Ce spune Părintele Iosif

„Ţin deci să o spun cu apăs: Oastea Domnului este a Domnului, şi Conducătorul ei – Cel Nevăzut – este Domnul, Cel care a pornit-o la drum!
Şi acum, să vedem cum stăm cu conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului! Cine sunt şi cine pot fi conducătorii văzuţi ai Oastei Domnului?
Spun adevărat că tremur sub greutatea acestei întrebări. O mare şi grea răspundere sufletească apasă pe toţi cei ce sunt şi vor să fie conducătorii şi îndrumătorii acestei Mişcări. Eu, clipă de clipă, tremur sub greutatea acestei răspunderi. Domnul mi-a încredinţat o Lucrare şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva, prin unele îndrumări greşite, să încurc mersul acestei Lucrări. Domnul mi-a încredinţat un „vin” curat, şi tremur sub teama şi răspunderea ca nu cumva să bag „apă” în el şi să-l slăbesc.
Sub greutatea acestei răspunderi voi preciza următoarele: îndrumător şi conducător al Oastei Domnului poate fi numai un ostaş al Domnului, adică numai unul care trăieşte în regulile şi rânduielile acestei Mişcări; oricine ar fi acesta.
Din toate părţile, ni se spune că preoţii trebuie să fie îndrumătorii şi conducătorii Oastei Domnului. Foarte bine! Domnul Însuşi a ales un preot prin care a pornit această Mişcare. Preoţii sunt cei mai indicaţi a sta în fruntea Mişcării; a o îndrepta în căile cele bune şi a o feri de alunecări. Însă cu o condiţie: preotul însuşi să fie atras în curentul acestei Mişcări! El însuşi să fie în fruntea luptei ca un brav şi însufleţit ostaş al lui Hristos! | Continuare »

Iată că noul an debutează cu grăbite schimbări.
Cine, ce anume grăbeşte schimbarea aceasta? Parcă cineva trebuie să încheie o urgentă dare de seamă…

Dragi fronturi ostăşeşti, către voi se îndreaptă aceste rânduri… Deși mă tem că mulţi dintre fraţii mei le vor ocoli datorită semnatarului lor, care face parte din grupul de fraţi consideraţi lepădaţi, eliminaţi din Oaste.
Vă rog cu durere de moarte, nu vă opriţi la persoana care spune, ci deschideţi ochii la ceea ce se spune şi, ascultându-vă propria conştiinţă, răspundeţi la următoarea întrebare: Voi, fraţii mei, cum era Lucrarea Oastei atunci când aţi cunoscut-o? Ultimile adunări de la Bacău şi Comăneşti sunt tocmai dovada unui derapaj nimicitor pentru care cineva va trebui să răspundă amar în faţa lui Dumnezeu. Fac apel și la cei care au participat la cele nouă Sărbători literare: Aşa am cunoscut noi Oastea? Ne-amintim cu drag acele sărbători. Acolo nu am învăţat numai elemente de prozodie sau note muzicale, ci mai ales cum să devii ostaş lucrător prin creştere duhovnicească.
Predica de la Bacău, mai întâi: https://www.youtube.com/watch?v=NUB_au08QkI.
Începe după minutul 3:35:00 şi DEFORMEAZĂ cu bună ştiinţă tot specificul curat şi sfânt al Oastei Domnului. Şi mulţi fraţi ostaşi prezenţi acolo, sau de prin ţară, sau răspândiţi prin diaspora, ascultă orbeşte, crezând că veteranii din ţară care acceptă această stare de lucruri, chiar îşi şi dau acordul tacit pentru ea, aceşti tineri formându-se intenţionat şi ireparabil, din start greşit. | Continuare »

Paranteză

Paranteză

Traian Dorz

Un lucru central în toată publicitatea aceasta din ziare împotriva mea este învinuirea că eu mă autointitulez conducătorul pe ţară al Oastei Domnului şi că pretind acest titlu.
Din toate învinuirile nedrepte care mi se aduc, aceasta este însă învinuirea cea mai nedreaptă şi cea mai neadevărată.
Am spus de la începutul acestor mărturisiri ce origine săracă, în toate privinţele, am avut. Ce nepregătit şi ce slab am fost şi sunt, ce nevrednic pentru orice funcţie de conducător m-am socotit şi mă socotesc eu însumi, mai ales într-o lucrare duhovnicească atât de uriaşă şi de sfântă cum este Oastea Domnului. Când rostesc numele acestei Lucrări sfinte, eu totdeauna mă cutremur, gândindu-mă cu frică la Dumnezeul cel Atotputernic care este Împăratul acestei Oştiri divine, la Domnul Iisus Hristos, care este Conducătorul ei. Şi la Duhul Sfânt, Care este Îndrumătorul ei puternic şi adevărat… Cum atunci să îndrăznesc eu, un praf şi o nimică, să mă ridic din genunchi şi din pulberea pământului unde sunt – şi să-mi închipui că aş putea – nu eu să pretind, dar nici că alţii ar putea să mă numească sau să mă creadă un conducător al acestei dumnezeieşti Lucrări? Aceasta ar fi o închipuire peste măsură de vinovată. Oastea Domnului nu a avut niciodată un alt conducător, decât pe Domnul Iisus Hristos. Ea este a Lui, fiindcă El a răscumpărat-o, El a adunat-o, El o conduce şi El o va purta şi în viitor cu biruinţă şi putere, până îşi va împlini voia Sa şi planul Său cu ea, atât pe pământ, cât şi în cer. Îndrumătorul şi Ocrotitorul ei este acum Duhul Sfânt, Cel căruia i-a încredinţat-o Domnul ei când a zis: „Nu vă voi lăsa orfani. Vă voi trimite pe Mângâietorul, Duhul Adevărului, Care va fi cu voi, Care vă va călăuzi în toate lucrurile şi vă va aduce aminte de tot ce v am spus Eu…”. | Continuare »

