CE-ADUCI ÎN LOC DE LACRIMI?

Ce-aduci în loc de lacrimi când Dumnezeu te scapă
din boală, din ispită, din flăcări ori din apă,
când El îţi scapă soţul ori fiii, ori părinţii;
– când n-ai cuvânt de lacrimi, ce-aduci Recunoştinţii?

Primejdioasă este uitarea totdeauna,
ea lampa ta o stinge chiar când mai grea-i furtuna,
ea sufletul ţi-adoarme la cea mai grea răscruce
şi, dintre mii de bunuri, pe cel mai scump ţi-l duce.

Nefericită este uitarea la oricine,
căci ea-l înstrăinează de cel ce-i face bine,
ea mintea i-o orbeşte în noaptea cea mai groasă
şi inima i-o-ngheaţă, şi sufletul i-apasă.

Să nu uiţi niciodată vreun bine făcut ţie,
aducerea aminte ca soarele să-ţi fie,
recunoştinţa-ţi ardă ca flacăra curată;
pe cel ce-ţi face bine să nu-l uiţi niciodată.

Oricând ţi-ascultă-o rugă, îndată ţine minte,
spre Dumnezeu grăbeşte c-o lacrimă fierbinte
şi-oricând îţi face-un bine, spre semenul tău vină,
s-arăţi recunoştinţa frumoasă şi deplină.

Traian Dorz, Cântările eterne

Săptămâna de minciuno-rugăciune

saptamana rugaciune ecumenicaDe-atâția ani, aceasta săptămână de minciuno-rugăciune se tot face an de an… Am scris și noi și au scris și alții destul împotriva acestui mare sacrilegiu. Se pare că organizatorii nu numai că nu iau în seamă toate aceste avertismente, ci, cu din ce în ce mai multă îndrăzneală, acționează an de an. Am tăcut o vreme, văzându-ne neglijați, dar ei tot merg înainte.
Oare e de tăcut în continuare?
Oare e de vorbit în zadar în continuare?
Că acțiunea aceasta oricum tot merge înainte în continuare!
Nimic nu-i stânjenește, nimic nu-i oprește…
Zice cineva că Sinodul din Creta nu a schimbat nimic?
Nu numai că a obișnuit populația creștină cu ideea de ecumenism, dar mai mult, erezia ereziilor rupe din trupul bisericii Ortodoxe tot mai mult.
Cum să te rogi împreună cu cineva despre care spune Psalmistul David că „untdelemnul păcătoşilor să nu ungă capul meu; că încă şi rugăciunea mea este împotriva vrerilor lor” (Ps. 140, 5-6).
Când noi cunoaștem scandalul stârnit de Papa prin enciclica ce tocmai validează căsătoriile între homosexuali, ca nici măcar unii dintre cardinalii lui nu sunt de acord. Biserica Ortodoxă însă se poate ruga cu ei, deși destul de mulți dintre drept credincioși protestează.

Se poate vedea și în această postare până unde a ajuns această colaborare eretică. Și e abia un început…
Câteva din comentariile de acolo, ne arată cât de mult așteaptă poporul această unitate ecumenistică și eretică. Cât de lipsită de informarea și de înțelegerea cea corectă este poporul.
Am hotărât că nu e bine să tăceam.
Într-o istorioară religioasă se spune că un preot tot vorbea oamenilor despre Dumnezeu oriunde se afla. La început se strângea lumea să vadă despre ce este vorba. Apoi încet, încet, oamenii și-au văzut de ale lor și nu mai veneau să-l asculte pe preot. Într-un final a rămas singur. Și vorbea în continuare singur.
Cineva l-a întrebat:
– Părinte, nu vezi că nu te ascultă nimeni? De ce mai tot vorbești așa, singur?
– Ca să nu uit măcar eu învățătura cea dreaptă… Și să nu uit măcar eu de Dumnezeu și de sufletul meu.
Așa că o să vorbim și noi în continuare despre reaua obișnuință a ortodocșilor de a se ruga împreună cu schismaticii și ereticii. Poate că cineva, chiar și un singur creștin, poate doar eu, vom lua aminte și ne vom feri de satanica lucrare ecumenistă. | Continuare »

„Săptămâna de rugăciune pentru unitatea creștinilor” este urăciune înaintea lui Dumnezeu.

