CE-AI SEMĂNAT

Ce-ai semănat cu lacrimi
ai să culegi cântând,
oricât de lung e drumul,
el va sfârşi-n curând!

– Nu plânge după anii
ce trec şi nu mai vin,
fii răbdător în chinuri,
nu-i cerul tot senin!

Alege din durere
adâncul ei folos,
tărie-ţi dă privirea
răbdării lui Hristos.

Nu piere niciodată
un bine semănat,
când mai în lipsă fi-vei
îţi vei primi ce-ai dat.

Nu piere Adevărul
mărturisit şi viu,
el nu e niciodată
zadarnic şi târziu,

Nici plânsul rugăciunii,
nici micul milei dar,
nici jertfa dusă-n taină,
nimic nu-i în zadar,

Căci orice bob rodeşte
şi-n tot ce vine-i rând,
– ce-ai semănat cu lacrimi
ai să culegi cântând!

Traian Dorz, Cântarea anilor

Semănaţi Cuvântul Sfânt

Traian Dorz, Semănați Cuvântul Sfânt 

pilda-semanatoruluiSemănaţi Cuvântul Sfânt
şi pe ploaie, şi pe vânt,
şi pe nor, şi pe senin,
semănaţi cu sacul plin;
semănaţi din zori de zi
până noaptea va sosi,
şi când vine-al nopţii ceas
să n-aveţi nimic rămas.

Dacă păsări mai răpesc,
dacă spini mai ’năbuşesc,
dacă pietrele mai ard
şi mai pier pe sub vreun gard,
– semănaţi întruna, spun,
că va cade şi-n loc bun,
şi Stăpânului Iubit
va da rodul însutit.

Semănaţi şi semănaţi,
dragi surori
şi vrednici fraţi;
tot ce semănaţi plângând
o să seceraţi cântând,
tot ce aruncaţi cu plâns
va da cel mai dulce strâns;
– cine seamănă cu har
nu va osteni-n zadar!

ARGUMENTUL JERTFEI

Traian Dorz,  Semănați Cuvântul Sfânt (Caietul 28)
Capitolul 23

T-Dorz-0701. Nu există un adevăr mai puternic, nu există un reazem mai tare, nici un apărător mai sigur al celui nevinovat, ca jertfa lui.

2. Jertfa celui iubitor şi nevinovat nu-l lasă niciodată de ruşine în faţa nimănui. Ea îi dă cinstea marilor îndrăzneli şi siguranţa marilor biruinţe, în cele mai istovitoare confruntări şi în faţa celor mai înverşunate împotriviri.

3. Jertfa este cel mai puternic şi mai convingător argument din toate cele cu care luptă Adevărul şi Dragostea pe pământ.

4. Nu există altă putere mai învingătoare şi alt argument mai convingător decât jertfa curată, răbdătoare şi tăcută până la capăt.

5. Ea este cheia cea mai sigură pentru orice zăvor, calea cea mai sigură către orice inimă, preţul cel mai curat pentru orice cauză.
6. Puterea adunată din suferirea nedreptăţii răbdate cu o senină şi nobilă smerenie, pentru o cauză sfântă, e ca un munte de ape adunate înapoia unei stavile de timp…

7. Când acestui timp i-a sosit ridicarea stavilei, torentul se eliberează şi porneşte – măturând gunoaie şi limpezind albii – frumos dar măreţ, hotărât şi demn, fără să i se mai poată împotrivi nimeni şi nimic, dar impunându-se tuturor.

8. Ascultarea unei porunci dumnezeieşti şi ducerea unui mesaj divin pentru cunoaşterea unui adevăr şi izbânda unei dreptăţi este o datorie mai cutremurătoare decât oricare cataclism.

9. Glasul lui Dumnezeu trebuie să-i fie aceluia căruia îi vorbeşte mai puternic decât orice trăsnet, mai poruncitor decât orice moarte şi mai presus decât orice jertfă.

10. Când eşti convins că solia pe care o ai este unică şi adevărul pe care trebuie să-l aperi este divin – şi că amândouă acestea, în momentul acela, te au numai pe tine –, atunci trebuie să nu te mai gândeşti absolut la nimic altceva decât la aceasta.