„Aşa vorbeşte Domnul: «Staţi în drumuri, uitaţi-vă şi întrebaţi care sunt cărările cele vechi, care este calea cea bună: umblaţi pe ea şi veţi găsi odihnă pentru sufletele voastre!» Dar ei răspund: «Nu vrem să umblăm pe ele!»
Am pus nişte străjeri peste voi: «Fiţi cu luare-aminte la sunetul trâmbiţei!» Dar ei răspund: «Nu vrem să fim cu luare-amin­te!» (Ier. 6, 16-17)

În Ziua Crucii, 14 septembrie, 1986, mă găseam la fratele Moise din Arad, în drumul de la unii fraţi spre alţii… Mă simţeam mai rău încă de mai înainte cu câteva zile, în urma prea marilor eforturi şi oboseli pe drumuri, prin frig şi înghesuială, după multe nopţi nedormite şi lungi stări de vorbă pentru aplanarea frământărilor şi a neînţelegerilor care bântuiau încă în unele părţi. Şi pentru deplina armonie de care aveam nevoie cât mai urgent.
Dar în noaptea şi în dimineaţa acestei zile mi-a fost foarte rău. O criză îndelungată de inimă m-a ţinut tot timpul în sufocări, palpitaţii şi ameţeli. Când voiam să mă ridic din pat, mă clătinam gata să cad în toate părţile. Capul mă durea şi îmi vuia puternic. Un ţiuit metalic strident îmi asurzea urechile… Eram ca un om mort de beat care nu se mai poate ţine pe picioarele lui – aşa cum mă simţeam în ultimele zile în închisoarea de la Satu Mare. | Continuare »

Atât de mult…

Atât de mult,
atât de mult,
atât de mult, atât
iubit-a Dumnezeu, iubit-a lumea asta-ncât
Şi-a dat pe Singurul Său Fiu,
ca toţi câţi cred aşa
să nu se piardă,
ci să aibă-n veci viaţa Sa.

Atât de mult, atât de mult,
Părinte-Ţi mulţumim,
că Vestea Bună ai făcut
şi noi s-o auzim!

Atât de mult,
atât de mult
El ne-a iubit, c-a dat
pe Fiul Său,
ca noi, crezând,
să ştim că ne-a iertat…
O, fii slăvit,
Te preamărim, Părinte Preaiubit!
O, fii slăvit,
Îţi mulţumim, Iisus cel Răstignit!

Atât de mult, atât de mult,
Iisuse-Ţi, mulţumim
că Harul Tău, Tu ai făcut
ca şi noi să-L primim.

Traian DORZ

Acatistul Botezului Domnului

Troparul Botezului Domnului, glasul 1:
În Iordan botezându-Te Tu, Doamne, închinarea Treimii s-a arătat; că glasul Părintelui a mărturisit Ție, Fiu iubit pe Tine numindu-Te; și Duhul în chip de porumbel a adeverit închinarea Cuvântului. Cel ce Te-ai arătat, Hristoase Dumnezeule, și lumea ai luminat, slavă Ție.

Condacul 1
Pe Tine, Împăratul cerului și al pământului, Luminătorul nostru, văzându-Te în Iordan, botezat de robul Tău, cerurile s-au înfricoșat și tot pământul s-a înfiorat, îngerii s-au mirat și toată făptura s-a bucurat. La păcătoși și la vameși ai venit ca să speli cu ape păcatele oamenilor. Iar noi, nevrednicii, cu mulțumire Îți cântăm: Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce în Iordan Te-ai botezat și lumea întreagă ai luminat, slavă Ție!
Icosul 1
Veniți în grabă astăzi, puteri îngerești, văzând pe Stăpânul Hristos, venit la repejunile Iordanului să curețe păcatul lui Adam, și cunoscând dumnezeiasca taină, cu frică proslăviți marea Sa coborâre, că Dumnezeu S-a făcut om și neștiind de păcat vine ca un Miel al lui Dumnezeu să ridice păcatele la toată lumea. Pentru aceasta, cei ce proslăviți dumnezeiasca arătare a lui Hristos, cântați Lui, ca și la Betleem, aceste laude:
Slavă Ție, Fiul lui Dumnezeu, că din cer de la Tatăl ai venit în această lume;
Slavă Ție, Dumnezeule Cel Preaînalt, Care Te-ai coborât chiar până la chipul de rob; | Continuare »

