Noi am aflat comoara

Traian Dorz

Noi am aflat comoara ascunsă-n locul sfânt
când am primit chemarea, ca Levi de la vamă,
şi-am biruit în lupta dintre avânt şi teamă
când ne-am atins de Coasta Divinului Cuvânt.

Noi ne-am întors la ţărmuri cu luntrea grea de peşti
când mreaja, la Cuvântul Lui Sfânt, am aruncat-o
şi pacea conştiinţei deplină ne-am aflat-o
când ne-am predat deplinei trăiri dumnezeieşti.

Azi, noaptea ne-nfioară de-al Mirelui Sfânt dor
şi soarele ne spune de Faţa-I Strălucită,
şi şoaptele iubirii – de Nunta Fericită
la care-o să ne cânte al cerurilor cor.

O, veşnică Mireasă, etern Ierusalim,
cu Mielul al tău Templu, cu Mirele-al tău Soare,
suntem tot mai aproape de scumpa ta Intrare,
– trimite-un vânt prielnic, mai grabnic să sosim!

Ascultarea

[…] Toate ascultările din această lume trebuie să aibă legătură cu marea ascultare de Dumnezeu. Orice fel de ascultare ce se face în lumea aceasta trebuie să purceadă din ascultarea de Dumnezeu şi să cheme la ascultarea de Dumnezeu. Aşa e şi ascultarea de Biserică. Biserica predică ascultarea de Dumnezeu. Ascultarea de Biserică este ascultarea de Dumnezeu. A trăi în ascultare de Biserică înseamnă a trăi în ascultare de Dumnezeu.
Numai acela poate spune că trăieşte în ascultare de Biserică, anume cel care trăieşte în ascultare de Dumnezeu şi de poruncile Lui.
Dar, în curgerea vremii, şi înţelesul acestei ascultări a tot slăbit şi s-a schimonosit. A fugit şi de aici „duhul” şi a rămas „litera”. Din ascultarea de Biserică, aşa cum e înţeleasă şi practicată azi, lipseşte de multe ori tocmai duhul ei. A ajuns şi ascultarea de Biserică să fie dirijată nu de viaţa omului, ci de matricola botezaţilor. Până când creştinul e la locul lui în matricola botezaţilor şi-i în lista parohială, el e în ascultare de Biserică, cu toate că, de multe ori, trăieşte în cea mai teribilă neascultare de Dumnezeu. În felul acesta am ajuns să avem creştini „ascultători de Biserică” ce colindă cârciumile şi trăiesc în toate fărădelegile. Am ajuns la „ascultători de Biserică” ce se înjunghie pe la cârciumi. […] | Continuare »

O, milostiv Samaritean

Traian Dorz

O, milostiv Samaritean,
nu Tu-ai fost gol,
nici Tu, sărman,
ca noi c-un dar să-Ţi fi-ajutat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat!

Nu Tu ai fost bolnav şi-nchis
în al durerilor abis,
ca noi să-Ţi dăm vreun rod bogat,
ci noi am fost,
şi Tu ne-ai dat! | Continuare »

Unirea Duhului

Traian Dorz, din HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI

„şi căutaţi să păstraţi unirea Duhului prin legătura păcii”. (Efeseni 4, 3)

Unirea Duhului se păstrează numai prin legătura Păcii, după cum unitatea dragostei depinde de păstrarea aceloraşi încredinţări cu privire la învăţătura şi credinţa frăţească.
Între credinţa din inimă şi încredinţările din minte trebuie să existe o deplină unitate şi armonie, aşa cum există între suflet şi corp, fiindcă dacă această armonie nu ar exista, viaţa nu ar fi cu putinţă.

De aceea este atât de însemnat lucru ca amândouă aceste puteri să lucreze împreună, fiindcă numai atunci viaţa este rodnică şi izbânda este asigurată.
Unirea Duhului întăreşte legătura păcii, iar legătura păcii păstrează şi ajută unirea Duhului; aceasta în tot ce este bine, după cum dezbinarea Duhului vine din tulburarea păcii…
Când sunt bune amândouă, Dumnezeu le binecuvântează; când sunt rele, El le osândeşte. | Continuare »

CULIŢĂ ŞI LUPUL

Traian Dorz, povestire din «PE GENUNCHII LUI IISUS»