11. Atunci nu trebuie să ai mai presus nimic altceva ca ascultarea totală, curajoasă şi grabnică a acestui glas dumnezeiesc, cu orice preţ, cu orice jertfă. | Continuare »

CÂNTAREA ROADELOR

CÂNTAREA ROADELOR

Cine sunt cei ce-nfruntă vremea atât de aspră şi de grea
arând şi semănând întruna, batjocoriţi de cei din jur?
… Pe feţe, stropii de sudoare
cu stropi de lacrimi se-mpreună,
nici vântul iernii nu le uscă,
nici ploaia verii nu le spală,
doar soarele ce dogoreşte le schimbă-n ceva lucitor
de nu ştii dacă-s stropi de sânge
sau stropi de aur de Ofir…

La ce privesc aşa nainte spre Răsărit, cu bucurie?
Spre unde-aleargă-aşa de grabnic,
chiar dacă duc povară grea?
De ce aşa de tare-apasă pe plugul prea cu greu mergând?
De ce trec aruncând sămânţa
de-atâtea ori pe-acelaşi loc?
De ce pe boabe de seminţe cad boabe de pe fruntea lor?
Când seara este-atât de-aproape
de ce ei nu privesc napoi?
– Sunt cei ce seamănă cu lacrimi
pentru culesul cu cântări! | Continuare »

SEMĂNAT ŞI SECERIŞ

SEMĂNAT ŞI SECERIŞ

Traian Dorz, Întâi să fim – cap. 9, pg 60

1. Dacă Domnul ne-a făcut semănători de adevăruri, atunci noi trebuie să cunoaştem bine nu numai sămânţa, ci şi ogorul. Să semănăm sămânţa potrivită în locul potrivit, ca să crească şi să rodească cu folos, – nu să se usuce ori să se înece.

2. Cel dintâi lucru pe care îl face un semănător priceput este pregătirea seminţei. El va alege ce sămânţă merge în ogorul unde va semăna. Apoi o cerne bine şi o tratează, ca s-o ferească de buruieni şi de boli.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.

3. Înainte de a începe, semănătorul priceput se uită întâi în Sus, – apoi ia seama de unde suflă vântul… Pentru că dacă cerul va da soare şi ploaie, iar vântul va sufla potrivit, sămânţa lui va cădea acolo unde trebuie să încolţească şi va creşte spre rod sănătos.
Semănătorul adevărului trebuie să facă la fel.
4. Tot timpul semănatului şi după aceea, semănătorul priceput umblă de la o margine a ogorului la cealaltă – nu stă pe loc şi nu se aşază să odihnească – având grijă să alunge păsările răpitoare, să îndepărteze pietrele care usucă sămânţa şi să ardă spinii şi buruienile care o îneacă.
Semănătorul Adevărului trebuie să facă la fel.

5. Înainte de a merge la amvonul predicii ori la masa scrisului sfânt, pregăteşte pe genunchi sămânţa Cuvântului Sfânt pe care vrei să o semeni! Alege bine versetul, ideea, adevărul care trebuie spus.
Tratează totul cu lacrimi şi cu rugăciune şi aşa le du! | Continuare »

VREMEA SEMĂNATULUI…

VREMEA SEMĂNATULUI…

din vorbirea fratelui Traian Dorz la adunarea de la Ogeşti – octombrie 1981

[…] Astăzi am avut în toate bisericile noastre Evanghelia cu pilda semănătorului. E vremea semănatului, e vremea când pământul aşteaptă sămânţa şi sămânţa caută pământul. Da, în timpul existenţei noastre, al unui an din viaţa noastră, toamna este anotimpul semănatului de grâu.
Dar în cuprinsul vieţii noastre duhovniceşti, vremea semănatului nu ţine numai un anotimp, numai o lună, numai o săptămână, numai o zi. Vremea semănatului duhovnicesc ţine toată viaţa noastră şi pentru primirea Cuvântului, şi pentru semănat. Dumnezeu ne-a făcut în aşa fel, încât fiecare dintre noi să fim şi semănători, şi primitori ai Cuvântului Sfânt.
Fiecare avem şi o inimă în care să primim Cuvântul, şi o gură cu care să-l semănăm. Cuvântul lui Dumnezeu ne face pe noi plini de datorii şi de obligaţii şi de a-l primi, şi de a-l semăna.
Nu numai cei care se pot ridica în fruntea altora, care pot mărturisi cu glas puternic în mijlocul mulţimii Evanghelia sunt semănătorii… Ci fiecare dintre noi, toţi cei care am fost chemaţi la El suntem semănători. De la cel mai mic până la cel mai mare, de la cel dintâi până la cel din urmă. […]