La Botezul Domnului

La Botezul Domnului, Duhul în chip de porumb S-a arătat. Botezul Domnului este şi praznicul Duhului Sfânt. Câţi însă cunosc cu adevărat pe Dumnezeu-Duhul Sfânt? Trăim un creştinism ce şi-a pierdut puterea, tocmai fiindcă lipseşte din el „porumbelul“ Duhului Sfânt.
Cred oamenii într-un Dumnezeu, ştiu cum S-a născut şi cum a murit Iisus Hristos, dar n-au pe Duhul Sfânt prin Care se revarsă în lume şi în suflete darurile cerului de Sus. Voi spune o asemănare.
Soarele ne dă lumină, căldură şi viaţă. Fără darurile lui, pământul şi oamenii s-ar prăpădi. Dar acest dar al soarelui ni se dă nouă prin atmosferă. Pământul e înconjurat de un strat de aer de 8-9 mii de kilometri. Acest strat de aer, această atmosferă, preface razele soarelui în căldură, lumină şi viaţă. Atmosfera restrânge razele soarelui şi le preface în lumină şi căldură potrivită. Atmosfera ne dă şi ploaia cea binefăcătoare. Fără de această atmosferă n-ar putea trăi pe pământ nici un vierme şi nici un fir de iarbă. Dacă n-ar fi stratul de aer, ziua soarele ar arde tot, iar noaptea ar îngheţa tot. Pământul nostru ar fi o lume pustie şi fără viaţă, aşa cum e luna.
Sunt planete care n-au atmosferă. Spun astronomii că cele mai multe planete n-au atmosferă. Ele sunt nişte lumi pustii şi fără viaţă. Soarele luminează şi pentru ele, dar n-au atmosferă care să le prefacă acest dar în viaţă.
Ce minunată icoană este această rânduială a firii şi pentru rânduiala cea tainică a mântuirii sufletului!

Părintele Iosif Trifa, fragment din Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an

Rugăciune către Sfântul Serafim

O, preasfinte Cuvioase și de Dumnezeu purtătorule Părinte Serafim, caută din slava ta cea de sus către noi cei smeriți și neputincioși, împovărați cu multe păcate, care cerem de la tine ajutor și mângâiere. Apropie-te de noi cu inima ta cea plină de bunătate și ajută-ne ca să păzim fără de prihană poruncile Domnului, să ținem cu tărie credința ortodoxă, cu sârguință să-I aducem lui Dumnezeu pocăință pentru păcatele noastre în evlavie creștinească, cu harul bine să sporim și să fim vrednici de ajutorul și mijlocirea ta pentru noi înaintea lui Dumnezeu. O, Sfinte al lui Dumnezeu, Serafime, auzi-ne pre noi, cei ce cu credință și cu dragoste ne rugăm ție și nu ne trece cu vederea pe noi, cei ce avem nevoie de ocrotirea ta. Acum și în ceasul sfârșitului nostru ajută-ne și apără-ne cu rugăciunile tale de săgețile cele pline de răutate ale diavolului, ca să nu ne stăpânească puterea lui ci, cu ajutorul tău, să ne învrednicim a moșteni fericirea lăcașurilor Raiului. Căci în tine ne punem astăzi nădejdea, Părinte milostive, fii pentru noi cu adevărat călăuză spre mântuire și adună-ne la lumina cea neinserată a vieții veșnice prin mijlocirea ta cea bineplăcută, la Tronul Sfintei Treimi, ca să slăvim și să cântăm împreună cu toți Sfinții Numele cel vrednic de închinare, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, în vecii vecilor. Amin.

LUMINA CHEMĂRII MÂNTUITOARE

Un fragment din vorbirea fratelui Traian Dorz de la o adunare – ianuarie 1982

(…) Din toată inima mulţumim Domnului şi Dumnezeului nostru pentru fiecare prilej pe care nu i-l dă când doi sau trei putem să ne întâlnim împreună în Numele Lui, să ne îmbărbătăm, să ne îndemnăm la dragoste şi la fapte bune, după sfânta Sa poruncă şi după Cuvântul Său cel Sfânt.
Cu atât mai mult în prilejurile deosebite, cum e cel de astăzi, când Dumnezeu ne dă, împreună cu bucuria revederii noastre, şi fericita ocazie de a ne aduce aminte de unele dintre cele mai însemnate datorii şi binecuvântări pe care ni le-a rânduit nouă Dumnezeu.
Am fost şi între fraţii din noaptea Domnului şi am dorit şi împreună cu ei să ne amintim că, la sărbătoarea aceasta, se împlinesc 59 de ani din noaptea minunată când a strălucit şi peste câmpiile patriei noastre lumina care a strălucit peste câmpiile Betleemului atunci când, de sus de la Dumnezeu, îngerii aducători de veste bună au spus păstorilor care vegheau: „Bucuraţi-vă! Vi S-a născut un Mântuitor, Care este Hristos Domnul!”. Vestea aceasta fericită a adus lumina şi a adus bucuria şi fericirea tuturor celor care, de atunci şi până astăzi, au avut ochii deschişi să vadă această lumină şi au avut sufletul deschis să o primească. Şi şi-au deschis viaţa, fiinţa şi puterea lor pentru a urma lumina aceasta şi îndemnul care a venit o dată cu ea. | Continuare »