Niciodată greutăţile vieţii nu sunt aşa de mari cum ţi se par la început.
La început ţi se pare că problema asta este aşa de grea şi de încurcată, că n-ai s-o poţi rezolva niciodată.
Înainte de a veni o primejdie, ţi se pare că este aşa de mare, că n-ai să poţi trece prin ea.
Până n-ai început unele lucruri, ţi se pare că vor fi cu neputinţă să le faci.
…Şi, când de la început îţi faci astfel de gânduri, eşti gata să pierzi orice curaj. Eşti gata să te laşi păgubaş şi să nu mai încerci deloc şi să nu mai faci nimic.
Ce rău este să fii fricos şi slab!
A gândi aşa este şi foarte ruşinos, şi foarte păgubitor. Fiindcă niciodată ceea ce ni se pare de la început foarte încurcat nu este chiar aşa cum ni se pare. După ce am rezolvat problema, după ce am trecut primejdia, după ce am făcut lucrurile care se păreau aşa de grele şi peste puterile noastre, deseori zâmbim şi spunem: «O, ce uşor a fost, iar mie mi se părea cu neputinţă!»
Ori de câte ori aud pe câte cineva speriindu-se de la început de câte ceva, îmi vine în minte povestea lui Culiţă cu lupul. Să v-o spun, ca s-o ştiţi şi voi:
Era mai de mult pe la noi un biet om, anume Culiţă, cam slab de minte şi fără nimeni. Umbla pe sate şi trăia din ce căpăta de milă, căci toţi îl cunoşteau.
Noi, copiii, ne bucuram totdeauna când venea şi pe la noi, căci adeseori ne spunea o poveste sau întâmplare de-a lui, la care ascultam ca la cine ştie ce. | Continuare »

TU CARE-NTRECI

Tu, Care-ntreci Închipuirea
tronând în sori de curcubeu
Tu, Care-ntuneci Strălucirea,
Tu, mărgineşti Nemărginirea
– Nebănuite Dumnezeu.

Tu, Cel ce Eşti din Veşnicie,
Tu, Cel ce-n veci vei fi mereu,
ce-nfricoşată Măreţie
e-n tot ce Ţi se-nchină Ţie
– Preastrălucite Dumnezeu.

Fiinţa Ta ori Nefiinţa
e-n Infinitul Apogeu;
Ţi-urmează vecii Elocinţa
şi Galaxiile Voinţa
– Neconcepute Dumnezeu.

Tu-Ţi odihneşti înalt Mărirea
în Fericitul Empireu
noi, preamărind Dumnezeirea,
Îţi aşteptăm Sărbătorirea
– Atotputernic Dumnezeu.

Traian Dorz – Eternele poeme

Pomenirea Soborului mai-marilor Arhangheli Mihail şi Gavriil (şi Rafail), şi al tuturor cereştilor puteri celor fără de trup

Sursa: Sinaxar 8 Noiembrie

La adunarea celor nouă cete, Serafimii, Heruvimii, Scaunele, Domniile, Stapâniile, Începătoriile, Puterile, Arhanghelii şi Îngerii.
Mihail, preaîncuviinţatul mai-marele peste cetele puterilor celor fără de trup, şi în Legea Veche şi în cea Nouă a arătat ce este harul Evangheliei, şi arată multe faceri de bine neamului omenesc. Că de vreme ce pizmaşul şi luptătorul mântuirii noastre, înălţându-se s-a mândrit împotriva Ziditorului său şi a zis: „Pune-voi scaunul meu deasupra norilor” şi lăudându-se că „voi fi asemenea cu Cel înalt”, a căzut din cinstea de arhanghel, precum grăieşte Domnul („Văzut-am, zice, pe satana, ca fulgerul din cer căzând”). Asemenea cu el şi ceata ce era sub el, înălţându-se, a căzut. Acest de-a-pururea lăudat, păzind ca o slugă credincioasă credinţa către Stăpânul şi arătând multă nevoinţă spre neamul nostru, a fost rânduit de Atotputernicul Dumnezeu ca să fie mai mare peste cetele înţelegătoare. Că văzând că a căzut vicleanul, a strâns cetele îngereşti şi a zis: „Să luăm aminte: Lăudat-au cu glas pe Domnul tuturor”, ca şi cum ar fi zis: Să luăm aminte noi cei ce suntem zidiţi ce au pătimit cei ce erau cu noi, care până acum au fost lumină, şi acum s-au făcut întuneric.Pentru aceasta o adunare ca aceasta s-a numit Soborul îngerilor, adică luarea aminte şi înţelegere şi unire. Acesta dar, marele folositor şi de bine-făcător mântuirii noastre, înmulţind şi întinzând spre mulţi multe faceri de bine mântuirii, s-a arătat la mulţi văzându-se. Că s-a arătat lui Avraam şi lui Lot la pustiirea şi pierderea Sodomei. Arătatu-s-a lui Iacov când fugea de fratele său. Mers-a înaintea taberei fiilor lui Israel, când se izbăveau şi au scăpat de robia şi de chinul egiptenilor. Arătatu-s-a lui Valaam, când mergea să blesteme pe Israel. Şi către Iosua al lui Navi a zis, când l-a întrebat: „Eu, Arhistrategul puterilor Domnului, acum am venit”. | Continuare »