Preot Cosmin Tripon

imagesDe mai mulți ani de zile a devint deja o tradiție ca în perioada 18-25 ianuarie să se săvârșească și în România așa-zisa „Săptămână de rugăciune pentru unitatea creștinilor”, o întrunire eminamente cu caracter eretic, ecumenist, la care participă aproape toate cultele religioase din țara noastră, inclusiv Biserica Ortodoxă Română. Pentru un creștin cu cuget ortodox acest lucru este inacceptabil deoarece prin aceast tip de manifestare se încalcă Tradiția Patristică a Bisericii, nesocotindu-se dogmele și Sfintele Canoanele și se batjocorește dreapta credință, adică Ortodoxia.

Continuarea aici

Rugăciunea în comun cu ereticii

Protopresviter Theódoros ZISIS

IMG_3575Cuvânt înainte, la ediţia a doua a cărții Rugăciunea în comun cu ereticii scrisă de Pr. Anastasie Goțopulos, Editura Predania, 2013.

În ultimele decenii, problema rugăciunii în comun cu ereticii a neliniştit serios poporul ortodox, căci s-au înmulţit încălcările acelor Sfinte Canoane care condamnă rugăciunile în comun cu o limpezime de netăgăduit. De-a lungul multor secole, în practica Bisericii s-a respectat şi s-a păstrat sfânta rânduială canonică. Nici chiar Patriarhia Constantinopolului, care acum are iniţiativa rugăciunilor în comun şi prin aceasta dă un rău exemplu, nu a îndrăznit să susţină oficial abrogarea Sfintelor Canoane, deşi voci izolate ale unor influenţi reprezentanţi ai ei consideră anacronică aplicarea canoanelor.
Din păcate, ascensiunea Ecumenismului sincretist, fără piedici serioase din partea Bisericii, şi tocirea sistematică a sensibilităţii ortodoxe în ultimele decenii din pricina tăcerii şi indolenţei celor împuterniciţi să apere şi să păzească predaniile Sfinţilor Apostoli şi ale Sfinţilor Părinţi, i-a încurajat pe ecumenişti să organizeze „săptămâni de rugăciune în comun” cu participarea clericilor şi a profesorilor Facultăţilor de Theologie, să ia parte fără nici o teamă la slujbele eterodoşilor, unii trecând chiar şi peste „linia roşie” socotită drept cea din urmă limită de îngăduinţă, şi anume împărtăşirea la aşa-zisa „Dumnezeiasca Euharistie”, | Continuare »

De ce este oprită rugăciunea în comun [cu ereticii]?

Pr. Anastasie GOȚÓPULOS

imagesDin ce pricini Biserica este atât de neînduplecată şi hotărâtă în oprirea slujirii împreună cu ereticii sau cu schismaticii, încât rugăciunea în comun cu aceştia să fie înfăţişată drept „mare păcat,” care se pedepseşte prin caterisire şi afurisire?

1. Motive de credinţă şi de iubire faţă de Dumnezeu. Rătăcire liturgică, eclesiologică şi dogmatică
a) Pentru Tradiţia şi viaţa Bisericii noastre, adică pentru teologia ortodoxă, mântuirea începe doar din momentul în care omul devine mădular al „Trupului Hristos”, adică al Bisericii, al cărei Cap e Domnul Însuşi [1]. Negreşit, Trupul lui Hristos există din epoca Apostolică până astăzi şi este unic. Şi Trupul acesta este „Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolică”, adică Biserica Ortodoxă. Nu există mai multe trupuri, pentru că Unul este şi Capul Hristos. Prin urmare, atât dumnezeieștile slujbe, cât şi întreaga viaţă creştină nu reprezintă o chestiune personală a fiecărui credincios, ci se integrează în unitatea organică a tuturor mădularelor Trupului lui Hristos.
b) „În teologia şi în viaţa Bisericii Ortodoxe există dintotdeauna o relaţie trainică între dogmă şi slujire, între teologie şi rugăciune. Slujirea ortodoxă şi rugăciunea nu constituie «capitole» independente de credinţa Bisericii, ci sunt mai degrabă o expresie liturgică a singurei şi neclintitei învăţături dogmatice a Bisericii. Expresia lex orandi [est] lex credenti a însemnat dintotdeauna o rânduială statornică, pe care a aşezat-o ethosul Bisericii. […] Atât dogma, cât şi chipul creştinesc de viaţă pot fi înţelese doar din lăuntrul vieţii liturgice. […] Asta înseamnă că | Continuare »