Fuga-in-Egipt-4… Domnul nostru Iisus Hristos a venit în lume pentru a fi Lumina lumii şi Mântuitorul oamenilor. De la începutul vieţii Sale pământeşti din Betleem până la sfârşitul acestei vieţi în Ierusalim, El n-a încetat a fi şi a lucra zi de zi şi pas de pas pentru această slăvită şi dumnezeiască menire. Din orice loc în care a ajuns, Domnul Iisus a vestit lumina şi a lucrat mântuirea.
Dacă a fost primit pentru o zi într-o casă, dacă I S-a dat pentru un ceas o luntre, dacă S-a oprit pentru o noapte într-o grădină – El toate le-a pus în slujba misiunii cereşti pentru care venise pe pământ…

Peştera care Îi adăpostise Naşterea Sa nu I-a putut folosi Domnului ca adăpost decât un timp foarte scurt. El a trebuit să părăsească Betleemul pentru totdeauna. S-a oprit mai târziu în Nazaret, unde locuia bunul Iosif, cel folosit de Dumnezeu pentru ocrotirea Pruncului Sfânt. Dar tot pentru o scurtă vreme. Curând a fost alungat şi de acolo… După moartea bunului Iosif, Pruncul Sfânt şi Mama Lui nu mai aveau acolo pe nimeni, decât o cetate vrăjmaşă, prin mâinile căreia diavolul va căuta să facă acelaşi lucru ca prin mâinile lui Irod: mereu, să-L omoare pe Iisus (Lc 4, 29). Atunci Iisus şi Mama Lui s-au mutat pentru o altă vreme scurtă în Capernaum, la sora Mamei Lui, Maria, nevasta lui Cleopa (In 19, 25) – şi au locuit o vreme acolo (Mt 4, 13). | Continuare »

în lectura autorului Traian Dorz

…Lumea aceasta pe care a iubit-o Dumnezeu atât de mult, lumea aceasta pe care a răscumpărat-o Hristos cu preţul atât de mare al Sângelui Său sfânt, lumea aceasta se leapădă acum pe faţă şi în chip aşa de vinovat de către Hristos, Dumnezeul şi Mântuitorul ei şi se lipeşte atât de desfrânat de satana, vrăjmaşul lui Dumnezeu, care I-a luat locul lui Iisus în casa Lui, locul lui Dumnezeu în moştenirea Sa, locul Duhului Sfânt în lăcaşul Său, scoţând afară pe Dumnezeu şi spunându-I: „Tu nu mai ai loc aici!”.
Scumpii mei fraţi şi surori, iată gânduri la care trebuie să medităm adânc fiecare dintre noi. Şi, cu prilejul acestei sărbători, să învăţăm de la îngeri cât să fim de curaţi. Şi de la păstori, cât să fim de veghetori. Şi de la magi, cum să ostenim de credincioşi pentru aflarea Mântuitorului. Dar şi mai mult să învăţăm de la Simeon cum să-L aşteptăm cu o viaţă sfântă, temătoare de Dumnezeu şi cu o nădejde neclintită şi puternică, iubitoare şi trează, fierbinte şi mereu proaspătă, până ce-L vom vedea, până ce-L vom întâmpina, până ce se va striga: „Binecuvântat este cel care vine! Osana, Împăratul şi Dumnezeul nostru!”. Căci El, Iisus Cel ce vine, va veni în ceasul în care nu ne gândim şi răsplata Lui va fi nebănuită şi strălucită pentru toţi acei care L-au iubit şi L-au aşteptat în curăţie.

LUMINA CRĂCIUNULUI

„Astăzi vi S-a născut Mântuitorul!”, a sunat vestea cea îmbucurătoare a îngerilor. Se bucură oare toţi oamenii de această veste şi oare să fie toţi oamenii fericiţi?
Un domn bătrân care şade în scaunul său moale lângă fereastra locuinţei sale de la primul etaj, fereastră ce dădea spre piaţă, după cum se vede, nu se poate bucura. El oftează din când în când cu greu şi aruncă priviri supărate spre învârteala din piaţă, unde sunt oferite fel de fel de lucruri spre vânzare, fiindcă a doua zi are să fie Crăciunul.
Un copilaş se uită atent la toate şi, în bucuria sa, îşi aruncă şapca în sus, strigând:
– Uraa! Mâine e Crăciunul!… Bucuraţi-vă toţi cu mine!
– Prostie… mornăi domnul cel bătrân. Şi-şi întoarse faţa dinspre fereastră.
Însă după câteva momente, se uită din nou afară şi observă cum o mamă bătrână ce se sprijinea de braţul unui tânăr (probabil fiul ei) s-a oprit înaintea unei gherete, de unde cumpără nişte jucării. Apoi au ales împreună un brad mic şi frumos, pe care tânărul îl luă pe umăr şi amândoi părăsiră piaţa, cu feţele fericite.
Domnul cel bătrân îşi ascunse faţa în palme şi mornăi cu glas înăbuşit:
– O, de-aş fi şi eu atât de fericit! | Continuare »

