Ce frumos se vede din Evanghelia de mâine ce mare lucru este adunarea Domnului! Când fratele Simon umpluse corabia de peşti, se cufunda corăbioara lui. El avea nevoie de ajutorul fraţilor. Fraţii săi erau aproape. S-au dus şi l-au ajutat. Ce mare lucru este să ai fraţi aproape! Şi, când te simţi cu greutate şi cu apăsare, şi cu necazuri, şi cu încercări la care nu poţi face singur faţă, apelezi la un frate. Pe câţi ne-au ajutat fraţii… şi pe câţi i-am ajutat şi noi… Câte surori n au fost ajutate de noi şi câte surori nu ne-au ajutat… Ajutaţi-vă unii pe alţii. Simţiţi-vă aproape unii de alţii, că nu ştii când vine ori o mare binecuvântare, pe care ai nevoie s-o împarţi cu ceilalţi, ori o mare povară, la care ai nevoie să te ajute ceilalţi. Ţineţi legătura unii cu alţii şi iubiţi-vă din toată inima. Dacă aţi iubit până acum adunarea şi v-aţi dus cu bucurie la adunare, de-aci încolo mai cu bucurie să vă duceţi! Să vă simţiţi totdeauna aproape ca apostolii: cei doi, de cei doi. Petru şi Andrei, de Iacob şi Ioan.
Dragostea lui Dumnezeu ne-a apropiat atât de mult şi a făcut să ne simţim aproape. Aveţi, sigur, fraţi şi surori şi trupeşti. Dar când sunteţi la o bucurie mare sau când sunteţi la un mare necaz, nu la fraţii trupeşti vă duceţi, chiar dacă sunt aproape. Vă duceţi la fraţii duhovniceşti, la surorile în Domnul. Şi acolo vă puteţi deschide inima cu toată puterea şi vă puteţi pleca genunchii la rugăciune, şi vă puteţi îmbrăţişa şi săruta pe lacrimi, fiindcă vă înţeleg şi îi înţelegeţi.
Asta este pentru noi adunarea. Să nu părăsiţi adunarea! Nici din lenevie. Nici când eşti bolnav. Să n-asculţi când spune boala: „Acuma nu mai poţi merge la adunare, că eşti bolnav”. Spune: „Nu, boală!”. Întreb pe Domnul: „Trebu¬ie să mă duc sau nu trebuie?”. Şi Domnul spune întotdeauna: „Du-te!”. Şi atunci nu ascult de boală. Ascult de Domnul. Mă duc bolnav şi mă întorc sănătos. Şi n-am luat nici un medicament. | Continuare »
Text: Traian Dorz
O, iată, Doamne, noaptea întreagă m-am trudit,
dar luntrea mea e goală, nimic n-am pescuit!
Cu ce am să Te întâmpin când ai să-mi vii în zori
pe ţărmul mării mele şi-n luntre-ai să-mi cobori?
Cu fruntea asudată şi trupul tremurând
încerc şi-ncerc zadarnic de fiecare rând,
E marea agitată şi vântul mi-e contrar,
nădejdea-mi luminează din ce în ce mai rar.
… O, iată, Doamne, zorii – e vremea să Te-araţi,
mi-e inima mâhnită şi ochii-nlăcrimaţi!
Tu vii!… Şi luntrea-i goală, şi nu ştiu ce să spun
că, iată, înainte eu n-am nimic să-Ţi pun!
Dar când îmi vezi sudoarea şi trupul istovit
de nici un dar din lume n-ai fi mai mulţumit,
Căci când, cu toată truda, nu pot ce-am vrut, Iisus,
dorinţa de-a aduce e cum aş fi adus!
Sub Crucea Ta ne-am întâlnit, Iisuse,
cu Tatăl nostru cel Ceresc şi Sfânt,
când ne-ai chemat – şi dragostea ne-aduse,
ca înfiaţi de-un veşnic legământ.
Sub Crucea Ta ne-ai dat împărtăşirea
cu Duhul Sfânt prin Care-am fost sfinţiţi;
prin El Ţi-ai pus pe noi pecetluirea,
la jertfă şi la slavă rânduiţi.
Sub Crucea Ta noi ne-am predat viaţa,
acelaşi jug şi sarcină primind,
ca să-Ţi vedem cu bucurie Faţa
când Tu vei fi pe veci la noi venind.
Sub Crucea Ta păstrează-ne întruna,
oricât am fi de mici şi de străini,
ca Tu să poţi să ne aşezi cununa
pe fruntea unde-au stat atâţia spini!
Să cântăm Domnului, nr. 30
O, slăvită cruce aspră, simbol şi mijloc divin
al durerii şi-al izbânzii date jertfă mântuirii,
numai tu mă faci şi astăzi să-nţeleg prin ce preţ vin
liniştile conştiinţei şi luminile sfinţirii.