AM VĂZUT DUHUL…

AM VĂZUT DUHUL…

„Ioan a făcut următoarea mărturisire: «Am văzut Duhul pogorându-Se din cer ca un porum-bel şi oprindu-Se peste El.»“ (Ioan 1, 32)

Fiecare trimis al Domnului are un duh al său şi fiecare lucrare are un duh al său.
Datoria noastră este să cercetăm duhurile dacă sunt de la Dumnezeu sau nu. Căci sunt atâtea duhuri care vin în numele Său, dar nu sunt ale Lui (1 Ioan 4, 1-3).
Iar noi trebuie să primim şi să urmăm numai pe Duhul Sfânt
şi să ne ferim cu groază şi grijă de primirea şi urmarea duhurilor înşelătoare şi drăceşti.

Sfântul Pavel mustră pe galateni, numindu-i nechibzuiţi, tocmai pentru că primiseră cu uşurinţă duhuri străine şi, necer-cetându-le, ascultaseră de îndrumarea acestora, care erau gata să-i piardă şi să-i nenorocească pe totdeauna. Cum, desigur, au şi nenorocit pe unii din ei (Gal. 3, 1).
Pe corinteni, de asemenea, îi ceartă cu asprime şi cu amă-rărăciune, pentru că primeau cu îngăduinţă şi cu uşurătate vinovată duhuri străine şi învăţături deosebite (2 Cor. 11, 4).
Vai, din cauza acestora rătăcesc şi astăzi de la adevăr atât de mulţi,
căci aceleaşi duhuri, sub înfăţişare totdeauna înşelătoare, umblă amăgind şi azi pe toţi cei care n-au toată grija să nu le primească şi să nu le urmeze (Ier. 14, 14; Mat. 24, 24-26). | Continuare »

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Dar pentru bine nu trebuie oare să sufere nimeni?

Erau primele zile din ianuarie 1948.
Într-un târziu se auzi mişcare pe coridor!
– Vine mâncarea, ziseră cei doi.
Şi, într-adevăr, la ei veni. La fiecare dintre ei gardianul le aduse câte un sufertaş cu mâncare caldă şi pâine. Mâncară şi dădură înapoi vasele goale.
Mult mai târziu uşa se deschise din nou şi gardianul, arătând spre mine, îmi zise:
– Tu ai castron şi lingură, mă? Vino, ia-ţi mâncarea!
– N-am, zisei eu, ieşind. Pe sală era un om cu haine vărgate, cu o găleată, plină până la jumătate cu fasole, în mână.
– În ce îţi iei mâncarea? Repede, că n-am timp! Ori rămâi nemâncat până mâine!
M-am uitat împrejur şi, nevăzând nimic, mi-am împreunat mâinile şi omul mi-a pus cu o cutie veche de conservă porţia mea de mâncare, în căuşul palmelor mele împreunate.
Şi astfel, direct cu gura, din palme, am luat prima mea masă de la Stat, de când venisem de pe front… | Continuare »

EVANGHELIA DUMINICII DUPĂ NAŞTEREA DOMNULUI

Ceva mai groaznic decât uciderea pruncilor de către Irod cel tiran

ucidere-prunci-iord-webCând eram copil mă îngrozeam de câte ori citeam în istoria biblică sau auzeam la biserică citindu-se această evanghelie. Groaza o am şi acum, numai cât felul ei s-a schimbat. Acum mă îngrozesc gândindu-mă că şi azi este un Irod care caută pruncii să i taie. Acest Irod e vrăjmaşul diavol care umblă neîncetat să strice viaţa tinerilor şi să ucidă sufletul lor. Este mai mare şi mai rău acest tiran decât cel din evanghelie, pentru că acesta caută să ucidă sufletul; şi scris este în Evanghelie: „Nu vă temeţi de cei care ucid trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci vă temeţi mai vârtos de cel ce poate să piardă şi sufletul şi trupul în gheenă“ (Matei 10, 28).
Părinţii au datoria să-şi apere pruncii de acest Irod ucigător de suflete. Dar, o, ce lucru grozav văd eu acum în lume? Părinţii de azi dorm liniştiţi de seara până dimineaţa, în vreme ce copiii lor umblă nopţile, şi vrăjmaşul Irod le răneşte sufletul. Părinţii din evanghelie au plâns cu mare tânguire moartea pruncilor, dar părinţii de azi omoară sufletul pruncilor lor şi nici habar nu au. „Când tu vezi pe un om că bate pe copilul tău – zice Sfântul Ioan Gură de Aur – te superi, te mânii, te aprinzi şi năvăleşti asupra făptaşului. Dar când vezi pe satan în toate zilele rănind şi bătând pe copilul tău şi amăgindu-l la păcat, te uiţi cu nepăsare şi nu cauţi să mântuieşti pe copilul tău“.
Ba încă unii părinţi ajută parcă lui Irod: dau în gura pruncilor, o dată cu laptele, şi sudalma şi se mândresc cu „vitejiile“ cele rele ale copiilor lor. | Continuare »