O serbare religioasă pentru deţinuţi

Traian DORZ, HRISTOS – MĂRTURIA MEA

… Noi, la Beiuş, luasem din timp toate aceste măsuri, iar în ziua a treia de Crăciun [1947], după cum hotărâsem cu toţii, ne-am întâlnit din toate satele înconjurătoare la şcoala primară din Beiuş. De acolo ne-am împărţit în două grupuri. Unii cu coşurile lor pline de hrană şi cărţi au luat-o spre spital, unde trebuia să se împartă câte doi în fiecare salon, să stea de vorbă cu fiecare bolnav şi să-i lase fiecăruia câte un dar de hrană trupească şi alt dar de Biblii şi diferite alte cărţi.
Un alt grup, cel mai mare, urma să mergem în închisoare, fiindcă acolo era o şi mai mare nevoie.
Directorul închisorii, cu care luasem din timp legătura, dăduse deja dispoziţia ca toţi deţinuţii să fie adunaţi în jumătate din marea sală de întruniri a închisorii, iar în cealaltă parte ne-am aşezat noi. Între grupul nostru şi deţinuţi erau aşezaţi vreo zece gardieni, spre a păstra ordinea.

A început programul nostru cu o rugăciune zguduitoare pe care toţi au însoţit-o cu multe lacrimi – împrejurarea aceasta fiind cu totul deosebită. Bieţii oameni nefericiţi se agăţau de Dumnezeu cu toată disperarea sufletului lor… | Continuare »

Tuturor vizitatorilor comorinemuritoare.ro
vă dorim ca Sărbătorile Naşterii Domnului Iisus
să le petreceţi în starea pe care o dă bucuria aşteptării venirii Lui
acum ca Prunc nou-născut  şi, în curând, ca Mire!

Un An Nou cu pace şi cu împliniri duhovniceşti!

DUMINICA DINAINTEA NAŞTERII DOMNULUI (A SFINŢILOR PĂRINŢI DUPĂ TRUP AI DOMNULUI)

Părintele Constantin Galeriu

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin!
Dreptmăritori creştini în Sfânta Biserică a Domnului nostru Iisus Hristos! Toate praznicele dumnezeieşti: Crăciunul (Naşterea Domnului), Învierea, Înălţarea Sfintei Cruci, toate au înainte şi după sărbătoare, o pregătire a sărbătorii, care te face să înaintezi către ea, să trăieşti acel moment suprem al ei şi apoi să creşti în ea, să creşti din sărbătoare.; sărbătoarea înţeleasă ca un eveniment dumnezeiesc, un fapt al lucrării lui Dumnezeu în opera Sa pentru ca lumea neîncetat să se înrădăcineze în acest fapt dumnezeiesc şi să crească aşa ca dintr-o rădăcină, să se împlinească şi să meargă din desăvârşire în desăvârşire, neîncetat, cum spune dumnezeiescul Pavel: “Să meargă din slavă în slavă”, în acest orizont divin, însorit. Pregătirea naşterii Domnului, a faptului unic în creaţie, în care Dumnezeu coboară la om şi în lume pentru ca pe om şi lumea întreagă să înalţe la dumnezeire, să-l îndumnezeiască pe om.
Acest act unic al istoriei îl mărturiseşte Evanghelia, şi facă Domnul, întreaga lume, omenire, să se îndrepte spre Evanghelie, căci ea este unică. Toate religiile să trăiască acest dar al Dumnezeirii, al coborârii lui Dumnezeu la noi!
Şi, Doamne, cât de negrăit va descrie, şi câtă înţelepciune divină, înţeleasă şi mai puţin înţeleasă de noi, ne pregăteşte Dumnezeu pentru a trăi taina întrupării Sale, taina prin care El, Părintele Ceresc trimite pe Fiul Său din veci, Dumnezeu din veci, să se facă om! Omul creat după chipul Lui din veci, dar făptură. Deci El, Fiul lui Dumnezeu, să se întrupeze în făptură!…Şi ne descrie Evanghelia de astăzi legătura Fiului lui Dumnezeu devenit om, cu întreg neamul Lui, cu cele două genealogii (cum se numesc în Scripturi). Ce înseamnă o genealogie? | Continuare »

DE CE NU EŞTI CINSTIT?

Traian DORZ

De ce nu eşti cinstit, – de ce
n-ai DA cu DA şi NU cu NU,
de ce spui TU, când ALTUL e,
de ce spui ALTUL, când eşti TU!

De ce nu ZICI cum şi GÂNDEŞTI
sau, dacă zici, gândeşte-aşa,
de ce faci DA, când NU – grăieşti,
de ce faci NU, când tu spui DA!

Nelegiuit e-n veci acel
ce face DA, când zice NU,
acesta-i un satanic fel
– vezi, nu cumva să-l ai şi tu!
Acesta-i omul fariseu,
făţarnic în umblarea sa,
cel mai urât lui Dumnezeu,
când spune NU – şi face DA.

„SĂ ZICI CA EI, – gândeşte el
apoi, ce-ţi pasă, fă ca tu”,
– dar blestemat e-n veci acel
ce spune DA, când face NU.