Tu-mi dai harul de-a-nţelege că al biruinţei nimb
nu-l ating decât prin jertfa cea mai naltă cu putinţă,
că suprema izbăvire pot s-o am doar dând în schimb
tot ce poate fi mai unic şi mai scump pentru-o fiinţă.
Că nu pot avea lumina cea de-a pururi pe deplin
decât când înving puternic toate nopţile din mine
şi când orişice nelinişti, care uneori mai vin,
nu-mi mai tulbură adâncul limpezimilor senine.
Dar, ca să rămân acolo nalt şi liniştit mereu,
ţine-mi totdeauna tare hotărârea despărţirii,
numai dezlegat de toate sunt unit cu Dumnezeu;
înfrângându-mi nimicirea, sunt deasupra nimicirii.
Traian Dorz, Cântările din urmă
Eu eram copil, Iisuse, glasul când Ţi-am înţeles,
drumul Crucii, drumul Crucii cum ai spus Tu l-am ales.
La-nceput, când era pace, calea plină de popor,
drumul Crucii, drumul Crucii era dulce şi uşor.
Dar când a venit furtuna şi-ncercarea, mai târziu,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese-aşa pustiu!…
Crucea se îngreuiase, spinii sângerau amar,
drumul Crucii, drumul Crucii ajunsese un calvar…
Am căzut… dar mâna-Ţi dulce, blând, m-a ridicat în sus,
drumul Crucii, drumul Crucii mi Te-a arătat, Iisus.
Tu mi-ai arătat Golgota şi-nţelesul ei mi-ai dat,
drumul Crucii, drumul Crucii trebuia întreg urcat.
Crucea-i grea, dar ce înseamnă Tu mă faci să înţeleg.
Drumul Crucii, drumul Crucii fă să pot să-l sui întreg!…
Traian Dorz, Cântările dintâi
DE-AI LUA PE UMĂR CRUCEA
De-ai lua pe umăr crucea, după Domnul de-ai porni,
fericire, fericire nici nu ştii câtă-ai găsi!
În a’ vieţii clipe grele, când din greu ai suspina,
mângâiere, mângâiere nici nu ştii câtă-ai afla!
De-ai zăcea zdrobit în chinuri, te-ar scula şi sprijini,
alinare, alinare ne-ncetat ţi-ar dărui.
Iar de-ai fi stăpân pe lume şi pe aurul din ea,
bucuria, bucuria ce-ţi dă crucea n-ai avea.
Vino, ia-ţi pe umăr crucea şi-L urmează pe Iisus,
veşnicia, veşnicia îţi va fi lumină Sus.
Titus Niculcea
Cuvântul Cruce înseamnă suferinţă de bunăvoie şi fără vină. Până la răstignirea Mântuitorului, nu i s-a zis cruce, ci lemnul de ocară. Domnul Iisus a fost răstignit pe acest lemn de ocară de bunăvoie şi fără să fie vinovat pentru ceea ce era condamnat.
În Ioan 10, 18, Domnul zice: „Eu Îmi dau viaţa de bunăvoie. Nimeni nu Mi-o ia cu sila… Am putere s-o dau şi am putere s-o iau”. Deci aici este înţelesul tainic al Sfintei Cruci, care pentru noi este o recomandare a Domnului: „Luaţi crucea în fiecare zi şi urmaţi-Mă”. În fiecare zi, credinciosul să renunţe la dreptul lui şi la meritului lui în societate. Când îţi auzi cuvinte de ocară, de batjocoră şi învinuiri din partea lumii, ea să nu aibă dreptate; iar tu să taci, să te smereşti. Dacă lumea are dreptate în ceea ce te învinuieşte, atunci acea suferinţă nu mai este considerată cruce, ci rămâne lemn de ocară. Pentru noi, suferinţa devine cruce doar atunci când nu suntem vinovaţi de ceea ce ne învinuiesc alţii. Crucea Mântuitorului este altarul de jertfă, iar Sângele Său care a curs pe Cruce a sfinţit acest altar. „Scump Îmi va fi altarul cel dinăuntrul Templului şi cel din afara Templului”, zice Dumnezeu în Vechiul Testament. Aşa şi Sfânta Cruce s-a sfinţit prin dragostea şi prin Jertfa Domnului Iisus, Care de bunăvoie S-a răstignit pe ea. Şarpele de aramă în pustie, în Vechiul Testament, era doar un semn care preînchipuia Crucea cu Domnul Iisus Răstignit, din Noul Testament. Cum spune la Înţelepciunea lui Solomon, că „toţi cei ce priveau la acest semn erau vindecaţi, dar nu prin ceea ce vedeau cu ochii, ci prin Tine, Mântuitorul tuturor”. Deci ei treceau de la partea văzută la partea nevăzută, înţelegeau taina lui Dumnezeu care se arăta prin lucrurile văzute. | Continuare »
Traian DORZ, Meditaţii la Apostolul din Duminica după Înălţarea Sfintei Cruci
„Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine…“ (Galateni 2, 20)
Trimisul lui Hristos îşi are atât vrednicia cât şi puterea sa, potrivit cu măsura în care el trăieşte în Hristos şi Hristos trăieşte în el.
