îl putem pierde foarte uşor prin păcat – noi mai trebuie să-l completăm cu naşterea noastră a doua oară, adică cum a spus Mântuitorul: „Le-a dat dreptul să se facă”. Acuma noi trebuie să ne facem copii ai lui Dumnezeu. | Continuare »