…Tu, frate, umblă credincios,
cu Nu şi NU – cu DA şi DA,
căci Viu şi Sfânt este Hristos
şi El îţi va plăti aşa!…

FAŢA ŞI FĂŢĂRNICIA

1. Faţă are omul cinstit; făţărnicia o are omul fără cinste.
Nici copiii nu te mai cred dacă tu doar zici, dar nu faci.
Dacă îi înveţi într-un fel, dar ei văd că tu nu faci cum spui, ci faci altfel, toţi te vor socoti un mincinos. şi nici unul nu-ţi va mai da ascultarea lui de bunăvoie şi cu bucurie.
Şi cine face răul merită să fie dispreţuit.

2. Dacă se va vedea la tine nepotrivire între vorbă şi faptă,
între ce zici că eşti şi ce văd că faci,
nici cei mai neştiutori oameni nu te vor crede.
Atunci cum să te mai creadă oamenii care judecă, văzând că tu propovăduieşti într-un fel, dar faci într-altul?

3. Cum să mai creadă oamenii cuvântul tău despre înfrânare, când ei văd că tu eşti un desfrânat – în mâncare, în băutură şi în celelalte?
Cum să asculte vorba ta despre sfinţenie, când ei văd la tine nelegiuire în purtarea ta şi în familia ta?
Înainte de a mătura curtea vecinului, caută să faci curată curtea ta. | Continuare »

FĂŢARNICUL

Ar trebui-nsemnat pe frunte, ca să-l cunoască toţi,
la rând,
dar oile şi porumbeii, şi boii, mai ales, oricând,
căci pe fiinţele acestea le-nşală şi le vinde el
cu vorbe dulci şi prefăcute,
cu duh ascuns
şi gând mişel.

O, cei curaţi ca porumbeii
şi blânzi ca boii cei smeriţi,
de cel făţarnic totdeauna vă depărtaţi
şi vă feriţi!
Trăind din prefăcătorie, e şi primejdios, şi crud
şi va-nşela întotdeauna pe câţi îl cred
din câţi l-aud.
Căutând câştig în lumea asta –
şi-n cealaltă necrezând –
el predică mai iute iadul decât pe Dumnezeu,
oricând.
Vorbind mai mult despre Satana
decât de Crucea lui Hristos,
el creşte frica, nu credinţa,
căci el din frică ia folos. | Continuare »

Traian Dorz, Meditaţii la Apostolul din Duminica a 27-a după Rusalii

Două lucruri se văd dintr-o dată la un ostaş gata de luptă: puterea şi frumuseţea lui.
Puterea se vede din hotărârea lui lăuntrică, iar frumuseţea din înfăţişarea lui dinafară.
Puterea se vede din toate mădularele lui, iar frumuseţea din toate veşmintele sale.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată bătrân şi niciodată slăbănog în starea sa lăuntrică. Şi nu trebuie să apară niciodată dezordonat şi zdrenţăros în înfăţişarea sa dinafară.
Un ostaş nu trebuie să apară niciodată nepregătit şi negata. Chiar când este în repaus, chiar când este în odihnă, ori în călătorie – ostaşul trebuie să arate o înfăţişare totdeauna ordonată şi disciplinată, curată şi îngrijită, dovedind puterea şi frumuseţea tinereţii şi a curajului său.
Numai astfel el va face cinste Împăratului său, patriei sale şi unităţii din care face parte.

Cel dintâi lucru despre care spune Cuvântul Domnului că trebuie să se vadă la un ostaş al lui Hristos este mijlocul încins şi pieptul apărat.
Centura Adevărului şi platoşa neprihănirii sunt primele dovezi şi condiţii ale puterii şi frumuseţii. Ale puterii care stă în adevăr şi ale frumuseţii care stă în neprihănire.
Puterea noastră stă în încrederea noastră pe învăţătura dreaptă, prin care ni se întemeiază credinţa noastră în Dumnezeul nostru şi în Mântuitorul nostru Iisus Hristos.
Această centură care ne încinge şi întăreşte mijlocul nostru este puterea rezemării noastre pe Adevăr, adică pe învăţătura evanghelică lăsată Bisericii noastre vii şi sfinte. | Continuare »

Oastea Ta, Iisuse, va urma plăcut
calea rânduită ei de la-nceput;
fie şi-nainte ca-n trecut de grea,
ea până la capăt calea-şi va ţinea.

Fii mereu, fii mereu, fii mereu,
Mare Dumnezeu, cu oştirea Ta,
oricât va lupta – să învingă,
să învingă ea, să învingă ea!

Prima-nvăţătură şi credinţa ei
le-a ţinut curate prin toţi anii grei;
nici în suferinţe, nici în ispitiri
n-a călcat cuvântul primei ei iubiri.