Lucrul acesta nu este numai o simplă vorbire sau doar o laudă de formă, ci este o realitate zguduitoare, dovedită în toate acele rare vieţi care s-au răstignit de bunăvoie şi total cu Hristos. Printr-o moarte trupească şi printr-o înviere slăvită la fel şi cu nimic mai prejos duhovniceşte decât învierea Lui trupească.
Taina şi minunea unei astfel de morţi şi de învieri sunt un lucru atât de obişnuit şi de necesar în viaţa copiilor lui Dumnezeu, încât el trebuie neapărat să se petreacă cu absolut fiecare dintre cei care doresc cu adevărat să facă parte din Oştirea Mie-lului, din ceata biruitorilor Lui, din familia cerească a lui Dumnezeu.
A fi o făptură nouă înseamnă a fi în Hristos… a trăi în Hristos, a rodi în Hristos, a birui în Hristos (II Cor 5, 17; Gal 6, 15).
Identificarea totală a acelui rob al lui Hristos, care a renunţat pentru totdeauna la personalitatea sa, la lumea sa, la eul său, pentru a deveni o părticică din Hristos, este atât de minunată cât taina cununiei fericite când cei doi devin unul, cu un singur nume, cu un singur scop, cu un singur destin. | Continuare »
Părintele Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ ÎNĂLŢAREA SFINTEI CRUCI
Iată cât de frumoasă este şi această Evanghelie! Ea cuprinde tot ce trebuie să primim pentru mântuirea sufletului nostru. Să luăm pe rând învăţăturile din ea:
„Cel ce voieşte să vină după Mine să se lepede de sine…“ – zice Evanghelia. Asta înseamnă că, dacă vrei să pleci după Hristos, trebuie să te hotărăşti pentru El, trebuie să intri în slujba Lui şi să asculţi de El şi de voia Lui. Voile tale, de cele mai multe ori, sunt „voile trupului şi ale gândurilor“ (Efes. 2, 3), adică voile lui satan şi ale păcatului şi de aceea trebuie să te lepezi de ele şi să-L primeşti pe Hristos de Stăpân, Poruncitor şi Împărat în casa sufletului tău. „Au nu ştiţi că voi nu sunteţi ai voştri?“, zice apostolul Pavel (I Cor. 6, 19), ci sunteţi ai lui Iisus Hristos, Care „v-a răscumpărat cu preţ“. Lepădarea de sine asta înseamnă: să-ţi dai mâinile tale, picioarele tale, inima ta, vorbele şi gândurile tale, să-ţi dai tot ce ai lui Iisus Hristos, să le pui în slujba Lui şi în ascultare de El.
Dar lucrul acesta nu e uşor. De aceea, zice mai departe Evanghelia că tot cel ce vrea să se lepede de sine trebuie:
„Să-şi ia crucea sa“, adică să porţi luptă cu patimile, cu plăcerile, cu ispitele ce ţi le scoate lumea aceasta în calea ta de mergere înainte după Hristos. Dar, în această luptă, noi am cădea neputincioşi la cel dintâi pas dacă înaintea noastră n-am avea Crucea lui Hristos, adică Jertfa cea mare a răstignirii lui Hristos pentru păcatele noastre.
Cititorule! Priveşte icoana de alături şi-ţi dă seama că pentru tine suie Hristos Golgota. Pentru păcatele tale şi ale mele, şi ale tuturor. Crucea pe care o duce Hristos pe umerii Săi, ca să moară pe ea, este darul prin care ne-a venit iertare şi mântuire de pieirea cea veşnică. | Continuare »
Traian DORZ
Suim plângând adesea în drum spre Ghetsimani
şi tot ţinutul parcă e-un plâns de mare jale,
dar nu ştim că la slavă s-ajunge prin duşmani
şi nici că la-nviere ieşim pe-a crucii cale.
Azi curge-n taină plânsul acelor ce sunt muţi
şi geamătul acelor ce nu pot să vorbească,
dar mâine ei cânta-vor pe vecii netrecuţi;
Hristos o să-i sărute în slava Lui cerească.
Rugaţi-vă ca ochii să vi se facă sori
cu care să pătrundeţi prin noaptea ce mai este,
ca trupu-acesta şubred să vi se-mbrace-n zori
cu trupul Nemuririi – sosită fără veste!
Noi plângem după Domnul – dar şi El, după noi,
Mireasa Lui Îl cheamă, – dar şi El cum o cere!
– o, fericită clipă: unirea Celor Doi
şi Nunta ce va-ncepe cu Prima Înviere!
