Datorită faptului că pe site-ul comorinemuritoare.ro am publicat anunţul despre filmul documentar „Un poet creştin: Traian Dorz”, din cadrul emisiunii „Memorialul durerii”, în urma vizionării filmului, suntem obligaţi să facem următoarele precizări:
Am postat acest anunţ în speranţa că, după 22 de ani de la căderea comunismului, un organ mass-media naţional, aşa cum este TVR Cultural, recunoaşte marea valoare spirituală şi literară pe care a avut-o fratele Traian Dorz – acest om care şi-a sacrificat existenţa sa pe pământ pentru mântuirea poporul român din care s-a născut – valoare care până la această dată nu i-a fost cunoscută de către cei mici, nici recunoscută de către cei mari.
Este adevărat că filmul conţine şi aprecieri obiective referitoare la acest stegar al Oastei Domnului care a fost Traian Dorz. Ne exprimăm însă regretul şi dezamăgirea, fiindcă aşteptările ne-au fost înşelate cel puţin pentru următoarele motive:
În primul rând, documentarul, prin titlul său, anunţă evocarea personalităţii poetului Traian Dorz; dar am observat contrariaţi că, în cadrul materialului prezentat, se fac repetate referiri la Richard Wurmbrand. Astfel se dezvăluie clar, pe de o parte, o intenţie ce caută şi pe această cale impunerea acestui pastor protestant ca un simbol, ca un nume de referinţă în conştiinţa întregii creştinătăţi româneşti. Iar pe de altă parte, o dorinţă de reabilitare a acestui străin în faţa celor din Oastea Domnului, care au despre el imaginea descrisă de fratele Traian Dorz când pastorul protestant, în mod viclean, a căutat să transforme Oastea Domnului într-o fracţiune protestantă a Bisericii Ortodoxe. Aceasta se întâmpla în octombrie 1958, moment în care poetul Traian Dorz a rupt definitiv orice legătură cu Wurmbrand. (Traian Dorz, Istoria unei jertfe, vol. 3, pag. 306)
Apoi, la fel de revoltătoare în film sunt concluziile new-age-iste ale „evanghelistului” Ioan Panican, care îi asociază pe Părintele Iosif Trifa, pe fraţii Ioan Marini şi Traian Dorz cu protestanţi şi neoprotestanţi de profilul lui R. Wurmbrand, N. Moldoveanu şi C. Tudose… afirmând despre ei şi despre alţii că doar „formal au aparţinut unei confesiuni, unei Biserici, dar… slujesc deopotrivă tuturor creştinilor, în Biserici şi confesiuni diferite”. Iar referitor la Traian Dorz, nu se sfieşte să afirme că „a aparţinut şi aparţine deopotrivă tuturor Bisericilor şi confesiunilor creştine”, ca şi cum, dacă o parte dintre lucrările sale sunt folosite de unii membri ai altor confesiuni, Traian Dorz şi-ar fi negat apartenenţa sa la Biserica Ortodoxă şi la Oastea Domnului.
De fapt, imaginea pe care, în final, acest film o lasă este aceasta: a unui Traian Dorz universalist, al tuturor şi al nimănui. Dacă fratele Traian n-ar fi ţinut să fie recunoscut ca membru doar al Oastei Domnului, ci al oricărei alte confesiuni, care, în timpul prigoanei comuniste, şi-a avut activitatea protejată în dosul unei autorizaţii, atunci el n-ar mai fi suferit şaptesprezece ani de închisoare. Şi atunci acest documentar care şi-a propus să-l prezinte n-ar mai fi existat…
Eu n-am drept să nu sufăr, dacă-s al Tău trimis,