Zestrea ei de lacrimi şi cântări i-a fost,
prin atâtea lupte, steag şi adăpost; | Continuare »

Ca ceea ce din pruncie jertfă fără prihană te-ai adus lui Dumnezeu, prin fapta bună, Filotee preafericită, Celui ce din pântecele maicii tale te cunoştea pe tine, ceea ce te-ai arătat podoaba fecioarelor şi locuitoarea cămării celei de nuntă, vrednică eşti de laudă! Pentru aceasta cântăm ţie : Bucură-te, Filotee, fecioară prealăudată! (Condacul 1)

Această frumoasă stâlpare, aducătoare de roade vrednice de împărăţia cerurilor, Sfânta Filofteia fecioara, s-a născut în marea cetate Târnova, din părinţi creştini, bulgari cu neamul, lucrători de pământ cu meşteşugul şi simpli cu cunoştinţa. Maică-sa s-a mutat la Domnul după ce copila a ajuns în vârsta cea primitoare de învăţăturile faptei bune şi după ce a semănat în inima şi în sufletul ei cel bun seminţele faptelor bune ale fecioriei şi ale milosteniei, că din rod se cunoaşte pomul.
Iar copila rămânând orfană de maica ei cea firească şi având în inima ei întipărite învăţăturile ei, a început a lucra cu osârdie faptele bune cele începătoare, înţelepţind-o Duhul Sfânt, adică: a merge la biserică, a asculta dumnezeieştile Scripturi cu luare aminte, a posti, a păzi neîntinată fecioria cea trupească şi cea sufletească, a milui pe cei săraci, a sătura pe cei flămânzi, a adăpa pe cei însetaţi şi a îmbrăca pe cei goi. Îşi împodobea cu acestea candela sufletului ei, îşi agonisea untdelemn în vasele ei şi se gătea către intrarea în cămara de Mire cea cerească, ca fecioarele cele înţelepte. Toate faptele bune le săvârşea copila cu statornicie şi cu răbdare, nebăgând în seamă ispitele şi necazurile cele de la urâtorii binelui, aşa precum grăieşte Scriptura: „Gătitu-m-am şi nu m-am tulburat a păzi poruncile Tale”. Dar, fiindcă fapta bună totdeauna este pizmuită de cei răi, n-a fost cu putinţă să nu pătimească şi sfânta mii de ispite, până şi moarte mucenicească.
Şi iată cum: după ce a murit mama sfintei, tatăl ei şi-a luat altă soţie şi fiindcă mai totdeauna se întâmplă că mamele vitrege nu iubesc pe fiicele ce nu sunt ale lor, aceasta s-a întâmplat şi fericitei. Că mama vitregă văzându-i milostivirea şi alte fapte bune ale ei, îndemnată fiind de diavolul, urâtorul binelui, îi făcea necazuri neîncetate, bătând-o şi pârând-o tatălui ei şi pornindu-l spre mânie. De multe ori văzând fericita pe săraci şi pe flămânzi, biruită de milostivire îşi da hainele ei şi le împărţea din bucatele pe care mama vitregă i le da să le ducă la ţarină, tatălui ei.

Pentru fapta aceasta a ei de multe ori el o bătea fără milă până ce, în cele din urmă şi moarte a pătimit din mâinile tatălui ei.

Mergând ea după obicei în toate zilele să ducă bucate tatălui, care era cu plugul la ţarină, şi ieşindu-i înainte săracii şi flămânzii, că ştiindu-i milostivirea şi aşezarea sufletului cea iubitoare de săraci, de-a pururea îi ieşeau înainte cerându-i milostenie, şi ea neavând altceva să le dea, le împărţea din bucatele ce le ducea tatălui său, şi îi hrănea. Aceasta făcând-o de multe ori, şi tatăl ei rămânând flămând, a certat pe femeia sa, care l-a încredinţat că trimite totdeauna bucate de ajuns, încă şi de prisos. Şi diavolul a pus în mintea lui să pândească pe fericita ca să vadă ce face cu bucatele. | Continuare »

Traian_Dorz_01Tot în acest an [1983], prietenul scriitor Ştefan Doncea mi-a adus în mai multe rânduri nişte scurte scrisori de la poetul Nichita Stănescu, unul dintre cei mai înzestraţi poeţi (de acum) ai ţării noastre. Nichita Stănescu era grav bolnav şi cineva îi dusese cartea noastră de poezii „Cântări Nemuritoare“ şi se vede că, citindu-le, a fost foarte mişcat, că mi-a scris, dictând soţiei sale, o scrisoare de mulţumire, încheind cu cuvintele: „În ceasurile de înălţare sufletească, nu uita nici de zbuciumul sufletului meu…“
Mi-a mai trimis câteva din cărţile sale, cu autograf şi de asemenea unele reviste cu poeziile şi fotografiile sale. I-am mulţumit adânc mişcat sufleteşte, atât în scris, cât şi verbal prin Ştefan Doncea, care era un apropiat admirator al lui.
Tot prin Ştefan Doncea mi-a sugerat Nichita Stănescu în 1983 ideea unei selecţii din poeziile mele, care să poată apărea la o editură de stat de aici din ţară. Însufleţit de acest gând, mi-a şi trimis un cuvânt de prezentare pentru viitorul volum, pe care, spunea el, nu ştiu dacă eu îl voi mai apuca, dar vreau să-l întâmpin cu o „Inscripţie pe un pridvor“. El a dictat această inscripţie lui Ştefan Doncea şi a semnat-o doar cu câteva zile înainte de moartea lui: „Azi, 7 decembrie 1983“. O păstrez şi azi în original.
Despre această idee mi-a vorbit şi părintele profesor Dumitru Stăniloae din Bucureşti, scriind şi dânsul, cu întâmpinare, câteva rânduri pentru frontispiciul ei. Şi tot aşa şi prietenul meu, poetul Ioan Alexandru. Le păstrez şi pe acestea, ambele în original. Dar cartea care poartă pe frontispiciul ei semnăturile acestor trei mari luceferi de pe cerul scrisului nostru contemporan n-a mai putut apărea nici azi. Ea cuprinde cinci sute de poezii care, am crezut eu că ar fi dintre cele mai alese pe care le-am scris. Şi aşteaptă o zi prielnică să-şi poată lua zborul spre zările sufletelor care o doresc.
– Ce facultate ai făcut? Ce şcoală ai? m-au întrebat în câteva rânduri mulţi dintre cei care mi-au citit cărţile ori au discutat cu mine.
– Ce să vă spun? le răspundeam simplu şi apoi tăceam. | Continuare »