S-a aşezat citirea Evangheliei cu semănătorul acum, în vremea semănatului, şi s-a mai spus – de la început – şi bine facem mereu dacă ne-amintim de acest lucru de fiecare dată când la biserică este o Evanghelie, că uneori se explică, alteori nu se explică. Însă noi avem nevoie totdeauna ca, din Evanghelie, să tragem înţelesul cel mântuitor pentru viaţa noastră. Şi pilda cu semănătorul e ca o oglindă vie, ca un îndrumător pe care Dumnezeu a vrut ca să ni-l lase nouă pentru viaţa noastră de fiecare zi şi a fiecăruia dintre noi. | Continuare »

SEMĂNAŢI SĂMÂNŢA BUNĂ

pilda-semanatoruluiSemănaţi sămânţa bună fără odihnire
şi cu mâna cea mai plină, pentru grea rodire;
şi de-a lungul, şi de-a latul holdelor, în cruce,
peste tot unde sămânţa se mai poate duce.

Semănaţi sămânţă multă – căci din umbre sure
sunt atâtea răpitoare care vin s-o fure
şi prin locuri de ispite, multe pietre grele
vin cu arşiţe, să piardă câte cad în ele.

Apoi spinii-ngrijorării câte mai îneacă,
toate câte cad acolo n-ajung să se coacă.
Numai cea de-a patra parte cade-n brazdă bună,
dar şi-aceasta prea puţine roade azi adună.

Semănaţi sămânţa bună cu bogată mână,
după ce trei părţi s-or pierde – una să rămână;
după ce răpeşte lumea, spinii şi-ncercarea,
să mai şi rămână-o roadă Celui cu Lucrarea.

Doamne-ajută-ne cu timpul bun de semănare
şi-nmulţeşte-Ţi lucrătorii buni de pe ogoare,
şi-apoi dă sămânţă multă celor ce-o aruncă,
s-aduni roade fericite după sfânta-Ţi muncă.

Traian Dorz, Cântarea viitoare

În timp ce căutăm…

Traian Dorz, HRISTOS – PUTEREA APOSTOLIEI (Meditații la Apostolul zilei)

„Dar dacă, în timp ce căutăm să fim socotiţi neprihăniţi în Hristos, şi noi înşine am fi găsiţi ca păcătoşi, este oare Hristos un slujitor al păcatului? Nicidecum!“ (Galateni 2, 17)

 TDorz1Toate darurile lui Dumnezeu, dar mai ales adevărul şi dragostea, sunt promise numai celor care au un cuget curat şi o inimă smerită. Numai acelora care în căutarea lor umblă totdeauna fără vicleşug, fără prefăcătorie, fără gânduri ascunse, fără păcate ascunse şi fără scopuri ascunse.
Cine umblă necinstit cu Dumnezeu sau cu fraţii,
cine caută cu prefăcătorie adunarea frăţească, sau încrederea frăţească, sau pomana frăţească,
cine predică într-un fel, dar umblă în alt fel,
cine are când o învăţătură, când alta, când o adunare, când alta, când o încredinţare, când alta,
– acela niciodată să nu aştepte decât osânda, iar nu mântuirea de la Dumnezeu.

În timp ce căutăm adevărul, dacă nu iubim curăţia, ochii noştri nu-l vor afla niciodată.
În timp ce căutăm mântuirea, dacă nu o preţuim mai mult decât lumea întreagă, nu o vom dobândi niciodată.
Şi în timp ce Îl căutăm pe Hristos, dacă nu-L sfinţim în inima noastră ca Domn prin totala noastră ascultare, nu-L vom avea niciodată.
Toată reuşita noastră în căutarea lui Dumnezeu depinde de felul cum Îl căutăm. De sinceritatea cu care Îl căutăm, de dragostea şi dorinţa cu care Îl căutăm pe El.
Mă veţi căuta şi Mă veţi găsi, dacă Mă veţi căuta cu toată inima, zice Domnul (Ier 29, 13).
Dar dacă în timp ce zicem că Îl căutăm pe Domnul, sau pe fraţi, sau împăcarea, sau mântuirea, sau înţelegerea, noi umblăm cu vicleşug sau cu prefăcătorie, să nu ne aşteptăm decât la osândă şi ruşine atât din partea lui Dumnezeu, cât şi din a oamenilor.
Dacă în timp ce propovăduim apă, noi bem vin,
şi în timp ce vorbim despre împăcare, noi urzim uneltiri, | Continuare »