Când vin presimţiri

de Traian Dorz, din vol. «Cântarea Veşniciei»

Când vin presimţiri să-ţi umple
duhul cu-ntristare,
cere-I Domnului puternic
sfânta-mbărbătare,
să te ţii mereu deasupra
valurilor grele;
roagă-te să nu te lase
să te-afunzi în ele.
– Doamne, nu lăsa, o Doamne, să m-afund în ele!

Când vin ispitiri să-ţi fure
sfânta curăţie,
cere-I Domnului puternic
pază şi tărie;
roagă-te şi priveghează,
căci El îţi ajută,
până când învingi ispita
şi ţi-o vezi trecută.
– Doamne, fă să-nving ispita şi s-o văd trecută.

Când vin întristări să-ţi moaie
hotărârea bună,
cere-I Domnului puternic
linişte-n furtună,
roagă-te ca să-ţi ajute,
liniştindu-ţi starea,
până când se luminează
iarăşi toată zarea.
– Doamne, vin’ şi-mi luminează iarăşi toată zarea.

O, MOARTE!…

O, Moarte, noi ne-am întâlnit
demult, la o răscruce-odată,
tu n-aşteptai, eu n-am simţit
decât fiinţa-n foc scăldată!

De-atunci am mers mereu la pas
pe nişte urme-nsângerate,
tu mi-ai fost soţ şi mi-ai rămas
nedespărţit mereu prin toate.

De câte ori mă-mbrăţişai
simţeam o tainică plăcere
că-n toată inima-mi lăsai
o nelumească mângâiere.

| Continuare »

DREPTUL INTRE IUBIRE ŞI SABIE

Ieromonah Arsenie BOCA, din «CĂRAREA   ÎMPĂRĂŢIEI»

Dezechilibrul, haosul şi anarhia sunt cam acelaşi lucru; o schi­monosire, o degenerare, un accident, un păcat colectiv. Dezechilibrul sau păcatul nu e o realitate cu suport propriu, ci sunt ghearele haosului în grumazul realităţii, o pândire a nimicului care vrea să înghită în sine toate câte sunt. Dumnezeu vrea să stăvilească năvala anarhiei în făptură, însă, respectând libertatea omului, nu poate, decât dacă va câştiga şi convingerea omului pentru intenţia Sa. Pe drepţi îi are câştigaţi pentru această cauză. Pe nedrepţi, pierzând aceştia libertatea lor – de vreme ce robesc păcatului – nu-I mai poate câştiga prin libertatea pe care n-o mai au, de aceea pentru aceştia nu-I mai rămâne decât sabia. Prin sabie se înţelege aci: asprimea dreptăţii, legea, autoritatea, stăpânirea, pedeapsa, până chiar şi pedeapsa cu sabia.
Când cineva, cu faptele sale păcătoase, cade din dragostea Tatălui său, dă de dreptatea Lui, care, ca pe un rob, îl va readuce la cale cu sila. Îi dă şi timp, doar va simţi să vină de bună voie; dacă însă nu bagă în seamă, îi ia şi timpul şi cade tară de veste urmărit de dreptate.
O mare putere de refacere asupra celor căzuţi din dragostea lui Dumnezeu o au drepţii, care stau înaintea Stăpânului vieţii pentru fraţii lor. Ei fac cumpănă între Dumnezeu şi oameni: dobândind de la oa­meni poc inţa şi de la Dumnezeu, milostivirea. Când lipsesc drepţii dintre oameni, iubirea nu se poate împlini, ci trebuie să se împlinească dreptatea.
Chemarea aceasta de mijlocitor între Dumnezeu şi oameni au avut-o mulţi, dar mai cu seamă Iisus, şi de la El toţi iconomii tainelor, Apostolii şi urmaşii lor legiuiţi. Preoţii reactualizează, prin jertfa cea fără de sânge, prin Sfânta împărtăşanie, permanenţa acestei mijlociri. De aceea preotul – care se înţelege că trebuie să fie un drept – e numit chiar mai mult decât atâta; el e îngerul Domnului Savaot (Savaot e tot Iisus). „îngerii Bisericii” din Apocalipsă erau şapte episcopi, care au luat îndreptare pentru oarecare nebăgări de seamă. | Continuare »