Sf-Filofteia-1

În calendarul sfinţeniei creştine, la 7 decembrie, este pomenită Sfânta Muceniţă Filofteia, ale cărei moaşte se găsesc de şapte veacuri la Curtea de Argeş. După anumite ştiri privitoare la viaţa ei, aflăm că s-a născut pe la începutul veacului al XIII-lea în oraşul Târnovo, care pe atunci era capitala „imperiului romano-bulgar“ întemeiat şi condus o vreme de fraţii Petru şi Asan, români de neam. I s-a dat din botez numele Filofteia, care în greceşte înseamnă „iubitoarea de Dumnezeu“, lucru pe care îl va dovedi cu fapta în cursul scurtei sale vieţi pământeşti. Se spune că şi mama viitoarei sfinte era româncă de neam din sudul Dunării şi o femeie foarte evlavioasă. De la ea a deprins prunca Filofteia dragostea de Dumnezeu şi de aproapele, faptele de milostenie, rugăciunile şi postul şi alte virtuţi care trebuie să împodobească sufletul unui adevărat creştin. Fiind copilă încă, Dumnezeu a chemat la Sine pe vrednica sa mamă, rămânând astfel orfană. Cu încredere în Dumnezeu, a rămas în casa părintească, respectând toate cele ce învăţase de la mama ei, trăind mai mult pentru Hristos şi pentru cei aflaţi în suferinţă.

Dar după o vreme, tatăl ei s-a recăsătorit, luându-şi o femeie cu o viaţă cu totul diferită de cea a primei sale soţii. Era firesc atunci ca aceasta femeie să n-o iubească pe Filofteia, obisnuită cu rugăciunea, cu postul şi cu mila faţă de aproapele. Drept aceea, s-a pornit cu multă ură împotriva acesteia, mai ales când se ducea la biserică sau când se ruga şi făcea fapte de milostenie. În acelaşi timp, căuta să întărâte şi pe tatăl blândei copile împotriva ei. Dar toate vorbele de ocară, bătăile şi muncile la care o punea tatăl şi mai ales mama ei vitregă, n-au putut s-o abată de la virtuţile care îi împodobeau sufetul, mai ales de la faptele milosteniei. În inima ei se întipăriseră cuvintele Mântuitorului: „Fericiţi cei milostivi, că aceia se vor milui“ (Matei 5, 7), dar mai ales cuvintele pe care le va spune El la dreapta judecată: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu şi moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine“ (Matei 25, 34-36). | Continuare »

SĂ CEREM LUMINA!

O vorbire a fratelui Traian Dorz, de la o adunare

În Numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
Pentru că duminica aceasta este o duminică aşa de însemnată, pentru că în această duminică a fost o Evanghelie aşa de minunată, pentru că această Evanghelie aşa de minunată cuprinde în ea însăşi istoria lumii, istoria omenirii, istoria fiecăruia dintre noi, e bine să ţinem minte acest mare şi sfânt adevăr. Şi, după ce şi această zi fericită se va sfârşi – că toate zilele se sfârşesc –, să cugetăm adânc asupra acestor lucruri auzite astăzi. Ele să ne fie nouă o aducere aminte plăcută şi nişte învăţături din care să tragem totdeauna sfătuirea cea bună, îndrumarea cea sănătoasă de care fiecare dintre noi avem nevoie în drumul celorlalte zile, în care nu vom avea astfel de prilejuri. În care numai aducerea aminte a celor petrecute astăzi ne va mai putea aduce în inimă mângâiere, bucurie şi înviorare sufletului nostru.
Şi, pentru că această Evanghelie conţine aşa de mult, am dori s-o mai citim o dată, cu toţii împreună, şi să gândim ceva mai adânc şi ceva mai apăsat fiecare dintre noi la starea sa sufletească cu privire la înţelesul acestei sfinte Evanghelii. Pentru că adevărat este Cuvântul lui Dumnezeu şi fiecare dintre aceste cuvinte sunt pline de miez şi sunt pline de putere pentru fiecare dintre noi. Şi, cum am spus că în Evanghelia de astăzi este conţinută istoria creaţiei, istoria omenirii şi istoria fiecăruia dintre noi în parte, să gândim la toate aceste lucruri şi să tragem din ele învăţătura cea mântuitoare pentru sufletele noastre. | Continuare »