Datoria de a face binele e nemărginită

Datoria de a face binele e nemărginită

Predică la Duminica a XIX-a după Rusalii

„De faceţi bine celor ce vă fac bine, ce dar este vouă, că şi păcătoşii aceiaşi fac… Ci voi iubiţi pe vrăjmaşii voştri, faceţi bine şi daţi împrumut, nimic nădăjduind“ (Luca 6, 33-35).

Fraţilor, noi toţi ne plângem că oamenii sunt răi, fiindcă avem deseori prilejul să vedem că mult mai multă silinţă se desfăşoară pentru facerea răului decât a binelui. Însuşi Sf. Apostol Ioan spune că lumea toată e cufundată în cel rău (Ioan 5, 19), iar Sf. Apostol Pavel de asemenea zice: „răul zace în mine“ (Romani 7, 21). Deci doi din cei mai temeinici stâlpi ai creştinătăţii recunosc că în lume sunt mai multe rele decât bune. De aici, se vede, urmează îndemnurile lor cele stăruitoare către creştini, de a se feri de rele şi a face cele bune.
Cu toate acestea, fraţilor, nu se poate minţi că în marea mulţime a răului, sunt şi câteva grăunţe bune; între zilele lungi de amărăciuni, se pot găsi şi câteva clipe de mulţumire. Ar fi şi de neînţeles ca în lumea aceasta toate să fie rele, odată ce ea e ieşită din mâna lui Dumnezeu care este bun. De aceia şi Sf. Apostol Ioan mărturiseşte că noi suntem dintr-un izvor bun, şi astfel fiind, din fire suntem protivnici către răul care se află în lume. Noi suntem de la Dumnezeu, spune el, iar lumea întreagă e cufundată în rău (I Ioan 5, 19). Din pricina aceasta, cu toate că vedem atâţia făptuitori ai răului în mijlocul nostru, în omenire s-au găsit totdeauna câţiva buni care au ţinut înaintea ochilor celorlalţi icoana câtorva gânduri bune şi a unor învăţături trebuincioase pentru viaţă. Astfel, de bine de rău, în mijlocul unei omeniri nedrepte, s-au grăit uneori şi cuvinte drepte, şi s-au grăit chiar atunci când cei ce le spuneau erau urâţi şi batjocoriţi.
De aici urmează că vreme multă în urmă, chiar înainte de venirea Domnului Hristos, în omenire tot s-au aflat câteva învăţături despre purtarea oamenilor, iar unele chiar foarte bune până azi. În adevăr, cinstirea părinţilor, oprirea furtului şi altele sunt lucruri vechi, pe care puţinii buni, care s-au aflat pe lume, totdeauna le-au spus şi le-au învăţat. | Continuare »

Iubesc pe-ai mei

predica de pe munte 2Iubesc pe-ai mei cu-ntregu-mi suflet,
mai mult ca viaţa mea-i iubesc;
pentru iubirea lor, Iisuse,
suspin, mă rog şi mă jertfesc.

Iubesc fiinţele ce-n lume
cu-a mea fiinţă s-au unit,
purtându-le o neschimbată
iubire până la sfârşit.

Iubesc prietenii ce paşii
uniţi şi-i duc cu paşii mei
cu-o dragoste oricând în stare
să facă totul pentru ei.

Iubesc pe fraţii mei cereşte,
cum numai sufletu-mi iubesc;
de ei mă leagă pe vecie
un legământ dumnezeiesc.

Iubesc, ca pe ai mei, vrăjmaşii,
rugându-Ţi mântuirea lor
şi simt c-aş face pentru dânşii
mai mult de cât aş fi dator,

– Dar în iubirile acestea,
în toate-i un hotar ceresc,
o margine la care toate
se sting, se şterg şi se sfârşesc,

Numa-n iubirea Ta, Iisuse,
n-am nici hotar şi nici sfârşit,
pe Tine Te iubesc atâta
pe cât eşti Tu: Nemărginit.

Traian Dorz, Cântarea cântărilor mele