STĂ ÎNCĂ CRUCEA-STEA

Traian Dorz,  MINUNE ŞI TAINĂ

– tristă corindă de după Crăciun –

Stă încă Crucea-Stea şi-arată
la Betleem, unde-i grăjduţul
cu ieslea-n care şi-azi, uitată,
mai stă Măicuţa şi Pruncuţul.

Corindă, corindă,
nu-i nimeni s-aprindă
o lampă la grindă
şi-o flacără-n tindă.
Şi-i noapte-n poiată,
şi-i ieslea-ngheţată,
şi iarna se-ntinde,
şi Iuda ne vinde…
Corinde, corinde, corinde…

Fiori de frig pătrund prin oase
şi tainic se-nfioară fânul
când numai vitele, sfioase,
suflând, îşi încălzesc Stăpânul.

S-au dus la ceruri îngeraşii
care-au cântat Osana dulce,
s-au dus la turme păstoraşii,
pe lângă focuri să se culce.

S-au dus şi magii fără teamă
spre casa lor îndepărtată,
doar Sfântul Prunc şi Sfânta Mamă
stau tot în ieslea îngheţată. | Continuare »

Dreptul Iosif

Dreptul Iosif

…la vremea potrivită, când Fiul lui Dumnezeu a venit în lume, a fost încredinţat iarăşi unui om sfânt tot cu numele de Iosif. Dreptul Iosif, logodnicul Sfintei Fecioare, care trebuia să acopere cu fiinţa sa naşterea minunată şi sfântă a lui Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, a fost un om drept şi sfânt. El a vorbit cu îngerii. Îngerii l-au călăuzit. Îngerii l-au înştiinţat. Dacă veţi citi cartea naşterii Mântuitorului nostru, în Evanghelia de la Sfântul Luca sau Matei, veţi vedea ce rol minunat a avut dreptul Iosif în viaţa Mântuitorului. El a fost un al doilea Iosif pe care Dumnezeu l-a folosit pentru salvarea vieţii Domnului Iisus, Fiul lui Dumnezeu, pe Care el Îl primise în grijă o dată cu Maica Lui Sfântă, Sfânta Fecioară Maria. Acest om al lui Dumnezeu a apărat-o pe Sfânta Fecioară cu numele lui, cu fiinţa lui. Apoi L-a apărat pe Domnul Iisus. Maica şi Copilul. Când a trebuit să fugă de mânia lui Irod departe, departe, în ţara Egiptului, el a fost acela care a acceptat jertfa cea grea: să părăsească ţara lui, locul lui şi să călătorească pe jos (cum se călătorea atunci) săptămâni de zile poate, zi şi noapte, prin tot felul de primejdii: printre tâlhari, printre fiare sălbatice, prin pustiuri cu secetă, cu foamete, cu lipsă de apă, cu lipsă de pâine… cu tot felul de primejdii. Acest Iosif sfânt a ocrotit-o pe Maica Sfântă şi pe Copilul cel Sfânt. A salvat astfel de la moarte pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, de la moartea cu care Îl pândea Irod, vrăjmaşul care a ucis apoi acele mii de copilaşi, ca să-L poată ucide şi pe Dumnezeu, pe Fiul lui Dumnezeu. Iosif a fost acela pe care Dumnezeu l-a folosit a doua oară pentru salvarea minunată a unui popor nesfârşit mai mare decât poporul Israel: a poporului lui Dumnezeu, a poporului creştin, care s-a născut prin Iisus Hristos, după cum s-a născut poporul evreu prin strămoşii lui Iosif.

Traian DORZ, Certege 1988