Un cânt, o lacrimă şi-o floare

12 februarie 2010

Din câte-un colţ de ţară azi, părinte, vin ostaşii…
Ascultă ce fiori de drag şi dor le poartă paşii.
Sunt cei puţini care mai ţin a Oastei strâmtă cale
Din marile mulţimi ce vin să-ţi cânte osanale.

Tot mai străine-s azi pe culmi stindardele oştirii
Şi flancuri, rând pe rând, se duc pe căile pieirii,
Şi gheare tot mai tari se-nfig armura grea s-o spargă,
Al Oastei nume drag şi sfânt să-l strâmbe sau să-l şteargă.

Cu cât mai mulţi la cruce-ţi vin, cu cât mai tare cântă,
Cu-atâta mai puţin păzesc învăţătura sfântă.
Dar fiii tăi n-or înceta nicicând să se adune,
Ca să-ţi aducă-n taina lor prinos de rugăciune.

Vezi cum le tremură tăcut privirile sub pleoape
În şoapta cântecului mut plâns năbuşit pe-aproape.
Îmbărbătarea ta le-o dă în lupta asta cruntă
Când iureşul mai iute e şi mai puţini l-înfruntă.

Vezi cum ţi-aduc în dar un cânt, o lacrimă şi-o floare
Trecând tăcuţi printre cei mulţi spre locul de-nchinare.
Şi vezi cum, aprig dor purtând, vin plânsul să-şi aline…
O, trâmbiţează-le curând pe Mirele ce vine!…

Lidia Hamza

Cel mai frumos Iisus

Traian DORZ

[…] Eu cred că în cuptorul acesta de foc al încercării Oastei este ascunsă o mare taină. Domnul Iisus nu i-a dus pe ucenicii Săi în marile încercări la sfârşitul misiunii lor, ci la începutul acestei misiuni. Tot aşa, Biserica Domnului nu şi-a avut marile ei cerneri la sfârşitul chemării ei de pe pământ, ci la început.
Tot aşa, sunt încredinţat că încercările prin care a trebuit şi poate mai trebuie să treacă Lucrarea Oastei Domnului sunt rânduite anume spre a o cerne şi lămuri în aşa fel – atât pe ea, cât şi pe cei aleşi să lucreze în ea – încât să ajungă cu adevărat un mijloc în mâna şi în planul lui Dumnezeu, pentru o mare mântuire, a multora.
Încercările acestea au fost doar o şcoală în care, o dată trecută prin ea, Lucrarea să înveţe cum să îndrume mai departe pe cei care vor mai veni şi în anii viitori în şcoala ei mântuitoare. Cuptoarele au fost numai o pustie prin experienţele căreia a trebuit să umble ea, ca oarecând poporul lui Israel, înainte de a intra în măreaţa sa istorie viitoare!…
Căci, după cum istoria lui Israel nu sfârşea cu pustia, ci abia începea cu ea, tot aşa, cred că istoria Oastei Domnului nu sfârşeşte cu luptele şi cernerile de prin aceşti primi cincizeci de ani ai ei, ci poate că abia cu ele începe.
Hristos are nevoie să treacă printre noi în toate ipostazele istoriei Sale, spre a-Şi alege şi spre a se putea dovedi toţi cei care vin la El, pentru ce vin şi pentru ce stau.
| Continuare »

Newer Posts »